ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5173/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2016, din data de 08.07.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții COMUNA GRĂDINA, PRIMĂRIA COMUNEI GRĂDINA și PRIMARUL COMUNEI GRĂDINA anularea Deciziei de impunere nr. x/29.03.2016 emise de Comuna Grădina - Primăria comunei Grădina, anularea dispoziției nr. 54/09.05.2016 privind soluționarea contestației administrativ-fiscale formulate de A. împotriva Deciziei de impunere și obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 476 din 4 decembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei A. formulată în contradictoriu cu pârâții Comuna Grădina, Primăria Comunei Grădina și Primarul Comunei Grădina, a anulat decizia de impunere nr. x/29.03.2016 și dispoziția nr. x/09.05.2016 emise de către pârâți, în ceea ce privește obligația fiscală de plată a impozitului pe clădiri pentru turnurile de susținere a turbinelor eoliene, obligând pârâții la 5233,35 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Primăria Comunei Grădina și Comuna Grădina, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., au solicitat casarea în tot a hotărârii, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar rejudecarea în fond a cauzei și respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea dreptului la apărare, precum și a celorlalte principii care guvernează procesul civil (contradictorialitate, esalitate de apărări). Astfel, prin cererea transmisă la dosar prin fax și e-mail la data de 28.10.2020, pârâtele au solicitat amânarea cauzei și acordarea unui alt termen de judecată, motivat de faptul că decizia pronunțată de I.C.C.J. în dosarul nr. x/2015 nu era redactată, fiind depus doar certificat de grefă conținând minuta, iar acea decizie era necesară în vederea pregătirii apărării. De asemenea, pârâtele nu au fost parte în dosarul nr. x/2015 și nu aveau cunoștință de motivele avute în vedere la pronunțarea deciziei.

În opinia recurentelor motivarea soluției de respingere a cererii de amânare nu poate fi primită și nu asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este acesta reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Întrucât hotărârile judecătorești prin care s-a dispus anularea deciziei nr. 5/2014 și a ordinului de aprobare au fost reținute de instanță ca fiind hotărâtoare în dezlegarea pricinii, pârâtele aveau dreptul de a le analiza conținutul și, în funcție de cele statuate, să își pregătească apărarea.

Au mai apreciat recurentele că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. Astfel, decizia de impunere nr. x/2016 a fost emisă conform Codul fiscal, art. 453 lit. b), art. 249 din vechiul Codul fiscal, în temeiul Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1210/2014 și pe baza declarațiilor fiscale depuse de către reclamantă.

Decizia nr. 5/2014 a fost anulată ulterior emiterii deciziei de impunere, iar această măsură produce efecte numai pentru viitor, astfel cum impun dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004. Nu pot fi aplicate și reținute efecte retroactive ale hotărârilor întrucât actele au produs efectele recunoscute de lege și nu se poate crea un vid legislativ retroactiv care nu poate fi legal instituit. Dacă recurentele și nicio autoritate a statului nu mai pot să emită acte obligatorii referitoare la modul de impunere a turbinelor eoliene, în mod retroactiv, legal, corect și echitabil ar fi ca aceste hotărâri judecătorești să producă efecte pentru viitor. Altfel, această situație rămâne profitabilă doar uneia din părți, încălcând toate principiile care guvernează statul de drept.

Caracterul impozabil al turnurilor de susținere a turbinelor eoliene a fost declarat chiar de către S.C. A. S.A.. Susținerea potrivit căreia elementele componente ale turbinelor eoliene nu se circumscriu noțiunii fiscale de clădire, în condițiile în care reclamanta a declarat în fiecare an fiscal turnurile de susținere în vederea stabilirii impozitului pe clădiri, pe care l-a și achitat, de altfel, este în acest moment de prisos.

Potrivit literaturii de specialitate, Turnul de susținere sau Pilonul are rolul de a susține turbina eoliană și de a permite accesul în vederea exploatării și executării operațiilor de întreținere, respectiv reparații. In interiorul pilonilor sunt montate atât rețeaua de distribuție a energiei electrice produse de turbina eoliană, cât și scările de acces spre nacelă. Mai mult decât atât, acesta este prevăzut cu o fundație care asigură rezistență mecanică.

Conform art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, este definit termenul de "clădire" după cum urmează:

"b) clădire - orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene și fundațiile acestora.".

Chiar dacă nu s-ar fi intervenit asupra art. 453. lit. b) din Codul fiscal, prin specificarea expresă a faptului că sunt asimilate clădirilor inclusiv construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene și fundațiile acestora, prin raportare la forma inițială a definiției clădirii, rațiunea si voința legiuitorului erau clare, în sensul în care turnurile de susținere a turbinelor eoliene prezintă elementele constitutive ale unei clădiri: sunt construcții, situate deasupra solului, prevăzute cu fundații, care au una sau mai multe încăperi ce servesc la adăpostirea de obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, în speță rețeaua de distribuție a energiei electrice produse de turbina eoliană, cât și scările de acces spre nacelă, având ca elementele structurale de bază pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite.

Modificările legislative survenite în 2019, respectiv 2020, asupra art. 453 lit. b) din Codul fiscal, nu au caracter de noutate, ci vin să întărească încadrarea turnurilor de susținere a turbinelor eoliene în categoria construcțiilor supuse impozitării și nu pot fi interpretate ca o extindere a sferei impozitului pe clădiri care să aibă ca efect excluderea acestora din baza de impozitare anterior anului 2019.

Prin urmare, în mod corect și cuvenit, aceste sume au fost considerate datorate și încasate de către recurente, cererea reclamantei fiind neîntemeiată și nefondată.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. x/29.03.2016 pârâta Primăria Grădina a stabilit în sarcina reclamantei A. S.A. obligația de plată a sumei de 1.509.075 RON, cu titlu de impozit pe clădiri aferent turnurilor de susținere a turbinelor eoliene, impozit aferent anului 2016.

Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei decizii de impunere a fost respinsă prin Dispoziția Primarului comunei Grădina nr. 54/9.05.2016, fiind motivată pe Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014 potrivit căreia "Turnul de susținere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor, așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal."

În acest context factual, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Comuna Grădina, Primăria Comunei Grădina și Primarul Comunei Grădina, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei de impunere și a dispoziției de soluționare a contestației administrativ-fiscale.

Fiind învestită cu recursul declarat de pârâtele Primăria Comunei Grădina și Comuna Grădina împotriva soluției de admitere a acțiunii reclamantei, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor formulate, subsumate cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În urma judecării recursului întemeiat pe acest motiv, se poate dispune casarea hotărârii pronunțate cu încălcarea sau greșita aplicare a oricăror norme de procedură, indiferent dacă nerespectarea acestora este sancționată cu nulitatea absolută sau cu cea relativă și indiferent dacă nulitatea este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Subsumat acestui motiv de recurs recurentele-pârâte au invocat nerespectarea dreptului la apărare, ca urmare a măsurii de respingere a cererii de amânare formulate de acestea pentru a putea lua cunoștință de conținutul deciziei Î.C.C.J. nr. 2598/17.06.2020.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate aceste susțineri ale recurentelor și constată că solicitarea pârâtelor de amânare a judecării cauzei a fost formulată la momentul repunerii pe rol a cauzei după suspendarea dispusă prin încheierea din 11.11.2016, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2015 Decizia Î.C.C.J. nr. 2598/2020 despre care acestea susțin că nu aveau cunoștință la momentul respectiv a validat raționamentul instanței de fond din cauza respectivă, sentința recurată fiind atașată cererii de repunere pe rol și comunicată împreună cu citația emisă pentru termen. Prin urmare, nu se poate vorbi despre nerespectarea dreptului la apărăre sau a altor principii fundamentale ale procesului civil.

În privința celui de al doilea motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, în esență, recurentele au criticat faptul că instanța de fond nu a făcut o analiză atât a prevederilor în vigoare la momentul debitării, cât și a prevederilor în vigoare ulterioare debitării, că a respectat prevederile legale în materie fiscală, iar faptul că Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin deciziile pronunțate de Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr x/2015, care nu sunt aplicabile cauzei deduse judecății, nu influențează soluționarea acesteia, în condițiile în care la acest moment aceleași construcții sunt supuse impozitării conform Codul fiscal.

Aceste susțineri ale recurentelor nu se confirmă . În mod corect a reținut instanța de fond că, în cauză, decizia prin care au fost stabilite impozite pe clădiri aferente turnurilor de susținere ale turbinelor eoliene a fost emisă potrivit prevederilor art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, care a definit noțiunea de clădire în înțelesul titlului respectiv, ca fiind "orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri", coroborate cu Decizia Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014 aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1210/2014, care a interpretat art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, reținând că turnurile de susținere a turbinelor eoliene s-ar încadra în definiția legală a clădirii în sens fiscal - "Turnul de susținere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor așa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Delimitarea acestuia de elementele reprezentând utilaje și echipamente se realizează pe baza proiectului general în funcție de încadrarea în grupa 1 - Construcții, respectiv în grupa 2 - Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare."

Or, prin sentința civilă nr. 3284/25.09.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus anularea deciziei nr. 5/2014 și a Ordinului nr. 1210/2014, fiind astfel invalidată interpretarea dispozițiilor legale dată de Comisia Fiscală Centrală, instanța dispunând în sensul că turnul de susținere a turbinelor eoliene nu constituie o clădire în sensul art. 249 alin. (5) Codul fiscal - Legea nr. 571/2003 republicată. Această soluție a fost menținută prin decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile, în considerentele deciziei arătându-se că: "Fără a relua întru-totul considerentele exprimate anterior, cu ocazia analizării recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reține Înalta Curte, în esență, că nu pot fi disparate elementele funcționale ale unei turbine eoliene, în scopul impozitării separate a turnului de susținere și a nacelei drept clădire, întrucât acestea nu compun, de sine-stătător, elementele structurale ale unei clădiri, conform definiției date acestei noțiuni prin dispozițiile art. 249 alin. (5) Codul fiscal și cele ale pct. 31 alin. (6) lit. a) și g) din H.G. nr. 44/2004, ci ele fac parte dintr-un echipament tehnologic complex, destinat transformării energiei vântului în energie electrică, un scop diferit de funcțiunea pe care o atribuie norma fiscală unei clădiri, în vederea impozitării acesteia."

Consecințele juridice ale acestei decizii definitive de anulare a unui act normativ au fost în mod corect apreciate de către instanța de fond din perspectiva art. 23 din Legea nr. 554/2004. Referitor la modalitatea de interpretare și aplicare a acestor dispoziții Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 10/2015, a statuat că:

"Dispozițiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești."

Prin urmare, în acord cu această interpretare, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., măsura anulării unui act administrativ normativ produce efecte și față de actele administrativ individuale care sunt contestate în cauze care se află în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării hotărârii definitive în Monitorul Oficial, fiind vorba despre o aplicare particulară a principiilor generale ale efectelor nulității - quod nullum est nullum producit effectum.

În raport de interpretarea obligatorie dată de instanța supremă prin decizia nr. 10/2015 cu privire la efectele hotărârii judecătorești irevocabile/definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ și în privința actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătorești de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești, nu poate fi susținută critica recurentelor potrivit căreia decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, de anulare a Deciziei nr. 5/2014 și a Ordinului nr. 1210/2014 nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentei cauze.

Contrar celor susținute de recurente, decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal are ca efect anularea actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care fac obiectul prezentei cauze, care era în curs de soluționare la momentul pronunțării Deciziei 10/2015 a Î.C.C.J. În consecință, în aplicarea acestei dezlegări obligatorii, în prezenta cauză, faptul că decizia nr. 5/2014 și Ordinul nr. 1210/2014, acte administrative cu caracter normativ, prin care turnurile de susținere a turbinelor eoliene au fost calificate drept clădiri în sensul fiscal și în considerarea cărora au fost calculate impozite, au fost anulate în mod definitiv atrage nelegalitatea stabilirii impozitelor pe clădiri aferente turnurilor de susținere a turbinelor eoliene proprietatea reclamantei, cu consecința directă a nelegalității deciziei de impunere.

Instanța de fond nu a reținut, așa cum susțin recurentele, că Decizia 5/2014 a Comisiei ar fi o reglementare nouă sau o adăugare la lege, ci a apreciat corect că aceasta reprezintă o lămurire a dispozițiilor art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, însă una cu caracter normativ.

În ceea ce privește natura juridică a Deciziei Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1210/2014, Înalta Curte reține că aceasta este un act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul Regulamentului din 23 mai 2013 de organizare și funcționare a Comisiei fiscale centrale emis de Ministerul Finanțelor Publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 323 din 4 iunie 2013, care prevede că "aplicarea unitară a legislației prevăzute la art. 1 din ordin, precum și soluționarea conflictelor de competență apărute între organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se realizează prin intermediul Comisiei fiscale centrale, denumită în continuare Comisia, structură interdepartamentală care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Finanțelor Publice și care este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice care răspunde de politicile și legislația fiscală, în calitate de președinte al acesteia".(art. 1). Deciziile prevăzute la alin. (4) se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (art. 5 alin. (9)

Potrivit art. 7 alin. (2) din același Regulament: "Soluțiile adoptate prin decizii ale Comisiei și aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ avut în vedere la soluționarea fiecărei spețe." Prin urmare, nu poate fi primită interpretarea dată de recurente acestei decizii, ca fiind o simplă lămurire.

În ceea ce privește intenția legiuitorului, care, în opinia recurentelor, ar rezulta din faptul că în anul 2018, prin Legea nr. 285/2018, legiuitorul a intervenit pentru modificarea art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, legiferând în sensul modificării literei b a art. 453, această abordare este lipsită de eficiență în prezenta cauză date fiind efectele obligatorii ale deciziei nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal care stabilesc fără echivoc interpretarea textelor de lege aplicabile inclusiv prezentei cauze. Faptul că legiuitorul a intervenit ulterior printr-o modificare legislativă în sensul celor susținute de recurente nu face ca acea reglementare să retroactiveze, aplicabile cauzei de față rămânând dispozițiile în vigoare la data emiterii administrative atacate, respectiv art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, în interpretarea dată prin decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care a invalidat interpretarea dată prin Decizia Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1210/2014.

Faptul că prin modificarea art. 453 lit. b) din actualul Codul fiscal adusă de Legea nr. 285/2018 în vigoare din data de 06.12.2018, legiuitorul a reglementat în mod expres, din punct de vedere fiscal, situația turnurilor de susținere a turbinelor eoliene susține interpretarea per a contrario, potrivit căreia anterior datei de 6 decembrie 2018, turnurile de susținere a turbinelor eoliene nu au fost calificate de legiuitor ca fiind clădiri.

Raționamentul recurentelor, care susțin că instanța de fond a reținut Decizia nr. 5/2014 ca fiind actul care a stat la baza deciziei de impunere emise pe numele reclamantei, deși impunerea s-a realizat din perspectiva prevederilor fiscale în vigoare la momentul respectiv, este lipsit de consistență juridică, de vreme ce un text de lege nu poate fi citit decât împreună cu norma care îl interpretează, cu atât mai mult cu cât această interpretare este una oficială, care provine de la autoritatea competentă și este obligatorie.

Faptul că Legea nr. 285/2018, intrată în vigoare la data de 06.12.2018, modifică art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că încadrează începând cu data de 06.12.2018 în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal și construcțiile reprezentând turnurile de susținere a turbinelor eoliene, nu poate valida retroactiv interpretarea recurentelor, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivității legii.

De altfel, acest aspect a fost avut în vedere și prin Decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând că:

"în mod cert, nu ar fi fost nicio problemă de interpretare dacă legiuitorul ar fi înțeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susținere în noțiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel abia în anul 2018 (Legea nr. x), prin modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. însă includerea acestor construcții în definiția clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 512014, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalității acestor acte, nefiind întrunite condițiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susținere ale turbinelor eoliene cu noțiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal și prin dispozițiile de (a pct. 31 alin. (6) lit. a) si g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 ."

Având în vedere cele de mai sus, pe perioada pentru care au fost stabilite obligațiile fiscale cu titlu de impozit pe clădiri în actele atacate în prezenta cauză, turnurile de susținere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor în sensul art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, aspect reținut în mod corect prin sentința recurată.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentelor-pârâte, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., acestea vor fi obligate să plătească intimatei-reclamante A. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 2.889,78 RON, reprezentând onorariu avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtele Primăria Comunei Grădina și Comuna Grădina împotriva sentinței nr. 476 din 4 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte Primăria Comunei Grădina și Comuna Grădina să plătească intimatei-reclamante A. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 2.889,78 RON, onorariu avocat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.