ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 555/2019

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 144/P din data de 4 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 52 din 12 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/2018

În acest sens, Curtea a reținut următoarele aspecte:

Prin Sentința penală nr. 52 din 12 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/2018 s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și în baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoașterea Hotărârii nr. 34/2015 din data de 14 aprilie 2015, pronunțată de secția penală nr. 5 a Audienței Provinciale din Madrid, Spania, definitivă la data de 15 decembrie 2015, prin care i s-a aplicat persoanei condamnate A., pedeapsa de 6385 zile închisoare.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea de transfer a persoanei condamnate B., în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de pedeapsa de 6385 zile închisoare, aplicată de instanța statului emitent și s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., din Regatul Spaniei în România, cu respectarea regulii specialității, prev. de art. 157 din Legea nr. 302/2004.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., în prezent aflat în stare de deținere pe teritoriul Regatului Spaniei, în vederea executării pedepsei de zile închisoare și executarea în România, potrivit dispozițiilor C. proc. pen., a pedepsei rezultante de 6385 zile închisoare, aplicate condamnatului A., pentru săvârșirea infracțiunilor de: participare la un grup criminal organizat, exploatarea sexuală a copiilor, pornografie infantilă și răpire, lipsire de libertate în mod ilegal și luare de ostatici, precum și opunere de rezistență față de autoritate, prev. de art. 188 alin. (1), (2) și 4 b), 6 și 9, 163 alin. (1), art. 556 din C. pen. spaniol.

În baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din durata pedepsei de 6385 zile închisoare, a perioadei executate, de la data de 20 martie 2012, la zi.

S-a dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de 6385 zile închisoare, aplicată persoanei condamnate B., în conformitate cu dispozițiile C. proc. pen.

Sentința penală evocată a fost atacată cu apel de către condamnat, iar prin Decizia 232/A din 2 iulie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. x/2019 s-a respins, ca tardiv, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 52 din 12 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/2018

Potrivit dispozițiilor art. 598 C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea a subliniat că, prin reglementarea contestației la executare, legiuitorul a urmărit instituirea unei proceduri jurisdicționale pentru rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

În cadrul contestației la executare nu se pot invoca aspecte ce țin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Art. 166 alin. (4), (6), (7) și (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede:

(4) În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești. În acest caz, anterior pronunțării sentinței prevăzute la alin. (6), instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul.

(6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9);

c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

(7) În vederea pronunțării uneia din soluțiile prevăzute la alin. (6), instanța poate consulta, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, autoritatea competentă a statului emitent, fără ca procedura consultărilor să prelungească durata prevăzută la alin. (1).

(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

Curtea a constatat că adaptarea pedepsei nu se poate face după rămânerea definitivă a hotărârii instanței române de recunoaștere a hotărârii de condamnare pronunțată de către autoritățile altui stat, ca în cauza de față, pe calea unei contestații la executare.

Aceasta concluzie rezultă în mod neechivoc din dispozițiile legale expuse anterior deoarece contestația la executare reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin care se soluționează anumite incidente apărute cu ocazia punerii în executare sau pe parcursul executării hotărârilor penale, ce se limitează la cazurile expres prevăzute în art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

Prin acest mijloc prevăzut de lege nu se poate schimba sau modifica soluția pronunțată de instanță ce a intrat în putere de lucru judecat, aceasta putându-se realiza numai prin intermediul căilor extraordinare de atac în limitele prevăzute de lege în ceea ce privește exercitarea acestora.

Adaptarea pedepsei aplicată de un stat străin se poate face doar în condițiile Legii nr. 302/2004, art. 166 alin. (4) prevăzând că, anterior pronunțării sentinței, instanța solicită statului emitent, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din Ministerul Justiției, să precizeze dacă și în ce condiții este de acord cu recunoașterea parțială, precum și dacă își retrage certificatul, iar dacă s-ar proceda în sens contrar, s-ar eluda practic dispozițiile Legii nr. 302/2004, privind obținerea acordului din partea statului emitent.

Subliniem și considerentele Deciziei nr. 9/2011, pronunțată în recurs în interesul legii, de Înalta Curte de Casație și Justiție, care își păstrează valabilitatea teoretică, prin care s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 461 din C. proc. pen. anterior, contestația contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile expres și limitativ prevăzute în cuprinsul acestui text de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei sau aspecte care sunt legate de alte instituții de drept cu reglementare distinctă, cum sunt în speță dispozițiile Legii nr. 302/2004.

Pentru considerentele expuse, constatând că prin contestația la executare formulată se urmărește, în realitate, reformarea unei hotărâri definitive, ce se bucură de autoritatea de lucru judecat, Curtea a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 52 din 12 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/2018.

Împotriva Sentinței penale nr. 144/P din data de 04 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, contestatorul A. a formulat contestație.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin reglementarea contestației la executare, legiuitorul a urmărit instituirea unei proceduri jurisdicționale pentru rezolvarea situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

Art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede:

(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

Înalta Curte reține că, în cuprinsul Sentinței penale nr. 52/P din 12 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 34/2015 din data de 14 aprilie 2015, pronunțată de secția Penală nr. 5 a Audienței Provinciale din Madrid, Spania, definitivă la data de 15 decembrie 2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de participare la un grup criminal organizat, exploatare sexuală a copiilor și pornografie infantilă și răpire, lipsire de liberate în mod ilegal și luare de ostatici, precum și opunere de rezistență față de autoritate, prevăzute de art. 188 alin. (1), (2) și 4 b), 6 și 9, art. 163 alin. (1), art. 556 toate din C. pen. spaniol.

Totodată, s-a reținut că, în cauză, faptele comise de persoana condamnată A. sunt incriminate de C. pen. român ca infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (3) din C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen., lipsire de libertatea în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (3) lit. b) din C. pen. cu aplic. art. 5 lit. a) din C. pen., trafic de minori, prev. de art. 211 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen. și ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) din C. pen.

Or, Curtea de Apel Constanța a reținut că pedepsele evaluate în mod separat în cuprinsul hotărârilor străine de condamnare, alături de pedeapsa globală de 6385 zile de închisoare, stabilită potrivit legislației din Regatul Spaniei, corespund limitelor de pedeapsă prevăzute de legea română.

Astfel, potrivit art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, instanța română procedează la adaptarea pedepsei rezultante aplicate de instanța străină în cazul unui concurs de infracțiuni, în situația în care aceasta depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română, ceea ce în cauza de față nu este necesar.

Prin recunoașterea hotărârii de condamnare de către autoritățile judiciare române nu poate fi adusă atingere autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești străine căreia prin recunoaștere i se conferă doar puterea de a-și produce efectele juridice recunoscute de legea română.

Deși apărarea a susținut că pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune în parte aplicate condamnatului ar fi trebuit contopite potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. român, iar nu prin cumulul aritmetic potrivit legislației spaniole, Înalta Curte reține că privitor la concursul de infracțiuni, dispozițiile legii române privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se referă la incompatibilitatea duratei pedepsei rezultante cu legislația națională, iar nu la incompatibilitatea sistemelor prin care se determină pedeapsa rezultantă.

În raport cu argumentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 144/P din data de 4 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 144/P din data de 4 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - MM