ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 820/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13 septembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat: - anularea adresei nr. x/31.01.2013, emisă electronic de CNAS în data de 01.02.2013, prin care i s-au comunicat: valoarea procentului "p" pentru Trimestrul IV 2012, ca fiind de 13,00% și consumul de medicamente pentru Trimestrul IV 2012 suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sanatatii aferent vânzărilor plătitorului de contribuție pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuția trimestrială, prevăzut în anexă; - anularea adresei nr. X/14.03.2013 prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 687 din 11 martie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și, în consecință, a anulat adresele nr. Y/31.01.2013 și nr. X/14.03.2013 emise de pârâta CNAS.

Prin decizia nr. 3298 din 30 octombrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței civile nr. 687 din 11 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și, rejudecând, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 3298 din 30 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare reclamanta A. S.R.L, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr. 3298/30.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - SCAF în dosar nr. x/2013 și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței de fond.

În motivarea contestației în anulare, în esență, contestatoarea arată că dezlegarea dată recursului este rezultatul unor erori materiale. Astfel, reținerea instanței de recurs, potrivit căreia datele de consum raportate lunar de canalele de eliberare sunt validate de casele de asigurări de sănătate și sunt comunicate prin machete de raportare, reprezintă o eroare materială care a dus la adoptarea unei soluții greșite de către instanță. Or, la dosarul cauzei se poate observa că înscrisurile depuse de C.N.A.S. nu sunt validate de către casele de asigurări de sănătate și niciunul dintre acestea nu reprezintă machete de raportare, astfel cum greșit a reținut instanța de recurs. Totodată, instanța a luat în considerare textul de lege prevăzut la art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, care însă nu era în vigoare la data emiterii actului contestat (adresa nr. Y/31.01.2013). Ca atare, versiunea art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 astfel cum a fost reținută de către instanță, ca element esențial în admiterea recursului, este cea modificată prin O.G. nr. 96/2014 la data de 5 noiembrie 2014, însă cu mult după emiterea adresei contestate și plata taxei de clawback de către societate.

În concluzie, în opinia contestatoarei, contestația în anulare întemeiată pe motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. este admisibilă, având în vedere că nu pune în discuție o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, ci doar constatarea dacă la momentul judecării recursului existau sau nu la dosar înscrisurile reținute de instanță.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată, și menținerea deciziei atacate, ca legală și temeinică.

Susținerile contestatoarei că "datele de consum raportate lunar de canalele de eliberare nu sunt validate de casele de asigurări de sănătate, iar acestea nu sunt comunicate prin machete de raportare" sunt greșite, fiind contrazise de prevederile Ordinului președintelui C.N.A.S. nr. 927/2011, care, la art. 2, prevede în mod expres că raportările furnizorilor de servicii medicale sunt validate de către casele de asigurări de sănătate, cât și de H.G. nr. 1.389/2010 (act normativ în vigoare pentru trimestrul IV/2012), care stabilește că datele raportate în format electronic de către furnizorii de servicii medicale și medicamente, ca fiind suportate de FNUASS și bugetul MS, sunt validate electronic în PIAS de către casele de asigurări de sănătate. Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că "toate informațiile legate de datele de consum puse la dispoziția instanței de judecată au fost extrase din baza de date electronică centralizată la nivel național, constituită din datele de consum raportate lunar de canalele de eliberare și validare de casele de asigurări de sănătate în SIUI".

De asemenea, greșită este și susținerea contestatoarei că "în vederea adoptării soluției instanța a luat în considerare textul de lege prevăzut la art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 care însă nu era în vigoare la data emiterii actului contestat", întrucât hotărârea instanței de recurs a fost motivată în primul rând pe faptul că s-a stabilit de către CCR că CNAS are obligația de a deduce TVA-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat că această contribuție trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă TVA, iar în al doilea rând pe faptul că "declararea ca neconstituțională a unei prevederi introduse prin O.U.G. nr. 77/2011 ulterior trimestrului IV 2011 nu afectează actul normativ în forma anterioară introducerii respectivei prevederi, la care s-a revenit în trimestrul IV 2012 în discuție în prezenta cauză". Astfel, chiar dacă ne-am raporta la art. 5 alin. (3) astfel cum erau în vigoare la data emiterii actului atacat, obligația de scădere a TVA-ului din consumul individual revenea tot reclamantei și nicidecum CNAS.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare formulată în cauză

Examinând cererea în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, Înalta Curte constată caracterul nefondat al contestației în anulare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile procedurale ce reprezintă sediul materiei.

În sensul celor expuse anterior, contestația în anulare este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 503. - (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:/…/2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;".

În cauza de față, în raport cu dispozițiile citate, contestatoarea invocă neobservarea corectă a unor aspecte factuale ale cauzei de către instanța de recurs, prin luarea în considerare a unor informații care nu corespund documentelor aflate la dosarul cauzei, respectiv săvârșirea unei erori materiale prin aplicarea unei norme legale care nu era în vigoare în perioada de referință.

Examinând motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestatoare.

Acest motiv de contestație în anulare se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului și care au determinat soluția pronunțată, iar nu la o pretinsă greșeală de judecată, respectiv în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale.

Or, aspectele invocate de contestatoare nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată și constituind un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

Dispozițiile legale ale art. 503 alin. (2) C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui veritabil alt recurs.

În consecință, reținând că, în cauză, niciuna dintre susținerile contestatoarei nu se încadrează în noțiunea de "eroare materială" în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, dat fiind caracterul nefondat al acesteia.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A. S.R.L., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3298 din data de 30 octombrie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2018.