ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 273/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 259 din 20 iulie 2009,

Curtea de Apel Timișoara respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis

acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești și a dispus

suspendarea

executării actului administrativ emis de

pârât

la 3 iulie 2009, până la pronunțarea

instanței de fond.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că excepția inadmisibilității invocată

de pârât este neîntemeiată.

Astfel, instanța de

fond a reținut că adresa din 3 iulie 2009 emisă de pârâtul Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești, întrunește prin conținut și consecințele produse

caracteristicile enunțate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

fiind un act administrativ de natură a fi supus controlului efectuat de

instanța specializată.

Astfel, actul emis

produce efecte juridice grave și imediate, în temeiul acestuia sistându-se

plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, spor care a

fost inclus în salarii în lunile precedente, astfel încât acesta modifică

raporturile juridice privind plata drepturilor salariale ale magistraților și

personalului auxiliar din instanțele judecătorești, în sensul diminuării

acestor drepturi salariale.

Pe fondul cauzei, a

apreciat că sunt întrunite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat.

Cu privire la cazul

bine justificat, judecătorul fondului a apreciat că există o îndoială serioasă

asupra prezumției de legalitate a actului, atâta vreme cât acesta retroactivează.

S-a constatat că prin

adresa ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării drepturile

salariale, dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică

calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, au fost diminuate

retroactiv, și prin aceasta se produce un prejudiciu iminent reclamanților.

Împotriva sentinței

Curții de Apel Timișoara a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

În motivarea

recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ,

recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinței:

Adresa contestată nu

constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură

stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori

din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre

o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de

credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009,

coroborată cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002.

După pronunțarea

Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale instanțele nu mai pot

face aplicarea celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

Decizia nr. 21 din 10 martie 2008, iar instanța de fond trebuia să aibă în

vedere exclusiv decizia Curții Constituționale și să considere art. 47 din

Legea nr. 50/1996 abrogat.

În ce privește cazul

bine justificat, s-a susținut că O.U.G. nr. 71/2009 este un act normativ în

vigoare, care se bucură de prezumție de legalitate, acesta neproducând efecte

pentru perioada anterioară emiterii, plata drepturilor salariale pe care le-a

reglementat realizându-se ulterior emiterii sale.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de recurs formulat, cât și din oficiu, în baza art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Prin adresa din 3

iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești, că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente

lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eșalonat potrivit

O.U.G. nr. 71/2009.

Această adresă are

caracterul unui act administrativ, fiind un act emis de o autoritate publică

centrală, în vederea executării în concret a unui act normativ cu putere de

lege, care a modificat un raport juridic, cel privind cuantumul drepturilor

salariale.

Actul a cărui

suspendare s-a solicitat nu este o simplă comunicare, întrucât prin acesta s-a

dispus măsuri de modificare a salariului începând cu drepturile aferente lunii

iunie 2009, astfel încât sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 554/2004 privind semnificația noțiunii de act administrativ.

În plus, măsura

supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în

vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a

O.U.G. nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.

În ceea ce privește

aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte arată că:

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României, de la data publicării sunt în general obligatorii și au putere

numai pentru viitor.

Deciziile Curții

Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile

și nici asupra deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta

Curte.

În reglementarea

constituțională actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte

de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin

lege, așa cum se dispune în art. 124 din Constituție.

Nici-o dispoziție

constituțională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei

decizii a Curții Constituționale, în sensul negării puterii lucrului judecat a

hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar.

Autoritatea lucrului

judecat face parte din categoria prezumțiilor legale absolute, expres

determinată în art. 1200 alin. (1) pct. 4 C. civ.

Puterea de lucru

judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului,

astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu pot răsturna

această prezumție legală absolută.

În consecință,

apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca

urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport

legal.

Înalta Curte

precizează că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse

la îndeplinire, așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11

din Constituția României.

În cauză, judecătorul

fondului a adoptat o soluție legală, dispunând suspendarea actului, fiind

respectate condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva actului

pretins vătămător s-a formulat plângere prealabilă.

În ceea ce privește

condiția cazului bine justificat, în sensul care este definit în art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut corect că împrejurările legate de

stare de fapt și de drept sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

În acest sens,

efectele retroactive ale actului nesocotesc principiul consacrat în Legea nr. 24/2004,

care reglementează neretroactivitatea actelor administrative.

Referitor la paguba

iminentă, este evident că reclamanții au un prejudiciu material viitor,

constând în diminuarea drepturilor salariale care trebuia încasate începând cu

10 iulie 2009.

Având în vedere

considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

Având în vedere că în

cursul soluționării cauzei, în baza prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 115/2009

pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice

centrale, a fost înființat Ministerul Justiției prin reorganizarea Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești, hotărârea judecătorească ce va fi

pronunțată are în vedere Ministerul Justiției, care s-a substituit, ope legis,

în toate drepturile și obligațiile decurgând din litigiile aferente activității

acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, actualmente

Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 259 din 20 iulie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.