Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2020
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2020

HOTĂRÂRE
14.01.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 131/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub numărul x/33/2015 reclamanta A. a solicitat plata despăgubirilor în sumă de 333.943,18 RON actualizate cu dobânda legală/indicele prețurilor de consum/rata inflației într-o singură tranșă conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 290/2003, în forma aflată în vigoare în aprilie 2013 fără a ține cont de O.U.G. nr. 10/2013 sau de O.U.G. nr. 10/2014. Prin Decizia civilă nr. 266 din 7 mai 2015 Curtea de Apel Cluj a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Împotriva decizie a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2015. La termenul de judecată de astăzi, 14 ianuarie 2020, în temeiul dispozițiilor art. 248 coroborat cu dispozițiile art. 420 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției perimării, excepție pe care instanța o apreciază a fi întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea și cercetarea în fond a pricinii. Prin încheierea din data de 5 februarie 2019, judecarea recursului a fost suspendată pentru lipsa părților, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. La data de 20 noiembrie 2019, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a depus o cerere prin care a invocat excepția perimării acțiunii, întrucât cauza a rămas în nelucrare timp de 6 luni. În conformitate cu dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din același cod și va constată perimat recursul.

D I S P U N E Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 266 din data de 7 mai 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Cu drept de recurs, în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2020. GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1051/2020
de Apel Cluj. De asemenea nici suma de 8205,50 RON nu a făcut parte din decizia penală nr. 186/R/30.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul x/2007, așa cum rezultă din extrasul de cont de la fila x, motiv pentru care pârâtul nu
ÎCCJ 2020-05-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2152/2020
telor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixa
ÎCCJ 2020-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 721/2020
respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării hotărârii apelate. La 20 martie 2019, recurenta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca prin A.J.F.P. Cluj a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 138/2019 din 14 martie 2019, pronunț
ÎCCJ 2020-07-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3843/2020
Ședința publică din data de 23 iulie 2020 Asupra excepția perimării;; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea în contencios administrativ înregi
ÎCCJ 2018-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 667/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios adm
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă