ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3630/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea introdusă pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Arad a chemat în judecată pârâta Agenția de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații, solicitând anularea Deciziei nr. 3015/1028/19.12.2014 privind soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de Impunere nr. x/30.05.2014 și obligarea organului fiscal de a analiza pe fond contestația administrativă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 156 din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Agenția de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații, cu sediul în Timișoara, str. x nr. 9B, jud. Timiș și, în consecință, a anulat Decizia nr. 3015/1028/19.12.2014 și a obligat pârâta să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014.

Totodată, prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 156 din 16 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond, respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată, cu menținerea tuturor actelor și măsurilor dispuse de către organele fiscale.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susține că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală, deoarece contrar susținerilor acesteia, comunicarea actului de impunere fiscală a fost corect îndeplinită, starea de fapt fiind eronat apreciată de către prima instanță.

Mai arată că în speță, inspecția fiscală a fost inițiată în baza avizului de inspecție fiscală nr. x/03.03.2014, prin care reclamanta a fost înștiințată că începând cu data de 23.03.2014 va fi supusă unei inspecții fiscale având ca obiectiv verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante pentru: TVA în perioada 01.01.2009 - 04.04.2013, impozitul pe profit în perioada 01.01.2009 - 31.01.2013, precum și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în perioada 01.02.2013 - 31.12.2013.

Recurenta-pârâtă susține că avizul a fost comunicat reclamantei prin poștă, dar nu a ajuns în posesia acesteia din cauza lipsei de la sediul fiscal, avizul de inspecție fiscala fiind returnat cu mențiunea "Lipsă la domiciliu". Urmare acestui fapt, la data de 27.03.2014, organele de inspecție fiscală s-au deplasat la sediul fiscal al reclamantei, fără a se putea lua legătura cu nici un reprezentant legal al reclamantei, astfel că în perioada 26.03.2014-31.03.2014, organele de inspecție fiscală, au luat legătura telefonica cu unul din administratorii societății, B., care a fost invitat să se prezinte la sediul Inspecției Fiscale din Arad, pentru a-i fi comunicat avizul de inspecție fiscala, solicitare căreia acesta nu i-a dat curs.

În aceste condiții, comunicarea avizului de inspecție fiscala s-a realizat prin publicitate, conform adresei nr. x/2014.

Ulterior, în data de 01.04.2014, administratorul societății B., în calitate de reprezentant al reclamantei, s-a prezentat la sediul Inspecției Fiscale din Arad, fiindu-i comunicat avizul de inspecție fiscală, sub semnătură.

Precizează că în vederea începerii inspecției fiscale, la data de 16.04.2014, organele de inspecție fiscala s-au deplasat la sediul fiscal declarat al reclamantei, au constatat că societatea nu funcționează la acel sediu și nici nu au putut lua legătura cu reprezentantul fiscal al reclamantei, motiv pentru care organele de inspecție fiscala au întocmit Avizul nr. x cu propunerea de declarare în inactivitate a societății conform dispozițiilor art. 78

1

alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală.

În aceste condiții, controlul fiscal s-a desfășurat la sediul Inspecției Fiscale Arad, pe baza datelor furnizate de baza de date "Fiscnet-ANAF", constatând că reclamanta nu a depus bilanțurile contabile pentru anii 2011, 2012 și 2013, în urma acestuia, A.J.F.P. Arad - Activitatea de Inspecție Fiscală a formulat sesizarea penală nr. 6190/06.06.2014, împotriva administratorilor societari ai reclamantei - B. și C., în legătură cu anumite aspecte constatate prin Raportul de inspecție fiscala, care ar putea întruni elementele unei infracțiuni.

În data de 30.05.2014, organele fiscale din cadrul A.J.F.P. Arad - Activitatea de Inspecție Fiscală au finalizat inspecția fiscală, întocmind Raportul de inspecție fiscala nr. x/30.05.2014 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.05.2014, stabilind în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă totală de 2.031.253 RON, așa cum sunt detaliate în actele administrativ fiscale.

Mai arată că atât Raportul de inspecție fiscala, cât și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.05.2014 au fost transmise reclamantei cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, acestea fiind restituite organului fiscal emitent în data de 11.06.2014, cu mențiunea "Destinatar lipsă domiciliu" și "Retur", motiv pentru care organele fiscale In mod corect au procedat la comunicarea acestora prin publicitate, în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.

Astfel, în data de 27.06.2014 s-a întocmit Procesul-verbal nr. x cu ocazia afișării actului administrativ fiscal, concomitent la sediul A.J.F.P. Arad din Arad, str. x x nr. 79 și pe site-ul www.mfinante.ro, fiind afișat Anunțul colectiv nr. 6911 din data de 27.06.2014, acesta considerându-se a fi comunicat, la data de 17.07.2014, potrivit dispozițiilor art. 44 din Codul de procedură fiscală. Întrucât societatea a fost declarată inactivă la data de 24.07.2014, numai din acel moment, obligația de comunicare nu mai subzistă la sediul fiscal al acesteia.

Recurenta-pârâtă apreciază că Decizia de impunere a fost comunicată legal reclamantei la data de 17.07.2014, prin publicitate, conform art. 44 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, aspect în raport de care, contestația reclamantei formulată în data de 06.11.2014 (conform ștampilei Oficiului poștal, aplicată pe plicul cu care a fost transmisă) depășește termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, astfel că în mod corect, societatea reclamantă a fost decăzută din dreptul de a-i fi soluționată pe fond contestația.

Consideră că raportat la acest aspect, aprecierile judecătorului fondului sunt contrare dispozițiilor legale imperative, deoarece sancțiunea decăderii reclamantei din dreptul de a-i fi soluționată pe fond contestația, este proporțională și justă, reținerile primei instanțe fiind netemeinice și nelegale, având în vedere că în opinia sa, sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 217 din Codul de procedură fiscală, coroborate cu dispozițiile pct. 12.1 din Ordinul A.N.A.F. nr. 2906/2014 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Codul de procedură fiscală.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Arată că în speță, prima instanță a avut în vedere atât normele imperative ale Codului de procedură fiscală, cât și decizia Curții Constituționale nr. 536/2011, care statuează asupra ordinii de comunicare a actelor administrativ fiscale, astfel cum se prevede în art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

De asemenea, arată că în conformitate cu art. 46 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia în condițiile legii fiind instituită prin art. 44 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, iar potrivit art. 25 din același act normativ, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii, în termen de 30 de zile de la fata comunicării acestora.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Arad, împotriva pârâtei Agenția de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații, a anulat Decizia nr. 3015/1028/19.12.2014 și a obligat pârâta să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 3015/1028/19.12.2014 pârâta a respins contestația formulată de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014, apreciind că nu a fost depusă în termenul legal aceea contestație. Organul administrativ fiscal a reținut că termenul de depunere a contestației prevăzut de O.G. nr. 92/2003 are un caracter imperativ și începe să curgă de la data comunicării deciziei de impunere, dată care în speță, a fost cea din 17.07.2014 când reclamantei i-a fost comunicată decizia prin publicitate. Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 205 și art. 207 din Codul de procedură fiscală stabilește sancțiunea decăderii în cazul nerespectării acestuia, sancțiune care în mod temeinic s-a aplicat prin respingerea contestației.

Examinând documentele depuse la dosar privitoare la procedura de comunicare a deciziei de impunere contestată de către reclamantă, curtea de apel a observat că pârâta a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal care face obiectul contestației prin afișare la sediul A.J.F.P. Arad și pe site-ul instituției la data de 27.06.2014, considerând că a fost realizată comunicarea acelui act la data de 17.07.2014 astfel cum au susținut în motivarea deciziei de soluționare a contestației. Procedând astfel, pârâta a nesocotit prevederile art. 4 alin. (3) Codul de procedură fiscală raportat la prevederile alin. (2) lit. a)-2 din aceeași ordonanță, precum și decizia Curții Constituționale nr. 536/2011 care a hotărât în sensul că instanțele trebuie să examineze procedura de comunicare a actului administrativ fiscal realizat prin publicitate de către organul fiscal emitent, iar situația unei astfel de comunicări se impune doar în cazurile de înlăturare a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute de art. 44 alin. (2), lit. a)-d) din O.G. nr. 92/2003.

Așadar, câtă vreme pârâta nu a făcut dovada comunicării deciziei de impunere în conformitate cu prevederile art. 44 din O.G. nr. 92/2003 în modalitățile și în ordinea stabilită de aceste prevederi, instanța de fond a constatat că reclamanta nu poate fi sancționată cu decăderea din dreptul de a contesta actul administrativ fiscal, decizia nr. 3015/1028/19.12.2014 fiind astfel nelegală.

Înalta Curte apreciază drept legală sentința atacată și își însușește considerentele acesteia, dat fiind că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt reținută în cauză

Nu este întemeiată critica recurentei, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., potrivit căreia, contrar celor arătate de instanța fondului, comunicarea prin publicitate a actului administrativ-fiscal a fost corect îndeplinită, deoarece atât raportul de inspecție fiscală, cât și decizia de impunere contestată au fost transmise intimatei-reclamante prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, că nu a fost dovedită comunicarea actelor menționate la sediul intimatei-reclamante - confirmarea de primire depusă la dosar este lipsită de valoare probatorie, întrucât din conținutul acesteia nu rezultă actul comunicat prin scrisoarea recomandată. Ca urmare, recurenta nu poate susține că actul administrativ-fiscal ar fi fost remis contribuabilului, conform art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că din cuprinsul anunțului individual nr. 6911/27.06.2014 și al procesului-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. x/27.06.2014 nu rezultă că ar fi fost comunicată decizia de impunere nr. x/30.05.2014, ci raportul de inspecție fiscală nr. x/30.05.2014. Or, potrivit art. 205 alin. (1), coroborat cu art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, termenul de depunere a contestației curge de la comunicarea titlului de creanță fiscală care, în speță, este decizia de impunere, nicidecum raportul de inspecție fiscală.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 noul C. proc. civ., reținând că nu există motive de reformare a sentinței va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la 750 RON cheltuieli de judecată către intimată, sumă reprezentând contravaloarea onorariului de avocat achitat de aceasta din urmă, conform facturii de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 156 din 16 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara la plata sumei de 750 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2017.