ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1954/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x, reclamantul A., a formulat în contradictoriu cu Agenția Naționala de Integritate (ANI) - Inspectia de Integritate, contestație împotriva Raportului de Evaluare întocmit la 02.03.2015 de către A.N.I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea în tot a raportului de evaluare prin care a fost constatată starea de incompatibilitate față de deținerea simultană a calității de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Câmpina și funcția de director al Serviciului Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 204 din 14 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată invocând dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

S-a apreciat de către recurent că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 88 alin. (1) din Secțiunea a 4-a din Legea nr. 161/2003, art. 156

2

din Legea nr. 286/2006 și art. 75 din Legea nr. 393/2004.

S-a mai susținut că sentința pronunțată de instanța de fond este dată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 14 și 22 din C. proc. civ.

Totodată, s-a considerat că hotărârea recurată nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază, iar motivele cuprinse sunt contradictorii, existând și motive străine de natura cauzei, cu privire la acestea din urmă menționând dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali reținute în motivarea sentinței, care nu au fost invocate de niciuna dintre părți și nu au fost puse în discuția acestora.

În susținerea recursului, s-a arătat că hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cu încălcarea dispozițiilor articolelor 14 și 22 din C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5.

Instanța de fond și-a motivat hotărârea în baza articolului 75 al Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, deși acest articol nu a fost invocat nici de reclamant nici de pârât, instanța depășind astfel limitele învestirii, încălcând principiul disponibilității și principiul contradictorialității deoarece această chestiune de drept nu a fost pusă în discuția părților, reclamantul neavând posibilitatea de a se apăra cu privire la acest aspect, încălcându-se, de asemenea, dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța este ținută să identifice în mod precis cadrul legal și să motiveze care este regimul juridic aplicabil cauzei deduse judecății, neputând alege un multiplu regim juridic, creând o lex tertia, fiind, astfel, incident și motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 4 din C. proc. civ. - când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin amestecarea dispozițiilor articolului 75 al Legii nr. 393/2004 cu cele ale art. 88 din Legea nr. 161/2003, creând astfel un regim juridic mixt de norme, altfel decât a avut în vedere legiuitorul.

Instanța de fond nu a arătat care este temeiul în care sunt aplicabile dispozițiile articolului 88 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, nemotivând apartenența serviciului public local la aparatul propriu la consiliului local a cărei existență nu are nicio bază legală, după cum recurentul a demonstrat în cererea formulată pentru judecata în fond) sau la aparatul de specialitate al primarului.

Instanța nu s-a pronunțat cu privire la argumentele invocate de recurent, privitoare la modificările legislative introduse prin Legea nr. 286/2006 și nici cu privire la reglementarea separată a serviciilor publice locale și a aparatului propriu al consiliului local, a aparatului propriu al primarului, de unde reiese neintegrarea serviciilor publice locale în cadrul aparatului propriu al consiliului local sau al primarului.

Instanța de fond și-a motivat hotărârea în baza dispozițiilor articolului 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, deși aceste dispoziții nu au fost invocate nici de reclamant nici de pârât și nici nu au fost puse în discuția părților.

Pentru aceste motive, solicită admiterea i recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii.

Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 14.09.2017 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 30.01.2018, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis, în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 4,5,6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Înalta Curte reține că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat anularea Raportului de Evaluare întocmit la 02.03.2015 de către A.N.I., prin care a fost constatată starea de incompatibilitate față de deținerea simultană a calității de consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Câmpina și funcția de director al Serviciului Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina.

Criticile formulate de reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

În controlul judiciar efectuat, Înalta Curte exclude incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. ("când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești") și invocat de recurent, deoarece, așa după cum doctrina și jurisprudența în materie au statuat, un astfel de motiv de recurs se referă strict la o eventuală încălcare a principiului separației puterilor în stat prin săvârșirea de către instanța de judecată a unor acte ce intră în atribuțiile organelor puterii executive sau legislative. În speță, Curtea de apel a procedat la interpretarea și aplicarea legii și, nicidecum, nu a săvârșit un exces de putere în sensul sancționat prin art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate prevăzut de dispozițiile de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind lipsite de relevanță juridică susținerile recurentului potrivit cărora instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât instanța nu a pus în discuția părților incidența articolului 75 al Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor local.

Câtă vreme incompatibilitatea reclamantul-recurent a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, astfel cum prevede art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, referirea făcută de instanța de fond în cuprinsul hotărârii atacate la instituția conflictului de interese prevăzut de art. 75 din Lega nr. 393/2004, este tocmai pentru a sublinia situația reglementată de art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Criticile recurentei referitoare la nemotivarea hotărârii sunt nefondate,instanța de control judiciar reținând că potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde "…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența.

Împrejurarea că motivarea propriu-zisă încorporează o parte din argumentele părților nu este de natură a constitui o încălcare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., câtă vreme înscrisurile administrate au convins instanța de fond de justețea acestora.

În sensul acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituie o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința atacată.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, iar prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

Astfel, se reține din probatoriul administrat, că prin raportul de evaluare din data de 02 martie 2015, pârâtă Agenția Națională de Integritate a constatat că reclamantul A., consilier local în cadrul Consiliului Local Câmpina, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 18 iunie 2008, întrucât deține, simultan cu funcția de consilier local, și funcția de Director al Serviciului Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina, încălcând, astfel, dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

În privința dezlegării date fondului, Înalta Curte împărtășește abordarea și concluzia instanței de fond, anume că este în mod evident vorba de un conflict între îndatoririle legale pe care le presupun cele două funcții ‚deținute de reclamant în perioada de referință, mai exact că una din funcții este subordonată celorlalte sub aspectul îndeplinirii funcțiilor și obligațiilor.

Așa cum s-a subliniat și mai înainte, soluția curții de apel este rezultatul interpretării sistematice a dispozițiilor legi administrației publice locale și al interpretării teleologice (scopul urmărit de legiuitor) a art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, funcția de consilier local este incompatibilă, între altele, cu "calitatea de angajat cu contract de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv".

În perioada de referință, intimatul-reclamant a deținut și funcția de Director al Serviciului Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina și funcția de consilier local.

În acest context, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că situația reclamantului, cu atribuții de manageriat în cadrul unui serviciu public local se circumscrie ipotezei normative, deoarece în perioada de referință acesta a deținut funcția de director în cadrul unui serviciu înființat potrivit art. 73 din Legea nr. 215/2001, de către consiliul local, ceea ce a presupus existența unui conflict între îndatoririle pe care le presupun cele două activități desfășurate simultan de către reclamant.

De esență este faptul că instituția Consiliului Local reprezintă un organism deliberativ pentru puterea executivă locală exercitată de Primarul localității. În acest sens, Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în art. 132 explicitează calitatea de angajator în ceea ce privește aparatul de specialitate al autorităților publice locale.

Consiliul Local nu are calitatea de angajator, însă raporturile între acesta și Primarul localității sunt întemeiate pe prevederile art. 77 din Legea nr. 215/2001:

"Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale".

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale (art. 36 alin. (2) lit. a), art. 36 alin. (3) lit. b), art. 74 și art. 77), precum și interpretarea teleologică (scopul urmărit de legiuitor) a dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 conduc la concluzia că exercitarea unei funcții în aparatul de specialitate a primarului este incompatibilă cu cea de consilier local.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul juridic al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 204 din 14 octombrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2018.