ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3606/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 7.07.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Grădina - prin primar: - suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/05.03.2015 emisă de Primăria Comunei Grădina, prin care s-a stabilit impozitul pe clădiri pentru construcțiile aferente turbinelor eoliene în sumă de 1.314.155 RON, pentru perioada 25.03.2013 - 31.12.2015; - suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1/13.03.2015 emisă de Primăria Comunei Grădina, prin care s-a stabilit impozitul pe clădiri pentru construcțiile aferente turbinelor eoliene în sumă de 1.314.155 RON, pentru perioada 25.03.2013 - 31.12.2015.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 43 din data de 2 martie 2016 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Grădina - prin primar și a obligat reclamanta la plata sumei de 1.860 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei U.A.T. Comuna Grădina (onorariu avocat).

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii, în sensul obligării pârâtei la plata în totalitate a cheltuielilor ocazionate de judecarea cauzei în fond.

În motivarea recursului, s-a arătat, că instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca urmare a neconsemnării cauțiunii în cuantumul stabilit, a reținut culpa procesuală a reclamantei și obligat-o la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.

Această soluție este nelegală și a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., având în vedere stabilirea cuantumului cauțiunii și soluționarea cu întârziere a cererii de suspendare executare, după pronunțarea instanței învestite cu acțiunea în anulare a deciziilor de impunere, astfel încât, neplata cauțiunii apare pe deplin justificată în condițiile speței.

Intimata-pârâtă U.A.T. Comuna Grădina a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului, apreciind că nu este incident motivul de nelegalitate invocat, recursul vizând o situație de fapt și nu aplicarea sau interpretarea vreunei norme de drept.

În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 5 octombrie 2017 completul de filtru a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă și în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziilor de impunere nr. x/05.03.2015 și nr. 1/13.03.2015, prin care pârâta Primăria Comunei Grădina a stabilit impozitul pe clădiri pentru construcțiile aferente turbinelor eoliene pentru perioada 25.03.2013 - 31.12.2015.

În conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, prin încheierea din data de 27.06.2015 instanța de fond a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a consemna o cauțiune în cuantum de 10% din valorea sumei indicate prin decizia de impunere.

Prin sentința recurată prima instanță a constatat neîndeplinirea condiției de admisibilitate a cererii de suspendare a executării referitoare la consemnarea cauțiunii în cuantumul sus-precizat, a respins cererea reclamantei de suspendare a executării deciziilor de impunere și, reținând culpa procesuală a acesteia, a obligat-o să plătească autorității pârâte cheltuieli de judecată în cuantum de 1860 RON (onorariu avocat).

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a criticat această soluție, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri poate fi solicitată atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În esență, criticile formulate de recurenta-reclamantă au vizat lipsa culpei procesuale și greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că potrivit art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar conform art. 215 alin. (2) din același act normativ, "dispozițiile prezentului articol nu aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ-fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON".

Consemnarea cauțiunii este, așadar, o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal, neîndeplinirea acesteia împiedică instanța de fond să analizeze și să se pronunțe asupra fondului cererii formulate, iar Înalta Curte reține legalitatea soluției de respingere a cererii reclamantei.

În privința cererii autorității pârâte de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, se constată, de asemenea, faptul că, în mod judicios, prima instanță a reținut culpa procesuală a S.C. A. S.R.L., societate care "a pierdut procesul" în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Argumentele recurentei, referitoare la durata excesivă a procesului sau la inutilitatea consemnării cauțiunii în cuantumul stabilit de instanță după momentul soluționării acțiunii în anulare a actului administrativ fiscal, nu pot fi primite de instanța de control judiciar drept exoneratoare de răspundere, în condițiile în care reclamanta a fost cea care a inițiat demersul judiciar (cererea de suspendare a executării), iar conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ. avea obligația de a îndeplini actele de procedură în ordinea, condițiile și termenele stabilite de lege sau de judecător și, implicit, de a urmări finalizarea procesului.

Aspectele invocate puteau fi aduse la cunoștința instanței de fond, iar recurenta avea posibilitatea, în virtutea dreptului de dispoziție al părților reglementat de art. 9 C. proc. civ., să precizeze că nu mai are interes în a-și susține cererea sau să depună o cerere de renunțare la judecarea acesteia.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar constată că dispozițiile art. 453 C. proc. civ. au fost aplicate în mod corect, în cauză nefiind incident cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința instanței de fond nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 43 din 2 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2017.