ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2411/2018

HOTĂRÂRE
08.06.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2411/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia Mâneciu Pământeni a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 3384/27.05.2015 emise de pârâtă și emiterea unei noi decizii prin care să se admită cererea de retrocedare nr. x formulată cu privire la retrocedarea imobilului teren în suprafață de 5.824 mp situat în satul Mâneciu Pământeni, comuna Mâneciu, județul Prahova.

Prin sentința civilă nr. 270 din 8 decembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei Parohia Mâneciu Pământeni, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta, fiind invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a criticat hotărârea instanței de fond, arătând că Hotărârea nr. 8850/2012 a Comisiei Județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și a celor forestiere nu constituie titlu de proprietate, astfel cum ar constitui o decizie emisă de Comisia Specială de Retrocedare. A arătat recurenta că în realitate nu există un titlu de proprietate și, ca atare, nu se poate aprecia că cererea de retrocedare a parohiei a rămas fără obiect, așa cum s-a reținut prin decizia ce face obiectul controlului judiciar. Recurenta a precizat că pârâta nu contestă existența dreptului de retrocedare, ci apreciază că imobilul a fost retrocedat printr-o altă prevedere legală, ceea ce nu este adevărat.

Prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs, intimata Comisia Specială de Retrocedare a invocat, în principal, excepția nulității recursului formulat, având în vedere faptul că recurenta nu a dezvoltat motivul de recurs invocat, așa cum prevăd dispozițiile legale.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 1 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă și, constatând că instanța de primă jurisdicție a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, va menține sentința atacată ca fiind legală.

Astfel, recurenta-reclamantă a supus controlului judecătoresc decizia emisă de pârâtă prin care a fost soluționată cererea de retrocedare a imobilului teren în suprafață de 5.824 mp situat în satul Mâneciu Pământeni, la magazinul universal, comuna Mâneciu, județul Prahova, cerere respinsă ca rămasă fără obiect.

Instanța de primă jurisdicție a administrat probatoriul necesar soluționării cauzei și a constatat, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, faptul că prin cererea de retrocedare nr. x, reclamanta a solicitat retrocedarea în natură a terenului identificat în cauză, în temeiul Legii nr. 247/2005, iar, prin Hotărârea nr. 8850/2012, Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și a celor forestiere a validat reconstituirea dreptului de proprietate Parohiei Adormirea Maicii Domnului Măneciu Pământeni, pentru suprafața de 2,87 ha teren agricol. Pentru imobilul teren în suprafață de 5824 mp situat în satul Mâneciu Pământeni, la magazinul universal, comuna Mâneciu, județul Prahova, a propus reconstituirea dreptului de proprietate pe alt amplasament, respectiv în punctul Valea Mare, sat Mâneciu, comuna Mâneciu, județul Prahova, propunere ce a fost acceptată de Parohia Adormirea Maicii Domnului Mâneciu Pământeni.

Este necontestat în cauză faptul că terenul în cauză a format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 247/2005.

În conformitate cu dispozițiile pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000 imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator.

Văzând prevederea cu caracter special aplicabilă cauzei, instanța de control judiciar reține ca fiind corectă interpretarea și aplicarea dispoziției legale făcută de instanța de primă jurisdicție. Acesta este motivul pentru care intimata-pârâtă a respins cererea ca rămasă fără obiect, întrucât cererea recurentei-reclamante cu privire la terenul în litigiu, formulată în temeiul Legii nr. 247/2005 a primit o soluție pozitivă, fiind validată reconstituirea dreptului de proprietate.

Astfel, Înalta Curte reține că, în fapt, nemulțumirea principală a recurentei-reclamante vizează aspectul neemiterii titlului de proprietate, nefiind identificate elemente de nelegalitate a deciziei atacate, întreaga apărare fiind construită în jurul acestei nemulțumiri.

Constatând aplicarea corectă a dispozițiilor pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte va menține soluția dată de instanța de fond, și pe cale de consecință, va respinge recursul formulat ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 460 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței.

Respinge recursul declarat de Parohia Mâneciu Pământeni împotriva sentinței nr. 270 din 8 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2079/2018
Asupra cauzei de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2015, reclamanta Parohia Mănec
ÎCCJ 2018-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3852/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2015, reclamanta B. a
ÎCCJ 2019-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2019
recurenta-reclamantă, atestă o ocupare abuzivă a terenului, în sensul disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Analiza motivelor de casare 1. Cu privire la motivul de recurs întem
ÎCCJ 2020-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6312/2020
admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate invocat, recurenta reclamantă arată că a solicitat primei instanțe anularea Deciziei nr. 823/21.07.2017 emise de Comisia Speciala de Retroceda
ÎCCJ 2017-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2584/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de
Sursă