ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7490/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1729 din 15 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanții C.I., C.A. și C.O. și l-a obligat pe pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, să restituie reclamanților, în natură, spațiile comerciale și garsoniera, situată la parterul imobilului situat în București, str. C. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că autorul reclamanților, C.A., a cumpărat parterul imobilului situat în București, str. C., nr. 54, sector 1, alcătuit din 3 spații comerciale și 2 garsoniere, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29145 din 28 iunie 1946 la Tribunalul Ilfov, și că acest imobil a fost trecut în proprietatea statului potrivit Decretului de naționalizare nr. 92/1950, bunul fiind preluat de la proprietarul C.A.

Reclamanții au făcut dovada legitimării procesuale active, în calitate de succesori ai lui C.A., fiul defunctului C.A., așa după cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 401/1967 și nr. 1164 din 28 septembrie 1984 emise de organele notariale. Prin notificarea nr. 2097 din 09 august 2001 adresată Primăriei municipiului București, reclamanții au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să le fie restituit în natură imobilul preluat de stat în regimul anterior, în mod abuziv, însă, fără rezultat. Așa după cum reiese din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, spațiile comerciale situate la parterul imobilului în litigiu și garsoniera aflată, de asemenea, la parter sunt libere, neutilizate și nerenovate, în timp ce garsoniera nr. 1 aflată la parter a fost vândută în baza Legii nr. 112/1995, după cum atestă contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu SC R.V.

SA, ca mandatar al Primăriei municipiului București. Tribunalul a reținut că reclamanții au respectat procedura administrativă prealabilă instituită de legea specială, formulând o notificare către unitatea deținătoare, pentru a le fi restituite, în natură, spațiile comerciale și garsoniera nr. X, însă Primăria municipiului București nu a răspuns la această notificare, situație interpretată ca un refuz din partea unității deținătoare, de a rezolva cererea reclamanților. Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

Prin decizia civilă nr. 735 A din 22 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelantul pârât Municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile sus-menționate, s-a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că s-a admis, în parte, acțiunea; s-a dispus obligarea pârâtului să restituie reclamanților, în natură, cota de ½ din cele trei prăvălii din față și a spațiilor aferente de la subsol și a cotei de ½ din terenul aferent, de 40,15 m.p., situate în imobilul din București, str. G.C. S-a respins, ca nefondată, cererea de restituire în natură a garsonierei X situată la parterul imobilului din str. G.C., București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: În ceea ce privește critica din primul motiv de apel referitoare la prematuritatea acțiunii, față de nedepunerea actelor doveditoare, de către reclamanți, în termenul legal, Curtea a reținut că, la dosar, au fost depuse asemenea înscrisuri, atașate atât în cadrul dosarului de fond, cât și în cadrul dosarului de apel. Excepția prematurității, în ceea ce privește obligația de a emite dispoziție de restituire, în cauză, este nefondată, cât timp petenții au depus toate înscrisurile pe care le-au considerat doveditoare, iar, pe de altă parte, de la data notificării, și anume din anul 2001, până la data introducerii acțiunii - 2010, a trecut o perioadă de timp foarte mare, perioadă în care pârâtul nu a răspuns notificării înregistrate.

Mai mult, pe parcursul soluționării apelului înregistrat, au fost emise mai multe dispoziții care au fost anexate în dosarul prezent. Criticile din motivele 2 și 3 de apel sunt întemeiate. În ceea ce privește calitatea reclamanților, de persoane îndreptățite, s-a făcut dovada acestui aspect cu înscrisurile atașate la dosar. Astfel, din actul autentic de vânzare-cumpărare rezultă că autorul reclamanților împreună cu P.G. au cumpărat imobilul din str. C., compus din trei spații comerciale și garsoniere, iar, cu privire la acest imobil, s-a probat că a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, bunul fiind preluat de la proprietarul C.A. În cauză s-a făcut și dovada calității procesuale active a reclamanților sub aspectul calității acestora, de succesori de pe urma lui C.A., la rândul său, fiul lui C.A., la dosar fiind atașate certificatele de moștenitor.

La dosar se află atașat raportul de expertiză tehnică efectuat în vederea identificării și determinării precise a imobilelor în litigiu, cât și pentru stabilirea aspectului dacă imobilele sunt libere și pot fi restituite în natură. Din ansamblul probator administrat reiese că, pentru cele trei spații comerciale, s-a făcut dovada că acestea sunt libere și pot fi restituite în natură, într-o cotă de ½, având în vedere că această cotă li se cuvine, raportat la actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1946 de autorul lor, alături de numitul P.G., cu privire la care nu s-a făcut dovada cu acte de stare civilă, care să ateste că reclamanții ar fi succesori și de pe urma acestuia. În ceea ce privește garsoniera, situată la adresa menționată, s-a probat faptul că a fost cumpărată de o altă persoană, fiind depusă dovada în acest sens, la dosarul de apel, astfel încât cererea referitoare la acest spațiu imobiliar este nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, criticând-o pentru urm motive: Decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înăuntrul termenului legal, de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire, trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii (termenul special prevăzut în acest scop, termen ce a fost prorogat apoi prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001).

Potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, „sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul… în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 23 din lege”. În ceea ce privește spatiile comerciale, s-a dispus restituirea în natură în lipsa relațiilor de la Primăria sectorului 1, în sensul dacă acestea au fost vândute în temeiul Legii nr. 550/2002 sau nu. Recurentul pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Intimații reclamanți nu au depus întâmpinare. În raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”. Motivele de recurs trebuie să vizeze unul sau mai multe dintre cazurile de casare sau de modificare prevăzute în art. 304 C. proc. civ. Textele de lege invocate nu au legătură cu motivarea în fapt a cererii de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. fiind invocat în mod formal de către recurent, deoarece aceste dispoziții se referă la sarcina probei proprietății persoanei deposedate, a deținerii legale la momentul deposedării și a calității de persoană îndreptățită a notificatorului, inclusiv din perspectiva dovedirii calității de succesor al proprietarului deposedat, iar nu la dovezi în legătură cu situația actuală a bunului, respectiv, în speță, dacă spațiile comerciale au fost înstrăinate sau nu în temeiul Legii nr. 550/2002. Recurentul nu a precizat care este textul din Legea nr. 10/2001 care impunea solicitarea unor astfel de relații, din perspectiva căruia, Înalta Curte să poată examina încălcarea sau, dimpotrivă, respectarea lui, de către instanța anterioară.

De asemenea, chestiunea în discuție vizează un aspect de fapt referitor la situația juridică a imobilului, iar nu de nelegalitate, recurentul susținând că nu s-a probat dacă aceste spații au fost vândute în temeiul unei alte legi decât cea de reparație emisă în favoarea proprietarilor deposedați abuziv în timpul regimului politic trecut. Or, în urma abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, sunt incompatibile cu structura recursului criticile referitoare la evaluarea situației de fapt în raport de probele administrate în cauză. În speță, Curtea de Apel a reținut în fapt, în raport de probele administrate, că spațiile comerciale sunt libere și pot fi restituite în natură, aspect ce nu mai poate fi contestat în recurs, față de argumentele prezentate în precedent.

În plus, o asemenea critică nu a fost formulată de pârât prin cererea de apel, astfel încât nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs, omisso medio, și, deci, nici examinată de prezenta instanță. Aceasta deoarece, din moment ce nu s-a formulat o asemenea critică, instanței de apel nu i se poate imputa omisiunea de a verifica aspectul în discuție, argumentele Curții vizând alte chestiuni, necontestate de recurent. Cu alte cuvinte, criticile recurentului trebuie să se refere la considerentele instanței de apel în fundamentarea soluției pronunțate prin decizia recurată, ceea ce în speță, nu este cazul față de faptul că, nefiind sesizată cu chestiunea presupusei aplicări a Legii nr. 550/20002, Curtea nu a avut în vedere acest aspect în rezolvarea apelului și, ca atare, nici critica respectivă, susținută în recurs, nu privește motivele de fapt și de drept ale instanței de apel.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nul, astfel încât, în baza art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) și (302 1 ) alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va constata nulitatea căii de atac exercitate de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primar General, împotriva deciziei civile nr. 735 A din 22 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2012.