ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2595/2019

Ședința publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor:

Prin sentința civilă nr. 3409 din 17 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; a anulat, în parte, Raportul de inspecție fiscală nr. x/11.11.2014 și decizia de impunere nr. x/11.11.2014, emise de ANAF-DGAMC, în ceea ce priveste: suma de 3.504.946 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată, precum și majorările de întârziere de 3.011.632 RON și penalitățile aferente de 525.742 RON; suma de 578.948 RON reprezentând impozit pe profit aferent anilor 2008-2009, stabilit suplimentar de plată, precum și dobânzile de 368.215 RON și penalitățile aferente de 86.843 RON; diminuarea pierderii fiscale aferente anilor 2010-2011 cu suma de 4.655.571 RON.

De asemenea, a anulat dispoziția privind măsurile stabilite de organele fiscale nr. 88102/11.11.2014 emisă de ANAF-DGAMC, referitoare la diminuarea pierderii fiscale aferente anilor 2010-2011 cu suma de 4.655.571 RON și a anulat, în parte, decizia de soluționare a contestației nr. 66/12.03.2015 emisă de ANAF-DGSC, în măsura în care au fost anulate și actele de mai sus, obligând pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în 300 RON taxa de timbru, 16.254 RON costul traducerilor actelor, 22.500 RON, onorariu de avocat redus în condițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 3409 din 17 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recursuri pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

3.1. Prin recursul declarat și întemeiat în drept pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantă.

Recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de fond a reținut buna credință a intimatei-reclamante și că în mod legal organele de inspecție fiscală nu au acordat reclamantei scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările în cauză, valabilitatea codurilor de înregistrare în scopuri de TVA fiind o condiție obligatorie pentru a beneficia de scutirea de taxă prevăzută de lege pentru astfel de operațiuni, conform prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2222/2006 privind aprobarea Instrucțiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operațiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) și art. 144

1

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Mai arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și că respectivele servicii puteau fi efectuate chiar de către reprezentanții intimatei-reclamante, în mod direct și fără intermediari.

De asemenea, critică și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată din perspectiva cuantumului sumelor reprezentând onorariul avocațial și a cheltuielilor cu traducerea înscrisurilor, câtă vremei instanța nu a arătat în ce măsură înscrisurile traduse au fost hotărâtoare în pronunțarea soluției.

3.2. Prin recursul declarat și întemeiat în drept pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În esență, susține că actele administrative fiscale atacate au fost întocmite în mod legal și că prevederea stipulată de art. 143 alin. (2) lit. a) Codul fiscal nu este condiționată de buna credință a contribuabililor, neputându-se face o asemenea distincție dacă legea nu o prevede.

Critică și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 453 C. proc. civ., iar în subsidiar solicită cenzurarea acestora conform dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4.1. Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare față de recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care invocă excepția nulității recursului, motivată de faptul că recurenta a reluat starea de fapt, fără a aduce critici de nelegalitate sentinței recurate, sens în care solicită anularea acestui recurs.

Pe fond, solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

4.2. Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare față de recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care invocă excepția nulității recursului, motivată de faptul că recurenta a reluat starea de fapt, fără a aduce critici de nelegalitate sentinței recurate, solicitând anularea recursului.

Pe fond, solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității recursurilor formulate de pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinări, Înalta Curte constată că recursurile sunt nule, potrivit considerentelor de mai jos.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că cererile de recurs nu îndeplinesc cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurentele-pârâte ca temei de drept al cererilor de recurs.

De altfel, criticile recurentelor nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând doar înșiruirea unor aspecte de fapt ale cauzei și expunerea unor texte de lege, ce nu pot face obiectul unei cereri de recurs în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate.

Mai mult, nici sintagmele "în mod greșit instanța de fond a reținut", inserată în recursul Agenției Naționale de Administrare Fiscală ori "instanța de fond în mod greșit a reținut argumentele reclamantei", inserată în recursul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, nu reprezintă critici de nelegalitate câtă vreme recurentele nu au indicat în mod expres care sunt normele de drept material pe care le apreciază a fi fost încălcate sau aplicate greșit de către prima instanță și nici nu au motivat în concret această apreciere a lor.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererile de recurs formulate de către pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală, se constată că ambele reprezintă redări ale susținerilor din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond și aflată în vol. IV la dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, aspectele invocate făcând obiectul analizei instanței de fond, prin cererile de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate, apt să conducă la casarea hotărârii recurate. Or, această nergularitate a cererilor de recurs este sancționată cu nulitatea acestora.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Deoarece recurentele-pârâte nu s-au conformat exigențelor cerute de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nule recursurile declarate de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 3409 din 17 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. și cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurentele-pârâte la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus, apreciind că onorariul solicitat rezultat din facturile depuse la dosar este disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, care a constat în formularea a două întâmpinări și prezența la singurul termen de judecată acordat pentru soluționarea recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 3409 din 17 decembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurentele-pârâte la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.