ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4835/2019

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta R.A. AEROPORTUL Iași a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Transport - Direcția Generală Managementul Fondurilor Externe, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - anularea Notei x/27.02.2015 emisă de pârât prin care s-a aplicat reducerea de 5% din valoarea eligibilă la Contractul de proiectare și execuție nr. x/07.11.2014, aferent obiectivului de investiție "Dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Iași - Modul l - Proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea suprafețelor de mișcare aferente unei piste noi cu lungimea de 2400 m - extindere suplimentară platformă parcare aeronave și terminal pasageri - Obiectiv III Terminal pasageri"; - anularea Adresei nr. x/09.06.2015, înregistrată la R.A. Aeroportul Iași cu nr. x/15.06.2015 prin care s-a respins contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Notei anterior nominalizate; - înlăturarea în integralitate a corecției financiare de 5% aplicate la Contractul nr. x/07.11.2014; - obligarea pârâtului la restituirea/rambursarea actualizată a sumelor nelegal reținute în contul reducerii procentuale aplicate; - obligarea pârâtului la comunicarea Notei de constatare de a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare la Contractul nr. x/07.11.2014.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 459 din 12.02.2016, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta R.A. AEROPORTUL Iași, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. 3.1. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că sentința atacată cuprinde considerente contradictorii față de natura cauzei, fără suport probator: în cadrul procedurii de achiziție publică supusă analizei, autoritatea contractantă nu a impus prin documentația de atribuire cerințe nelegale, discriminatorii și care să determine încălcarea prevederilor art. 177 din O.U.G. nr. 34/2006, precum și cele ale art. 23 din Instrucțiunea nr. 1/2013 emisă de A.N.R.M.A.P. Prima instanță nu a analizat rubrica privind descrierea abaterii/neregulii constatate din H.G. nr. 519/2014 (lit. A), Partea I, pct. 9), unde legiuitorul stabilește anumite condiții care trebuie avute în vedere la determinarea abaterii/neregulii: "În cazul în care operatorii economici sunt descurajați să participe la o procedură din cauza unor criterii de selecție și/sau atribuire ilegale stabilite prin anunțul de participare sau prin documentația de atribuire, de exemplu: obligația ofertantului de a avea un sediu sau un reprezentant în țară sau regiunea respectivă; obligația ofertantului de a avea experiența în țara sau regiunea respectivă." Cu toate că instanța a menționat faptul că s-a înregistrat o participare adecvată la procedura de achiziție și nu a fost distorsionat rezultatul procedurii, a reținut existența neregulilor prezentate în Nota contestată în cauză, ceea ce contravine dispoziției din H.G. nr. 519/2014 anterior enunțate. De asemenea, instanța de fond a motivat contradictoriu soluția pronunțată și atunci când s-a raportat la conținutul Instrucțiunii nr. 1/2013 emisă de A.N.R.M.A.P. și nu a ținut seama de Rapoartele Curții de Conturi care, în calitate de autoritate de audit a AM POS T în procesul de verificare a procedurilor de achiziție publică, nu a considerat lipsa mențiunii "sau echivalent" din documentația de atribuire ca reprezentând încălcarea prevederilor art. 177 din O.U.G. nr. 34/2006 sau a altor reglementări. În același timp, curtea de apel nu a ținut seama nici de următoarele aspecte din cadrul documentației de atribuire: - nu au fost solicitate atestate MDRAP pentru responsabilul tehnic cu execuția, ci s-a cerut responsabil tehnic cu execuția (RTE) atestat de către organisme abilitate, fără a se face referire la atestate MDRAP; - nu au fost solicitate certificate pentru specialiștii în domeniul sănătății și securității muncii, ci s-a cerut ca, pentru Responsabil cu protecția muncii, să existe atestat conform prevederilor H.G. nr. 300/2006, să se prezinte CV, diploma de studii, documente relevante care să ateste experiența specifică; - nu s-au solicitat specialiști electricieni și nici autorizații pentru aceștia, ci s-a cerut Responsabil cu lucrări instalații, autorizat de către ANRDE, pentru coordonare lucrări de execuție instalații electrice și utilizare gaze, conform Ordinului ANRDE nr. 11/2013, care trebuiau să prezinte certificatele de atestare tehnico-profesională și care face trimitere atât la specialist din țară cât și din străinătate. 3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv: - art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011; - art. 2 alin. (2), art. 176 alin. (2), art. 177, art. 178 alin. (2), art. 179 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006; În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. * Contrar celor reținute de prima instanță, art. 177 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 conferă operatorilor economici dreptul de a prezenta certificate care respectă standardele europene în materie pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție cerute de autoritatea contractantă fără a sublinia împrejurarea că aceasta din urmă are obligația de a menționa sintagma "sau echivalent"; la alin. (2) al aceluiași articol se stipulează că autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune candidaților/ofertanților obligativitatea prezentării unor certificări specifice. Or, recurenta nu a impus astfel de cerințe în documentația de atribuire și nici obligativitatea ca atestatele/certificatele prezentate de ofertanți să fie recunoscute de către autoritățile române, motiv pentru care au fost respectate recomandările cuprinse în art. 23 din Instrucțiunea nr. 1/2013 emisă de A.N.R.M.A.P. * În ceea ce privește cea de-a doua cerință de calificare - Responsabil cu lucrări instalații cu studii superioare, autorizat ANRE, gr. II A, II B și ID, pentru coordonare lucrări de execuție instalații electrice și utilizarea gaze - recurenta precizează faptul că prin solicitarea ca specialiștii în cauză să fie autorizați conform Ordinului ANRDE nr. 11/2013 se înțelege că se admite orice formă de autorizare prevăzută în cuprinsul acestui act juridic, inclusiv cele referitoare la persoanele străine. Prin urmare, concluzia este aceea că cerința în discuție nu este discriminatorie, deoarece face referire atât la persoanele române cât și la cele străine. Așadar, nu era obligatoriu a se înscrie în cuprinsul documentației de atribuire sintagma "sau echivalent", după cum în mod eronat a reținut instanța de fond. * În legătură cu cea de-a treia cerință de calificare - Responsabil tehnic cu execuția (RTE) - recurenta menționează faptul că nu a solicitat prezentarea unui anumit atestat, ci a precizat că persoana nominalizată trebuie să fie atestată de către organismele abilitate, fără a nominaliza aceste organisme și fără a indica care să fie forma certificării prezentate. Ca atare, ofertantul avea posibilitatea să prezinte un document emis de orice instituție, fără a se impune necesitatea înscrierii mențiunii "sau echivalent", după cum în mod greșit a reținut prima instanță. * Prima instanță a ignorat dispozițiile art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 care nu permit dispunerea de reduceri/corecții financiare fără a exista nereguli/abateri de la dispozițiile legale aplicabile în materia achizițiilor publice. Or, în cauza de față, după cum s-a precizat anterior, nu au existat nereguli și nici nu au fost prejudiciate bugetul european și cel național.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat. Recurenta-reclamantă R.A. AEROPORTUL Iași a supus controlului instanței specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011: - Nota x/27.02.2015 prin care intimatul-pârât a aplicat reducerea de 5% din valoarea eligibilă la Contractul de proiectare și execuție nr. x/07.11.2014, aferent obiectivului de investiție "Dezvoltarea si modernizarea Aeroportului International Iași - Modul l - Proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea suprafețelor de mișcare aferente unei piste noi cu lungimea de 2400 m - extindere suplimentară platformă parcare aeronave și terminal pasageri - Obiectiv III Terminal pasageri"; - Adresa nr. x/09.06.2015 prin care s-a respins contestația administrativă formulată de recurentă împotriva Notei anterior nominalizate. Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: 4.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinței atacate nu se regăsesc considerente contradictorii. Prima instanță a verificat dacă temeiul juridic avut în vedere de emitentul notei de stabilire a reducerii procentuale este corect aplicat în raport cu neregulile reținute în sarcina autorității contractuale. Contrar celor arătate de recurentă, la pct. 9 din Anexa la H.G. nr. 519/2014 (lit. A), Partea I) sunt nominalizate doar exemple de criterii de selecție și/sau de atribuire ilegale stabilite prin anunțul de participare sau prin documentația de atribuire. Enumerarea nu este limitativă, motiv pentru care pot fi identificate de către autoritatea de control și alte asemenea criterii nelegale. Judecătorul fondului a verificat dacă autoritatea intimată a respectat principiul proporționalității sancțiunii aplicate. Pe acest aspect, este de observat faptul că, la pct. 9 din Anexa la H.G. nr. 519/2014 (lit. A), Partea I) se prevede aplicarea unei reducerii/corecții în cuantum de 25%, cu posibilitatea ca aceasta să poată fi redusă la 10% sau 5% în funcție de gravitatea neregulii. În speța de față, emitentul Notei analizate a apreciat că: - gravitatea neregulii săvârșite de recurentă este redusă, întrucât s-a înregistrat o participare adecvată la procedura de achiziție și nu a fost distorsionat rezultatul competiției; - este necesar să existe o abordare unitară/armonizată a modului de lucru al AM POS Transport cu practicile în domeniul verificării achizițiilor publice ale unor instituții/organisme cu competențe importante în domeniul menționat (ex: Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României, Comisia Europeană); - este necesar să implementeze întocmai recomandările instituțiilor mai sus arătate, prin luarea unor măsuri imediate ce intră în sarcina AM POS Transport. Ca atare, în mod judicios, prima instanță a concluzionat în sensul că autoritatea de control a avut în vedere aspectele anterior nominalizate în condițiile în care reducerea procentuală a fost stabilită la minimul permis de textul normativ aplicabil. În consecință, nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. 4.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar reține că dispozițiile normative aflate în discuție sunt: * Art. 177 O.U.G. nr. 34/2006 (forma în vigoare la data derulării procedurii de achiziție publică analizată): "(1) Operatorii economici au dreptul de a prezenta certificate emise de către o autoritate publică competentă sau de către un organism de drept public sau privat care respectă standarde europene de certificare, pentru demonstrarea îndeplinirii unor criterii de calificare și selecție formulate în conformitate cu prevederile art. 176. (2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune candidaților/ofertanților obligativitatea prezentării unei certificări specifice, aceștia din urmă având dreptul de a prezenta, în scopul demonstrării îndeplinirii anumitor cerințe, orice alte documente echivalente cu o astfel de certificare sau care probează, în mod concludent, îndeplinirea respectivelor cerințe. (…)." *Art. 23 din Instrucțiunea nr. 1/2013 emisă de ANRMAP în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) și art. 188 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare: "(1) Pentru operatorii economici care prezintă experți străini ce dețin certificat/atestat echivalent emis de autoritățile de certificare abilitate din alt stat nu se va impune obținerea atestatului/certificatului recunoscut de autoritățile române la momentul depunerii ofertelor/candidaturilor. (2) În baza principiului recunoașterii reciproce, autoritatea contractantă are obligația de a accepta certificate echivalente. (3) Operatorul economic trebuie să întreprindă, acolo unde legislația națională impune, demersurile necesare pentru a putea prezenta la momentul semnării contractului de achiziție publică atestatul recunoscut de autoritățile române." 4.2.1. Prin Nota x/27.02.2015 s-a reținut că în Fișa de date a achiziției, Secțiunea III.2.3 - "Capacitatea tehnică", pct. 3, autoritatea contractantă a solicitat ca ofertantul să facă dovada că dispune în cadrul personalului de expert responsabil cu protecția muncii, atestat conform prevederilor H.G. nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile, fără mențiunea "sau echivalent". (sn) Înalta Curte apreciază care este corectă concluzia judecătorului fondului în sensul existenței acestui criteriu restrictiv. Este de menționat faptul că, la art. 58 din H.G. nr. 300/2006, sunt nominalizate atribuțiile coordonatorului în materie de securitate și sănătate pe durata realizării lucrării, iar la art. 59 din același normativ se prevede faptul că acesta trebuie să aibă competența necesară exercitării funcției, respectiv: a) experiența profesională în construcții sau în conducerea șantierului de minimum 5 ani; b) formare specifică de coordonator în materie de securitate și sănătate, actualizată la fiecare 3 ani. La art. 72 din H.G. nr. 300/2006 se precizează faptul că "Regulamentul privind formarea specifică de coordonator în materie de securitate și sănătate prevăzut la art. 55 și art. 59 se va stabili prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei." În acest sens, a fost emis Ordinul Ministrului Muncii care, la art. 7, menționează următoarele: "(1) Realizarea formării specifice de coordonator se face numai pe cale formală, prin parcurgerea unui curs organizat cu caracter teoretic și aplicativ. (2) Formarea specifică de coordonator poate fi realizată numai de către furnizorii de formare care au fost autorizați în conformitate cu reglementările legale în vigoare să poată efectua astfel de programe." Potrivit art. 15 1 din Regulament: "pot urma cursul de actualizare a formării specifice de coordonator în materie de securitate și sănătate pe durata elaborării proiectului/realizării lucrării, denumit în continuare curs de actualizare, absolvenții programelor de formare specifică care au obținut certificate de absolvire pentru ocupația de coordonator în materie de securitate și sănătate, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare." În baza art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 129/2000: "certificatele de calificare profesională și de absolvire sunt tipărite de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, poartă antetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și al Ministerului Educației Naționale și au regimul actelor de studii." Așadar, în ceea ce privește formarea coordonatorului în materie de securitate și sănătate, H.G. nr. 300/2006 face trimitere la Regulamentul aprobat prin ordin al Ministrului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei. În atare situație, cerința ca expertul responsabil cu protecția muncii să fie atestat conform prevederilor H.G. nr. 300/2006, presupunea, prin raportare la dispozițiile Regulamentului mai sus menționat, prezentarea unui certificat de absolvire pentru ocupația de coordonator în materie de securitate și sănătate, potrivit prevederilor O.G. nr. 129/2000. Este lipsită de fundament susținerea recurentei în sensul că nu a impus candidaților/ofertanților obligația prezentării unor certificări specifice, lăsând acestora dreptul de a prezenta, în scopul demonstrării îndeplinirii cerinței, orice alte documente echivalente cu o astfel de certificare. În raport de dispozițiile art. 72 din H.G. nr. 300/2006, cerința ca expertul responsabil cu protecția muncii să fie atestat conform prevederilor H.G. nr. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantiere temporare sau mobile nu putea fi îndeplinită decât printr-un certificat emis în conformitate cu Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului Muncii nr. 242/2007 și O.G. nr. 129/2000. Pe cale de consecință, în mod justificat s-a reținut, atât de către intimat cât și de judecătorul fondului cauzei, faptul că o astfel de cerință are caracter discriminatoriu, deoarece autoritatea contractantă nu a înscris în documentația de atribuire mențiunea "sau echivalent", fiind dezavantajați potențialii operatori economici care ar fi putut prezenta atestări echivalente obținute în țara de origine. Într-adevăr, nici Instrucțiunea A.N.R.M.A.P. aflată în discuție și nici o altă reglementare în materie nu indică obligația autorității contractante de a trece mențiunea "sau echivalent" în documentația de atribuire. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat anterior, art. 177 din O.U.G. nr. 34/2006 stabilește că autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune candidaților/ofertanților obligativitatea prezentării unei certificări specifice, aceștia din urmă având dreptul de a prezenta, în scopul demonstrării îndeplinirii anumitor cerințe, orice alte documente echivalente cu o asemenea certificare. De asemenea, în art. 23 alin. (2) din Instrucțiunea nr. 1/2013 emisă de A.N.R.M.A.P. se menționează că, în baza principiului recunoașterii reciproce, autoritatea contractantă are obligația de a accepta certificate echivalente. 4.2.2. Prin Nota x/27.02.2015 s-a menționat că în Fișa de date a achiziției, Secțiunea III.2.3 - "Capacitatea tehnică", pct. 4, autoritatea contractantă a solicitat ca ofertantul să facă dovada că dispune în cadrul personalului de "expert responsabil cu lucrări instalații cu studii superioare, autorizat ANRE gr. IIA, IIB și ID, pentru coordonare lucrări de execuție instalații electrice și utilizare gaze, conform Ordinului nr. 11/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor, verificatorilor de proiecte, responsabililor tehnici cu execuția, precum și a experților tehnici de calitate și extrajudiciari în domeniul instalațiilor electrice, fără mențiunea "sau echivalent". Cu privire la modalitatea de îndeplinire a acestei cerințe, în Fișa de date a achiziției se specifică obligația prezentării de certificate de atestare tehnico-profesională. În ceea ce privește domeniul de aplicare a Regulamentului pentru autorizarea electricienilor, verificatorilor de proiecte, responsabililor tehnici cu execuția, precum și a experților tehnici de calitate și extrajudiciari în domeniul instalațiilor electrice, în art. 3 alin. (2) din Ordinul A.N.R.D.E. nr. 11/2013 se precizează în mod expres faptul că: "În situația prestării de servicii transfrontaliere cu caracter ocazional/temporar, persoanele fizice stabilite în state membre pot realiza lucrări de proiectare/execuție de instalații electrice, în baza autorizării acordate în statul membru de origine, transmițând către ANRE copia autorizării respective, inclusiv o traducere informală a acesteia." Ca atare, în privința experților din domeniul instalațiilor electrice, cerința nu are un caracter restrictiv, fiind suficientă trimiterea la prevederile Ordinului nr. 11/2013. Cu toate acestea, așa cum a subliniat și prima instanță, în cadrul aceleași cerințe s-a solicitat și autorizare A.N.R.E. gr. ID - proiectare, execuție și/sau exploatare a obiectivelor aferente sistemelor de distribuție și a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale având regimul de presiune de lucru mai mică sau egală cu 6 bar. Regulamentul pentru autorizarea și verificarea persoanelor fizice care desfășoară activități de proiectare, execuție și exploatare în domeniul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul A.N.R.D.E. nr. 89/2009 (în vigoare la data întocmirii documentației de atribuire), stabilește modalitatea de autorizare de către Autoritatea competentă - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Conform art. 2 alin. (2) din Regulament, "obiectivele din domeniul gazelor naturale vor fi proiectate, executate și exploatate exclusiv de instalatori autorizați de Autoritatea competentă, în condițiile prezentului Regulament." Este de observat faptul că, deși a solicitat ca ofertantul să facă dovada că dispune în cadrul personalului de expert responsabil cu lucrări instalații cu studii superioare, autorizat A.N.R.E. gr. ID, pentru coordonare lucrări de execuție utilizare gaze, autoritatea contractantă nu a făcut referire, în Fișa de date a achiziției, la ordinul sus-menționat și nu a menționat posibilitatea prezentării unor certificări echivalente, situație în raport de care în mod justificat cerința a fost considerată ca fiind restrictivă. 4.2.3. Prin Nota contestată în cauză s-a precizat că în Fișa de date a achiziției, Secțiunea III.2.3 a) - "Capacitatea tehnică și/sau profesională - execuție", pct. 5, autoritatea contractantă a solicitat ca ofertantul să facă dovada că dispune în cadrul personalului de expert responsabil tehnic cu execuția (RTE) atestat de către organisme abilitate în domeniul I, conform Ordinului M.D.R.T. nr. 1496/2011, cu modificările si completările ulterioare și Legii 10/1995, fără mențiunea "sau echivalent". La rubrica "modalitatea de îndeplinire" s-a menționat obligația prezentării certificatului de atestare tehnico-profesională însoțit de legitimația valabilă la data limită de depunere a ofertelor, conform Ordinului M.D.R.T. nr. 1496/2011, cu modificările si completările ulterioare și Legii 10/1995, fără a se specifica posibilitatea demonstrării îndeplinirii cerinței printr-un document echivalent. În baza Procedurii de autorizare a diriginților de șantier, aprobată prin Ordinul M.D.R.T. nr. 1496/2011, autorizarea acestora se realizează de către de către Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. Îndeplinirea cerinței privind responsabilul tehnic cu execuția (RTE) atestat de către organisme abilitate în domeniul I, conform Ordinului M.D.R.T. nr. 1496/2011 și Legii nr. 10/1995, presupunea prezentarea autorizării Inspectoratul de Stat în Construcții, fără posibilitatea de a depune dovada unor certificări echivalente. Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanțe potrivit căreia omisiunea de a indica în Fișa de date a achiziției instituția emitentă a certificatului de atestare sau modul de autorizare este irelevantă, în contextul în care actul normativ la care se face trimitere specifică atât instituția emitentă cât și procedura de autorizare a experților. Mai mult decât atât, pe subiectul analizat, prezintă relevanță dispozițiile art. 5 din Procedura de autorizare a diriginților de șantier în care se precizează în mod expres faptul că sunt exceptați de la prevederile acesteia "specialiștii cetățeni români sau cetățeni ai altui stat membru U.E. sau S.E.E., care au fost autorizați să desfășoare activitatea de dirigenție de șantier printr-un act de autoritate - autorizație sau document echivalent -, emis de către autoritățile competente recunoscute în acele state, și care doresc să presteze activitatea în România." Prin urmare, cerința era legală doar în condițiile în care se insera în cuprinsul acesteia posibilitatea prezentării de autorizații sau documente echivalente de către ofertanții care propuneau specialiști care au fost autorizați să desfășoare activitatea de dirigenție de șantier de autorități competente recunoscute în alte state, după cum permite dispoziția normativă anterior citată. 4.2.4. Contrar celor susținute de către recurentă, toate aspectele prezentate la pct. 4.2.1 - 4.2.3. demonstrează existența neregulii descrise în Nota x/27.02.2015. De asemenea, Înalta Curte își însușește argumentația primei instanțe în legătură cu potențialitatea prejudiciului și reține, pe acest aspect, și faptul că, în jurisprudența sa, CJUE a stabilit că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare a Uniunii (C-465/10 pct. 47 și C-199/03 pct. 31), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării (C-271 pct. 8, C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obținut în mod fraudulos (C-199/03, pct. 15). În speță, nu se poate reține inexistența unui prejudiciu constând în obținerea unui avantaj cu încălcarea normelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică, de vreme ce neregula constatată vizează impunerea unor cerințe de calificare restrictive. De altfel, în același sens, a fost adoptată și soluția de principiu de către secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 24.11.2014, în care s-a considerat că, în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naționale, cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului. Prin urmare, susținerile recurentei pe acest aspect sunt nefondate, deoarece obligația de restituire sau recuperarea fondurilor UE există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară aprobarea existenței sau producerii unui prejudiciu. Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.