ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2459/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău la 20 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între părți și revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 1676 din 28 noiembrie 2019, Judecătoria Zalău a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Călărași.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Zalău a avut în vedere dispozițiile art. 915 C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială exclusivă în cererea ce privește cererea de divorț.

De asemenea, a reținut precizările făcute de reclamant la termenul de judecată din 23 noiembrie 2018, conform cărora ultimul domiciliu comun al soților a fost în Grecia, unde a fost și înregistrată căsătoria și că în prezent niciunul dintre cei doi soți nu mai domiciliază la ultimul domiciliu comun, reclamantul având domiciliul în Zalău, iar pârâta în Călărași, aspect ce rezultă și din actele de stare civilă.

Față de aceste împrejurări, competența de soluționare a cererii de divorț revine Judecătoriei Călărași.

2.2 Prin Sentința civilă nr. 1358 din 18 iunie 2019, Judecătoria Călărași a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

Reținând incidența dispozițiilor art. 915 alin. (1) și (2) C. proc. civ., faptul că părțile au domiciliul în Attika (Grecia) și că nu s-a făcut dovada existenței unui acord al părților cu privire la instanța competentă să soluționeze cererea de divorț, Judecătoria Călărași a stabilit competența de soluționare a cererii de divorț în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

2.3 Prin Sentința civilă nr. 6566 din 01 octombrie 2019, Judecătoria Sectorul 5 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a constatat că la momentul sesizării Judecătoriei Zalău cu cererea de divorț, respectiv 20 septembrie 2018, reclamantul-pârât locuia stabil pe teritoriul României, iar pârâta-reclamantă avea reședința pe teritoriul Greciei.

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a reținut, pe de o parte, că acțiunea a fost depusă personal de către reclamant, iar pe de altă parte că acesta a fost prezent la primul termen de judecată din 23 noiembrie 2018, fiind legitimat de către președintele completului, fără a se învedera că reclamantul ar locui în străinătate.

A apreciat că în mod greșit Judecătoria Călărași a avut în vedere faptul că reclamantul ar avea locuința în străinătate exclusiv pe baza actului de naștere al minorului, care a fost întocmit, potrivit susținerilor pârâtei reclamante din cuprinsul cererii reconvenționale, pe baza declarațiilor pârâtei reclamante, cu indicarea datelor pârâtului din evidențele autorităților elene.

De altfel, pârâta-reclamantă a precizat în cererea reconvențională că reclamantul a revenit în România de 2 ani și nu a dorit să vină în Grecia pentru înregistrarea nașterii copilului rezultat din relația pârâtei-reclamante cu un alt bărbat.

Prin urmare, instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoriei Zalău, în a cărei rază teritorială își avea locuința reclamantul la momentul introducerii acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Preliminar, Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., anume a declinărilor succesive în care ultima instanță învestită, Judecătoria Sectorului 5 București și-a declinat, la rându-i, competența în favoarea Judecătoriei Zalău care se declarase anterior necompetentă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În stabilirea competenței de soluționare a litigiului, atât Judecătoria Zalău, cât și Judecătoria Sectorului 5 București, aflate în conflict, s-au raport la dispozițiile art. 915 C. proc. civ.

Aspectul care a generat ivirea conflictului negativ de competență îl reprezintă aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la locuința părților.

Astfel, Judecătoria Zalău a reținut că ultimul domiciliu al soților a fost în Grecia și că în prezent niciunul dintre cei doi soți nu mai domiciliază la ultimul domiciliul comun, reclamantul având domiciliul în Zalău, iar pârâta în Călărași, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 București a constatat că la momentul sesizării Judecătoriei Zalău reclamantul avea domiciliul stabil pe teritoriul României, iar pârâta avea reședința pe teritoriul Greciei.

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul".

Textul legal, mai sus evocat, stabilește în privința cererii de divorț o competență teritorială absolută, specială, dispozițiile care o reglementează fiind imperative și de strictă interpretare.

În speță, se constată că la data de 20 septembrie 2018, pe rolul Judecătoriei Zalău, a fost înregistrată acțiunea de divorț depusă personal de către reclamantul A., în care s-a menționat domiciliul acestuia ca fiind în Zalău, județul Sălaj, împrejurare confirmată și de copia cărții de identitate atașată cererii .

Totodată, se reține că la primul termen de judecată din 23 noiembrie 2018 reclamantul s-a prezentat în instanță, fiind legitimat de către președintele completului de judecată, fără a învedera că ar locui în străinătate.

Faptul că reclamantul locuiește în România este întărit și de susținerile pârâtei-reclamante B. în cuprinsul cererii reconvenționale depuse la 15 februarie 2019 în dosarul Judecătoriei Călărași .

Deși actul de naștere al minorului aflat la dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București menționează că cei doi foști soți au reședința în Grecia, acesta a fost întocmit la 06 septembrie 2018, anterior promovării acțiunii de divorț, exclusiv pe baza declarațiilor pârâtei-reclamante, cu indicarea datelor reclamantului din evidențele autorităților elene, aspect învederat de pârâta-reclamantă în cuprinsul cererii reconvenționale.

În raport de aceste împrejurări devine incidentă ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care are în vedere împrejurarea în care soțul pârât nu are locuința în țară, cum este cazul în speță, și instanțele române sunt competente internațional (părțile sunt cetățeni români, astfel că se aplică prevederile art. 3 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, competența de soluționare a cererii pendinte revine instanței de la domiciliul reclamantului.

Este de amintit, în context, și faptul că art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. reglementează necompetența de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, iar art. 126 C. proc. civ. stipulează că părțile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece.

Din interpretarea per a contrario a art. 126 C. proc. civ. rezultă că în pricinile care se referă la persoane competența teritorială aparține unei anumite instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță, deci, competența teritorială are caracter absolut.

În consecință, constatând faptul că pârâta nu are locuința în țară, iar instanțele române sunt competente internațional față de cetățenia română a părților, competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei în a cărei rază teritorială își avea locuința reclamantului la momentul introducerii cererii de divorț.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Zalău este competentă teritorial să soluționeze cererea de divorț dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zalău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2019.

GGC - NN