ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3272/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 15 martie 2011 pe rolul Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea, reclamanții P.I.E., M.E., D.I.C.

au

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală pentru aplicarea legilor

fondului funciar B., Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor Vâlcea și F.G., să se constate nulitatea

absolută a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului F.G. pentru

terenurile cu vegetație forestieră deținute de autorul comun, T.C.

În motivare, reclamanții au arătat că

în mod nelegal a fost emis titlul de proprietate doar pe numele pârâtului F.G.,

deși sunt și ei moștenitorii autorului T.C. și au solicitat reconstituirea

dreptului de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 2149 din 23

februarie 2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea

a luat act că pârâtul F.G. a renunțat la invocarea

excepției inadmisibilității acțiunii și a excepției nulității acțiunii; a

respins, ca neîntemeiată și a obligat pe reclamanți la 1.500 RON cheltuieli de

judecată către pârâtul F.G.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs reclamanții P.I.E., M.E. și D.I.C.,

arătând că în mod greșit prima instanță a reținut, în

motivarea soluției de respingere a acțiunii, că doar autoarea pârâtului, mama

acestuia, F.M., ar avea vocație succesorală după autorii comuni.

Prima instanță a invocat în motivarea

soluției dispoziții ale legii fondului funciar anterioare Legii nr. 247/2005,

ale art. 13 din Legea nr. 18/1991, ignorând faptul că însuși pârâtul a

recunoscut gradul de rudenie al reclamanților cu autorii comuni, respectiv,

faptul că și ei sunt moștenitori cu vocație succesorală.

Reclamanții au mai arătat că, în mod

nelegal, nu s-a dispus citarea în cauză a Comisiei Locale G. și că există

suspiciunea că pârâtul, de profesie pădurar, a transferat pădurea autorului

recurenților din comuna G. la B., astfel dobândind proprietatea în mod abuziv.

În realitate, s-au făcut ilegalități în ceea ce privește arondările fondului

forestier și transferurile de fond forestier de la o comisie la alta.

Autorul recurenților a formulat cerere

de reconstituire a proprietății anterior apariției Legii nr. 247/2005, fără a

pierde dreptul de moștenitor.

Prin decizia civilă nr. 840/R din 21

septembrie 2012, Tribunalul Vâlcea

a

respins recursul, ca nefondat, și a obligat pe recurenți la plata cheltuielilor

de judecată de 600 RON, către intimatul F.G.

S-a reținut că doar autoarea

pârâtului, respectiv, mama acestuia, F.M., a formulat cerere de reconstituire a

proprietății în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr.

18/1991, republicată și modificată privind terenul de 2,5 ha cu vegetație

forestieră, teren care a aparținut bunicului său, nu și reclamanții.

Raționamentul instanței de fond în

argumentarea valabilității titlului pârâtului este unul corect, referindu-se la

neîndreptățirea reclamanților la reconstituirea proprietății terenului

moștenite de la autorul comun, de vreme ce aceștia nu și-au valorificat dreptul

în calitate de moștenitori ai autorului. Într-adevăr, Legea nr. 247/2005, în

temeiul căreia s-a formulat cerere de reconstituire a proprietății de către

reclamanți, nu oferă repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii

autorului T.C., cât timp terenul a rămas de pe urma acestuia a fost restituit

în condițiile legii speciale mamei pârâtului.

Împotriva hotărârii prin care s-a

soluționat recursul a formulat apel reclamanta P.I.E., criticând-o pentru

motive de netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 96 din 19

noiembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă,

a respins, ca inadmisibil, apelul

reclamantei, reținând că nu sunt supuse apelului hotărârile irevocabile, or,

hotărârea împotriva căreia reclamanta a declarat calea de atac de față este o

hotărâre irevocabilă, care a fost pronunțată în soluționarea recursului

formulat de către aceasta împotriva sentinței pronunțată de judecătorie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta P.I.E.,

arătând, în esență, că

hotărârea atacată este nedreaptă și potrivnică; că numitului F.G. i s-a

eliberat, în mod nelegal titlu de proprietate asupra terenului în litigiu,

reclamanta fiind prejudiciată în acest fel, întrucât s-a furat din

proprietățile sale; că numitul F.G. a obținut acest titlu de proprietate prin

falsuri și cu folosirea actelor de proprietate ale reclamantei, impunându-se

anularea actului astfel obținut.

Examinând recursul în raport de

excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este

prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său

peremptoriu, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Căile de atac reprezintă mijloace sau

remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita

verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final,

remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a

respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul

general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit,

judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de

atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdictionale sunt

supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din același Cod

„sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea

s-a soluționat fondul pricinii”.

În speță, acțiunea reclamantei a fost

soluționată în fond prin sentința civilă nr. 2149 din 23 februarie 2012 a

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, hotărâre supusă recursului, ce a fost soluționat,

în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 840//R din 21 septembrie 2012 a

Tribunalului Vâlcea.

Decizia pronunțată de o instanță de

recurs are caracter irevocabil, fiind susceptibilă doar de a fi supusă unei căi

extraordinare de atac, respectiv, revizuire sau contestație în anulare.

Împotriva acestei decizii însă,

pronunțată de Tribunalul Vâlcea ca instanță de recurs, reclamanta a declarat

apel, respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 96 din 19 noiembrie 2012 a

Curții de Apel Pitești, secția I civilă, obiect al prezentei căi de atac.

Rezultă că, prin apelul formulat

împotriva unei hotărâri irevocabile a unei instanțe de recurs (decizia nr.

840/R din 21 septembrie 2012 a Tribunalului Vâlcea), reclamanta se afla deja în

situația de inadmisibilitate cu privire la calea de atac posibil a fi

declarată.

Prin urmare, și recursul promovat

împotriva deciziei care a constatat inadmisibilitatea apelului, este, la rândul

său, în afara cadrului statuat de lege în ceea ce privește calea de atac

corespunzătoare.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamanta P.I.E. împotriva deciziei nr. 96 din 19 noiembrie 2012 a

Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

12 iunie

2013

.