ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2461/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la 14 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Ghimbav, Consiliul Local al Orașului Ghimbav și Orașul Ghimbav, anularea HCL Ghimbav nr. 24/28.02.2019, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată de reclamanți; anularea parțială a dispozițiilor HCL nr. 45/31.05.2011 privind aprobarea documentației plan urbanistic zonal Livada 3 în ceea ce privește condiția realizării unor cedări din parcelele proprietarilor afectați de planul urbanistic zonal, anularea certificatului de urbanism nr. x/10.09.2018 emis de Primarul Orașului Ghimbav, emiterea unui certificat de urbanism pentru imobilele reclamanților înscrise în CF x Ghimbav fără condiționarea realizării unor cedări din parcelele reclamanților în baza HCL nr. 45/31.05.2011; în subsidiar, achitarea de despăgubiri pentru exproprierea în fapt a parcelelor reclamanților prin impunerea condiționărilor cedărilor din parcelele reclamanților.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 4041 din 03 iunie 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat cauza privind pe reclamanții A. și B. și pe pârâții Orașul Ghimbav, Primarul Orașului Ghimbav și Consiliul Local al Orașului Ghimbav, în favoarea Judecătoriei Brașov, spre competentă soluționare.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că pe capătul de cerere subsidiar referitor la obligarea pârâților la plata despăgubirilor, reclamanții au arătat că au suferit o pierdere de valoare prin aceea că, deși imobilele se află în intravilanul localității, nu pot folosi imobilele în scopul construirii pe termen nedeterminat.

Tribunalul București a constatat că obiectul acestui capăt de cerere privește o pretenție de natură civilă, constând în acordarea de despăgubiri pentru pierderea de valoare a imobilelor decurgând din imposibilitatea construirii pe termen nedeterminat, excede obiectului contenciosului administrativ, astfel cum este stabilit în art. 1 din Legea nr. 554/2004.

A apreciat că în cererea dedusă judecății capătul de cerere vizând repararea pagubei este subsidiar celorlalte pretenții de contencios administrativ, și nu accesoriu acestora.

Reținând că acest capăt de cerere cu privire la acordarea despăgubirilor pentru exproprierea de fapt reprezintă un capăt de cerere principal și nu are o strânsă legătură cu celelalte capete de cerere, Tribunalul București a disjuns acest capăt de cerere, formându-se un nou dosar în care a fost invocată excepția necompetenței materiale.

2.2 Prin Sentința civilă nr. 10765 din 21 noiembrie 2019, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Brașov a constatat că reclamanții au formulat mai multe capete de cerere referitoare la anularea totală sau parțială de acte administrative printre care și obligarea pârâților la plata de despăgubiri (fără să fie indicată valoarea acestora), având în vedere că prin condiționarea de a ceda o parte din parcele aflate în proprietate ca urmare a actelor administrative emise de pârâți, au suferit o expropriere în fapt.

Chiar dacă este un capăt principal de cerere și chiar dacă are o natură juridică civilă, Judecătoria Brașov a reținut că operează prorogarea legală de competență, în temeiul prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, dacă mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, ca în cazul de față, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Or, analizând motivele expuse de reclamanți în cererea de chemare în judecată, s-a reținut că ultimul capăt de cerere se află într-o strânsă legătură cu celelalte capete principale de cerere având în vedere că paguba derivă chiar din efectele actelor administrative pentru care se solicită anularea.

În altă ordine de idei, chiar dacă s-a disjuns acest capăt de cerere, competența de a-l soluționa rămâne câștigată Tribunalului București, întrucât nu rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată că valoarea obiectului capătului de cerere este de până la 200.000 RON, pentru a atrage competența judecătoriei față de prevederile art. 94 lit. k) C. proc. civ. și cauza pretențiilor.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În conformitate cu dispozițiile art. 99 C. proc. civ., în situația în care reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. De asemenea, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Această normă reglementează ipoteza în care un reclamant formulează, prin aceeași cerere de chemare în judecată, mai multe capete principale de cerere, atât împotriva aceluiași pârât, cât și împotriva mai multor pârâți.

În cazul mai multor capete de cerere, instanța trebuie să își verifice competența de soluționare a fiecărui capăt de cerere în parte, în raport de obiectul, natura sau valoarea fiecărei pretenții în parte.

În același timp, pentru determinarea competenței, legiuitorul a stabilit ca instanța să verifice dacă există cel puțin o legătură strânsă între pretențiile care formează obiectul capetelor principale de cerere.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții A. și B. au solicitat, în temeiul art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâții Primarul Orașului Ghimbav, Consiliul Local al Orașului Ghimbav și Orașul Ghimbav, anularea HCL Ghimbav nr. 24/28.02.2019, anularea parțială a dispozițiilor HCL nr. 45/31.05.2011, anularea Certificatului de urbanism nr. x/10.09.2018 emis de Primarul Orașului Ghimbav și emiterea unui nou certificat de urbanism. Totodată, au solicitat despăgubiri pentru exproprierea în fapt în ceea ce privește condiționarea cedărilor din parcelele aflate în proprietate.

Astfel, reclamanții au formulat mai multe capete de cerere referitoare la anularea totală sau parțială de acte administrative printre care și obligarea pârâților la plata de despăgubiri (fără să fie indicată valoarea acestora) având în vedere că prin condiționarea de a ceda o parte din parcelele aflate în proprietate ca urmare a actelor administrative emise de pârâți, au suferit o expropriere în fapt.

Pornind de la premisa caracterului de cereri principale al capetelor de cerere formulate, reținută de instanțele în conflict, Înalta Curte are în vedere că cererea privind acordarea de despăgubiri privește o pretenție de natură civilă ce derivă din pierderea valorii imobilelor decurgând din imposibilitatea construirii pe termen nedeterminat și care excede obiectului contenciosului administrativ, astfel cum este reglementat de art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că reclamanții au invocat pretenții ce vizează sfera contenciosului administrativ, însă finalitatea capătului de cerere formulat în subsidiar și disjuns nu rezidă în anularea actelor administrative enumerate la celelalte capete ale cererii de chemare în judecată, ci reprezentă o veritabilă acțiune în justiție, formulată printr-un capăt de cerere autonom, a cărei competență de soluționare trebuie apreciată în raport cu natura civilă a cererii.

Derogarea de la normele de ordine publică privind competența materială nu acoperă, însă, și situația în care instanțele diferite care ar trebui, potrivit legii, să soluționeze cererile, sunt exclusiv competente în acest sens, în virtutea naturii cererii, în lipsa unei prevederi legale exprese.

Ca atare, prorogarea de competență reglementată de dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. nu poate opera în favoarea Tribunalului București în privința cererii de despăgubiri civile, care este de competența în primă instanță a Judecătoriei Brașov.

Pe de altă parte, atâta vreme cât cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea în fapt nu a fost precizat, prin prezentul regulator de competență Înalta Curte nu poate analiza competența materială din această perspectivă, în condițiile în care Tribunalul București, la momentul declinării competenței, nu a avut în vedere criteriul valoric.

Prin urmare, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - NN