ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 996/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul sub nr. x/2016 la data de 25.07.2016, reclamantul Inspectoratul General al Politiei de Frontieră în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Direcția Generala Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x încheiată la data de 25.03.2016 prin care reclamantului i-a fost aplicată o corecție financiară în valoare de 29.873,61 euro, din care 27.211,87 euro contribuție din fonduri europene.

La data de 07.11.2016 Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru necontestarea deciziei de soluționare a contestației administrative formulate împotriva notei de constatare.

La data de 09.09.2016, ulterior primului termen de judecată acordat în cauză, 07.09.2016, reclamantul a depus la dosar un înscris intitulat cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a învederat faptul că înțelege să solicite și anularea Deciziei nr. 186/11.05.2016 de soluționare a contestației administrative formulate împotriva notei de constatare.

La termenul de judecată din 21.11.2016, instanța a pus în discuție admisibilitatea cererii modificatoare formulată de reclamant cu depășirea primului termen de judecată acordat în cauză.

Prin Sentința nr. 3656 din 21 noiembrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea din oficiu și a decăzut reclamantul din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată, a admis excepția tardivității și a respins, pe cale de consecință, cererea modificatoare formulată la data de 09.11.2016 ca tardiv formulate, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât, a respins acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În opinia recurentului instanța de fond a aplicat greșit prevederile de drept material, respectiv prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, respingând cererea de chemare în judecată formulată ca inadmisibilă.

Se mai susține că instanța de fond a reținut greșit că Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/25.03.2016 poate fi atacată exclusiv în fața autorității emitente, fără a putea fi contestată în fața altui organ jurisdicțional.

Totodată precizează recurentul că Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/25.03.2016 este indisolubil în legătură cu Decizia de respingere a contestației nr. 186/11.05.2016, astfel că formularea unei cereri de chemare în judecată pentru anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare conduce implicit la anularea Deciziei de respingere a contestației, potrivit principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial.

A mai menționat recurenta că Cererea nr. x formulată la data de 9.11.2016 este o cerere precizatoare, iar nu o cerere modificatoare.

Cu privire la fondul recursului. Analiza motivelor de casare invocate

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 46 - 51 din actul normativ menționat, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, urmând ca decizia pronunțată în soluționarea contestației să fie atacată de către contestator la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Deci, contrar alegațiilor recurentului-reclamant, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ numai decizia pronunțată în soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanță, iar nu, în mod direct, acest administrativ fiscal.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

Se observă că dispozițiile art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează dreptul contestatorului de a solicita, în cursul procedurii administrative de contestare, suspendarea executării titlului de creanță în condițiile Legii nr. 554/2004. Deci, per a contrario, în prezența dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este recunoscut contestatorului, în considerarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a introduce acțiune în anularea notei de constatare în absența deciziei de soluționare a contestației administrative.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la cererea modificatoare în discuție, acestea sunt neîntemeiate, instanța de fond reținând corect că nu este o cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată, care ar putea fi formulată de reclamant oricând în fața instanței de judecată, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, o astfel de soluție neavând o justificare legală.

Pe de altă parte, nu este o cerere precizatoare, ci o cerere modificatoare, cererea prin care reclamantul modifică sau își completează acțiunea sub aspectul obiectului, în sensul indicării unui act administrativ distinct celor enumerate în petitul acțiunii.

Decizia de soluționare a contestației administrative nr. x/11.05.2016 nu a fost contestată, nici explicit și nici implicit, prin cererea de chemare în judecată, acest act de procedură neconținând nicio trimitere la acest document ori la considerentele pentru care a fost respinsă contestația administrativă, reclamantul înțelegând să conteste exclusiv nota de constatare ca titlu de creanță.

Soluția instanței de recurs

Față de aceste argumente, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva Sentinței nr. 3656 din 21 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN