ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 465/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 07.08.2015 reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iași a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" și Ministerului Educației și Cercetării Științifice, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Organismul Intermediar pentru Cercetare solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei totale de 1.444.199,09 RON ca fiind plată datorată și neefectuată în baza contractului de finanțare nr. x/28.09.2010, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data notificărilor de plată și până la plata efectivă.

Prin Sentința nr. 3407 pronunțată la data de 17 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" și Ministerului Educației și Cercetării Științifice, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare - Organismul Intermediar pentru Cercetare, ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinței nr. 3407 din 17 decembrie 2015 a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică-IFT Iași solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

În susținerea recursului reclamantul a apreciat că prima instanță a pronunțat o soluție greșită, deoarece prin motivarea acestei conform căreia nu poate soluționa o acțiune în despăgubire în lipsa anulării actului a antamat fondul cauzei.

A mai arătat recurentul-reclamant că instanța de fond atribuie în mod nelegal caracter administrativ unui act care privește aplicarea corecțiilor financiare și indică prin hotărârea sa că autoritățile pot reține nelegal sume, fără temeiuri justificative și în afara legii.

Recurentul-reclamant nu a indicat în mod expres motivele de casare pe care se întemeiază cererea de recurs, însă în raport de criticile invocate se apreciază că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal. nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă recursul ca nefondat și să se mențină ca temeinică și legală sentința recurată.

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului acesta nefiind comunicat părților, deoarece prin încheierea din 9 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat efectuarea procedurilor prevăzute de dispozițiile art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei dispoziții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinările formulate de intimații-pârâți, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte analizând actele dosarului constată că litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 1.444.199,09 RON, sumă rezultată în baza emiterii Notificării nr. x/08.08.2012 și Notificării nr. x/13.11.2012 emise de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data cererilor de plată și până la plata efectivă.

Așadar, Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că cererea nu reprezintă o acțiune în răspundere contractuală, ci o acțiune prin care se solicită obligarea la plata unor sume de bani reținute în baza Notificării nr. x/08.08.2012 și Notificării nr. x/13.11.2012 emise de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, în urma depunerii Cererilor de rambursare nr. x și nr. y, aferente Contractului de finanțare nr. x/28.09.2010, având în vedere, precizările exprese făcute de reclamant și consemnate în încheierea din 14 decembrie 2015 a Curții de Apel București.

Înalta Curte constată că în mod greșit reclamanta a susținut că notificările amintite mai sus sunt acte care nu au caracterul unor acte administrative, nefiind de natură a produce efecte juridice și, nefiind emise în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, aspecte reiterate parțial și în criticile formulate prin cererea de recurs.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (...) prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".

Înalta Curte constată că Notificarea nr. x/08.08.2012 și Notificarea nr. x/13.11.2012 reprezintă răspunsul autorității pârâte la Cererile de rambursare nr. x/28.11.2011 și y/28.06.2012 formulate de reclamant privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de derularea Contractului de finanțare nr. x/28.09.2010 și prezintă caracterele actului administrativ așa cu acesta este definit în textul legal enunțat anterior.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 66/2011 (forma în vigoare la datele notificărilor), "autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli. (...) În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situația în care constată abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție, fie în raport cu reglementările naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, fie cu procedurile specifice de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, în conformitate cu prevederile anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, cu excepția cazurilor în care: a) sancțiunile prevăzute în legislația națională în domeniul achizițiilor publice impun aplicarea unor corecții mai mari decât cele prevăzute în anexă; b) autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene care asigură finanțarea proiectelor din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013 aplică măsurile cuprinse în reglementările proprii acestui program".

Iar, potrivit art. 41 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 64/2009, "În termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar la autoritatea de management sau la organismul intermediar, după caz, a cererii de rambursare întocmite conform contractului/deciziei/ordinului de finanțare, autoritatea de management notifică beneficiarului plata aferentă cheltuielilor autorizate din cererea de rambursare sau, în cazul plăților directe, notifică beneficiarului autorizarea cheltuielilor din cererea de rambursare. (...) 3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), notificarea beneficiarilor privind plata cheltuielilor aferente autorizate, în cazul aplicării unor reduceri procentuale de către autoritățile de management în conformitate cu art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, se va realiza în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la efectuarea plății."

În raport cu aceste dispoziții legale, în mod corect prima instanță a reținut că Notificarea nr. x/08.08.2012 și Notificarea nr. x/13.11.2012 sunt acte administrative cu caracter individual, de natură a naște, modifica sau stinge raporturi juridice, fiind așadar incidente și din acest punct de vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 554/2004, aceste acte putând fi atacate distinct în fața instanței de contencios.

Înalta Curte este în acord cu raționamentul primei instanțe întemeiat pe dispozițiile art. 18 și art. 19 din Legea nr. 554/2004, conform căruia în contencios administrativ, formularea acțiunii în restituirea sumelor reținute în baza unui act administrativ pretins nelegal nu este posibilă decât împreună cu acțiunea în anularea actului. În lipsa unei acțiuni în anulare, o acțiune, formulată individual, de natură a înlătura de la aplicare efectele unui act administrativ ce nu a fost desființat de o instanță judecătorească este inadmisibilă.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în care se încadrează criticile invocate de recurentă în susținerea căii de atac exercitate, este neîntemeiat. Pentru aceste considerente, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizică Tehnică - IFT Iași împotriva Sentinței civile nr. 3407 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2019.

GGC - NN