ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9796/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la 19 mai 2006, contestatorii M.N. și M.G. au formulat contestație împotriva deciziei civile nr. 201 din 18 aprilie 2006 emisă de intimata A.P.P.S. RA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună restituirea în natură a apartamentului situat în București, sectorul 1. În motivarea contestației, se precizează că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv în 1949, fără întocmirea vreunei forme de preluare și fără titlu, fiind trecut succesiv la diferite instituții, în prezent fiind deținut de A.P.P.S. RA. În mod nelegal intimata a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 ca nefondată, deși a depus toate înscrisurile necesare ce dovedesc calitatea de persoană îndreptățită, dar și preluarea abuzivă a bunului respectiv.

Prin sentința civilă nr. 581 F din 21 martie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația, a anulat decizia nr. 201 din 18 aprilie 2006 emisă de A.P.P.S. RA și s-a dispus restituirea către contestatori a garsonierei nr. 2, situată la etajul 1, în imobilul din București, și a cotei indivize de teren de 65 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că garsoniera în litigiu a fost proprietatea mamei contestatorilor A.S.N., dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 94/1949, că reclamanții contestatori au calitatea de moștenitori ai defunctului și au formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, fiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Se mai reține că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, imobilul a fost preluat în mod abuziv, intimata neputând prezenta un titlu valabil, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001. S-a conchis de către tribunal că imobilul ce a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic N.E. se impune a fi restituit în natură, conform dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței civile nr. 581 F din 21 martie 2008 a Tribunalului București a declarat apel intimata R.A.P.P.S., criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie: Decizia nr. 201 din 18 aprilie 2006, prin care s-a respins notificarea contestatorilor este legală, întrucât aceștia nu au depus toate documentele necesare prin care să facă dovada calității de persoane îndreptățite, deși fuseseră înștiințați prin mai multe adrese să completeze dosarul de notificare, aceștia depunând înscrisurile nu în faza administrativă, ci în faza contencioasă; - Expertiza tehnică efectuată în cauză nu a identificat corect garsoniera solicitată de contestatori, întrucât nu a avut în vedere vechile planuri ale imobilului și aspectul că celelalte apartamente și garsoniere din imobil sunt revendicate de către alte persoane, inclusiv etajul 1, pe rolul instanțelor existând mai multe litigii; - Instanța nu putea dispune restituirea în natură a imobilului către contestatori, întrucât nu avea dreptul de a se subroga în drepturile unității deținătoare, neputând decât să oblige regia la emiterea unei noi decizii.

Examinând hotărârea apelată în raport de criticile formulate, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente: Expertul a avut în vedere actul de proprietate al autoarei contestatorilor, planurile executate de Ministerul de Interne și documentația cadastrală actuală executate de intimata RA A.P.P.S. Încăperile indicate în raportul de expertiză reprezintă o unitate locativă respectând actul de proprietate, astfel cum se menționează în răspunsul la obiecțiuni de la filele 238 – 229 dosar fond. Apelanta avea obligația de a pune la dispoziția expertului întreaga documentație cadastrală și să depună diligențe pentru obținerea planurilor inițiale ale imobilului.

Pe de altă parte, expertului urma să i se prezinte de către apelantă planurile celorlalte apartamente și garsoniere din imobil, revendicate de alte persoane, cu atât mai mult cu cât apelanta avea o evidență exactă și clară a notificărilor, contestatorii fiind în imposibilitate de a obține planurile celorlalte apartamente, care nu aparțineau autoarei lor.

- Prin Decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a statuat că, în măsura în care deciziile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor pot fi atacate la instanțele judecătorești, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar art. 2 alin. (2) și art. 14 din Legea nr. 10/2001, fac referiri exprese cu privire la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța ce a fost investită cu cenzurarea deciziei de restituire în natură nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie de restituire în natură.

În virtutea dreptului instanței la plenitudine de jurisdicție ce i-a fost acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu a corespuns cerințelor legii, este îndrituită să o anuleze și să dispună ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil. Această soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurilor reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.

În spiritul reglementărilor de ansamblu, date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului. Reluarea procedurilor cu caracter administrativ sau respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă, ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale la care România este parte.

Instanța investită să evoce fondul în condițiile art. 297 C. proc. civ., constată pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Prin decizia civilă nr. 12 din 9 ianuarie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de R.A.A.P.P.S., împotriva sentinței civile nr. 581 din 21 martie 2008 a Tribunalului București. Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a reținut că: - Chiar în măsura în care contestatorii nu au depus toate actele doveditoare în faza administrativă, aceștia sunt îndreptățiți de a depune toate înscrisurile, de a-și face toate apărările și de a-și dovedi susținerile în faza judiciară a contestației.

Cu înscrisurile depuse la dosar aceștia au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, în condițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind moștenitorii legali ai A.S.N., proprietara imobilului în litigiu la data preluării abuzive a acestuia. A primi teza apelantei, în sensul că toate înscrisurile trebuiau a fi depuse în faza administrativă, înseamnă a nesocoti dispozițiile legale procedurale privind administrarea probatoriilor în faza judiciară, întrucât judecarea contestației formulată în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este guvernată de dispozițiile Codului de procedură civilă, inclusiv Secțiunea a III-a – Administrarea dovezilor, din Titlul III – Procedura înaintea primei instanțe.

- Expertiza imobiliară efectuată în cauză a identificat în mod corect garsoniera nr. 2, ce a fost restituită contestatorilor, precizându-se componența acesteia în raport de aspectul că spațiul inițial nu a suferit modificări din punct de vedere constructiv și s-a schimbat numai destinația de locuință în spații de birouri, de către fostul administrator, Ministerul de Interne. Împotriva deciziei a declarat recurs RA A.P.P.S. care a învederat instanței critica de nelegalitate. Decizia nr. 12 din 9 ianuarie 2009 este nelegală, fiind invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța interpretând în mod greșit prevederile art. 23 din Legea nr. 10/2001. Astfel, din verificarea dosarului de notificare rezultă că lipsesc o parte din înscrisurile necesare rezolvării notificării, iar contestația trebuia să facă dovada în instanță că, în faza administrativă, actele necesare soluționării notificării, au fost depuse.

Pe de altă parte, se susține neidentificarea corectă a garsonierei ce face obiectul dosarului, având în vedere că și celelalte apartamente de la adresă sunt revendicate sau fac obiectul notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de recurenta RA A.P.P.S. este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond și instanța de apel au interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile art. 2 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 atât în privința reținerii calității de persoane îndreptățite a contestatorilor la restituirea imobilului în litigiu, cât și a dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului ce a fost preluat în mod abuziv și aflat în prezent, după trecerea succesivă la diverse instituții, în deținerea pârâtei A.P.P.S.

Susținerile recurentei privind aplicarea eronată a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu se justifică: instanțele de judecată au interpretat și aplicat în mod just aceste prevederi legale. Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate pot fi depuse până la data soluționării notificării. Sintagma „soluționarea notificării” trebuie interpretată în sensul că vizează rezolvarea acesteia în oricare din cele două etape – administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară – prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată. Nici o prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție.

Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în fața persoanelor juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului și bunei înfăptuiri a justiției. Singura sancțiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanelor îndreptățite de a solicita în justiție măsura respectivă sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 2 alin. (5) din Legea nr. 20/2001 pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării. Nici ultima critică a recurentei nu poate atrage reținerea nelegalității deciziei recurate, identificarea garsonierei a cărei restituire s-a dispus și care a făcut obiectul notificării s-a realizat prin raportul de expertiză întocmit în cauză, neprezentând relevanță susținerile recurentei că și celelalte apartamente situate la aceeași adresă fac obiectul acțiunilor în revendicare sau în restituire pe calea Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, se constată că în mod corect instanțele de judecată au considerat că decizia nr. 201 din 11 aprilie 2006 emisă de A.P.P.S. este nelegală și, în consecință, s-a dispus restituirea în natură a garsonierei nr. 2 situată în București, sectorul 1, precum și a cotei indivize de 65 mp identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză. În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii deciziei Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 12 din 9 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009 .