ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2620/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, plângere împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/15.10.2015, solicitând anularea acestuia și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 152/26.01.2016, Judecătoria Târgoviște a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.

Prin sentința civilă nr. 560/23.05.2016, Judecătoria Pucioasa a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamantul A., împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/15.10.2015.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinței și pe cale de consecință, admiterea plângerii.

Apelul a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 26.07.2016.

În cadrul ședinței de judecată din data de 7.12.2016, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița a învederat că apelantul A. este asistent judiciar în cadrul Tribunalului Dâmbovița, calitate față de care sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

2.1. Prin Decizia nr. 87/01.02.2017, Tribunalul Dâmbovița, secția a II- civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de intimat și declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, prin raportare la prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reținând calitatea apelantului de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Dâmbovița.

2.2. Prin Decizia nr. 2155/21.06.2017, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Dâmbovița; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că norma prevăzută de prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., invocată de Tribunalul Dâmbovița, trebuie interpretată astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7/2016 pronunțată în recurs în interesul legii. Astfel, instanța supremă a statuat că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță."

Or, în cauză, Tribunalul Dâmbovița a fost sesizat cu soluționarea apelului, nefiind prima instanță, astfel că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. nu se aplică. Faptul că apelantul-reclamant este asistent judiciar la instanța competentă să soluționeze calea de atac nu constituie un argument pentru ca tribunalul să se declare necompetent teritorial.

Pe de altă parte, s-a reținut că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de intimat la 07.12.2016, după ce la primul termen de judecată, din 26.10.2016, Tribunalul Dâmbovița se declarase competent să soluționeze apelul, atât material, cât și teritorial. Raportat la dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetentei teritoriale, fie ea și absolută, nu putea fi invocată decât la primul termen la care părțile au fost legal citate, moment care, în cauza de față, fusese depășit, astfel încât cauza era câștigată instanței, chiar și dacă excepția ar fi fost întemeiată.

Prin urmare, nu numai că excepția nu mai putea fi invocată, intimatul fiind decăzut din dreptul de a pune în discuție necompetența instanței, dar dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente pentru a justifica declinarea competenței soluționării apelului.

Competența materială și teritorială a instanței de apel se stabilește potrivit art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și art. 95 pct. 2 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 304/2004, iar tribunalul competent să soluționeze apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Pucioasa este Tribunalul Dâmbovița.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

Conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Argeș vizează stabilirea competenței teritoriale de soluționare a apelului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 560/23.05.2016 a Judecătoriei Pucioasa prin care i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenție nr. x/15.10.2015.

Analizând considerentele reținute de cele două instanțe aflate în conflict, Înalta Curte împărtășește punctul de vedere al Tribunalului Argeș expus la pct. 2.2 din prezenta decizie și reține că soluția de dezînvestire pronunțată de Tribunalul Dâmbovița este greșită.

Apelantul-reclamant A. funcționează la Tribunalul Dâmbovița, instanța învestită cu soluționarea apelului, având calitatea de asistent-judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la alin. (3) al aceluiași articol, dacă un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Dispozițiile imperative cuprinse în art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., edictate de legiuitor în scopul asigurării unor garanții de imparțialitate obiectivă, reprezintă o normă specială și derogatorie de la dreptul comun al competenței teritoriale și, ca regulă de excepție, nu poate fi interpretată extensiv prin analogie.

Aceasta a fost și rațiunea pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în interesul legii, a statuat prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul/procurorul/asistentul judiciar/grefierul reclamant își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Fiind se strictă interpretare, s-a reținut că norma prevăzută în art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. are în vedere sesizarea primei instanțe, nu și exercitarea căilor de atac, pentru că în situația în care pricina ar ajunge în calea de atac pe rolul unui tribunal (cum este cazul în speță) sau al unei curți de apel la care una dintre părți este judecător, procuror/asistent judiciar/grefier, mecanismul conceput prin art. 127 din C. proc. civ. nu este singurul prevăzut de legiuitor pentru garantarea imparțialității obiective a instanței, partea interesată putând recurge la instituția strămutării.

Întrucât Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., urmează să se constate că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, din moment ce Tribunalul Dâmbovița nu este instanța de primă jurisdicție ci instanța superioară învestită cu soluționarea apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Pucioasa.

În aceste condiții, competența teritorială de soluționare a apelului revine Tribunalului Dâmbovița, inițial învestit, în aplicarea art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 coroborat cu art. 95 pct. 2 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 36 din Legea nr. 304/2004.

Pe de altă parte, dacă s-ar admite ca norma de competență teritorială instituită de art. 127 din C. proc. civ. să fie invocată atunci când pricina ajunge în calea de atac la instanța la care una dintre părți își desfășoară activitatea, astfel cum greșit a procedat Tribunalul Dâmbovița, s-ar depăși limitele temporale impuse de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. - primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe- fără a exista un temei juridic pentru aceasta și fără ca actualul C. proc. civ. să conțină o reglementare, în sensul posibilității invocării incidentului și direct în apel.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului Dâmbovița, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2017.