ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1791/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Tribunalul București, secția a V-a civilă,

nr. 107 din 29 ianuarie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamanții G.M.,

N.A., N.D. și S.E.E. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin

Primarul General.

S-a dispus

restituirea în natură a garsonierei situată la etajul x al imobilului din

București, Bd. C., sector 2.

S-a reținut că

imobilul notificat de reclamanți cu notificarea din 23 iulie 2009 în temeiul

Legii nr. 10/2001 a fost dobândit în proprietate în 1938 de N.T., acest imobil

fiind naționalizat de la acesta prin Decretul nr. 92/1950 (poziția 5935).

Singura succesoare a

lui N.T. a fost soția acestuia, N.S. (născută N.). Pe S.N. au moștenit-o,

potrivit certificatului de moștenitor, reclamanții - moștenitori testamentari.

Constatând că

imobilul se înscrie în categoria imobilelor abuziv preluate (art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001) și văzând calitatea de persoane îndreptățite a

reclamanților, s-a dispus restituirea acestuia în natură conform art. 7 alin.

(1) din Legea în raport de împrejurarea că garsoniera în discuție nu a fost

înstrăinată.

Prin încheierea din

22 octombrie 2010 pronunțată de aceeași instanță s-a lămurit înțelesul

dispozitivului Sentinței civile nr. 107 din 29 ianuarie 2010 în sensul că

garsoniera se află la etajul x al imobilului situat în București, sector 2, Bd.

C. cu corespondență în C.M. purtând simbolul Y, în dreapta liftului și stânga

scării, având ușa exterioară metalică, lipsită de sonerie.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 261 A din 10 martie

2011 a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva Sentinței civile

nr. 107 din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a, și a admis

apelul declarat de reclamanți împotriva Încheierii din Camera de consiliu din

22 octombrie 2010, pe care a schimbat-o în parte.

S-a lămurit înțelesul

dispozitivului Sentinței nr. 107/2010 în sensul că restituirea în natură

vizează garsoniera identificată în acte cu nr. Y situată la etajul x al

imobilului din București, Bd. C. sector 2 și identificată de raportul de

expertiză efectuat de expert M.V. , ca garsonieră nenumerotată, situată la

etajul x în dreapta liftului și în stânga scării, având ușă exterioară

metalică, lipsită de sonerie, situată în imobilul din Bd. C.

Pentru a pronunța

această decizie Curtea de Apel a constatat că sunt neîntemeiate criticile

apelantului pârât care, primind notificarea, avea obligația să-i dea o

rezolvare fie în sensul admiterii, fie în sensul respingerii. Or până la sesizarea

instanței notificarea nu fusese rezolvată.

S-a considerat

nefondată și critica referitoare la necesitatea soluționării notificării numai

pe baza actelor depuse în faza administrativă.

Potrivit art. 26

alin. (3), fie că soluționează o contestație la decizia de soluționare a

notificării, fie o acțiune având ca obiect soluționarea notificării, instanța

este îndreptățită să administreze orice probă considerată pertinentă,

concludentă și utilă cauzei conform art. 167 alin. (1) C. proc. civ.

S-a mai reținut că

art. 23 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării pretențiilor de

restituire a imobilelor - în faza administrativă - până la soluționarea

notificării, fără să obstrucționeze aceasta în faza contencioasă, supusă

dispozițiilor C. proc. civ.

Or, în cauză

notificarea nu a fost soluționată.

S-a constatat în mod

egal că prin probele administrate s-a individualizat în fapt și drept imobilul

în discuție, atât corespondența cu Consiliul General al Municipiului București

A. și SC R. SRL cât și expertiza efectuată în cauză confirmând configurația

garsonierei în coordonatele stabilite și faptul că nu a fost înstrăinată.

S-a reținut că

garsoniera care figurează în contractul din 12 februarie 1949 este cea

identificată de expert ca purtând în prezent simbolul Y individualizată ca

atare în raportul de expertiză.

S-a verificat și

împrejurarea că în evidența SC F. figurează la etajul x al imobilului, două

garsoniere cu numele A și B, și s-a constatat că garsoniera cu nr. A a fost

vândută în condițiile Legii nr. 111/1995 cu contractul din 4 decembrie 1996

V.T., iar garsoniera cu B nu a fost vândută și pentru ea nu s-a emis nici

contract de închiriere, astfel că S.M.R., actualul locatar, ocupă spațiul fără

forme legale, după decesul titularului de închiriere.

S-a mai constatat că

deși în contractul de construire autentificat sub nr. C din 9 martie 1938

încheiat de autorul reclamantei se atestă contractarea execuției garsonierei D

etaj x din imobilul din Bd. C. - C.M., ulterior, cu privire la această

garsonieră, autorul reclamanților a încheiat un contract de închiriere (dosar

apel), înregistrat la Direcția Generală Economică Financiară, Percepția

Municipală, în care garsoniera poartă numărul B, instanța concluzionând că de-a

lungul timpului, imobilul a avut și această numerotare.

Identitatea dintre

garsoniera în litigiu și cea care face obiectul contractului de închiriere

pentru garsoniera B a fost constatată cu certitudine din schița aferentă

contractului de închiriere din anul 1948, dimensiunile și poziționarea camerelor

fiind aceleași cu cele din schița aferentă contractului de închiriere din 4

iunie 1999 aflat la fila D din dosar.

Criticile referitoare

la legalitatea și constituționalitatea Decretului nr. 92/1950 au fost apreciate

ca fiind străine de considerentele hotărârii apelate în care nu au fost

analizate aceste aspecte, iar caracterul abuziv al Decretului nr. 92/1950 a

fost stabilit prin art. 2 lit. a) a Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel a

considerat întemeiat apelul reclamanților împotriva încheierii de lămurire a

dispozitivului Sentinței civile nr. 107/2010, având în vedere identificarea

realizată prin raportul de expertiză efectuat în cauză și înscrisurile

menționate.

Împotriva Deciziei

nr. 261 A/2011 pârâtul a declarat recurs.

Recursul a fost

motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt decizia a

fost criticată pentru aceleași motive pentru care partea a declarat apel

(problema actelor doveditoare care nu au însoțit notificarea conform art. 21 -

23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei revenind petenților conform art. 23

din lege, lipsa dovezilor privind identitatea dintre garsoniera x și garsoniera

B, în realitate fiind preluat un apartament or, la etajul x sunt două

apartamente).

S-a mai criticat

faptul că nu s-a stabilit în cauză dacă reclamanții au primit despăgubiri

conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, cu modificări ulterioare, potrivit

acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea

problemelor financiare în suspensie.

Prin cuvântul în fond

intimații - recurenți prin reprezentant au invocat excepția nulității

recursului conform art. 306 raportat la art. 304 C. proc. civ.

de recurs

Examinând recursul în

limita criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ. - indicat de recurent - o hotărâre poate fi atacată cu

recurs dacă aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Art. 302

1

C. proc. civ. indică elementele pe care cererea de recurs trebuie să le conțină

în mod obligatoriu, lipsa acestora conducând la nulitatea recursului. Printre

acestea, potrivit alin. (1) lit. c) din articolul menționat, se află motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Indicarea în cererea

de recurs a temeiului de drept nu este suficientă, recurentul fiind obligat să

prezinte argumentația legată de acesta, în sensul formulării unor critici

privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Sancțiunea mai sus

arătată este consolidată și de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

care prevăd expres că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2) al articolului care se

referă la motivele de ordine publică care pot fi invocate și din oficiu de

instanța de recurs.

Or, în recursul

declarat recurentul formulează critici care se referă la situația de fapt și la

probele administrate, critici care au făcut și obiectul apelului și la care

instanța de apel a răspuns printr-o amplă motivare în fapt și în drept.

Criticile formulate

în manieră generală nu se referă așadar la modul în care instanța de apel a

judecat apelul cu care a fost învestită.

Potrivit art. 306

alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestuia face posibilă încadrarea lor

într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Această încadrare nu

poate fi însă făcută și în cazul de față, deoarece chestiunile de fapt puse în

discuție de recurent, și care au primit deja o rezolvare prin decizia atacată,

nu mai pot fi rediscutate pe calea recursului, un asemenea motiv de recurs

nemaifiind prevăzut printre cele nouă motive limitativ arătate de art. 304.

Cum despre această

judecată exprimată în soluția și cuprinsul hotărârii Curții de Apel București,

recurentul nu a formulat critici, în temeiul mai-sus invocat, s-a constatat

nulitatea recursului declarat de recurentul - pârât.

Cererea de cheltuieli

de judecată formulată de intimații - reclamanți, prin avocat în dezbaterea

orală a recursului, se va respinge deoarece intimații nu au făcut dovada

acestei plăți pentru această fază procesuală pentru a se putea stabili în

sarcina recurentului obligațiile ce revin conform art. 274 C. proc. civ. părții

care cade în pretenții.

Intimații -

reclamanți care au beneficiat de serviciile calificate ale unui avocat ales,

potrivit delegației aflată în dosar, își vor putea valorifica pretențiile în

legătură cu acest aspect, pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

Deciziei nr. 261A/10 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Respinge cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2012.

Procesat de GGC - AA