ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1344/2019

HOTĂRÂRE

17.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1344/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 16 ianuarie 2019, sub nr. x/2019, creditoarea A. SA [fostă B. SA], în contradictoriu cu debitoarea C. și cu terțul poprit D. SRL, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre de validare a popririi, prin care terțul poprit D. SRL să fie obligat să plătească creditoarei, în limita creanței, suma de 61.314,73 RON, reprezentând debit restant înregistrat în baza titlului executoriu reprezentat de contractele de leasing nr. x din data de 17 aprilie 2008 și x din data de 17 aprilie 2008 și cheltuieli de executare silită, suma datorată debitorului, având în vedere raporturile juridice existente între aceștia, de angajator și angajat.

Prin Sentința civilă nr. 364 din data de 23 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Moreni a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pentru a hotărî astfel, în esență, Judecătoria Moreni a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 790 alin. (1) din noul C. proc. civ., după republicare:

"(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi."

Raportat la aceste dispoziții legale a avut în vedere că art. 650 alin. (1) din noul C. proc. civ., în forma în vigoare la data încuviințării executării silite (10 iunie 2011), definește instanța de executare ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." și a constatat că domiciliul debitoarei se află în București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătorie Sectorului 6 București la data de 20 mai 2019.

Prin Sentința civilă nr. 4752 din data de 26 iunie 2019, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut că, în raport de dispozițiile art. 25 alin. (1) din noul C. proc. civ. și de împrejurarea că, în speță, cererea de executare silită a fost formulată de către creditoare la data de 16 mai 2011, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Prin urmare, a dat eficiență, prevederilor art. 460 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 coroborate cu cele ale art. 373 alin. (2) din același act normativ și a constatat că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Luând în considerare faptul că înființarea popririi a fost efectuată asupra veniturilor obținute de către debitoare de la terțul poprit D. SRL, cu sediul în Moreni, județul Dâmbovița, a apreciat că instanța de executare competentă a soluționa prezenta cauză este Judecătoria Moreni, instanță pe a cărei rază teritorială se află sediul terțului poprit.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține următoarele:

În speță, instanța de judecată a fost învestită cu soluționarea unei cereri având ca obiect "validare poprire", prezentul conflict negativ de competență fiind generat de reținerile diferite ale instanțelor de judecată cu privire la dispozițiile legale care definesc instanța de executare.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile noului C. proc. civ. se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a noii reglementări.

În același sens art. 24 teza ultimă din noul C. proc. civ. prevede că "legea nouă se aplică numai executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, conform art. 25 alin. (1) din același cod, executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Dosarul execuțional nr. x al BEJ E. s-a format în baza cererii de executare silită formulate, la data de 16 mai 2011, de creditoarea A. SA [fostă B. SA] și înregistrată la biroul executorului judecătoresc la data de 17 mai 2011 .

Prin urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, și anume dispozițiile art. 460 din acest act normativ, potrivit cărora validarea popririi este de competența instanței de executare, astfel cum este definită de art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, respectiv a judecătoriei în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum în speță se solicită validarea propririi înființate asupra salariului și a altor venituri periodice realizate din muncă de către debitoarea F. și datorate acesteia de către terțul poprit D. SRL, în raport de dispozițiile anterior evocate, instanța de executare este cea în a cărei circumscripție se află sediul terțului poprit, angajatorul debitoarei.

Întrucât sediul terțului poprit este în Moreni, județul Dâmbovița, Înalta Curte constată că locul executării, în aplicarea art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, este situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Moreni și, în temeiul dispozițiilor art. 22 din același cod, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.