ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 182/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 29 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:

- Să admită cererea în revendicare astfel cum este formulată,

- Să constate că are un bun în sensul prevăzut de art. 1 Protocolul 1 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului,

- Să oblige pârâții să îi restituie contravaloarea acțiunilor deținute la societățile în cauza al căror patrimoniu a fost preluat abuziv de către Statul Român:

- 11.085 acțiuni deținute la fosta Societate B. și C.;

- 11.279 acțiuni deținute la fosta Societatea D.;

- 11644 acțiuni deținute la fosta Societate E.;

- 6701 acțiuni deținute la fosta Societate F.;

- 1900 acțiuni deținute la fosta Societate G.;

- 1150 acțiuni deținute la fosta Societate H.;

- 22128 acțiuni deținute la fosta Societate I.;

- 25011 acțiuni deținute la fosta Societate J.;

- 14569 acțiuni deținute la fosta Societate S.A. K. (din care L. 6290 și M. 8279);

- 11.110 acțiuni deținute la fosta Societate N. transformată în 1950 în Întreprinderea Transport București (ITB) care, în 1990 se transformă în Regia Autonoma de Transport București (RATB).

Prin Sentința civilă nr. 71 din 23 ianuarie 2017 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile autorității de lucru judecat și a prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâți prin întâmpinare, a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.

Curtea de Apel prin Decizia civilă nr. 894A din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. - împotriva Sentinței civile nr. 71 din 23 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimații pârâți Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a anulat sentința apelată, în parte, și trimite cauza pentru rejudecare pe fond la aceiași instanță și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței privind respingerea excepției autorității de lucru judecat și prescripției dreptului material la acțiune.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurentul-pârât susține că soluția instanța de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare la tribunal pentru soluționarea cauzei pe fond este greșită. Susține că acțiunea reclamantei este inadmisibilă în raport de obiectul cererii, în condițiile în care în speță sunt aplicabile prevederile legilor speciale, respectiv Legea nr. 10/2001 care instituie o procedură administrativă prealabilă și obligatorie care se finalizează prin emiterea deciziei sau a dispoziției motivate de soluționare a notificării.

Recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că acțiunea este admisibilă, arătând că, în ceea ce privește aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de legile speciale, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, prin acestea se instituie posibilitatea beneficiarilor acestor legi de a formula cereri de restituire a bunurilor în natură sau prin echivalent, însă există obligația să se conformeze condițiilor, procedurii și termenelor stabilite prin Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau în echivalent. Mai susține că recurenta-reclamantă nu se poate prevala de încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că nu deține un bun, o speranță legitimă pentru formularea unei acțiuni în justiție și obținerea contravalorii acțiunilor. Susține că prin admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii nu este încălcat dreptul liberului acces la instanță, reglementat de art. 21 din Constituția României, întrucât în cazul în care prin lege este instituită o procedură administrativă prealabila obligatorie, doar decizia prin care este soluționata notificarea emisă în temeiul legilor speciale, respectiv Legea nr. 10/2001, poate fi supusă controlului de către instanța de judecată.

Recurentul-susține că deși interpretarea Legii nr. 10/2001 a fost îndelung controversată în practică, problema dacă adevăratul proprietar are un drept de opțiune între aplicarea acestei legi și prevederile dreptului comun în materie a fost rezolvată prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, în sensul că în concursul dintre legea specială și legea generală are prioritate legea specială, conform principiului "specialia generalibus derogant", iar în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.

Recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că acțiunea este admisibilă, având în vedere că reclamanta nu a înțeles sa efectueze demersuri în vederea restituirii bunurilor preluate abuziv, în condițiile și în termenele stabilite prin legile reparatorii, sau deși a inițiat procedurile stabilite de prevederile legale, acestea nu s-au finalizat cu restituirea bunurilor preluate de către stat, reclamanta neputând invoca existența unui drept de proprietate în temeiul unui act juridic încheiat de autorii săi, anterior preluării acestor bunuri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, pentru Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, pentru lipsa mandatului de reprezentare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a Agenției Naționale de Administrare Fiscală în reprezentarea Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român, Înalta Curte reține că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit art. 82 C. proc. civ., când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor.

Instanța a acordat termen pentru a se depune mandatul de reprezentare dat de Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, iar la data de 10 decembrie 2019 s-a depus la dosarul cauzei acest mandat de reprezentare în instanță, din data de 9 decembrie 2016, pentru dosar x/2016, dat de Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, fiind respectată astfel cerința dovezii reprezentării recurentului.

Potrivit art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finanțelor reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în orice alte situații în care participă nemijlocit în nume propriu în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.

De asemenea, prin art. 223 C. civ., legiuitorul statuează că:

"în raporturile civile în care se prezintă în mod nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens".

Pentru Statul Român, în privința capacității sale de exercițiu, a aptitudinii de a încheia acte juridice civile, ea se realizează prin Ministerul Finanțelor Publice atât în cazurile prevăzute în mod expres de lege, cât și în situațiile în care legea nu desemnează într-un anumit caz vreun alt organ de stat (sau alt reprezentant legal) în acest scop, ceea ce înseamnă că Ministerul Finanțelor Publice este acela care are vocația generală de a reprezenta Statul român în raporturile juridice civile la care acesta poate participa sau participă proprio nomine.

Așadar, se va respinge excepția invocată, mandatul de reprezentare din data de 9 decembrie 2016, pentru dosar x/2016, dat de Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român, Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București- Agenția Națională de Administrare Fiscală, făcând dovada calității de reprezentare a recurentului Statul Român.

Pe fondul recursului, criticile formulate de recurent vizează greșita soluționare a acțiunii în revendicare, considerată în mod eronat ca admisibilă, critici ce se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și se privesc a fi fondate.

În cauză, reclamanta solicită obligarea pârâților la restituirea contravalorii acțiunilor deținute la societățile al căror patrimoniu a fost preluat abuziv de către Statul Român. Ea nu a produs dovezi că a făcut demersuri în vederea restituirii bunurilor preluate abuziv, în condițiile și în termenele stabilite prin legile reparatorii, sau că, deși a inițiat procedurile stabilite de prevederile legale, acestea nu s-au finalizat cu restituirea bunurilor preluate de către stat, neputând invoca existența unui drept de proprietate în temeiul unui act juridic încheiat de autorii săi, anterior preluării acestor bunuri.

Legea nr. 10/2001 instituie o procedură specială și obligatorie de restituire, care nu suprimă dreptul de acces la justiție, câtă vreme persoanele îndreptățite pot ataca în justiție deciziile sau dispozițiile de respingere a cererilor de restituire, iar instanța este competentă să examineze în fond această pretenție.

Procedura administrativă prealabilă reprezintă calea sau modalitatea legală de restituire în natură a imobilelor revendicate, astfel încât, în caz de nerespectare a termenului de notificare a unității deținătoare, persoanele îndreptățite pierd dreptul de a solicita în justiție restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor respective, fiind decăzute din dreptul de proprietate.

Sancțiunea pierderii dreptului de proprietate nu constituie însă o încălcare a principiului garantării proprietății private, câtă vreme, potrivit Constituției, "conținutul și limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege", iar stabilirea unor termene de exercitare ori de valorificare a unui drept, cum este cazul dreptului la acțiunea în revendicare, este impusă de necesitatea de ordin general a clarificării rapide și definitive a situației juridice a unor imobile al căror titlu de proprietate este incert ori aflat de multă vreme în litigiu. Privarea persoanelor îndreptățite de bunurile lor, ca urmare a nerespectării termenelor și a procedurilor de restituire este, așadar, o măsură legală care sancționează, pentru rațiuni de ordine publică, pasivitatea ori neglijența foștilor proprietari, fiind, totodată, compatibilă și cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Sunt justificate, așadar, susținerile recurentului în sensul incidenței art. 488 pct. 8 C. proc. civ., urmare a aplicării eronate a prevederilor legale incidente de către instanța de apel, care a considerat prezenta acțiune în revendicare admisibilă.

Prin măsurile reparatorii prevăzute de legile speciale se instituie posibilitatea beneficiarilor acestor legi de a formula cereri de restituire a bunurilor în natură sau prin echivalent, însă există obligația să se conformeze condițiilor, procedurii și termenelor stabilite prin Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau în echivalent.

Apartenența bunurilor în categoria celor preluate în mod abuziv în perioada comunistă, în una din modalitățile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001 este criteriul în raport de care se determină domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 și cum, în speță, acțiunea în revendicare poartă asupra unor bunuri ce intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, în soluționarea ei nu se poate face abstracție de regulile de drept substanțial din această lege.

Ca atare, instanța de apel a ignorat că, în soluționarea acțiunii dedusă judecății, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, trebuie avute în vedere dispozițiile acestui act normativ, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București fiind fondat.

Având în vedere dispozițiile art. 497 C. proc. civ., conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza instanței care a pronunțat hotărârea casată, instanța constată că se impune casarea cu trimitere a cauzei la aceeași instanță de apel.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Deciziei nr. 894A din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Deciziei nr. 894A din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanța de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.

GGC - CL