ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2018

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 715/2019

HOTĂRÂRE
14.02.2018
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 715/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la 19.09.2017, reclamanta A., reprezentată de B. și C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Național "D.", anularea Actului administrativ nr. x/21.06.2017 și corectarea notei la purtare, suspendarea actului atacat până la soluționarea acțiunii în anulare și emiterea unui nou act administrativ care să respecte prevederile Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 4120 din 18 iunie 2018, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și faptul că reclamanta a emis o serie de pretenții față de o entitate centrală, cu competențe generale pe teritoriul României, actele acestuia având valențe de a fi aplicate oricărui cetățean de pe teritoriul României, înscris în cadrul instituției.

De asemenea, chiar denumirea instituției cuprinde mențiunea "național", astfel încât competența aparține curții de apel, în funcție de rangul autorității.

Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 4897 din 27 noiembrie 2018, a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța că, prin raportare la obiectul acțiunii, relevant pentru stabilirea competenței materiale este primul criteriu prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poziționarea autorității publice emitente a actului pretins nelegal.

Astfel, emitent al actului dedus judecății este un colegiu național, unitate publică de învățământ preuniversitar, parte a sistemului național de învățământ. Statutul și denumirea sa, care cuprind și termenul "național", nu schimbă datele problemei în condițiile în care serviciul public de învățământ este prestat de acesta nu la nivel național, ci doar pe raza Municipiului București.

Constatând ivit conflict negativ de competență, în temeiul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel București, în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Conform celor expuse anterior, reclamanta A., prin reprezentanți legali B. și C., în calitate de părinți, a chemat în judecată Colegiul Național "D." București solicitând instanței să dispună anularea Actului administrativ nr. x/21.06.2017 emis de pârât și corectarea notei la purtare și emiterea unui nou act administrativ legal.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice a autorității publice emitente a actului atacat și criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

În cauză, aspect reținut de ambele instanțe aflate în conflict, întrucât litigiul nu are caracter fiscal, instanța competentă se determină în funcție de rangul central sau local al autorității publice emitente a actului administrativ ce formează obiectul litigiului, respectiv căreia i se solicită îndeplinirea unei anumite operațiuni administrative, pârâtul Colegiul Național "D." București.

Pârâtul este o unitate de învățământ preuniversitar de nivel liceal, care funcționează în Municipiul București și căreia i s-a acordat titlul de "Colegiu Național", conform Metodologiei din 20 mai 2013 emise de Ministerul Educației Naționale, publicată în M. Of. nr. 311/30.05.2013.

Astfel, potrivit art. 1, 2, 3 și 4 din metodologia menționată,

"Art. 1. - Prezenta metodologie stabilește criteriile de acordare a titlului de Colegiu național/Colegiu, precum și modul de întocmire și transmitere către Ministerul Educației Naționale (MEN) a documentației care stă la baza elaborării ordinului ministrului educației naționale.

Art. 2. - Unităților de învățământ preuniversitar de nivel liceal, cu personalitate juridică, ce fac parte din sistemul național de educație, li se poate acorda, prin ordin al ministrului educației naționale, titlul de Colegiu național/Colegiu, ca urmare a îndelungatei activități educaționale și a performanțelor profesionale.

Art. 3. - Titlul are următoarele caractere juridice: - este atribuit unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, din sistemul național de educație; - este netransmisibil; - are valabilitate limitată.

Art. 4. - În funcție de filiera în care se școlarizează preponderent, indicată de numărul de elevi școlarizați, unității de învățământ i se poate acorda titlul de Colegiu național pentru filierele teoretică și vocațională, profilurile pedagogic și artistic, sau Colegiu pentru filierele tehnologică și vocațională, cu excepția profilurilor pedagogic și artistic, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii minimale:

(...)."

Deci, titlul de "colegiu național" din titulatura Liceului "D." București nu are nicio semnificație în stabilirea competențelor unității de învățământ, la nivel național, ci este un titlu cu valabilitate limitată care se acordă oricărei unități de învățământ ca urmare a îndelungatei activități educaționale și a performanțelor profesionale dacă îndeplinește cumulativ criteriile prevăzute de art. 4 din Metodologia menționată.

În consecință, având în vedere că pârâtul Colegiul Național "D." București, în calitate de emitent al actului administrativ pretins nelegal ce formează obiectul litigiului, face parte din categoria autorităților publice de nivel local, funcționând la nivelul Municipiului București, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competența revine secției de contencios administrativ a tribunalului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Național "D." în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 210/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 920 din 22 iunie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declinat competența de soluționare a
ÎCCJ 2019-10-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5237/2019
, în dosarul nou format (29538/3/2018). 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin sentința nr. 5178 din 4 septembrie 2018, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și
ÎCCJ 2019-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5980/2019
e obligatorie - care nu cuprinde măsuri de stabilire sau/și plată a unor sume cuvenite bugetului general consolidat, nefiind incident art. 22 din O.U.G. nr. 94/2011 - urmează a fi determinată în funcție de criteriul autorității emitente a d
ÎCCJ 2020-07-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3850/2020
Ședința publică din data de 23 iulie 2020 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribu
ÎCCJ 2025-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5292/2025
nței materiale a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, precum și excepția de neconstituționalitate a Legii n
Sursă