ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1686/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 30.06.2016, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității pârâtului A. de lucrător al Securității.

Prin Sentința nr. 3272 din 28 octombrie 2016, Curtea de Apel București a admis acțiunea și a constatat calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului A.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

A susținut recurentul-pârât că în mod greșit instanța de fond a reținut că, în calitate de ofițer de securitate, ar fi instruit și dirijat informatorii "B." și "C." în vederea obținerii de informații despre numitul D.G. și că informațiile ce se regăsesc în conținutul notelor confirmă motivul politic al deschiderii dosarului de urmărire informativă "D.".

Nu s-a implicat în mod direct în instrumentarea dosarului de urmărire informativă (DUI) și nu a suprimat ori îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale numitului D.G., deschiderea acestui DUI făcându-se în baza semnalărilor primite de la Securitatea Municipiului București.

Nota informativă din 26.02.1987 nu a fost dată la solicitarea sa ori în urma instruirii și dirijării informatorului, ci a fost dată din propria inițiativă a informatorului "B.". Chiar dacă pe nota respectivă a consemnat intenția sa de a stabili ce comentarii face D.G. în legătură cu preotul C.D., dacă ascultă și comentează știrile transmise la posturile de radio capitaliste, nu a instruit și nu a dirijat informatorul "B." cu aceste aspecte, situație confirmată inclusiv de faptul cu nu i-a furnizat nicio informație cu privire la persoana urmărită.

În plus, conținutul notei informative furnizate de informatorul "B." nu evidențiază o eventuală violare a dreptului la viață privată, întrucât informatorul a reținut datele referitoare la D.G. chiar de la acesta, respectivul comunicându-i-le în mod liber, în cadrul discuțiilor purtate în tren. Simplul fapt că el a luat cunoștință despre cele relatate în tren de către D.G. nu înseamnă că i-ar fi încălcat drepturi și libertăți fundamentale, nu a participat direct la instrumentarea cazului și nu a derulat măsuri de urmărire ori de supraveghere a acestuia.

Astfel, simpla propunere a unor măsuri de cunoaștere a preocupărilor lui D.G., neurmată de punerea lor în aplicare, nu este suficientă pentru a demonstra calitatea de lucrător al fostei Securități.

Nu este îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în mod eronat prima instanță reținând că ar fi încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului, acțiunile presupunând grave imixtiuni în viața privată.

Aceeași situație este și în cazul informatorului "C.", care, în Nota din 27.05.1988, a informat din proprie inițiativă că a avut ocazia să poarte o discuție cu I.M. de la Parohia O.. În cadrul discuțiilor purtate, I.M. i-a spus informatorului despre preotul D.G., fost elev al lui C.D., care, prin slujbele sale, încearcă să-l urmeze pe profesorul său.

Din conținutul notei nu rezultă o eventuală imixtiune a sa în viața privată a lui D.G., iar faptul că a consemnat pe notă ca aspectele rezultate să fie date pentru exploatare colegului său, lt. maj. E., nu înseamnă că a participat direct la instrumentarea DUI "D.". La vremea respectivă, a apreciat că nota trebuia exploatată de colegul său întrucât el avea în răspundere pe linia informativă zona de nord a județului.

Instanța de fond în mod greșit a reținut că ar fi instruit și dirijat informatorul pentru a obține informații despre preotul D.G., întrucât în cazul acestuia nu a consemnat pe notă niciun demers și nici nu i-a furnizat vreo informație în baza unei eventuale instruiri și dirijări.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A apreciat, în esență, că nu prezintă relevanță dacă informațiile au fost obținute prin presiuni sau mijloace mai puțin violente, important fiind faptul că simpla obținere și, mai ales, folosire a unor informații cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu avea de a face cu apărarea intereselor naționale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de pârât, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent, pentru considerentele ce urmează.

4.1. Înalta Curte constată că înscrisurile depuse la dosar în probațiune, al căror conținut este descris în considerentele sentinței recurate, demonstrează, cu prisosință, că acțiunile întreprinse de recurentul-reclamant pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată și dreptul la libertatea de exprimare, protejate normativ, cel puțin la nivel formal, și în perioada anterioară anului 1989.

Referitor la susținerile recurentului că, deși pe nota informativă din 26.02.1987, a consemnat intenția de a se stabili comentariile făcute de D.G. în legătură cu preotul C.D., simplul fapt că a luat cunoștință despre cele relatate de persoana vizată în nota informativă nu echivalează cu încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanei, Înalta Curte reține că, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, importantă este imixtiunea arbitrară în viață personală a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana, ofițer sau subofițer al Securității, să fi desfășurat activități care au vizat suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Toate activitățile recurentului-pârât, care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, conduc la constatarea calității de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior enunțate.

4.2. Astfel, recurentul recunoaște că a consemnat pe Nota informativă din 26.02.1987 măsurile care urmează a fi întreprinse, de a se stabili ce comentarii face D.G. în legătură cu preotul C.D., dacă ascultă și comentează știrile transmise la posturile de radio capitaliste. De asemenea, recurentul recunoaște că a dispus exploatarea Notei informative din 27.05.1988.

Aceste măsuri au fost realizate în scopul depistării poziției ostile la adresa statului român, vădind interesul organelor de securitate pentru opiniile și preocupările celui vizat.

Prin urmare, recurentul-pârât a fost implicat în acțiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului, iar simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate și prelucrate de autorități și deveneau obiect de lucru al acestora, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată.

4.3. Măsurile dispuse au avut ca scop, în esență, depistarea poziției necorespunzătoare și cu comentarii negative la adresa politicii partidului și statului și a conducerii superioare de partid, a opiniilor și afirmațiilor cu caracter politic ale acestuia, iar nu a unor aspecte care ar fi putut viza siguranța națională sau prevenirea săvârșirii unor infracțiuni contra statului și a economiei naționale. Aceste măsuri au fost specifice mecanismului de supraveghere polițienească extrem de intrusiv în viața privată a celor urmăriți și a realizat o încălcare nelegitimă și disproporționată a dreptului la viață privată, la libertatea de exprimare și la libertatea opiniilor.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate aceste acțiuni ale recurentului-pârât constituie activități prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără a se urmări un scop legitim și fără a se păstra un raport just de proporționalitate, vizându-se obținerea de informații compromițătoare despre persoana urmărită, din domeniul vieții sale private și profesionale și a ideilor pe care le exprima în diverse ocazii.

4.4. Prin urmare, dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 3272 din 28 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV