ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2019

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.03.2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în principal:

- anularea actului administrativ asimilat reprezentat de lipsa răspunsului ANAF la contestația fiscală (care nu a fost soluționată în termenul prevăzut de art. 70 din C. proc. fisc. );

- recunoașterea dreptului la plata sumelor reprezentând dobânzi;

- obligarea pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 2.829.354 RON, reprezentând dobânzi aferente sumei de 3.707.183 RON plătite în baza Deciziei de impunere nr. x/30.08.2008 și a Deciziei nr. x/14.05.2009 (prin Nota de compensare nr. x/10.07.2009, suma de 322979, iar prin Nota de compensare nr. x/15.04.2009, suma de 3282362 RON), a sumei de 848.664 RON, reprezentând dobânda aferentă Contractului de credit nr. x/11.05.2007, încheiat de către societate și B., și diferențele de curs între data plății acestor dobânzi și data restituirii debitului principal (11.09.2012).

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei ANAF la soluționarea pe fond a contestației, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, sub sancțiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată conducătorului autorității publice competente, precum și sub sancțiunea penalităților, cu cheltuieli de judecată.

La data de 10.05.2013, reclamanta a depus cerere adițională prin care a arătat că înțelege să formuleze un nou capăt de cerere, în sensul că solicită și anularea Adresei DGAMC nr. x/11.04.2013, de respingere a cererii privind acordarea dobânzilor.

Prin Sentința civilă nr. 2246 din 07 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei de obiect și prematurității, invocate de pârâta ANAF prin întâmpinare, ca neîntemeiate, a respins acțiunea astfel cum a fost completată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 2132 din 28.06.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamantă, a casat Sentința civilă nr. 2246 din 04.07.2013 a Curții de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, în rejudecare, sub nr. x/2013*.

Prin Sentința civilă nr. 3381 din 29 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2013*, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., a obligat pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata sumei de 2. 844.195 RON reprezentând dobânzi și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert și a dispus majorarea de la 1500 la 2500 RON, diferența urmând a fi achitată expertului de către reclamantă.

A obligat pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în suma de 39 RON taxă judiciară de timbru și suma de 2500 RON onorariu de expert.

Prin încheierea din Camera de consiliu de la 24.11.2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2013*, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta S.C. A. S.A. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului și considerentelor Sentinței nr. 3381 din 29.09.2017, în sensul că denumirea corectă a organului fiscal pârât este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, și nu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cum din eroare s-a consemnat.

Împotriva Sentinței nr. 3381 din 29 septembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2013* de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recursuri pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Încheierea din Camera de consiliu de la 24.11.2017 nu a fost recurată de niciuna dintre părți până la momentul soluționării prezentului dosar de recurs.

În recursul exercitat împotriva Sentinței nr. 3381 din 29 septembrie 2017, recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin necomunicarea raportului de expertiză efectuat în cauză.

A precizat că acest motiv de casare este incident și pentru nelegala citare a pârâtei DGAMC, care este instituție publică distinctă, cu personalitate juridică și buget propriu.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta pârâtă ANAF a criticat soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu este emitenta vreunuia dintre actele administrative contestate în cauză.

A mai precizat că, în prezent, intimata reclamanta A. S.A. are calitate de contribuabil mijlociu, administrat de DGRFP Ploiești prin Administrația pentru Contribuabili Mijlocii.

Prin recursul propriu, recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., dar nu a dezvoltat critici care să se încadreze în acest motiv de casare (nemotivarea hotărârii, motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei), ci a susținut faptul că raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză nu a fost comunicat niciuneia dintre pârâte, iar între practicaua sentinței (unde figurează ca parte ANAF) și dispozitiv există contradicție, în dispozitiv fiind obligată Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care nu a fost parte în dosar, nefiind citată.

Or, aceste susțineri se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă de către instanța de recurs.

A invocat recurenta și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticând soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF, arătând că, în prezent, reclamanta are calitatea de contribuabil mijlociu, DGRFP Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii gestionând evidența fișei de contribuabil a acesteia.

Recurenta pârâtă a criticat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert, susținând că în speță nu se poate reține reaua credință comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a atribuțiilor niciuneia dintre pârâte.

Recurenta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a susținut că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.), respectiv nu a citat-o în cauză pe recurenta pârâtă, deși a stabilit obligații în sarcina acesteia prin dispozitivul hotărârii recurate, și i-a încălcat dreptul la apărare și prin faptul necomunicării raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Instanța de fond a încălcat și normele de drept material incidente în cauză (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), stabilind în sarcina sa obligații de plată, iar nu în sarcina DGRFP Ploiești, instituție publică cu personalitate juridică, în a cărei administrare se află contribuabilul mijlociu A. S.A.

A solicitat, totodată, recurenta ca instanța de recurs să analizeze îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 451 - 453 din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată, făcând aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) din Cod în ceea ce privește onorariul de avocat.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a DGAMC de a formula recurs, arătând că - deși inițial a introdus acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă și cu ANAF - cadrul procesual a fost modificat odată cu judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului declarat în primul ciclu procesual, ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 februarie 2016, reclamanta a devenit contribuabil mijlociu, calitatea de pârâtă fiind preluată în proces de DGRFP Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii.

A ridicat, totodată, excepția lipsei de interes a invocării de către toate recurentele a motivului de casare referitor la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF, întrucât aceasta din urmă nu a fost oricum obligată prin hotărârea recurată. În subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Recurentele reclamante au depus răspunsuri la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimata reclamantă și au reiterat principalele susțineri din recursurile proprii.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale active a DGAMC de a formula recurs, Înalta Curte constată că, prin încheierea de ședință din 23.02.2016, pronunțată de instanța de recurs în Dosar nr. x/2013, luându-se act de transmisiunea calității procesuale pasive, a fost introdusă în cauză Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii, în calitate de pârâtă în locul pârâtei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin încheierea din Camera de consiliu de la 24.11.2017, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta S.C. A. S.A. și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului și considerentelor Sentinței nr. 3381 din 29.09.2017, în sensul că denumirea corectă a organului fiscal pârât este Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, iar nu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cum din eroare s-a consemnat.

Având deci în vedere că, în rejudecare, procesul s-a soluționat în contradictoriu cu pârâtele ANAF și DGRFP Ploiești - ACM, aceasta din urmă rămânând și cea obligată la plată prin dispozitivul sentinței, astfel cum acesta a fost îndreptat prin încheierea din 24.11.2017, Înalta Curte va admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DGAMC invocată de intimată și va respinge recursul formulat de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.

Excepția lipsei de interes a invocării de către celelalte recurente a motivului de casare referitor la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANAF va fi respinsă, având în vedere principiul disponibilității, care permite părților să formuleze criticile și să-și construiască apărările pe care le consideră necesare în propriile recursuri, precum și aspectele relevate de intimata reclamantă în susținerea excepției, care se circumscriu unei apărări pe fondul cauzei, iar nu condiției interesului în sens procesual.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâtele ANAF și DGRFP Ploiești sunt nefondate, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Decizia nr. 2132/28.06.2016, instanța de casare a stabilit incidența în cauză a efectelor Deciziei nr. 694/2015 a Curții Constituționale, precum și aplicabilitatea celor statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea pronunțată în cauza C-565/11 Mariana Irimie, cu privire la datorarea dobânzilor de la momentul indisponibilizării sumei de restituit, iar nu doar din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire.

A stabilit, totodată, instanța de casare că organele fiscale datorează dobânda aferentă sumei de 3.707.183 RON, dar nu și dobânda aferentă Contractului de credit nr. x/11.05.2007.

De asemenea, cauza a fost trimisă spre rejudecare exclusiv cu indicația de efectuare a unei expertize contabile care să calculeze "în funcție de perioadele și sumele achitate dobânda ce trebuie restituită de către organele fiscale".

În rejudecare, instanța de fond a procedat la administrarea probei cu expertiză judiciară de specialitate.

Recurentele pârâte ANAF și DGRFP Ploiești au invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), față de împrejurarea că nu li s-a comunicat raportul de expertiză efectuat în cauză.

Înalta Curte constată că raportul de expertiză fiscală judiciară a fost depus la dosar cu respectarea termenului prevăzut de art. 336 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv cu mai mult de 10 zile înainte de termenul din judecată din 15.09.2017, astfel că părțile au avut posibilitatea efectivă de a lua cunoștință de conținutul acestuia și de a formula eventuale obiecțiuni.

Faptul că părțile legal citate nu au fost reprezentate la termenul de judecată ori au optat pentru judecarea în lipsă nu este de natură să le absolve pe acestea de obligația prevăzută de art. 10 din C. proc. civ., de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului și de a urmări finalizarea acestuia.

Prin urmare, critica recurentelor pârâte privind necomunicarea raportului de expertiză contabilă este nefondată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondată critica subsumată acestui motiv, privind soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Astfel, la data de 12.11.2012, intimata reclamantă A. S.A. a înregistrat la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili cererea de plată a dobânzilor în sumă de 2.829.345 RON, respectiv 848.664 RON, înregistrată sub nr. x/2012.

Întrucât DGAMC nu a soluționat cererea în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din C. proc. fisc. , intimata reclamantă a formulat la data de 10.01.2013 contestație prin care a solicitat recunoașterea dreptului la dobânzi și obligarea DGAMC să emită actele administrativ fiscale prin care să-i acorde dobânzile solicitate.

Această contestație nu a fost soluționată de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor până la momentul introducerii acțiunii în contencios administrativ, motiv pentru care, printr-un capăt de cerere subsidiar, intimata reclamantă a solicitat obligarea ANAF la soluționarea pe fond a contestației fiscale, justificându-se astfel calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală în cauză.

În ceea ce privește critica suplimentară formulată de recurenta pârâtă DGRFP Ploiești referitoare la soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert, Înalta Curte constată că în cauză erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea cheltuielilor de judecată, iar instanța de fond a făcut și aplicarea prevederilor art. 451 alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, onorariul provizoriu de expert a fost stabilit la suma de 1500 RON, iar cu privire la cererea de majorare a onorariului formulată de expert, judecătorul fondului a apreciat că, în raport cu activitatea desfășurată de către acesta se impune o mărire a onorariului inițial, însă a cenzurat devizul estimativ depus la dosar, admițând doar în parte cererea de majorare, stabilind onorariul definitiv la 2500 RON.

Or, câtă vreme legiuitorul se referă la partea care a pierdut procesul, iar niciunul dintre recursuri nu a criticat soluția pronunțată pe fondul acțiunii, astfel că aceasta a intrat în puterea lucrului judecat (nefăcând obiectul controlului judiciar al acestei instanțe de recurs), culpa procesuală a recurentei pârâte a rămas și ea definitiv tranșată, constituind temei al obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și va respinge recursul formulat de această recurentă împotriva Sentinței civile nr. 3381 din 29 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din Camera de consiliu de la 24.11.2017, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală. Va respinge excepția lipsei de interes în invocarea excepției lipsei calității procesuale a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, astfel cum a fost îndreptată, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în recurs.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 3381 din 29 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală.

Respinge excepția lipsei de interes în invocarea excepției lipsei calității procesuale a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 3381 din 29 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 martie 2019.

GGC - NN