ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 5 aprilie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății a solicitat suspendarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 145/09.02.2017 privind numirea doamnei B. în funcția de manager interimar al Spitalului de Psihiatrie pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, Județul Buzău.

Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 93 din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului Ministrului Sănătății nr. 145/9.02.2017 formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și pe cale de consecință admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulată.

În opinia recurentului, maniera în care Ministerul Sănătății a numit un manager interimar, trecând peste decizia Consiliului de Administrație al Spitalului, și numirea în funcție a unei persoane care nu are studii de specialitate și nici calificare în domeniu sunt nelegale. Instanța de fond nu a verificat împrejurările de fapt prezentate în cuprinsul cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Consideră recurentul că afirmațiile sale coroborate cu înscrisurile depuse în probațiune sunt în măsură să creeze o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 19 aprilie 2018.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului Ministrului Sănătății nr. 145/09.02.2017 privind numirea doamnei B. în funcția de manager interimar al Spitalului de Psihiatrie pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, județul Buzău.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu este suficient ca recurentul-reclamant să afirme existența unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalității actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumția să fie răsturnată. Aceste indicii pot viza atât încălcări ale normelor de drept procedural, cât și ale normelor de drept material, esențial este aceea ca ele să fie evidente, să poată fi identificate cu ușurință, la nivelul aparențelor. În niciun caz, însă, cercetarea condiției cazului bine justificat nu poate să conducă la antamarea fondului acțiunii în anulare a actului contestat. Așadar, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare, judecătorul având posibilitatea de a efectua doar o cercetare sumară a actului, nefiind permisă prejudecarea fondului.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurentul-reclamant cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Contrar celor afirmate de recurent, se constată că, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, iar prin "pipăirea" fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2014.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Paguba iminentă, așa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș, trebuie apreciată de către instanță sub aspectul gravității și iminenței prejudiciului în funcție de toate circumstanțele pricinii, cu respectarea principiului proporționalității, luând în considerare natura propriu-zisă a măsurii administrative și contextul în care ea intervine.

Din jurisprudența instanței supreme rezultă concluzia potrivit căreia invocarea unui prejudiciu pur financiar nu reprezintă un motiv suficient și concludent pentru a considera că sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea executării.

În cauză, recurentul nu a dovedit în ce fel este afectată activitatea sa prin executarea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 145/09.02.2017. Recurentul s-a limitat la a evidenția aspecte cu caracter general.

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 93 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2018.