ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2050/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru programul Operațional Capital Uman, a solicitat instanței să dispună suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergența nr. OI/328/SJCSN din 15 ianuarie 2018 privind proiectul x "Performanță pentru angajați" până la pronunțarea instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu prevederile art. 50 alin. (8) și (9) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Sentința civilă nr. 4796 din 11 iulie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale.

A declinat competența soluționării cauzei formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru programul Operațional Capital Uman, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 august 2018, ca urmare a declinării de la Tribunalul București, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman - Ministerul Educației Naționale, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. OI/328/SJCSN din 15 ianuarie 2018 privind proiectul x "Performanță pentru angajați" până la pronunțarea instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborat cu prevederile art. 50 alin. (8) și (9) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin Sentința civilă nr. 4287 din 23 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea privind pe reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman.

A suspendat executarea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale nr. OI/328/SJCSN din 15 ianuarie 2018, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva sentinței civile pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A solicitat recurentul admiterea recursului, desființarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că în motivarea hotărârii recurate lipsește orice element concret de analiză a cauzei, instanța pronunțându-se generic fără vreun temei faptic și fără a se invoca un temei de drept al sentinței pronunțate, încălcându-se art. 20 din C. proc. civ. precum și hotărârile Înaltei Curți în această materie.

A mai susținut recurenta că instanța nu a făcut referiri la apărările formulate de intimata-pârâtă prin întâmpinare încălcându-se astfel dreptul său la un proces echitabil, nerespectându-și obligația de a-și întemeia hotărârea pe motive de fapt și de drept, pe mijloacele de probă care au fost supuse dezbaterii contradictorii, neținându-se cont de susținerile tuturor părților din cauză.

Totodată, a susținut recurenta că OIPOCU nu este instituția care a evaluat cererea de finanțare sau care să fi încheiat contractul de finanțare, și nici cea care a gestionat implementarea acestui proiect, aceasta preluând de la Autoritatea de Management atribuții de control conform protocolului de predare-primire încheiat sub nr. x din 7 septembrie 2017, suspiciunile de nereguli înregistrate cu privire la proiectele gestionate anterior de OI CNFIPT care a asigurat inclusiv implementarea proiectului de față.

Prin urmare, "principiul previzibilității conduitei administrative" menționat de instanța de fond nu are legătură cu speța de față, care vizează organizarea și desfășurarea unei activități de control privind utilizarea sumelor alocate implementării proiectelor finanțate prin finanțarea comunitară. Argumentele invocate de instanță nu sunt relevante, întrucât activitatea de control nu este una subsidiară activității de procesare a cererilor de rambursare/plată, ci este o activitate distinctă, care este reglementată de o procedură specială, potrivit O.U.G. nr. 66/2011.

În legătură cu solicitarea reclamantei de a-i fi comunicată suspiciunea de nereguli, recurenta a arătat că, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, sesizarea de neregulă nu este supusă vreunei proceduri de informare către beneficiarul finanțării. Sesizarea se face către Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă.

A mai susținut recurenta că nu se face dovada existenței unei acțiuni în anularea titlului de creanță a căror efecte se solicită a fi restrânse, așa cum prevăd dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004, astfel încât contestatarul nu are deschisă calea contenciosului împotriva titlului de creanță însuși.

Raportat la Procesul-verbal nr. x din 15 ianuarie 2018, recurenta a învederat faptul că, în cazul în care s-a optat pentru contestația administrativă, actul care poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ este prevăzut de art. 51 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv Decizia de soluționare a contestației. Aplicarea, pe de o parte, a legii speciale, și în paralel cu aceasta și a legii generale, este incompatibilă cu principiul specialia derogant generalibus și una electa una via, contestatarul neavând deschisă calea contenciosului împotriva titlului de creanță însuși.

Ca o consecință a acestui aspect, instanța ar fi trebuit să constate inadmisibilitatea pretențiilor reclamantei, întrucât suspendarea efectelor titlului de creanță prin lumina legii speciale (art. 52 alin. (1) O.U.G. nr. 66/2011) echivalează cu folosirea unui mijloc procedural cu alt scop decât cel consacrat de legiuitor, ținând de însuși modul de exercițiu al dreptului și de prematuritatea cererii de suspendare, atât timp cât decizia de soluționare a recursului administrativ nu exista la data formulării cererii de chemare în judecată în prezenta cauză, având drept consecință lipsa obiectului acțiunii și respingerea acțiunii.

Astfel, a apreciat că instanța nu poate să rețină niciun aspect care să conducă la o ilegalitate a Procesului-verbal nr. x din 15 ianuarie 2018, în sensul suspendării executării acestuia, deoarece: reclamanta nu oferă niciun element care să se poată constitui ca o cauză de ilegalitate, cu efect firesc și legal suspendarea actului administrativ; prejudiciile create ca urmare a aplicării legislației comunitare, legislației naționale, procedurilor și instrucțiunilor emise în scopul implementării POSDRU și a contractelor de finanțare asumate de beneficiarii contractelor de tip POSDRU nu pot deschide calea anulării actelor administrative care au constatat legal nereguli în activitatea de implementare a proiectelor, întrucât s-ar anula caracterul sancționator al respectivelor norme.

În ceea ce privește dovada îndeplinirii condiției "pagubei iminente" de către reclamantă, recurenta a arătat că din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Dacă s-ar considera că reclamanta ar fi expusă unui pericol care ar afecta grav desfășurarea activităților instituției, acest pericol ar trebui dovedit și nu doar afirmat, aplicarea legii părților (contractul de finanțare), dar și a legislației incidente în cazul cheltuirii neadecvate a fondurilor europene, neputând deschide calea unor pretenții pentru cel aflat în culpă, în condițiile în care nu s-a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Prin urmare, a susținut recurenta că nici îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004. Contractele de care face vorbire reclamanta sunt obligații ale acesteia care nu au legătură cu raportul contractual al finanțării, stabilit prin contractul de finanțare, unde reclamanta își asumă integral răspunderea pentru prejudiciile aduse terților în executarea contractului.

În cazul contestației administrative, întemeiate pe prevederile art. 46 O.U.G. nr. 66/2011, atât practica judiciară cât și doctrina au statuat că obiectul acțiunii în contencios este Decizia pronunțată în soluționarea contestațiilor, argumentat de prevederile art. 51 alin. (2) O.U.G. nr. 66/2011. În speță, cererea de suspendare vizează titlul de creanță și nu decizia pronunțată în recursul administrativ.

Astfel, a susținut recurenta că, raportat la pretențiile reclamantei, cererea privind suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, înregistrat cu nr. x din 15 ianuarie 2018, este inadmisibilă, întrucât partea se folosește de un mijloc procedural în alt sens decât cel dorit de legiuitor, contestatorul neavând deschisă calea acțiunii în contencios administrativ fiscal îndreptată direct împotriva actelor administrativ fiscale a căror anulare a pretins-o prin contestația administrativă.

Cu atât mai mult cu cât, așa cum susține și reclamanta, reținând și instanța de fond, decizia de soluționare a recursului administrativ, la data introducerii prezentei acțiuni, nu era pronunțată, acțiunea reclamantei fiind astfel lipsită de obiect prin alegerea acesteia de a se folosi de calea prevăzută de legea specială prin prevederile art. 46 coroborate cu art. 51 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Decizia de soluționare a recursului administrativ a fost transmisă și comunicată reclamantei la data de 16 martie 2018. Sentința civilă nr. 4287 a fost pronunțată de Curtea de Apel București la data de 23 octombrie 2018.

Făcând aplicarea principiilor de drept una electa una via și specialia derogant generalibus, este evident că o eventuală cerere de suspendare a efectelor actului administrativ, în condițiile în care justițiabilul înțelege a se folosi de calea prevăzută de legea specială prin prevederile art. 46 coroborate cu art. 51 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și nu a luat la cunoștință de decizia de soluționare a contestației administrative, este nu numai lipsită de obiect, dar și prematură.

Ca urmare a celor învederate, recurenta a solicitat instanței de recurs admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea Sentinței civile nr. 4287 din 23 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București ca instanță de fond, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea apărărilor formulate de intimată și admiterea recursului așa cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile formulate în cererea de recurs raportat la hotărârea instanței de fond și probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat și îl va admite din perspectiva nemotivării hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., hotărârea prin care instanța soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, considerentele și dispozitivul.

Considerentele trebuie să cuprindă obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor sentinței, instanța de fond nu numai că nu a făcut o analiză proprie a solicitărilor reclamantei, raportat și la apărările formulate de pârâtă din cauza dedusă judecății, dar a nesocotit întru totul analizarea celor două condiții prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența "unui caz bine justificat" și "prevenirea unei pagube iminente".

Obiectul cauzei îl formează cererea reclamantei SC A. SRL, în contradictoriu cu Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației Naționale, privind suspendarea executării Procesului - Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. OI/328/SJCSN din 15 ianuarie 2018 privind proiectul x "Performanță pentru angajați" până la pronunțarea instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ coroborate cu prevederile art. 50 alin. (8) și (9) din O.U.G. nr. 66/2011.

Ca situație de fapt, instanța de fond a reținut că reclamanta a depus cererea de finanțare pentru realizarea proiectului cu titlul "Performanță pentru angajați", cerere care i-a fost aprobată, semnând ulterior contractul de finanțare x.

Perioada de implementare a proiectului a fost de 20 de luni, respectiv de la data de 18 aprilie 2014 pana la 31 decembrie 2015.

În cadrul proiectului au fost depuse și validate un număr de 20 de cereri de rambursare pentru cheltuielile efectuate în vederea îndeplinirii indicatorilor din proiect. Prin cererea de rambursare nr. x a solicitat la rambursare și plata sumei de 272.047,32 RON, reprezentând contravaloarea parțială a cheltuielii cu campania publicitară derulată în cadrul proiectului.

Cererea de rambursare a fost aprobată și i-a fost restituită suma solicitată.

Ulterior, la data de 19 decembrie 2017, la doi ani de la finalizarea proiectului, i-a fost comunicat de către pârât proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor prin care i s-a solicitat restituirea sumei de 274.818,60 RON, reprezentând parte din contravaloarea campaniei publicitare contractată în baza contractului nr. x din 2 februarie 2015 încheiat cu societatea B. SRL.

Reclamanta a comunicat organismului de control punctul său de vedere, iar pârâtul i-a comunicat, la data de 16 martie 2018, procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. OI/328/SJCSN din 15 ianuarie 2018 privind proiectul x.

Prin acest proces-verbal, organismul de control a stabilit că au existat cheltuieli neeligibile ce au fost validate la cererea de rambursare nr. x, în cuantum de 286.365,60 RON, cuantumul creanței bugetare rezultate din nereguli fiind de 274.818,60 RON.

Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare reclamanta a depus contestație administrativă .

La data de 10 aprilie 2018, reclamanta a depus la dosar dovada consemnării cauțiunii de 2.864 RON.

Reclamanta a formulat acțiune în anularea actului contestat, înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2018.

a). În analizarea cerinței "existenței unui caz bine justificat", instanța de fond a reținut că, în legătură cu previzibilitatea conduitei administrative, autoritatea pârâtă a stabilit că se impune rambursarea finanțării pe care a acordat-o reclamantei întrucât se confirmă suspiciunea de neregulă referitoare la cheltuiala cu campania publicitară, cu toate că autoritatea pârâtă este cea care a aprobat finanțarea proiectului, în urma analizării documentației aferente din prisma îndeplinirii condițiilor legale, și a încheiat contractul de finanțare, în baza căruia a efectuat ulterior plata.

A mai reținut instanța că pârâta, în calitate de autoritate contractantă, a atestat în urmă cu patru ani faptul că documentele depuse de reclamantă în susținerea proiectului sunt conforme cu prevederile legale și a validat un număr de 20 de cereri de rambursare pentru cheltuielile efectuate în vederea îndeplinirii indicatorilor din proiect.

Cu toate acestea, în urma unui control efectuat la doi ani de la finalizarea proiectului, autoritatea pârâtă și-a schimbat radical poziția, constatând numeroase neconcordanțe apărute atât la atribuirea contractului cât și în perioada de implementare a acestuia.

A apreciat instanța de fond că este îndeplinită cerința existenței unui caz bine justificat, în contextul în care autoritatea pârâtă, pe baza acelorași documente, a emis două opinii total diferite.

Prin urmare, singurul argument pe care a înțeles instanța de fond să-l rețină, într-un mod succint de altfel, în motivarea condiției existenței cazului bine justificat, așa cum este prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a fost acela că pârâta inițial a aprobat finanțarea proiectului, în urma analizării documentației aferente din prisma îndeplinirii condițiilor legale, și a încheiat contractul de finanțare, în baza căruia a efectuat apoi plata, iar ulterior, ca urmare a unui control efectuat la doi ani de la finalizarea proiectului, autoritatea pârâtă și-a schimbat radical poziția, constatând numeroase neconcordanțe apărute atât la atribuirea contractului, cât și în perioada de implementare a acestuia.

Or, instanța de fond, în analizarea condiției existenței cazului bine justificat, nu a avut în vedere apărările făcute de pârâtă prin întâmpinare, potrivit cărora Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman (OI POCU) nu este nici instituția care a evaluat cererea de finanțare și a încheiat contractul de finanțare, și nici cea care a gestionat implementarea acestui proiect.

De asemenea, pârâta a arătat că OIPOCU a preluat de la Autoritatea de Management atribuții de control și a preluat, conform protocolului de predare-primire încheiat nr. 10028 din 7 septembrie 2017, suspiciunile de nereguli înregistrate cu privire la proiectele gestionate anterior de OI CND1PT, care a asigurat inclusiv implementarea proiectului de față.

La nivelul OI POCU s-a organizat structura de control ale cărei atribuții sunt stabilite prin O.U.G. nr. 66/2011, respectiv: activitatea de constatare a neregulilor - activitatea de control/investigare desfășurată de autoritățile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în vederea stabilirii existenței unei nereguli; activitatea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli - activitatea prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanță.

Instanța de fond și-a însușit într-o manieră identică susținerea reclamantei din acțiune cu privire la menționarea acestui argument și nu a avut în vedere criticile formulate de apărare prin întâmpinare, nu a adus o contribuție personală printr-o analiză juridică proprie în justificarea soluției pronunțate în cauză cu privire la această condiție (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), astfel încât hotărârea atacată apare ca nemotivată sub acest aspect.

Prin urmare, față de această argumentare superficială (însușită întocmai din acțiunea reclamantei) a condiției existenței unui caz bine justificat, nu se poate concluziona că instanța de fond a examinat împrejurări legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, potrivit art. 14, raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

b). Sub aspectul analizării condiției "prevenirii unei pagube iminente", instanța de fond a reținut că este dovedită cerința privind prevenirea unei pagube iminente, prin aceea că au fost depuse unele contracte aflate în derulare, iar începerea executării silite pentru suma de 274.818,60 RON poate conduce la pierderea contractelor în derulare și a clienților, astfel că reclamanta va fi privată de dreptul de a-și mai desfășura activitatea, făcând inutilă investiția pentru care a primit finanțarea; chiar în cazul unei eventuale hotărâri favorabile în acțiunea directă, în funcție de perioada de timp care va trece până la rămânerea definitivă a acesteia, a reținut, există riscul ca reclamanta să nu mai aibă posibilitatea reală de a se redresa și de a continua prestarea serviciilor aferente.

Instanța de recurs nu va analiza în ce măsură aceste aspecte constituie pagubă iminentă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, având în vedere motivele reținute anterior privind cazul bine justificat. Pronunțarea unei soluții în rezolvarea acțiunii deduse judecății într-o cauză implică în mod necesar și obligatoriu un proces de verificare a unui ansamblu de aspecte de drept civil/contencios administrativ, procesual civil, operațiune care, pentru a echivala cu o veritabilă pronunțare, trebuie să îmbrace un caracter global. Or, această obligație esențială privind hotărârea instanței nu a fost respectată de instanța de fond, împrejurare care conduce la casarea hotărârii pronunțate.

Instanța de fond, în propria analiză, a preluat fragmente reținute în acțiunea reclamantei, nu a examinat efectiv condițiile necesare suspendării actului administrativ contestat, astfel încât se constată că motivele pe care și-a fundamentat soluția lipsesc, hotărârea fiind nelegală.

Reține Înalta Curte, totodată, că atâta vreme cât, prin omisiuni evidente de analiză din perspectiva disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin hotărârea pronunțată prima instanță nu a analizat condițiile suspendării actului administrativ în raport de art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, instanța de recurs nu poate suplini atribuțiile instanței de fond printr-o hotărâre definitivă ce ar urma a nu fi supusă, ulterior, controlului judiciar.

Elementul esențial al unei hotărâri judecătorești este motivarea, care nu poate fi implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de părți. Obligativitatea motivării hotărârii judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, exigență prevăzută atât de Constituția României (art. 21 alin. (3), cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 parag. 1). Omisiunea instanței de fond de a cerceta și analiza, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, argumentele de fapt și de drept din cererea de chemare în judecată, precum și apărările formulate, nu satisface exigențele desfășurării unui proces echitabil cu privire la ambele părți din cauză.

Față de toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin hotărârea pronunțată, prima instanță nu a soluționat în realitate cererea de suspendare a executării actului administrativ, iar față de modul defectuos în care s-a desfășurat procedura de judecată, sub toate aspectele prezentate, din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 425 coroborat cu art. 18 C. proc. civ., instanța de recurs va admite recursul.

Pentru toate aceste considerente în baza dispozițiilor art. 496 alin. (2), din C. proc. civ., și art. 497 teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman împotriva Sentinței civile nr. 4287 din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM