ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5496/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 618/42/2012, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea executării Încheierii nr. 110 din 2 iulie 2012, pronunțată de Curtea de Conturi a României și anularea acestei încheieri prin care a fost respinsă contestația formulată de către D.G.A.S.P.C. Dâmbovița împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr. 10/2012 a Camerei de Conturi Dâmbovița.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că urmare acțiunii de audit financiar asupra bilanțului contabil și a contului anual de execuție bugetară pe anul 2011, efectuată în perioada 27 februarie 2012 - 30 martie 2012, Camera de Conturi Dâmbovița a emis Decizia nr. 10/2012, prin care au fost aplicate măsuri de valorificare a constatărilor pentru existența unor pretinse abateri de la legalitate și regularitate, precum și măsuri pentru recuperarea prejudiciului creat.

Astfel, s-a stabilit de instituția de control că salariaților reclamantei li s-au acordat drepturi de natură salarială suplimentară, ce se impun a fi recuperate, însă aceste constatări nu sunt corecte, întrucât salariații au beneficiat de drepturi speciale în baza Actelor adiționale X și Y la Acordul și Contractul Colectiv de Muncă Z/2008, ce au fost negociate de Consiliul Județean Dâmbovița cu Sindicatul Liber "Administrația Publică" și Sindicatul Funcționarilor Publici "Administrația Județeană Dâmbovița", fiind prevăzute în bugetul D.G.A.S.P.C. la titlul "asistență socială", articolul "ajutoare sociale în numerar", iar potrivit Cap. IV din actul adițional și contract s-a stabilit suma de 250 RON/persoană pentru stabilitate și îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă.

Contestatoarea a mai susținut că în situația în care respectivele drepturi ar fi salariale, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 284/2010, ci cele ale Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salariale ale personalului plătit din fonduri publice, întrucât au fost acordate în temeiul acordului/contractului colectiv de muncă nr. ZA și ZB din 31 ianuarie 2008, fiind astfel exonerate de la plată. În ședința publică din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Ploiești a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale. Prin Sentința nr. 351 din 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

La Tribunalul Dâmbovița dosarul a fost înregistrat la data de 1 noiembrie 2012, sub nr. 8342/120/2012. În ședința publică din 4 decembrie 2012, tribunalul, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale. Prin Sentința nr. 4596 din 4 decembrie 2012, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 C. proc. civ., reține că a fost legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. VI/110 din 2 iulie 2012, emisă de Curtea de Conturi a României, și a Deciziei nr. 10/2012, emisă de Camera de Conturi Dâmbovița.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010, publicată în M.Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv Încheierii din 21 iunie 2012 ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului - secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Cum în cauză contestația împotriva Deciziei nr. 10/2012 a Camerei de Conturi Dâmbovița a fost respinsă integral prin Încheierea nr. VI/110 din 2 iulie 2012, Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2013. Procesat de GGC - AZ