ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 9/2020

Tribunal Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 18 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.568/208/2018, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea problemă de drept: "Prevederile pct. 21 din anexa nr. 1 «Definiții» la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile în domeniul reglementat de Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă pentru transportul bunurilor precum deșeuri lemnoase, rumeguș, tocătură lemnoasă, trebuie îndeplinite obligațiile prevăzute de art. 5 lit. a), b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008." II. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanței care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina A. Obiectul judecății și soluția instanței de fond

Prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor din 23.08.2018, petenta - societate comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, în baza prevederilor 8 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008), reținându-se încălcarea obligațiilor de a nu transporta pe rețeaua de drumuri publice bunuri divizibile fără tichet de cântar eliberat de furnizor și de a nu transporta bunuri divizibile cu vehicule din dotarea cărora lipsește prelata, iar în cazul în care vehiculele sunt prevăzute prin construcție cu obloane, acestea trebuie să fie asigurate cu sisteme de închidere care să împiedice deschiderea accidentală a obloanelor în cursul transportului și scurgerea bunurilor divizibile; în speță, petenta transporta tocătura de fag.

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș, contravenienta a solicitat anularea procesului-verbal contestat, cu motivarea că fapta săvârșită nu este sancționată de lege, deoarece nu transporta bunuri divizibile, întrucât, potrivit pct. 21 din anexa nr. 1 la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 46/2008 - Codul silvic), materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile; de asemenea, a susținut că art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 470/2014) prevede că materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile.

Prin Sentința civilă nr. 74 din 25 ianuarie 2019, Judecătoria Caransebeș a admis, în parte, plângerea contravențională formulată în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, prin Inspectoratul Teritorial 5 - I.C.J. Caraș-Severin, a anulat procesul-verbal contestat și a respins, în rest, plângerea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Agentul constatator a considerat că ansamblul de vehicule aparținând petentei transporta tocătură de fag, fără ca la bordul autovehiculului să existe tichet de cântar și fără ca vehiculele să aibă prelată sau, în cazul în care sunt prevăzute prin construcție cu obloane, să fie asigurate cu sisteme de închidere care să împiedice deschiderea accidentală a obloanelor în cursul transportului și scurgerea bunurilor divizibile.

Din Avizul de expediere a mărfii nr. 692 din 23.08.2018, menționat și în procesul-verbal de constatare a contravenției, rezultă că transportul s-a realizat pentru cantitatea de 8,5 m 3 de tocătură de fag.

În urma verificării mențiunilor din procesul-verbal contestat, prima instanță a constatat că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art. 16 și art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 2/2001).

Conform pct. 21 din anexa nr. 1 "Definiții" la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, "materialele lemnoase" sunt definite ca fiind "lemnul rotund sau despicat de lucru și lemnul de foc, cheresteaua, flancurile, traversele, lemnul ecarisat - cu secțiune dreptunghiulară sau pătrată, precum și lemnul cioplit. Această categorie cuprinde și arbori și arbuști ornamentali, pomi de Crăciun, răchită și puieți; materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile". Această definiție a fost preluată și de art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, care prevede că, "în sensul prezentei hotărâri, materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile".

Conform art. 1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, "bunuri divizibile" sunt "materiale vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule sau bucăți ori materiale fluide sau semifluide provenite din: . . . exploatări forestiere sau depozite de material lemnos".

Prima instanță a analizat această neconcordanță legislativă prin prisma succesiunilor actelor normative menționate anterior.

S-a reținut că Legea nr. 46/2008 - Codul silvic a fost publicată, inițial, la data de 27.03.2008, iar, ulterior, la data de 6.11.2008, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, act ierarhic inferior, care, nesocotind dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000), avea o dispoziție contrară Legii nr. 46/2008 - Codul silvic.

S-a reținut că, potrivit art. 64 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, "dacă o normă de nivel inferior, cu același obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligație îi revine autorității care a emis prima actul", ceea ce s-a întâmplat, prin republicarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, la data de 12.08.2015, actul normativ prevăzând la art. 132 lit. j) că "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă (...) orice altă dispoziție contrară prevederilor prezentului cod".

Prima instanță a constatat astfel că prevederile art. 1 lit. d) teza a V-a din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 au fost abrogate expres, indirect, prin dispozițiile Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, situație în care materialul lemnos transportat nu poate fi catalogat ca un bun divizibil; dacă materialul lemnos este un bun indivizibil, atunci transportului în cauză nu îi sunt aplicabile prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.373/2008.

Pe cale de consecință, prima instanță a admis, în parte, plângerea petentei și a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, respingând capătul de cerere privind restituirea sumei de 500 lei, achitată de petentă în termen de 48 de ore. B. Calea de atac formulată

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat apel atât petenta, solicitând schimbarea, în parte, a acesteia, în sensul admiterii inclusiv a capătului de cerere privind restituirea sumei achitate cu titlu de amendă contravențională în termen de 48 de ore, cât și pârâtul, care a solicitat anularea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea plângerii, ca netemeinică și nelegală.

În susținerea căii de atac formulate, apelantul-pârât arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 237 din Codul de procedură civilă, prima instanță dând o interpretare greșită, bazată pe considerente de ordin subiectiv, dispozițiilor legale aplicabile.

Arată apelantul-pârât că, față de motivele anulării procesului-verbal de constatare a contravenției, chiar dacă nu s-a făcut referire la un document însoțitor al mărfii, este indicat clar, din punctul de vedere al circulației lor juridice, faptul că se efectua un transport de bunuri divizibile; raportat la speța de față, lemnul transportat era deci departe de a fi neîmpărțit, nedivizibil.

Apelantul-pârât apreciază că materialele transportate fac parte din categoria bunurilor divizibile și, ca urmare, fapta a fost constatată și sancționată în mod legal de către agentul constatator.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și art. 466 din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, apelanta-petentă a solicitat respingerea apelului formulat de pârât, arătând că acesta se rezumă strict la invocarea pur declarativă a motivelor de apel, fără a le argumenta în vreun fel. III. Prevederi normative supuse interpretării și incidente cauzei

Legea nr. 46/2008 - Codul silvic: "Anexa nr. 1 Definiții (...) 21. Materiale lemnoase - lemnul rotund sau despicat de lucru și lemnul de foc, cheresteaua, flancurile, traversele, lemnul ecarisat - cu secțiune dreptunghiulară sau pătrată, precum și lemnul cioplit. (...)"

Hotărârea Guvernului nr. 470/2014: "Art. 4. - (...) (4) Volumul materialelor lemnoase se determină în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din norme; în sensul prezentei hotărâri, materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile." Anexa - Norme referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn: "Art. 2. - (1) În sensul prezentelor norme, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) achizitor de materiale lemnoase - operatorul economic care cumpără materiale lemnoase, în baza unui borderou de achiziție, de la proprietarii de păduri, persoane fizice, de la membrii formelor asociative prevăzute la art. 92 și 95 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, și de la proprietarii de vegetație forestieră de pe terenuri din afara fondului forestier, materiale lemnoase care sunt deținute cu titlu legal și care provin din proprietățile acestora; b) cherestele - piese de lemn obținute prin tăierea longitudinală ori așchierea buștenilor sau lemnului brut și, eventual, o retezare și/sau prelucrări ulterioare pentru o anumită exactitate. În categoria cherestelelor sunt cuprinse și: scânduri, dulapi, bulzi, șipci, rigle, frize, grinzi și lăturoaie; lăturoaiele sunt cherestele netivite rezultate din flancurile bușteanului, cu fața interioară complet ferăstruită, iar cealaltă față ferăstruită pe cel mult jumătate din lungime, cu lungimea de minimum 1 m, iar grosimea de maximum 6,0 cm; c) circulația materialelor lemnoase - acțiunea de transport al materialelor lemnoase pe orice cale posibilă, cu sau fără transmiterea proprietății asupra materialelor lemnoase, de la locul unde au fost recoltate, obținute, depozitate, deținute sau prelucrate, folosindu-se în acest scop orice mijloc de transport; d) controlul provenienței, al circulației materialelor lemnoase, al depozitelor, precum și al instalațiilor de prelucrare a lemnului rotund - acțiunile întreprinse de structurile de control, conform competențelor stabilite prin prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările ulterioare, pentru stabilirea provenienței materialelor lemnoase recoltate, a celor comercializate, precum și a celor transportate pe orice fel de căi de transport și/sau care sunt supuse proceselor de prelucrare ori depozitare; e) custodia - deținerea și păstrarea neschimbată a materialelor lemnoase de către operatorul economic/deținătorul/transportatorul în posesia căruia au fost identificate materialele lemnoase pentru care agentul constatator a dispus, în baza unui proces-verbal, reținerea și predarea în custodie; custodia este obligatorie pentru deținătorul fizic al materialelor lemnoase și se poate dispune în legătură cu materialele lemnoase cu privire la care normele legale prevăd reținerea în vederea stabilirii provenienței ori cu privire la care există suspiciunea că provin din săvârșirea de contravenții ori infracțiuni; f) deținător de materiale lemnoase - orice persoană fizică sau juridică care deține materiale lemnoase; g) dimensiune efectivă - dimensiunea unei piese de cherestea în momentul măsurării; h) intermedierea în comerțul cu materiale lemnoase - activitate comercială prin care intermediarul mijlocește încheierea unor afaceri între comercianți în baza contractului specific de intermediere și în schimbul unei remunerații. Intermedierea exclude deținerea de materiale lemnoase și vânzarea în nume propriu a materialelor lemnoase de către intermediar; i) lemn ecarisat - lemn obținut prin cioplirea sau ferăstruirea pe cel puțin o față a lemnului rotund; j) lemn prelucrat sau semifabricat - sortiment obținut prin operații de retezare și/sau spintecare a lemnului rotund, a buștenilor, a lemnului ecarisat, a lemnului cioplit ori a cherestelei; k) operator - orice persoană fizică sau juridică ori entitate cu/fără personalitate juridică care desfășoară, cu sau fără respectarea condițiilor prevăzute de lege, operațiuni de orice tip cu masă lemnoasă sau materiale lemnoase; l) reținerea - măsura de oprire, în faza comercială sau de producție în care au fost identificate, a materialelor lemnoase cu privire la care normele legale prevăd reținerea în vederea stabilirii provenienței, fiind obligatorie pentru operatorul economic/deținătorul/transportatorul materialelor lemnoase; reținerea se aplică de agentul constatator și în cazul materialelor lemnoase abandonate cu respectarea prevederilor legale în vigoare; m) mijloc de transport - autovehicul rutier sau orice parte a autovehiculului rutier distinct înmatriculată/neînmatriculată, vagonul de cale ferată, șlepul, nava, containerul pentru transportul terestru sau naval, atelajele, în care se încarcă și cu care se transportă materiale lemnoase. (2) Termenii și expresiile privitoare la lemn și produse din lemn care nu se regăsesc la alin. (1) sunt cele prevăzute în Regulament și se definesc în conformitate cu standardele aplicabile materialelor lemnoase. (...) Art. 7 alin. (1) - Lemnul și produsele din lemn care nu fac parte din categoria materialelor lemnoase, așa cum sunt definite în anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, sunt: a) lemn sub formă de așchii sau particule, rumeguș, deșeuri și resturi de lemn, chiar aglomerate, brichete, pelete sau forme similare - cod 4401; (...)";

Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008: "Art. 1. - În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (...) d) bunuri divizibile - materiale vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule sau bucăți, ori materiale fluide sau semifluide provenite din: (...) - exploatări forestiere sau depozite de material lemnos; (...) Art. 5. - Obligațiile utilizatorului sunt următoarele: a) să nu transporte pe rețeaua de drumuri publice din România bunuri divizibile fără tichet de cântar eliberat de furnizor; b) să nu transporte bunuri divizibile cu vehicule din dotarea cărora lipsește prelata, iar în cazul în care vehiculele sunt prevăzute prin construcție cu obloane, acestea trebuie să fie asigurate cu sisteme de închidere care să împiedice deschiderea accidentală a obloanelor în cursul transportului și scurgerea bunurilor divizibile".

Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn: "Anexă Lemn și produse din lemn, în conformitate cu clasificarea din Nomenclatura combinată prevăzută în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului*1), cărora li se aplică dispozițiile prezentului regulament: - 4401 Lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, ramuri, vreascuri sau sub forme similare, lemn sub formă de așchii sau particule: rumeguș, deșeuri și resturi din lemn, chiar aglomerate, sub formă de butuci, brichete, pelete sau forme similare (...)". IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-petentă a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare a instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, arătând că, în speță, nu este vorba despre o chestiune de drept nouă, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; a menționat că, la nivel național, în această materie s-a conturat de-a lungul timpului o practică dominantă, în sensul reținerii incidenței dispozițiilor Legii nr. 46/2008 - Codul silvic și ale Hotărârii Guvernului nr. 470/2014, instanțele constatând că utilizatorul nu are obligația de a deține tichet de cântar eliberat de furnizor pentru transportul bunurilor precum deșeuri lemnoase, rumeguș, tocătură lemnoasă.

A susținut că, potrivit jurisprudenței, obligațiile prevăzute de art. 5 lit. a) și b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 nu sunt aplicabile transportului bunurilor precum deșeuri lemnoase, rumeguș, tocătură lemnoasă, întrucât materialele lemnoase nu sunt considerate bunuri divizibile conform Legii nr. 46/2008 - Codul silvic.

Din încheierea de sesizare nu rezultă dacă apelantul- intimat și-a exprimat punctul de vedere. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanța de trimitere nu își prezintă punctul de vedere cu privire la problema de drept a cărei dezlegare o solicită.

Astfel, contrar dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, completul care a formulat sesizarea nu procedează la analiza condițiilor de admisibilitate a sesizării și nu menționează motivele pentru care a ajuns la concluzia admisibilității, conform art. 520 din același cod. B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării

Nici cu privire la modul de interpretare a dispozițiilor legale în discuție Tribunalul Caraș-Severin - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nu și-a exprimat punctul de vedere, mărginindu-se la prezentarea jurisprudenței instanței în această materie.

Astfel, s-a arătat că există două orientări jurisprudențiale, în cadrul practicii instanței, după cum urmează:

O orientare potrivit căreia bunurile precum deșeuri lemnoase, rumeguș, tocătură lemnoasă nu sunt divizibile, iar pentru acestea nu este necesară emiterea tichetului de cântar, transportul realizându-se în baza avizului de însoțire a materialului lemnos.

În sprijinul acestei orientări s-a reținut că, în succesiunea actelor normative care au reglementat circulația și comercializarea materialelor lemnoase, este în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, potrivit căreia materialele lemnoase nu mai sunt considerate bunuri divizibile care să necesite deținerea unui bon de cântar pentru transportul lor. S-a apreciat că aceste bunuri fac parte din categoria materialelor lemnoase și, față de prevederile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, nu sunt divizibile, astfel că societatea avea dreptul de a le transporta pe rețeaua de drumuri publice din România, fără tichet de cântar eliberat de furnizor, fiind suficient avizul de însoțire care cuprinde cantitatea transportată.

S-a apreciat că Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 constituie o "lege mai favorabilă", care nu mai consideră materialele lemnoase ca fiind bunuri divizibile, având preeminență față de Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 (deciziile nr. 921/A/20.11.2018, nr. 772/A/16.10.2018 și nr. 550/A/26.06.2018).

O altă orientare, în sensul că bunurile precum deșeuri lemnoase, rumeguș, tocătură lemnoasă sunt divizibile, fiind necesară emiterea tichetului de cântar de către furnizor, nefiind suficient avizul de însoțire.

În argumentarea acestei opinii s-a reținut că, potrivit art. 1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, prin bunuri divizibile se înțelege materialele vrac fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule ori materiale fluide provenite din (...) exploatări forestiere sau depozite de material lemnos.

S-a arătat că nu există nicio prevedere legală care să excepteze marfa transportată de către petentă (rumeguș fag), conform avizului de însoțire a mărfii, de la obligativitatea de a deține pentru aceasta tichet de cântar, iar aspectul potrivit căruia marfa a fost cântărită la destinație nu este de natură a înlătura răspunderea contravențională, deoarece legiuitorul a prevăzut în mod expres obligația de a deține respectivul tichet, care face dovada cântăririi mărfii anterior punerii acesteia în circulație pe drumurile publice, și nu ulterior, când aceasta a ajuns deja la destinație și nu mai poate fi verificată cantitatea transportată.

Totodată, individualizarea mărfii prin alte mijloace nu este echivalentă respectării obligației instituite de art. 5 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008.

Dispozițiile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 nu au înlăturat calitatea de bunuri divizibile a materialelor lemnoase, domeniul de aplicare a acestui act normativ, precum și a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn (Regulament), la care face referire, fiind diferit de cel al Hotărârii Guvernului nr. 1.373/2008 (Decizia nr. 592/A/19.06.2015 a Tribunalului Caraș-Severin și Sentința nr. 566/23.04.2018 a Judecătoriei Caransebeș).

De asemenea, instanța de trimitere a menționat și câteva hotărâri pronunțate de către alte instanțe în această materie, respectiv deciziile nr. 527/13.06.2019 și nr. 889/26.09.2017 ale Tribunalului Arad (Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale) și Decizia nr. 138/A/11.02.2019 a Tribunalului Hunedoara, în sensul primei orientări, și deciziile nr. 1.224/A/09.10.2017 și nr. 217/A/2016 ale Tribunalului Hunedoara (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal) și nr. 721/A/16.05.2017 și nr. 1.518/A/23.11.2017 ale Tribunalului Alba (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de insolvență), în sensul celei de-a doua orientări. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie A. În urma consultării evidențelor întocmite la nivelul instanței supreme, în jurisprudența Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii și a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanță asupra dezlegării problemei de drept ce formează obiectul sesizării. B. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată, în majoritate, au comunicat că nu au identificat jurisprudență cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării; numai câteva instanțe au transmis puncte de vedere sau simple opinii referitoare la problema de drept supusă dezlegării, unele însoțite de jurisprudență.

Din analiza acestor răspunsuri, coroborată cu jurisprudența atașată sesizării de către instanța de trimitere, rezultă:

O orientare, potrivit căreia, în aplicarea dispozițiilor art. 21 din anexa nr. 1 - "Definiții" la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic și a art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, raportat la dispozițiile art. 5 lit. a) și b) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, în cazul transportului de deșeuri lemnoase, rumeguș, tocătură lemnoasă este necesară emiterea tichetului de cântar, având în vedere că masa acestor materiale lemnoase nu poate fi determinată pe baza volumetriei încărcăturii, conform Legii nr. 46/2008 - Codul silvic.

S-a arătat că produsele din lemn în discuție, care nu fac parte din categoria materialelor lemnoase, conform prevederilor pct. 21 din anexa nr. 1 "Definiții" din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic și ale art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, sunt bunuri divizibile, iar pe parcursul transportului trebuie îndeplinite obligațiile prevăzute de art. 5 lit. a) (deținerea tichetului de cântar) și b) (montarea prelatei) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, nefiind suficient avizul de însoțire.

În sprijinul acestei orientări s-a susținut că nu există nicio prevedere legală care să excepteze marfa reprezentând rumeguș de la obligativitatea de a deține pentru aceasta tichet de cântar, iar aspectul potrivit căruia marfa a fost cântărită la destinație nu este de natură a înlătura răspunderea contravențională, deoarece legiuitorul a prevăzut în mod expres obligația de a deține respectivul tichet, care face dovada cântăririi mărfii anterior punerii acesteia în circulație pe drumurile publice, și nu ulterior, când aceasta a ajuns deja la destinație și nu mai poate fi verificată cantitatea transportată.

Totodată, individualizarea mărfii prin alte mijloace nu este echivalentă respectării obligației instituite de art. 5 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008.

S-a arătat, de asemenea, că dispozițiile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 nu au înlăturat calitatea de bunuri divizibile a materialelor lemnoase; textul normativ prevede că, în sensul hotărârii Guvernului în discuție, materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile și reglementează modul de determinare a volumului materialelor lemnoase, în sensul art. 8 alin. (2) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, prevăzând regulile "referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn" (Regulamentul) și stabilind obligațiile care revin numai operatorilor și comercianților, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. c) și d) din Regulament - "orice persoană fizică sau juridică care introduce pe piață lemn sau produse de lemn", respectiv "orice persoană fizică sau juridică care, în cursul unei activități comerciale, vinde sau cumpără lemn sau produse din lemn introduse deja pe piața internă".

S-a susținut că domeniul de aplicare și obiectul Regulamentului sunt stabilite de art. 1 din acesta și constau în a stabili obligațiile care revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piața internă lemn și produse din lemn, precum și obligațiile care revin comercianților, scopul fiind de a garanta că numai produse din lemn care sunt conforme cu legislația națională a țării producătoare intră în circuitul comercial al Uniunii.

Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008 reglementează relații sociale diferite față de cele două acte normative antemenționate, respectiv relațiile sociale privind reglementarea furnizării și a transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, neavând relevanță prevederile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014.

În consecință, se apreciază că aceste produse din lemn, care nu fac parte din categoria materialelor lemnoase, conform prevederilor pct. 21 din anexa nr. 1 - "Definiții" la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic și art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, sunt bunuri divizibile, iar pe parcursul transportului trebuie îndeplinite obligațiile prevăzute de art. 5 lit. a) (deținerea tichetului de cântar) și b) (montarea prelatei) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, domeniul de reglementare al celor două hotărâri de guvern fiind diferit.

S-au pronunțat, respectiv au opinat în acest sens următoarele instanțe: - judecătoriile Caransebeș (Sentința nr. 566 din 23.04.2018), Iași și Bistrița (o opinie); - tribunalele Alba (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de insolvență - deciziile nr. 721/A/16.05.2017 și nr. 1.518/A/23.11.2017) Caraș-Severin (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 592/A din 19.06.2015), Hunedoara (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 1.374/A din 30 octombrie 2017, nr. 1.224/A din 9 octombrie 2017 și nr. 417/A din 26 martie 2019), București, Ilfov, Giurgiu, Ialomița, Cluj (deciziile nr. 984 din 13 iunie 2019 și nr. 430 din 20 martie 2019), Galați (Secția de contencios administrativ și fiscal), Bihor (Secția a III-a contencios administrativ și fiscal) și Mureș (Secția contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 1.079 din 24 septembrie 2018 și nr. 950 din 25 iunie 2019, ambele definitive); - curțile de apel Bacău și Târgu Mureș (Secția contencios administrativ și fiscal și instanțele din raza sa de competență teritorială).

O altă orientare, potrivit căreia bunurile precum deșeuri lemnoase, rumeguș, tocătură lemnoasă nu sunt divizibile și că pentru acestea nu este necesară emiterea tichetului de cântar, transportul realizându-se în baza avizului de însoțire a materialului lemnos, în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, în vigoare, care reprezintă legea mai favorabilă decât Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008.

S-a arătat, în sprijinul acestei orientări, că, în succesiunea actelor normative care au reglementat circulația și comercializarea materialelor lemnoase, este în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, potrivit căreia materialele lemnoase nu mai sunt considerate bunuri divizibile care să necesite deținerea unui bon de cântar pentru transportul lor; s-a apreciat că aceste bunuri fac parte din categoria materialelor lemnoase și, față de prevederile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, nu sunt divizibile, astfel că societatea avea dreptul de a le transporta pe rețeaua de drumuri publice din România, fără tichet de cântar eliberat de furnizor, fiind suficient avizul de însoțire care cuprinde cantitatea transportată.

S-au pronunțat, respectiv au opinat în acest sens următoarele instanțe: - Judecătoria Bistrița (o opinie); - tribunalele Vrancea (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal), Caraș-Severin (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - deciziile nr. 921/A/20.11.2018, nr. 772/A/16.10.2018 și nr. 550/A/26.06.2018), Arad (Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale - deciziile nr. 527/13.06.2019 și nr. 889/26.09.2017) și Hunedoara (Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 138/A/11.02.2019). VII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin Adresa nr. 2.737/C/3869/III-5/2019 din 22 noiembrie 2019, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din același cod, pentru declanșarea mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluția respingerii sesizării. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea, întrebarea ce face obiectul acesteia și raportul întocmit de judecătorul-raportor, constată următoarele:

Înainte de cercetarea în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: - existența unei chestiuni de drept; problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite; - chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; - chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei; noțiunea de "soluționare pe fond" trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei; - chestiunea de drept să fie nouă; - chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanțele.

Procedând la analiza sesizării din perspectiva exigențelor legale sus-menționate, se constată următoarele:

În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării se impun o serie de clarificări; analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea chestiune de drept.

În cazul de față se constată că instanța de trimitere nu a analizat condițiile de admisibilitate a sesizării și nu a justificat condiția noutății chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție a decis în jurisprudența sa anterioară, în lipsa unei definiții a "noutății" chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă.

Pentru verificarea cerinței noutății este necesar a se observa dacă pronunțarea unei hotărâri preliminare este aptă să realizeze scopul acestui instrument de unificare jurisprudențială, și anume să elimine riscul apariției și dezvoltării unei jurisprudențe neunitare, prin rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept apărute într-o cauză aflată în curs de soluționare în ultimă instanță.

Trebuie amintit că, în măsura în care problema de drept care formează obiectul judecății a fost soluționată în mod diferit de către instanțe, prin hotărâri judecătorești definitive, instrumentul de unificare jurisprudențială adecvat este recursul în interesul legii, reglementat de art. 515 din Codul de procedură civilă.

Problema de drept supusă dezlegării necesită interpretarea corelată a normelor cu caracter special, care reglementează modul de transportare a materialelor lemnoase, definite ca atare, cu normele generale, care reglementează obligațiile utilizatorilor - operatorilor economici care transportă bunuri divizibile, de a nu transporta aceste bunuri pe rețeaua de drumuri publice din România fără tichet de cântar eliberat de furnizor.

Problema care interesează în concret instanța de trimitere este aceea dacă rumegușul sau tocătura de lemn reprezintă "materiale lemnoase" în sensul definit de Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, anexa nr. 1, pct. 21, și, prin urmare, dacă le sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, potrivit cărora materialele lemnoase nu sunt bunuri divizibile sau, dimpotrivă, constituie "bunuri divizibile", astfel cum această categorie de bunuri este definită de art. 1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, fiind bunuri transportate în vrac fără ambalaj, provenite din exploatări forestiere sau depozite de material lemnos.

Încadrarea într-o categorie sau alta are consecințe în ceea ce privește modul de determinare a volumului/masei bunurilor transportate si, respectiv, în privința documentelor necesare transportului acestora.

Astfel, pe de o parte, dacă rumegușul sau tocătura de lemne se încadrează în categoria "bunurilor divizibile", în sensul definiției date de art. 1 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, pentru transportul acestora trebuie îndeplinite condițiile (obligațiile) prevăzute de art. 5 lit. a) și b) din acest act normativ, și anume să nu fie transportate fără tichet de cântar eliberat de furnizor și să nu fie transportate cu vehicule nedotate cu prelată.

Pe de altă parte, dacă rumegușul sau tocătura de lemne ar fi considerate materiale lemnoase, respectiv bunuri care nu sunt divizibile, transportul acestor tipuri de materiale ar trebui supus normelor stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, care nu instituie obligația ca materialele lemnoase să fie însoțite de tichet de cântar, alături de avizele de însoțire.

În cazul de față, condiția noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită față de împrejurarea că din studierea răspunsurilor transmise de curțile de apel la cererea instanței supreme și a jurisprudenței anexate sesizării se constată că, în perioada 2015-2019, instanțele de judecată s-au pronunțat asupra chestiunii de drept supuse analizei, prin hotărâri definitive.

Într-o primă orientare jurisprudențială, s-a formulat concluzia potrivit căreia rumegușul sau tocătura de lemne ar trebui considerate "materiale lemnoase", bunuri care nu sunt considerate de drept divizibile, apreciindu-se că dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 470/2014 reprezintă "legea mai favorabilă", întrucât nu necesită deținerea unui bon de cântar pentru transportul acestor materiale.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că hotărârile judecătorești care împărtășesc această interpretare înlătură aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 470/2014, care stabilesc în mod expres faptul că lemnul sub formă de așchii sau particule, rumeguș, deșeuri și resturi de lemn nu fac parte din categoria "materialelor lemnoase", așa cum sunt definite în anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, apreciind că acestea contravin definiției date prin anexa la Regulamentul (UE) nr. 995/2010 din 20 octombrie 2010 "lemnului și produselor din lemn", potrivit căreia deșeurile și resturile din lemn sunt materiale lemnoase, regulamentul fiind direct aplicabil în dreptul intern, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României.

Cea de-a doua orientare jurisprudențială, care apreciază că rumegușul sau tocătura de lemne se încadrează în categoria "bunurilor divizibile", are în vedere faptul că Hotărârea Guvernului nr. 1.373/2008, care reglementează condițiile transportului rutier de mărfuri divizibile pe drumurile publice din România, are obiect de reglementare diferit față de Hotărârea Guvernului nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn.

În cuprinsul capitolului VI - Jurisprudența instanțelor naționale în materie - sunt prezentate pe larg cele două orientări ale instanțelor de judecată în privința chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, hotărârile judecătorești identificate atestând existența unei practici judiciare neunitare.

Analiza practicii judiciare evidențiază deci faptul că problema de drept a cărei lămurire se solicită și-a pierdut caracterul de noutate, în condițiile în care instanțele de judecată au soluționat litigii în care această chestiune de drept a primit deja o rezolvare prin hotărârile pronunțate.

Prin urmare, existența, deja, a unei practici neunitare denotă nu numai că se poate apela la mecanismul recursului în interesul legii, ci și faptul că instanța supremă nu mai poate pronunța o hotărâre prealabilă în cauză, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, așadar, una nouă, ci una care a creat deja divergență în jurisprudență.

În considerarea argumentelor expuse se apreciază, în acord cu jurisprudența anterioară a instanței supreme, că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat, atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condițiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai în privința chestiunilor de drept noi, astfel încât calea hotărârii prealabile nu mai este deschisă.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din același cod,