ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2470/2018

HOTĂRÂRE
12.06.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2470/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x, reclamantul Consiliul Județean Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, a solicitat, în principal, anularea deciziei de aplicare a corecției financiare în procent de 25% din valoarea totală a contractului de achiziție nr. x/24.09.2014 încheiat între Județul Sibiu în calitate de Achizitor și Asocierea S.C. A. S.A. - S.C. B. S.A. în calitate de furnizor, comunicată reclamantului prin Notificarea pentru Înștiințare corecție financiară nr. 3945/06.03.2015 înregistrată sub nr. x/2015 și constatarea aplicării legale a Deciziei C.N.S.C. nr. 2353/260C10/2775/07.08.2014 de către autoritatea contractantă Județul Sibiu; în subsidiar, a solicitat diminuarea corecției de 25% aplicate autorității contractante Județul Sibiu la un cuantum de 5% din valoarea contractului de achiziție nr. x/24.09.2014 încheiat între Județul Sibiu în calitate de Achizitor și Asocierea S.C. A. S.A. - S.C. B. S.A. în calitate de furnizor.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 187 din 19 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul Județul Sibiu prin Consiliul Județean Sibiu reprezentat prin Președintele Consiliului Județean Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul Județul Sibiu prin Consiliul Județean Sibiu reprezentat prin Președintele Consiliului Județean Sibiu a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

S-a apreciat că hotărârea recurată este dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cele prevăzute de art. 224 și art. 14 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., instanța invocând din oficiu, la termenul din 19 octombrie 2015, excepția inadmisibilității acțiunii, care, în opinia recurentului nu a fost pusă în discuția părților, pârâtul nefiind prezent la termenul respectiv.

S-a mai susținut de către recurent că sentința instanței de fond cuprinde motive contradictorii, soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii fundamentându-se, în opinia instanței, pe faptul că actul contestat nu reprezintă un proces-verbal producător de consecințe juridice, apt de a fi contestat în fața instanțelor de contencios administrativ, iar pe de altă parte, pe faptul că reclamantul nu a înțeles să conteste și decizia de soluționare a contestației.

De asemenea, s-a considerat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța în mod nelegal a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă, pe motiv că reclamantul nu a contestat prin acțiunea introductivă notificarea OIPSI nr. x/06.03.2015, ci a solicitat anularea deciziei de aplicare a corecției financiare în procent de 25%, comunicată prin notificarea OIPSI nr. 3945/06.03.2015, în opinia recurentului judecătorul fondului aflându-se în eroare când a considerat că obiectul acțiunii îl constituie anularea notificării, iar nu decizia de aplicare a corecției financiare.

Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimatul Ministerul pentru Societatea Informațională a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data 14 septembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 13 martie 2018, fixând termen de judecată la data de 12 iunie 2018.

Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Soluția de inadmisibilitate a acțiunii promovate în cauză a fost întemeiată pe constatarea că, în speță, nu a fost emis un proces-verbal, ci numai proiectul acestui act, privit ca intenție a organului de control în sensul aplicării unei corecții reclamantului. Prin urmare, actul atacat nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 și, ca atare, nu poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ.

Întra-adevăr, O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 21 "(13) Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.

(14) Înainte de aprobare, proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se prezintă structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

(15) Structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de control prevăzute la art. 20 punctul său de vedere cu privire la constatările acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.

(19) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare.

(20) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe.

(21) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare trebuie să conțină următoarele elemente: denumirea autorității emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanței bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele și semnătura conducătorului autorității emitente, ștampila autorității emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și autoritatea la care se depune contestația, mențiuni privind punctul de vedere al debitorului și poziția exprimată de structura de control competentă, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) și (15)."

Potrivit dispozițiilor art. 46 - 51 din actul normativ menționat, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunțată în soluționarea contestației să fie atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Rezultă că, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ, numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță, iar nu, în mod direct, acest administrativ fiscal.

Efectuând propria evaluare a întregului material probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut eronat situația de fapt și a interpretat și aplicat greșit prevederile legale incidente în cauză, soluția pronunțată fiind rezultatul unei interpretări exclusiv și excesiv de formalistă, având în vedere următoarele:

În mod evident, Notificarea nr. x din 06.03.2015 (aflată la dosarul de fond), deși emisă în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011 constituie proces-verbal de constatare și, prin urmare, un act administrativ - titlul de creanță, producător de efecte juridice, cum este acesta definit de legea contenciosului administrativ, întrucât prin acest document s-a stabilit debitorul și a fost aplicată o corecție financiară de 25% din valoarea contractului încheiat între reclamantul Județul Sibiu în calitate de Achizitor și Asocierea S.C. A. S.A. - S.C. B. S.A. în calitate de furnizor.

Mai mult decât atât, suma aferentă corecției financiare de 25% a fost reținută de către Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale .

Drept urmare, un astfel de act poate și a fost supus contestației administrative.

Astfel, punctul de vedere înregistrat sub nr. x/2015 formulat de reclamant la Notificarea nr. x din 06.03.2015 emisă de pârâtul Ministerul pentru Societatea Informațională poate fi asimilat contestației administrative.

De altfel, prin Raportul nr. x/03.06.2015 privind soluționarea contestației (punct de vedere) (aflat la dosar fond) chiar intimatul-pârât reține că reclamantul a formulat în fapt o contestație/plângere prealabilă împotriva actului administrativ contestat în cauză, hotărând respingerea contestației ca neîntemeiată și menținând măsura dispusă ca fiind legală, respectiv aplicarea corecției de 25%.

Totodată, a menționat la punctul III.2. că Raportul poate fi atacat în termen de 6 luni, de la data comunicării la Curtea de Apel București sau la Curtea de apel din raza teritorială a sediului reclamantului în conformitate cu prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că Notificarea nr. x din 06.03.2015, care reprezintă obiectul propriu-zis al acțiunii, este un titlu de creanță prin care i s-a aplicat reclamantului corecții financiare în sensul capitolului III din O.U.G. nr. 66/2011.

De asemenea, acțiunea a fost formulată împotriva Notificării nr. x din 06.03.2015, ce constituie proces-verbal de constatare, și, implicit, împotriva Raportului Comisiei de Soluționare a Contestației, care era atașat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și ale art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant Județul Sibiu prin Consiliul Județean Sibiu și va dispune casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță, în vederea soluționării fondului litigiului, urmând ca instanța de fond, cu ocazia rejudecării, să aibă în vedere toate apărările și susținerile părților.

Admite recursul declarat de Județul Sibiu prin Consiliul Județean Sibiu împotriva sentinței nr. 187 din 19 octombrie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4371/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia sub nr. x/05.11.2015, reclamantul Județul Sibiu prin Consiliul Județ
ÎCCJ 2019-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4125/2019
Ședința publică din data de 19 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba iulia la data de 30.09.201
ÎCCJ 2022-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1369/2022
Ședința publică din data de 9 martie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la dat
ÎCCJ 2019-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ ș
ÎCCJ 2017-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 888/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea adresată Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fisc
Sursă