ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5688/2019

HOTĂRÂRE
19.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5688/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta R.A. Aeroportul Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat anularea Deciziei nr. 57423 din 10 decembrie 2015 privind soluționarea contestației formulată de R.A.AEROPORTUL IAȘI și repunerea regiei în situația anterioară aplicării corecției financiare aplicată și anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 22 octombrie 2015 a Ministerului Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POS Transport pentru Contractul x din 4 iunie 2013 încheiat cu Asocierea A. SRL - SC B. SRL - SC C. SA, aferent proiectului x "Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași - Extras din SF, în vederea executării parțiale a obiectivului Modernizare Modul I - Etapa intermediară - Pista 2400 m", cod SMIS proiect 54513, precum și anularea tuturor actelor subsecvente.

Prin Sentința civilă nr. 3915 din 7 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea promovată de reclamantul Aeroportul Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3915 din 7 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Aeroportul Iași, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurentul-pârât invocă faptul că hotărârea prin care s-a pronunțat soluția de respingere a acțiunii conține motive contradictorii în ceea ce privește analizarea aspectelor care au fost apreciate ca nereguli în raport de dispozițiile H.G. nr. 925/2006 și O.U.G. nr. 34/2006.

Astfel prima instanță reține inițial că cerințele de calificare privind experiența specifică exced prevederilor art. 188 alin. (2) și ale art. 188 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, după care reține că am justificat cerințele prin Nota nr. x/2012 și invocă art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 (2) care prevede că: Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției.

Astfel deși se reține legalitatea întocmirii notei justificative nr. x/2012 în raport de dispozițiile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 se apreciază că cerințele solicitate sunt restrictive în condițiile în care pentru fiecare dintre pozițiile coordonator proiect șef șantier, șef echipă de proiectare și specialist proiectare infrastructură aeroportuară au fost justificate cerințele minime de calificare și nu au fost încălcate prevederile naționale sau comunitare aplicabile în materia achizițiilor publice.

Se mai invocă contradictorialitatea considerentelor și în ceea ce privește aprecierea privind caracterul general al motivării cerințelor solicitate cuprinse în nota justificată 4244/2012 în raport cu aprecierea restrictivă al cerințelor pentru experți.

În condițiile în care cerințele impuse erau justificate de specificul lucrării - respectiv construire piste aeroportuare.

În raport de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. se invocă de recurenta-reclamantă interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material de către prima instanță în aprecierea legalității actelor contestate care au fost nelegal menținute.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, Curtea reține că, în ceea ce privește modificarea prin act adițional a Contractului x din 4 iunie 2013 prin care s-a diminuat prețul contractului, fiecare factor/subfactor de evaluare ar fi trebuit să fie stabilit în mod independent și ar fi trebuit să ateste un anumit avantaj distinct și cât mai elocvent pe care reclamanta l-ar fi putut obține. Cu ignorarea totală a Raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosarul cauzei, chiar și cu valoarea probantă a unui înscris, instanța de fond retine că au fost încălcate dispozițiile art. 72 alin. (2) lit. f) din H.G. nr. 925/2006 precum și cele ale art. 2 al 2 lit. a), b), d) din O.U.G nr. 34/2006 cu privire la principiile nediscriminării, tratamentului egal și transparenței.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.la dosar intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs invocate respectiv motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reține pronunțarea sentinței atacate care ar cuprinde motivele contradictorii pe analiza realizată de prima instanță asupra cerințelor de calificare privind experiența specifică în raport de nota justificativă a acestor cerințe, respectiv prin nota nr. x/2012.

Curtea apreciază că prima instanță a motivat în fapt și în drept soluția de respingere a acțiunii în raport de obiectul cauzei și de materialul probator administrat înlăturându-se motivat susținerile din acțiune.

Pe situația de fapt reținute de prima instanță nu există o contradictorialitate a considerentelor în analizarea abaterilor reținute în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006. Faptul că impunerea cerințelor de calificare privind experiența specifică au fost justificate de autoritatea contractantă prin Nota nr. x/2012 nu atrage incidența motivului de casare invocat.

Aceasta deoarece prima instanță a verificat în concret conținutul notei justificative pe care a înlăturat-o motivat, alături de proba cu expertiza extrajudiciară apreciind că cerințele de calificare privind experiența specifică exced prevederilor art. 188 alin. (2) și ale art. 188 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că recurenta-reclamantă a derulat procedura de achiziție publică a contractului de prestări servicii nr. x din 4 iunie 2013 prin utilizarea unor criterii de calificare restrictive și care nu au fost justificate corespunzător .

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este apreciat de Curte ca nefondat în cauză sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 72 alin. (2) lit. f) din H.G. nr. 925/2006, ale art. (2) lit. a), lit. b) și lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006 și ale art. 188 alin. (2) lit. d) și ale) art. 138 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 în ceea ce privește legalitatea actelor contestate în privința existenței neregulilor contestate în procedura de achiziție desfășurată de recurenta-reclamantă în calitate de autoritate contractantă.

În mod corect în raport de cele reținute în actele de control prima instanță a verificat incidența dispozițiilor art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 care prevăd că "pentru neregulile rezultate din abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție care nu au nici un impact financiar, nu se aplică corecții financiare".

Pe situația de fapt prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii analizând în distinct cele două categorii de nereguli reținute respectiv afectarea caracterului competitiv prin solicitarea unor condiții minime de calificare prevăzute în fișa de date a achiziției și modificarea prin Act adițional a contractului x din 4 iunie 2016 prin care s-a diminuat prețul contractului.

Cele două nereguli au fost analizate corect în interdependență, fiind înlăturate motivat susținerile recurentei privind incidența Notei justificative x/2014 și concluziile raportului de expertiză extrajudiciară.

În recurs au fost reluate aceleași argumente Curtea apreciind că nu există elemente noi de natură a schimba pe situația de fapt cele constatate de prima instanță, iar cu privire la interpretarea și aplicarea normelor specifice, Curtea apreciază că prima instanță a făcut-o corectă aplicare a legii în raport de cele două categorii de abateri constatate.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 27 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 Curtea apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a jurisprudenței ÎCCJ - ca instanță de recurs și în raport de situația de fapt. Aceasta în condițiile în care însăși autoritatea de control a apreciat corecția financiară aplicată reducând corecția de la 25% la 10%.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanță.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Aeroportul Iași împotriva Sentinței civile nr. 3915 din 7 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2019
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a co
ÎCCJ 2019-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4835/2019
Ședința publică din data de 16 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contenc
ÎCCJ 2018-12-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4453/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția
ÎCCJ 2019-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2229/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, reclamantul Municipiul Iași a solicitat, în contra
ÎCCJ 2019-02-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 860/2019
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal
Sursă