ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1709/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Împotriva Încheierii din 30 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2006, la data de 30 mai 2019 petenta A. a declarat, în termen legal, recurs în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenta a arătat că își rezervă dreptul de a motiva cererea de recurs, printr-un înscris pe care îl va depune după comunicarea încheierii atacate, iar la data de 7 octombrie 2019 au fost înregistrate motivele de recurs, prin intermediul cărora recurenta a arătat că "legea aplicabilă în cazul nostru pentru recurs este O.U.G. nr. 80/2013", a enumerat niște enunțuri preluate din încheierea atacată și a reprodus conținutul unor articole din acte normative.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează a-l respinge, pentru următoarele aspecte:

Cu titlu prealabil, instanța supremă constată că prin Decizia nr. 321/2017 a Curții Constituționale s-a reținut că recursul împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., fiind o cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile.

De asemenea, Curtea a mai constatat că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții.

Pe de altă parte, pentru a se verifica legalitatea încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul trebuie să formuleze critici sau minime argumente care să fie susceptibile de analiză de către instanța ierarhic superioară.

Prin urmare, pentru ca încheierea pronunțată asupra unei cereri de sesizare a instanței de contencios constituțional să fie supusă cenzurii, recurentul trebuie să se raporteze la cuprinsul hotărârii judecătorești atacate și să arate, punctual, care sunt greșelile imputate instanței, referitoare la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În cauza dedusă judecății, încheierea recurată a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă, față de împrejurarea că dispozițiile invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, cerință impusă de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că nu s-a formulat cerere de reexaminare, iar taxa de timbru a fost stabilită potrivit Legii nr. 146/1997.

Conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este numai recursul, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., criticile nefiind limitate la cele care se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Cu toate acestea, recurenta nu a formulat critici care să aibă legătură cu soluția pronunțată întrucât, în afara afirmației că "legea aplicabilă în cazul nostru pentru recurs este O.U.G. nr. 80/2013", aceasta a enumerat niște enunțuri preluate din încheierea atacată și a reprodus conținutul unor articole din acte normative, care nu îmbracă caracterul unor critici cu privire la considerentele de fapt și de drept reținute de instanță în justificarea soluției recurate și care nu pot fi calificate ca fiind motive de recurs.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

În speță, recurenta nu a fost în măsură să arate în ce mod admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 ar fi putut influența judecata acțiunii sale.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că dosarul nr. x/2006, având ca obiect anulare act, a fost înregistrat pe rolul instanțelor la data de 3 mai 2006, având ca obiect anulare act, astfel că, în mod corect demersul judiciar a fost supus timbrajului în raport de Legea nr. 146/1997, O.U.G. nr. 80/2013 nefiind aplicabilă.

De asemenea, în mod just Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că nu s-a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, demers în cadrul căruia se puteau formula critici cu privire la legea aplicabilă timbrajului litigiului pendinte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că aceste dispoziții nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Încheierii din 30 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în dosarul nr. x/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2019.

GGC - CL