ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1937/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul Ministerul Apărării Naționale a chemat în judecată pe pârâții Președintele României și Administrația Prezidențială, solicitând:

La data de 15 ianuarie 2019, reclamantul a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a renunțat la cel de-al doilea capăt al acțiunii, respectiv anularea Decretului nr. 1.331 din 28 decembrie 2018.

Prin Sentința nr. 16 din data de 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de repunere pe rol ca nefondată.

S-a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Prezidențială ca nefondate.

S-a luat act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea Decretului nr. 1.131/2018.

S-a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâții Președintele României, domnul A. și Administrația Prezidențială.

S-a dispus suspendarea executării Decretului nr. 1.131/2018 până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Încheierea din data de 31 ianuarie 2019 s-a îndreptat din oficiu eroarea materială strecurată în sentință, în sensul că în loc de "Decretul nr. 1.131/2018" se va trece "Decretul nr. 1.331/2018".

Împotriva acestei sentințe a încheierilor premergătoare și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 31 ianuarie 2019 a formulat recurs pârâta Administrația Prezidențială în nume propriu și în calitate de reprezentantă a Președintelui României, domnul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, în principal, în temeiul art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 496 - 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 2 și pct. 5 din C. proc. civ., precum și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, casarea Sentinței civile nr. 16 din 31 ianuarie 2019, a încheierilor de ședință din data de 28 ianuarie 2019 și data de 29 ianuarie 2019, precum și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 31 ianuarie 2019 și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 496 - 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.,urmând a se dispune admiterea excepției inadmisibilității cererii de suspendare, excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Prezidențială și, pe cale de consecință, respingerea cererii de suspendare a executării Decretului nr. 1.331/2018; ori respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării Decretului nr. 1.331/2018,cu cheltuieli de judecată.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează următoarele aspecte:

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-au arătat următoarele:

- instanța de fond, prin încheierea din data de 28 ianuarie 2019 nu s-a pronunțat pe cererea de trimitere pe cale administrativă a Dosarului x/2019 la primul complet legal învestit - respectiv Dosarul nr. x/2019 și nu s-a pronunțat asupra inadmisibilității cererii de suspendare a Decretului nr. 1.331/2018 întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 de către pârâți; a respins excepțiile litispendenței și a conexității ca nefondate, considerând că nu există o identitate de cauză a acțiunii între cererile ce reprezintă obiectul dosarelor nr. x/2019 și, respectiv, nr. x/2019, cu același reclamant și aceeași pârâți, ambele pe rolul Curții de Apel București și nu există nici o strânsă legătură între cele două cauze;

- prin încheierea din data de 29 ianuarie 2019, a respins cererea pârâților de amânare a cauzei pentru a lua la cunoștință de conținutul documentului clasificat; nu s-a pronunțat pe cererea de renunțare la judecata celui de-al doilea capăt de cerere, ci doar prin sentință și a acordat cuvântul părților atât pe excepții cât și pe fond

- hotărârea a fost pronunțată de alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei, cu încălcarea legii - motiv de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., în condițiile în care obiectul Dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2019 sunt identice, iar instanța trebuia să procedeze conform art. 107 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor judecătorești; principiul repartizării aleatorii a cauzelor, fiind reglementat prin norme de organizare judiciară de ordine publică, neregularitatea procedurală constând în încălcarea acestuia este sancționată cu nulitatea absolută și poate fi invocată oricând în cursul judecății;

- prin hotărârea recurată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - motiv de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

- instanța a încălcat dreptul la apărare al pârâților, precum și principiul contradictorialității în materie de probațiune, prin refuzul de a permite pârâtei de a lua cunoștință de conținutul înscrisului clasificat depus la dosarul cauzei de către reprezentantul reclamantului;

- instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 privind necesitatea introducerii în cauză beneficiarului actului administrativ cu caracter individual atacat, întrucât nu a pus în discuția părților raportul juridic de drept substanțial dedus judecății și, pe cale de consecință, necesitatea introducerii în cauză a persoanei la care se referă Decretul nr. 1.331/2018, respectiv a domnului general B.;

- instanța de fond, rămânând învestită doar cu cererea de suspendare, nu s-a limitat doar la aparența de nelegalitate, ci a procedat la judecarea fondului, stabilind chiar nelegalitatea decretului atacat, din motivarea sentinței rezultând că judecătorul, a reținut că mandatul de Șef de Stat Major al Apărării este deținut în mod nelegal de o persoană, care va exercita nelegal atribuțiile legale recunoscute acestei funcții - fără a se limita la analizarea aparenței de legalitate a actului administrativ atacat, singura posibilă în acțiunea în suspendare;

- instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 138 din C. proc. civ. referitoare la litispendență, în măsura în care, la data judecării, pe rolul Curții de Apel București se afla și dosarul nr. x/2019, anterior constituit la secția a IX-a contencios administrativ și fiscal - ambele dosare având părți, obiect și cauză identice, în condițiile în care nu luase act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea Decretului nr. 1.331/2018;

- instanța a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 139 din C. proc. civ. referitoare la conexarea cauzelor;

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - motiv de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., "considerentele" sentinței încălcând dispozițiile 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind reprezentate doar de o enumerare a probelor administrate (fără indicarea numărului filelor din dosar la care acestea se găsesc), fiind imposibil ca instanța de control să verifice de ce judecătorul fondului s-a oprit la soluția dată litigiului, de ce au fost admise susținerile reclamantului și respinse apărările pârâților. Motivarea trebuia făcută în concret, cu arătarea temeiurilor care au format judecătorului convingerea că cele hotărâte exprimă situația de fapt reală. Neîndeplinirea acestei obligații esențiale pentru înfăptuirea activității de judecată nu poate duce decât la casarea sentinței atacate și a tuturor încheierilor premergătoare enumerate mai sus.

- hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - motiv de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

- instanța a soluționat excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Apărării Naționale cu încălcarea prevederilor Legii nr. 554/2004 și C. proc. civ. referitoare la condițiile exercitării dreptului de a solicita suspendarea unui act administrativ, întrucât dispozițiile art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006, nu reglementează un drept propriu al Ministerului Apărării naționale, ca persoană juridică, care să-i fi fost încălcat prin emiterea actului administrativ criticat.

- instanța a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Prezidențiale cu încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 1 din Legea nr. 47/1994,

- instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 în soluționarea excepției inadmisibilității cererii de suspendare ca urmare a formulării unei cereri de suspendare în cadrul acțiunii în anulare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, invocându-se conținutul Minutei întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții Secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la Înalta Curte de Casație și Justiție și Curțile de apel ce a avut loc la Curtea de Apel București, 26 - 27 martie 2015, în care s-a reținut că este inadmisibilă cererea de suspendare întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 atunci când pe rolul instanței s-a înregistrat deja acțiune în anularea actului administrativ;

- instanța a încălcat prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în soluționarea excepției inadmisibilității cererii de suspendare, în mod eronat, instanța de fond reținând că Decretul nr. 1.331/2018, prin care se prelungește mandatul domnului general B. de șef al Statului Major al Apărării cu un an nu este un act administrativ care privește apărarea și securitatea națională;

- instanța a dispus suspendarea actului cu încălcarea/greșita aplicare a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006.

Instanța de fond a considerat, nelegal, faptul că în speță sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care în analiza incidenței principiului simetriei, a cărui nerespectare este invocată de reclamant ca motiv de nelegalitate, a omis a reține cele statuate de Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 147/2007 și nr. 731/2012.

De asemenea, s-a arătat că dispozițiile invocate, respectiv art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 nu prevăd în mod expres ca și prelungirea mandatului șefului Statului Major al Apărării să se realizeze cu parcurgerea acelorași etape procedurale ca în cazul numirii.

Cu privire la perturbarea gravă a activității, condiție a suspendării, s-a arătat că, deși reclamantul doar a pretins în cererea de chemare în judecată existența unei pagube iminente ce ar consta în "încălcarea ordinii de drept cu implicații vizând stabilitatea socială", fără a o motiva în fapt și în drept prin prisma definiției legale a acesteia, instanța de fond nu a identificat ea însăși o perturbare, substituindu-se în obligația reclamantului de a motiva în fapt și drept o cerere dedusă instanței de judecată în raport de art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea depusă la filele x ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii judecătorești ca fiind temeinică și legală.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., s-a arătat că pe rolul instanței de fond au fost înregistrate două dosare, cu capete de cerere similare, însă cu temei juridic diferit, respectiv dispozițiile art. 14 și art. 15 aspecte reținute în considerentele Sentinței civile nr. 16 din 31 ianuarie 2019.

A arătat intimatul că legiuitorul nu interzice introducerea cererii de suspendare întemeiată pe art. 14, dacă s-a introdus o cerere de suspendare întemeiată pe art. 15 din lege, voința legiuitorului fiind aceea de a da posibilitatea exercitării ambelor acțiuni în suspendare.

În ceea ce privește presupusa încălcare a normelor de procedură s-a susținut că documentul cu conținut clasificat viza un ordin de împuternicire a unui general în funcția de locțiitor, venind în replică la susținerea pârâților referitoare la "decapitarea armatei".

În legătură cu incidența art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că dispozițiile actului normativ sunt edificatoare, iar instanța s-a raportat la cadrul procesual cu care a fost învestită.

În susținerea respingerii excepțiilor litispendenței și conexității, au fost reiterate argumentele care vizează temeiul juridic diferit al acțiunilor promovate.

Cu privire la critica vizând nemotivarea hotărârii judecătorești (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.) s-a arătat că motivarea sentinței susține soluția pronunțată în cauză.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Apărării Naționale s-a susținut că Ministerul Apărării Naționale probează această calitate, șeful Statului Major al Apărării fiind militarul cu rangul cel mai înalt din Armată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Prezidențiale, au fost invocate dispozițiile art. 1 din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României, apreciindu-se că pârâta are calitate procesuală pasivă. În acest sens a fost invocată și soluția pronunțată de instanța învestită cu anularea actului administrativ în Dosarul nr. x/2019.

S-a solicitat respingerea excepției inadmisibilității raportat la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că e vorba de suspendare, solicitată în baza unui temei juridic diferit.

S-a solicitat respingerea excepției inadmisibilității raportat la temeiul de drept invocat, respectiv art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu este incident în cauză, actul administrativ contestat neavând legătură cu regimul stării de război, stării de asediu sau al celei de urgență.

A susținut intimata că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, existând o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului

Cu privire la paguba iminentă, a apreciat intimatul că încălcarea ordinii de drept are implicații care vizează stabilitatea socială.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea reclamantului intimat la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

5.1 Situația de fapt.

Prealabil analizării motivelor de recurs, se impune a se efectua o serie de aprecieri asupra cadrului procesual.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de la data de 14 ianuarie 2019 sub numărul x/2019 reclamantul Ministerul Apărării Naționale a chemat în judecată pe pârâții Președintele României și Administrația Prezidențială, solicitând:

La data de 15 ianuarie 2019 reclamantul a depus o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a renunțat la al doilea capăt al acțiunii, respectiv la cererea de anulare a Decretului nr. 1.331 din 28 decembrie 2018.

Totodată, deși cererea introductivă de instanță a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 14 și pe dispozițiile 15 din Legea nr. 554/2004, în încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2019 reclamantul, în combaterea excepției de litispendență, a precizat că prezenta cerere de suspendare este întemeiată pe dispozițiile art. 14. Aceeași precizare a fost efectuată de către reprezentantul reclamantului și cu prilejul concluziilor orale asupra excepției inadmisibilității, consemnate în încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2019 .

Cu privire la Dosarul nr. x/2019, se reține că în data de 11 ianuarie 2019, Ministerul Apărării Naționale a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, o cerere de chemare în judecată a Președintelui României și a Administrației Prezidențiale, prin care a solicitat să se dispună:

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, conform căruia:

"(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, care își produce efectele până la pronunțarea instanței de fond.".

5.2 În ceea ce privește motivul prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Recurenta susține că în motivarea sentinței este reprezentată doar de o enumerare a probelor administrate, făcând imposibil a se verifica de ce judecătorul fondului s-a oprit la soluția dată litigiului, de ce au fost admise susținerile reclamantului și respinse apărările pârâților.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut ca motive care conturează cazul bine justificat încălcarea principiului simetriei actelor juridice precum și lipsa de claritate a dispozițiilor art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006, în limitele cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., ce are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată de prima instanță, a fost îndeplinită.

Totodată, nu se poate reține nici o motivare contradictorie cu privire la temeiul de drept al cererii de suspendare, întrucât, așa cum s-a arătat, reclamanta a precizat oral acest temei, iar instanța de fond, admițând cererea, a dispus suspendarea actului administrativ doar până la pronunțarea instanței de fond, astfel cum permit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În mare parte, confuziile privind obiectul acțiunii provin din modul în care reclamantul și-a conceput demersurile în justiție, fiind necesară clarificarea acestuia ulterioară.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

5.3. În continuare, dată fiind similitudinea criticilor subscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2 și 5 din C. proc. civ. înfățișate prin motivele de recurs, instanța le va examina grupat, urmând a le răspunde prin argumente comune, raportate la finalitatea lor concretă.

Referitor la configurarea cadrului procesual, Înalta Curte reține netemeinicia motivelor de recurs, în ceea ce privește dezlegarea dată asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei calității procesuale pasive.

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, Înalta Curte constată că decretele Președintelui emise în exercitarea atribuțiilor constituționale prevăzute de art. 92 și 94 raportat la art. 100 din legea fundamentală, sunt acte administrative complexe, care nu produc efecte exclusiv în persoana beneficiarului. În speță, în raport de exercitarea funcției de șef al Statului Major al Apărării, Ministerul Apărării este titularul unui interes propriu în ceea ce privește organizarea sistemului național de apărare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Prezidențială, Înalta Curte constată că deși pârâta Administrația Prezidențială nu este emitenta Decretului nr. 1.331 din 28 decembrie 2018, această instituție cuprinde serviciile publice aflate la dispoziția Președintelui României, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale.

Aceleași argumente cu privire la caracterul actului, urmează a fi avute în vedere de instanța de control judiciar și în ceea ce privește respingerea criticii privind încălcarea dispozițiilor art. 16

1

din Legea contenciosului administrativ, drepturile și interesele legitime ale particularilor fiind subsecvente interesului public.

Reține Înalta Curte de Casație și Justiție că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate dispune dacă hotărârea a fost pronunțată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

Repartizarea aleatorie a cauzelor nu poate face obiectul criticilor în căile de atac, dar efecte ale respectării acestui principiu pot fi invocate de părți în cazul în care hotărârea a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel căruia i-a fost repartizată cauza aleatoriu. Or, în speță acest principiu a fost respectat, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarului, semnat de persoana responsabilă cu repartizarea aleatorie.

Din contră, principiul continuității, consacrat în prezent cu valoare normativă în lumina dispozițiilor art. 19 din C. proc. civ., dar și prevăzut ca regulă a judecății prin art. 214 din C. proc. civ., impune ca hotărârea să fie pronunțată de același complet stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei, excepțiile de la această regulă fiind strict reglementate.

Dispozițiile invocate de recurentă ale art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17 decembrie 2015 care prevăd repartizarea cererilor primului complet învestit, nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care, reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind anularea actului administrativ, instanța rămânând învestită, astfel cum s-a arătat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a actului administrativ cu temei și efecte distincte de cererea înregistrată sub numărul x/2019.

Față de aceste considerente, în strânsă legătură cu motivul de recurs mai sus analizat, vor fi respinse și motivele privind greșita soluționare a excepției conexității și a excepției litispendenței.

În ceea ce privește motivul circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. reprezentat de încălcarea dreptului la apărare prin respingerea cererii de acordare a unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de documentul cu caracter clasificat depus, Înalta Curte constată lipsa unei vătămări, în condițiile în care, intimatei i s-a adus la cunoștință în ședința publică că este vorba despre un ordin de împuternicire a locțiitorului șefului Statului Major. În plus, aceasta avea posibilitatea de a solicita, în faza procesuală a recursului, consultarea acestui înscris la instanța supremă prin intermediul unui avocat deținător de certificat ORNISS.

5.4. Recursul este însă întemeiat în ceea ce privește greșita respingere a excepției inadmisibilității cererii de suspendare, pentru următoarele considerente:

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de "protecție provizorie" a drepturilor și intereselor subiectelor acțiunii în contencios administrativ până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură vremelnică, luată în cadrul unei proceduri în care nu se prejudecă fondul cauzei și din acest motiv efectele hotărârii adoptate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 dăinuie atât timp cât se mențin împrejurările avute în vedere la pronunțarea ei și doar până la soluția dată de instanța de fond.

Or, în speță, se reține că prin Sentința nr. 79 din data de 29 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2019, nemotivată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Ministerul Apărării Naționale prin ministrul apărării naționale, invocată de pârâții Președintele României A., Administrația Prezidențială și B., ca nefondată; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Prezidențiale, invocată de pârâții Președintele României A., Administrația Prezidențială și B., ca nefondată. S-a respins, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acțiunea având ca obiect anularea Decretului nr. 1.331 din 28 decembrie 2018, ca fiind inadmisibilă în privința controlului judecătoresc în contenciosul administrativ asupra actelor de comandament militar definite de art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Deși nu este definitivă, această sentința are putere de lucru judecat relativă, practica Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind unanimă în sensul că soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Or, văzând această soluție, se constată că esența raportului juridic dedus judecății o reprezintă stabilirea naturii juridice a decretului prezidențial emis în temeiul dispozițiilor art. 92 alin. (1), art. 94 lit. c) și art. 100 din Constituția României, prin care se prelungește mandatul de șef al Statului Major al Apărării cu an, de act administrativ supus controlului instanței de contencios, sau dimpotrivă, de act administrativ exceptat de la acest control.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 212/2018), "(1) Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ: b) actele de comandament cu caracter militar", definite la art. 2 alin. (1) din aceeași lege ca fiind "l) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanților de a da ordine subordonaților în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar" reprezentând reluarea în legea contenciosului administrativ a finelor de neprimire consacrate în art. 126 alin. (6) din Constituția României.

Văzând și bogata jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la caracterul de act juridic "complex" al decretelor prezidențiale emise în virtutea prerogativelor constituționale ale Președintelui României, cu particularitatea că în speță este vorba despre prelungirea mandatului, reglementată de art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006, și nu de numirea în funcție, precum și jurisprudența Curții Constituționale reprezentată de Deciziile nr. 182/2006, 302/2011 sau 459/2014, instanța de recurs constată că stabilirea naturii juridice actului administrativ a cărui suspendare se solicită, constituie chiar dezlegarea dată fondului cauzei, dezlegare care nu poate fi făcută pe calea cererii de față.

Înalta Curte apreciază aceasta cade doar sarcina instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare, în caz contrar fiind eliminată diferența de judecată între cele două tipuri de acțiuni. Ca urmare, nici la nivel de aparență nu se poate stabili dacă actul administrativ se încadrează sau nu în dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, pentru că astfel ar fi prejudiciat fondul și ar putea fi "opusă" această soluție, cu putere de lucru judecat, instanței de recurs învestită atât cu soluționarea acțiunii în anulare, cât și cu soluționarea cererii de suspendare întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, constatând în raport de cele stabilite de instanța de fond, că Decretul nr. 1.331 din 28 decembrie 2018 intră în sfera finelor de neprimire instituită de art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 5 din Legea nr. 554/2004, fiind exceptat de la controlul instanței de contencios administrativ, pe cale de consecință, acesta nu poate fi nici suspendat în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În raport de această soluție, instanța de control judiciar apreciază că analiza celorlalte motive de inadmisibilitate este de prisos, precum și analiza condițiilor de suspendare a actului administrativ, a cazului bine justificat și a pagubei iminente.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 31 ianuarie 2019, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, constatând că este vorba despre o simplă îndreptare a unei erori materiale cu privire la numărul corect al actului atacat.

5.5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. care atrage casarea, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va admite în parte recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentele-pârâte Administrația Prezidențială în nume propriu și în calitate de reprezentantă a Președintelui României, Domnul A. împotriva Sentinței nr. 16 din data de 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și rejudecând, admite excepția inadmisibilității și respinge cererea de suspendare a Decretului nr. 1.331 din 28 decembrie 2018 ca inadmisibilă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, astfel cum a fost îndreptată și ale încheierilor premergătoare.

Respinge recursul formulat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 31 ianuarie 2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM