ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2389/2019

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 31 iulie 2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâților Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Finanțelor Publice Constanța și Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța la plata sumei de 241.661,53 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în dosarul nr. x/2011.

Prin Sentința civilă nr. 2592 din 29 noiembrie 2017, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a obligat pârâtele la plata sumei totale de 130.328,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în dosarul civil nr. x/2017

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel principal pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Finanțelor Publice Constanța și apel incident reclamanta A. S.A..

Prin Decizia civilă nr. 224C din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul pârâtei și a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul respingerii acțiunii în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință. A obligat pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Finanțelor Publice Constanța la plata sumei de 89.445 RON cu TVA cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2011 către reclamantă. A respins restul pretențiilor, ca nefondate. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate referitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune. A respins, ca nefondat, apelul incident formulat în cauză.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamanta A. S.A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a dezvoltat mai multe critici.

O primă critică a vizat diminuarea de către instanța de apel a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat. Argumentul invocat de curtea de apel, pentru care a redus cu 2/3 valoarea de 122.648 RON reprezentând onorariu de avocat, nu s-a referit în mod substanțial la complexitatea dosarului în care s-a dezbătut în principal legalitatea procesului-verbal de custodie, la munca depusă de avocat și la împrejurarea că dezbaterile pe fondul dosarului nr. x/212/2011 au durat cu aproximație 6 ani, cu efectuarea de expertize judiciare, ci la faptul că litigiul s-a finalizat pe excepția nulității relative a actului contestat. Or, contractul de asistență juridică, care include și onorariul de succes, a fost încheiat tocmai din această perspectivă, a studierii și abordării subiectului din mai multe puncte de vedere, în condițiile în care societatea a fost prejudiciată și prin confiscarea cantităților de produs petrolier, dar și prin sancționarea cu amenda în cuantum de 16.000 RON.

A doua critică are în vedere neacordarea sumelor constând în onorariu de succes, recurenta considerându-se sancționată prin aplicarea acestei măsuri de către instanță.

În cadrul ultimei critici se invocă omisiunea instanței de apel, ca instanță de fond, de a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru în cuantum de 4043 RON, achitate prin OP nr. x/10 august 2017. Susține recurenta că, la termenul de judecată din 17 noiembrie 2017, reprezentantul convențional al societății a solicitat verbal și acordarea cheltuielilor de judecată, astfel cum s-a solicitat și prin cererea de chemare în judecată, însă tribunalul nu s-a pronunțat asupra acestor cheltuieli.

În temeiul dispozițiilor art. 483 raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul acordării cheltuielilor de judecată compuse din suma de 241.661,53 RON și suma de 4043 RON.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților cauzei.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenele și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Înalta Curte reține că recurenta a criticat, prin motivele de recurs, modalitatea în care curtea de apel a apreciat asupra cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocațial, cuvenite în litigiul de față. Astfel, diminuarea onorariului de 122.648 RON la suma de 81.765 RON (2/3 din valoarea sa) a fost justificată numai prin prisma complexității litigiului pentru care au fost cerute cheltuielile de judecată, anume că acesta s-a finalizat pe excepția nulității relative a actului contestat și nu a avut în vedere efectiv complexitatea dosarului, efortul depus de avocat și durata procesului. S-a mai contestat și neacordarea sumelor cu titlu de onorariu de succes.

Potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei."

Rezultă că stabilirea în raport de această normă a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze în permanență la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Prin urmare, aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. implică o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt și nu pe o interpretare a unei norme juridice.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, dedusă judecății pe calea recursului, reprezintă o chestiune de temeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate. În consecință, această critică nu poate forma obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs.

Nici motivul vizând neacordarea onorariului de succes nu poate fi analizat în calea de atac a recursului, întrucât pune în discuție o chestiune de apreciere în ceea ce privește necesitatea efectuării acestor cheltuieli în raport de miza litigiului. Or, așa cum s-a arătat anterior, aceste aspecte țin de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea acesteia, neputând fi cenzurate pe calea recursului.

Văzând că cele două critici nu se pot circumscrie motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, instanța va dispune anularea recursului declarat de reclamanta A. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 224C din 17 decembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Ultimul motiv de recurs, referitor la omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 4.043 RON, solicitate în fața tribunalului, nu poate fi primit.

Prevederile art. 444 C. proc. civ. stipulează: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."

Conform art. 445 din același cod, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444.

Transpunând aceste dispoziții la speța de față, instanța reține că recurenta are la dispoziție cererea de completare a hotărârii, pentru acordarea respectivei sume, neputând uza de calea de atac a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 224 C din 17 decembrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2019.

GGC - CL