ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale următoarele: anularea Notificării nr. x din 30 martie 2016, emisă de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale; anularea Deciziei nr. 6129 din 17 august 2016 emisă de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 26 din 13 februarie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, a anulat Notificarea nr. x din 30 martie 2016, emisă de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, a anulat Decizia nr. 6129/17.08.2016 emisă de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 26 din 13 februarie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 483 C. proc. civ. a declarat recurs pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, pârâtul susține că este profund viciat modul în care prima instanță a înțeles să analizeze și să soluționeze litigiul supus judecății, transformându-se într-un veritabil reclamant, luând locul Spitalului în cadrul procesului și, în vederea susținerii unei aparențe de legalitate a hotărârii pronunțate, a forțat și transformat obligații exprese și lipsite de echivoc ale O.U.G. nr. 34/2006 în norme anodine, situație de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

Rezumând considerentele hotărârii recurate, prima instanță apreciază justificat și dispune anularea Notificării nr. x din 30 martie 2016 și a Deciziei nr. 6129 din 17 august 2016, acte administrative prin intermediul cărora au fost constatate abaterile în ceea ce privește modul de atribuire a Contractului, respectiv a fost respinsă contestația formulată de Consiliului Județean Sibiu împotriva notificării referite, prin prisma faptului că încălcările reținute în sarcina Consiliului Județean Sibiu nu sunt de natură a avea un posibil impact financiar.

Superficialitatea de care a dat dovadă prima instanță nu trebuie validată prin hotărârea instanței de recurs în condițiile în care, contrar interpretării care se încearcă a fi acreditată prin hotărârea recurată, abaterile constatate nu pot fi analizate doar prin prisma unui eventual impact financiar cu atât mai puțin cu cât încălcările reținute de reprezentanții Ministerului constituie temeiuri pentru aplicarea de corecții financiare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

Revenind la constatările Ministerului cu privire modul în care a fost realizată procedura de achiziție, prima abatere reținută a constat în faptul că prin fișa de date și caietul de sarcini s-a prevăzut că ofertanții vor susține o sesiune demonstrativă în care se va evalua îndeplinirea cerințelor funcționale solicitate.

Prima instanță apreciază că prezentarea unui demo corespunde specificului și complexității contractului, astfel că nu poate fi considerată restrictivă și că nu a permis asigurarea egalității de acces a ofertanților sau a avut ca efect crearea de obstacole nejustificate în ceea ce privește concurența, astfel că abaterea reținută în sarcina reclamantului-intimat nu subzistă, fără însă a mai continua raționamentul și de a analiza în concret efectele pe care le-au produs abaterile reținute de reprezentanții Ministerului în ceea ce privește procedura de atribuire a Contractului.

De asemenea, în ceea ce privește aplicarea eronată a Deciziei CNSC nr. 2353/260/C/10/2775 din 7 august 2014, prima instanță în mod eronat a reținut că Consiliul Județean Sibiu a fost sancționat de două ori, atât prin Notificarea nr. x din 6 martie 2015, cât și prin Notificarea nr. x din 30 martie 2016 și omite faptul că această neregulă a fost doar preluată în cadrul Notificării nr. x din 30 martie 2016 și nu este singura neregulă sesizată care a fost sancționată cu aplicarea corecției financiare.

O altă încălcare reținută în sarcina Consiliului Județean Sibiu de către echipa de control din cadrul Ministerului o reprezintă încheierea Actelor adiționale nr. x din 20 iulie 2015, nr. y din 12 octombrie 2015, nr. z din 3 noiembrie 2015 și nr. xx din 3 decembrie 2015 la contractul nr. x din 24 septembrie 2014, abatere pe care prima instanță o consideră de asemenea fără prea mare relevanță și nicidecum de natură a conduce la aplicarea corecției financiare aplicate Consiliului Județean Sibiu.

Instanța omite însă a lua în considerare faptul că prin eludarea propriilor condiții impuse în documentația de atribuire autoritatea contractantă a lezat dreptul acelor operatori economici care ar fi putut participa și ei la procedura de atribuire dacă ar fi știut că termenul de execuție al contractului de achiziție nu este cel prevăzut în fișa de date și în contractul inițial (10 luni), ci unul ulterior, în condițiile în care, termenul de livrare impus de achizitor prin documentația de atribuire poate constitui un factor determinant în decizia de a participa la procedură a potențialilor ofertanți, respectiv au fost încălcate prevederile O.U.G. nr. 34/2006.

În altă ordine de idei, instanța se contrazice în raționamentul expus în considerentele sentinței prin aceea că, chiar dacă au fost încheiate actele adiționale și că prin acestea a fost prelungită durata inițială a Contractului de furnizare x din 24 septembrie 2014, nu a presupus niciun cost financiar suplimentar pentru Consiliul Județean Sibiu, nu își mai continuă șirul argumentării pentru a arăta incidența eventualei excepții raportat la speța de față și situațiile stabilite de legiuitor în cadrul Normelor metodologice ca putând fi asimilate acelor abateri fără impact financiar, situație de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ.

Chiar dacă ar fi ignorat ă defectuozitatea raționamentului expus de prima instanță în cuprinsul sentinței și s-ar considera că situațiile constatate de reprezentanții Ministerului ca fiind nereguli și care au constituit temeiul sancționării ar putea fi asimilate acelora ca fiind fără impact financiar (cu toate că nu poate fi vorba de așa ceva în speța de față atât timp cât nu a fost stabilită de către instanță o asemenea identitate și nici nu ar fi putut fi stabilită în condițiile în care abaterile constatate sunt menționate expres ca fiind dintre cele cărora le sunt incidente corecțiile financiare) instanța avea obligația de a demonstra în concret lipsa unui impact financiar în ceea ce privește speța de față.

Raționamentul primei instanțe este și de această dată defectuos atât timp cât se analizează doar aparent efectele încălcărilor realizate de autoritatea contractantă prin aceea că nu a fost avut în vedere că prin eludarea termenului de 10 luni, se constată că actele adiționale conțin clauze care afectează evaluarea ofertelor din perspectiva factorilor de evaluare. Termenul de execuție este un element esențial al atribuirii contractului, iar modificarea substanțială a acestuia constituie o abatere care se sancționează cu corecții financiare.

Analizând per total modul în care a fost realizată procedura de achiziție verificată de Minister și în raport de constatările reținute în sarcina Consiliului Județean Sibiu, se poate constata că atribuirea Contractului a fost viciată prin aceea că autoritatea contractantă a restricționat participarea ofertanților la procedură (prin solicitarea unei sesiuni demonstrative), s-a încălcat principiul proporționalității atunci când s-au stabilit criteriile de calificare și selecție, precum și nivelul cerințelor minime pe care ofertanții/candidații trebuiau să le îndeplinească pentru a participa la procedura de achiziție, contrar prevederilor art. 178 alin. (2) și art. 179 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Contrar aprecierii primei instanțe toate aceste abateri au un impact financiar prin aceea că atribuirea în acest mod viciat a Contractului a împiedicat șansa autorității contractante de a încheia un acord cu un operator economic poate mai potrivit și în condiții mai avantajoase pentru Consiliul Județean Sibiu.

Or, clemența acordată de prima instanță nu ar face decât să încurajeze o astfel de conduită a Spitalului, care, pe viitor, în cadrul altor proceduri de achiziție derulate, ar putea insista în eludarea principiilor care guvernează legislația achizițiilor publice.

Față de aceste considerente, pârâtul solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

II Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, nefiind incidente niciunul din cele două motive de casare invocate de recurentul pârât.

Astfel cum rezultă din cele mai sus arătate, reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 26 din 13 februarie 2017, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Raportat la motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, apărările formulate de pârât și probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, instanța de control judiciar observă că recurentul pârât afirmă că judecătorul fondului și-a fundamentat soluția pe baza unui raționament contradictoriu, omițând, totodată, să argumenteze de ce abaterile constatate în sarcina reclamantei nu au impact financiar.

Subliniază Înalta Curte că motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este incident atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pentru a se concluziona în sensul incidenței art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza menționată de recurentul pârât, este necesar ca pretinsa contradicție a considerentelor hotărârii să facă imposibil de înțeles soluția la care s-a oprit judecătorul fondului, or, o atare ipoteză nu este demonstrată în cauză.

Este de observat faptul că instanța fondului nu reține, în privința niciuneia din abaterile constatate de pârât, inexistența unui prejudiciu la adresa bugetelor donatoare ci, în referire la abaterea reprezentată de prelungirea termenului contractului, arată că o atare măsură a fost justificată și nu a presupus niciun cost suplimentar din partea achizitorului.

De aceea, constatând că nicăieri în cuprinsul sentinței atacate instanța fondului nu reține existența unor abateri fără impact financiar, Înalta Curte constată nefondată critica la adresa legalității, grefată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Nefondat este și motivul de casare privitor la pronunțarea hotărârii cu greșita aplicare a normelor de drept material, apreciază instanța de recurs, pentru următoarele considerente:

Prin Notificarea nr. x din 30 martie 2016 a fost aplicată reclamantului o corecție de 25% din valoarea Contractului de achiziție nr. x din 24 septembrie 2014 încheiat de intimatul reclamant cu Asocierea SC A. SA - SC B. SRL.

În urma controlului s-a constat că: impunerea unei sesiuni demonstrative a produselor și serviciilor ofertate reprezintă o restricționare a accesului ofertanților la procedura de atribuire, fiind încălcate principiile transparenței și a tratamentului egal (corecția financiară a fost stabilită în conformitate cu H.G. nr. 519/2006, Partea 1, pct. 11); aplicarea și interpretarea eronată a Deciziei CNSC 2353/260/C10/2775 din 7 august 2014 a condus la încălcarea principiului tratamentului egal deoarece a fost reevaluată doar una dintre cele două oferte depuse (corecția financiară a fost stabilită în conformitate cu H.G. nr. 519/2006, Partea 2, pct. 4); încheierea unor acte adiționale a căror clauze afectează evaluarea ofertelor din perspectiva factorilor de evaluare, termenul de execuție fiind un element esențial al atribuirii contractului (corecția financiară a fost stabilită în conformitate cu H.G. nr. 519/2006, Partea 1, pct. 1).

Soluționând acțiunea formulată de reclamant împotriva Notificării nr. x din 30 martie 2016, curtea de apel constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește aplicarea unei corecții de 25% pentru impunerea unei sesiuni demonstrative în cuprinsul caietului de sarcini, instanța fondului reține că în fișa de date a achiziției publice la capitolul IV.4.1 - Modul de prezentare a propunerii tehnice s-a prevăzut că ofertanții vor susține o sesiune demonstrativă în care se va evalua îndeplinirea cerințelor funcționale solicitate. S-a mai prevăzut că secvențele de pași din cadrul scenariilor ce vor fi parcurse în cadrul sesiunii demonstrative sunt cele precizate în Caietul de sarcini și că aceasta se va finaliza cu un proces-verbal al ședinței, semnat de comisia de evaluare și de reprezentantul ofertantului.

Potrivit Caietului de sarcini ofertantul trebuia să prezinte un demo în vederea dovedirii capacității tehnice de a livra/produce produse similare celor care fac obiectul achiziției în cauză. Sunt enumerate și scenariile pe care le vor conține aceste sesiuni.

Pârâtul a apreciat că impunerea acestei cerințe a condus la restricționarea participării la procedura de atribuire.

Curtea reține că dreptul autorității contractante de a solicita ca operatorul economic care participă la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică să facă dovada capacității sale tehnice și/sau profesionale este prevăzut de art. 187 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

Analizând prevederile legale enunțate anterior rezultă că acestea nu interzic autorității contractante să solicite ofertanților mostre sau descrieri pentru a dovedirea capacității tehnice. Or, prezentarea unui demo în cadrul unei sesiuni demonstrative se încadrează în categoria mijloacelor pe care autoritatea contractantă le poate solicita ofertanților pentru a verifica capacitatea tehnică a acestora.

Curtea mai reține că prezentarea unui demo corespunde specificului și complexității propuselor care urmau a fi furnizate, fiind relevante pentru îndeplinirea contractului.

Așadar, această cerință de calificare este relevantă, nu este disproporționată în raport cu natura și complexitatea contractului, astfel că nu poate fi considerată ca fiind restrictivă, autoritatea contractantă respectând prevederile art. 178 și 179 din O.U.G. nr. 34/2006.

În sensul acestei concluzii sunt și considerentele Deciziei nr. 2353/260 C10/2775 din 7 august 2014. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că singura modalitate prin care autoritatea contractantă poate verifica faptul că sistemul informatic integrat va respecta cerințele funcționale este sesiunea demonstrativă și că nici o descriere oricât de detaliată ar fi nu este nici necesară, nici suficientă, nici relevantă pentru a proba îndeplinirea cerințelor funcționale.

Raportat la cele menționate anterior nu se poate susține că impunerea unei sesiuni demonstrative nu a permis asigurarea egalității de acces a ofertanților sau a avut ca efect crearea de obstacole nejustificate în ceea ce privește concurența, astfel că abaterea reținută în sarcina reclamantei nu subzistă.

Recurentul pârât a criticat Sentința civilă nr. 26 din 13 februarie 2017, afirmând, în primul rând că judecătorul fondului a manifestat superficialitate în privința modalității de abordare a cauzei, transformându-se într-un veritabil reclamant, luând locul Spitalului în cadrul procesului.

Constată instanța de control judiciar că instanța fondului a argumentat detaliat soluția dispusă cu privire la această primă abatere, nefiind demonstrată de către recurentul pârât incidența prevederilor art. 448 pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

Deși recurentul pârât susține că judecătorul fondului a cercetat superficial cauza, fără a justifica în niciun mod o atare afirmație, trebuie subliniat faptul că memoriul de recurs cuprinde elemente străine cauzei de față, fiind făcută referire la un spital, în contextul în care procedura de atribuire analizată în cadrul notificării nr. x din 30 martie 2016 nu vizează nicio achiziție realizată de o autoritate contractantă spital.

Cât privește conformitatea soluției instanței de fond cu normele de drept material incidente în cauză, a arătat judecătorul fondului faptul că impunerea unei sesiuni demonstrative are temei în cuprinsul prevederilor art. 187 și 188 din O.U.G. nr. 34/2006, în conformitate cu care autoritatea contractantă poate impune ofertanților, în vederea verificării capacității tehnice a acestora, mostre, descrieri și/sau fotografii a căror autenticitate trebuie să poată fi demonstrată în cazul în care autoritatea contractantă solicită acest lucru.

Pertinența și utilitatea acestei sesiuni demonstrative a fost subliniată și de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în cuprinsul Deciziei nr. 2353/260 C10/2775 din 7 august 2014, reținând organismul de jurisdicție că singura modalitate prin care autoritatea contractantă poate verifica faptul că sistemul informatic integrat va respecta cerințele funcționale este sesiunea demonstrativă și că nici o descriere oricât de detaliată ar fi nu este nici necesară, nici suficientă, nici relevantă pentru a proba îndeplinirea cerințelor funcționale.

Cu toate acestea, recurentul pârât insistă în susținerea punctului său de vedere, în sensul că autoritatea contractantă a restricționat participarea la procedură și a încălcat principiul proporționalității, prin impunerea unei sesiuni demonstrative, fără a aduce un minim de elemente concrete în sprijinul acestei teze, de natură a reliefa incidența vreuneia din ipotezele prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește aplicarea unei corecții de 25% pentru aplicarea eronată a Deciziei CNSC nr. 2353/260/C/10/2775 din 7 august 2014, instanța fondului constată că, prin Notificarea nr. x din 6 martie 2015 a fost aplicată reclamantei o corecție de 25% din valoarea Contractului de achiziție nr. x din 24 septembrie 2014 încheiat cu Asocierea SC A. SA - SC B. SRL.

În fapt, în urma controlului s-a constat că autoritatea contractantă a aplicat eronat Decizia CNSC 2353/260/C10/2775 din 7 august 2014 ceea a condus la încălcarea principiului tratamentului egal deoarece a fost reevaluată doar una dintre cele două oferte depuse. Pentru abaterea săvârșită i s-a aplicat o corecție financiară, stabilită în conformitate cu H.G. nr. 519/2006, Partea 2, pct. 4).

Sub acest aspect, curtea de apel reține că reclamanta a formulat o acțiune în contencios administrativ împotriva celor două acte administrative, acțiune ce a format obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Alba Iulia (prin sentința nr. 77/2016 a fost anulată notificarea mai sus menționată; împotriva acestei sentințe a fost declarat recurs acesta nefiind soluționat până la data pronunțării prezentei sentințe).

Curtea reține, așadar, că pentru aceeași abatere reclamanta a fost sancționată de două ori, atât prin Notificarea nr. x din 6 martie 2015, cât și prin Notificarea nr. x din 30 martie 2016, atacată în prezentul dosar.

Or, nimeni nu poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă conform principiului ne bis in idem, motiv pentru care se impune anularea actelor atacate în ceea ce privește această abatere.

Și sub aspectul modalității de soluționare a acțiunii reclamantei cu privire la această abatere a formulat critici recurentul pârât, rezumându-se la susținerea în sensul că prima instanță în mod eronat a reținut că Consiliul Județean Sibiu a fost sancționat de două ori, atât prin Notificarea nr. x din 6 martie 2015, cât și prin Notificarea nr. x din 30 martie 2016 și omite faptul că această neregulă a fost doar preluată în cadrul Notificării nr. x din 30 martie 2016 și nu este singura neregulă sesizată care a fost sancționată cu aplicarea corecției financiare.

Or, constată Înalta Curte că, în cuprinsul Notificării nr. x din 30 martie 2016, recurentul pârât motivează explicit reținerea abaterii pe marginea modalității de punere în aplicare a Deciziei CNSC 2353/260/C10/2775 din 7 august 2014, prin evaluarea doar a unei oferte, ceea a condus la încălcarea principiului transparenței și al tratamentului egal, cu consecința aplicării unei corecții de 25%.

În atare context, aserțiunile recurentului pârât, în sensul că judecătorul fondului a reținut în mod greșit aplicarea aceleiași corecții sunt contrazise în mod flagrant de conținutul propriului său act, reprezentat de Notificarea nr. x din 30 martie 2016.

În ceea ce privește aplicarea unei corecții de 25% pentru prelungirea termenului de îndeplinire a contractului prin actele adiționale nr. x, 7, 8 și 9, instanța fondului reține că prin actele adiționale mai sus menționate a fost prelungită durata inițială a Contractului de furnizare x din 24 septembrie 2014 însă, analizând aceste acte adiționale se constată că în cuprinsul lor sunt indicate motivele care justificau prelungirea duratei contractului, astfel: protocoalele de colaborare de la nivel național dintre diferite instituții ale statului care aveau obligația furnizării unor date ce urmau a fi preluate în soluția informatică, și pe care autoritatea contractantă s-a obligat să le pună la dispoziția furnizorului, nu au fost încheiate în termen util, astfel încât termenul de îndeplinire al contractului asumat inițial să poată fi îndeplinit, datele ce trebuiau să fie puse la dispoziția furnizorului de către primăriile partenere în cadrul proiectului au fost comunicate cu întârziere, colaborarea greoaie cu primăriile partenere datorată lipsei de personal sau a pregătirii necesare în domeniul IT.

Mai trebuie reținut că prelungirea termenului nu a presupus niciun cost financiar suplimentar pentru Consiliul Județean Sibiu și că însuși contractului de finanțare a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2015.

Pârâtul a apreciat că procedând în acest mod reclamanta a săvârșit abaterea prevăzută de Partea 1, pct. 1 din H.G. nr. 519/2006, respectiv: modificarea substanțială a contractului în raport cu anunțul de participare sau cu documentația de atribuire.

Reține instanța fondului că, deși termenul de execuție reprezintă un element esențial ala atribuirii contractului, prelungirea justificată a acestuia nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerată o modificare substanțială a contractului în raport cu anunțul de participare sau cu documentația de atribuire (nu se poate susține că prelungirea termenului inițial de execuție: ar reprezenta o condiție nouă care dacă ar fi fost inclusă inițial în documentația de atribuire ar fi permis admiterea altor ofertanți, ar fi permis atribuirea contractului altui ofertant, ar fi modificat echilibrul economic în favoarea contractantului în condițiile în care nu s-a dovedit existența unor costuri financiare suplimentare sau ar fi afectat major natura și condițiile de implementare) astfel că abaterea reținută în sarcina reclamantei nu subzistă.

În legătură cu modalitatea de soluționare a acțiunii reclamantei ce viza această abatere, recurentul pârât a criticat Sentința civilă nr. 26 din 13 februarie 2017, fără a combate în niciun mod teza reținută de judecătorul fondului, în sensul că prelungirea termenului inițial al contractului a fost justificată obiectiv.

De asemenea, recurentul pârât arată că judecătorul fondului reține, fără temei, că abaterea este pur formală, neavând impact financiar, or, a arătat instanța de control judiciar, cu prilejul analizei motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că instanța fondului nu a reținut faptul că prelungirea termenului contractului este o abatere fără impact financiar pentru bugetul donator ci doar faptul că prelungirea acestui termen nu a impus niciun cost suplimentar pentru autoritatea contractantă.

În consecință, constatând că recurentul pârât nu a demonstrat nelegalitatea Sentinței civile nr. 26 din 13 februarie 2017 nici prin raportare la conținutul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale împotriva Sentinței nr. 26 din 13 februarie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM