ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5681/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 iunie 2016, sub Dosar nr. x/2016, reclamantul A. - Sucursala Otopeni a chemat în judecată pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței anularea hotărârii CNCD nr. 330 din 27 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015, respingerea petiției ca nefiind de competența CNCD, respectiv ca neîntemeiată, exonerarea A. de la plata amenzii contravenționale în cuantum total de 1.000 RON și de obligația de a publica rezumatul Hotărârii CNCD nr. 330 din 27 aprilie 2016 în mass-media, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 394 din 9 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. - Sucursala Otopeni, în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a anulat Hotărârea CNCD nr. 330 din 27 aprilie 2016, cu consecința obligării pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la reanalizarea sesizării formulate de petentul B. împotriva reclamatei A. Sucursala Otopeni și s-a respins ca nefondată cererea pârâtului B. de obligare a părții reclamante la plata de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței nr. 394 din 9 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs atât reclamanta A. - Sucursala Otopeni, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., cât și pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, pârâtul B. a formulat recurs incident, invocând dispozițiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

În motivarea recursului său reclamanta A. a arătat în esență următoarele:

Recurenta solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție admiterea prezentului recurs, casarea în parte a Sentinței civile nr. 394 din 9 februarie 2017 numai în ceea ce privește soluția instanței de fond cu privire la obligarea intimatului - pârât CNCD la reanalizarea Petiției formulate de intimatul - pârât B. împotriva A. - obiect al dosarului nr. x/2015, cu consecința menținerii soluției instanței de fond de anulare a Hotărârii nr. 330 din 27 aprilie 2016, pronunțate de CNCD prin Colegiul Director în Dosarul nr. x/2015 și a obligării intimaților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentul litigiu.

Prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, acest motiv de motiv de recurs fiind prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În concret, se arată că prin soluția de obligare a intimatului - pârât CNCD la reanalizarea Petiției formulate de intimatul - pârât B., instanța de fond a emis Sentința civilă nr. 394 din 9 februarie 2017 cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, în special a principiului legalității, a principiului disponibilității, a principiului contradictorialității și a principiului dreptului la apărare.

Soluția retrimiterii cauzei la CNCD nu este reglementată de lege și încalcă principiul legalității.

Se arată că instanța de contencios administrativ are plenitudine de competență, fiind abilitată de lege să soluționeze chiar fondul petiției, împrejurare care rezultă inclusiv din prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 care dispun ca persoana care se consideră discriminată poate formula o cerere în fața instanței de judecată, formularea unei astfel de cereri nu este condiționată de sesizarea CNCD, iar cererea formulată în față instanței, cu excepția despăgubirilor, poate avea același obiect ca cel pe care poate să-l aibă o petiție formulată în față CNCD, astfel cum este reglementat acest obiect de art. 20 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 137/2000.

Instanța de fond nu avea nici un motiv temeinic pentru a dispune reanalizarea petiției de către CNCD, atât timp cât instanța de fond sesizată cu acțiunea în anulare a avut acces la toate probele administrate în fața CNCD, iar instanța de fond a încuviințat și a administrat intimatului-pârât B. un interogatoriu cuprinzând întrebări referitoare la fondul petiției. Mai mult, instanța de fond a reformulat multe dintre întrebările propuse și chiar a formulat întrebări suplimentare vizând fondul problemei.

În baza prevederilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de fond putea solicita oricând părților explicații suplimentare, precum și să dispună administrarea oricăror altor probe considerate relevante.

Soluția retrimiterii cauzei la CNCD încalcă principiul disponibilității.

De asemenea, recurenta nu a solicitat nici măcar în subsidiar, retrimiterea cauzei la CNCD pentru reanalizarea petiției.

Instanța de fond a emis sentința recurată cu încălcarea principiului disponibilității, exprimat inclusiv prin modalitatea în care A. a înțeles să formuleze petitului acțiunii în anulare prin care a solicitat soluționarea în fond a petiției.

Soluția retrimiterii cauzei la CNCD trebuia pusă în discuția părților - încălcarea principiului contradictorialității și a principiul dreptului la apărare.

Procedând la pronunțarea unei soluții care nici nu a fost solicitată de reclamant, nici nu a fost supusă în atenția și dezbaterea părților, instanța de fond a emis sentința recurată cu încălcarea principiului contradictorialității și a principiului dreptului la apărare: art. 14 alin. (4) - (6) din C. proc. civ. și art. 13 alin. (3) din C. proc. civ.

În doctrină s-a reținut că pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.

În motivarea recursului său pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a arătat, în esență, următoarele:

Arată recurenta că în urma analizării întregii documentații aflate la dosar, a lucrărilor de specialitate (audieri, solicitări puncte de vedere), Colegiul director al C.N.C.D., prin hotărârea a cărei anulare se solicită, a decis că efectele produse per se de către tratamentul care a dus la concedierea petentului pe motive sindicale reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și (4) coroborate cu art. 7 lit. a) din O.G. nr. 137/2000R.

Instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a constatat întemeiată acțiunea reclamantului și a dispus anularea Hotărârii nr. 330 din 27 aprilie 2016, reținând că în acest din urmă sens, Curtea arată că acțiunea de față se admite în considerarea unui viciu de formă al hotărârii litigioase, anume omisiunea CNCD de a descrie în mod clar și coerent situația de fapt pe care s-a întemeiat constatarea de discriminare, inclusiv omisiunea de a face orice referire punctuală la mijloacele de probă administrate de părți, astfel încât emitentul să își fundamenteze afirmațiile în referire la situația de fapt pretins constatată.

CNCD a reținut că opoziția angajatorului prin organele sale de conducere la înființarea sindicatului C., efectele produse per se de către tratamentul care a dus la concedierea petentului precum și atitudinea ulterioară de a încerca prin orice mijloace (inclusiv prin concedierea unor membrii de sindicat, sub aparența reorganizării activității) să obțină dizolvarea sindicatului constituie o ingerință în dreptul la libertate sindicală, apărat de art. 11 din Convenție.

CNCD a descris în mod clar și coerent situația de fapt pe care s-a întemeiat constatarea de discriminare, reținându-se că desfacerea contractului de muncă a liderului de sindicat a avut la baza postările de pe D. a petentului (așa cum se reține și în Sentința civilă nr. 4881 din 16 martie 2016 a Curții de Apel București).

Mai mult decât atât, chiar reclamanta afirmă în acțiune că sancționarea disciplinară a intervenit ca urmare a abaterilor disciplinare constând în postarea pe D. a unor opinii cu privire la termenii și condițiile de angajare.

Ori acești termeni de angajare ori regulile impuse de angajator fac de regulă obiectul negocierilor inițiate de sindicate. Oricum. în cele din urmă decizia de desfacere a contractului de muncă al liderului de sindicat a fost anulată de instanță în mod definitiv și s-a reținut că motivele de fapt au fost postarea pe D. a sindicalului C. .

În motivarea recursului său, pârâtul B. a arătat în esență următoarele:

Soluția pronunțată de Curtea de Apel București nu are temei juridic. Nici art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nici dispozițiile C. proc. civ. sau ale O.G. nr. 137/2000 nu consacră soluția retrimiterii Hotărârii CNCD pentru a fi reanalizată.

Se poate observa că instanța de fond a ales să anuleze hotărârea CNCD și să oblige CNCD la reanalizarea sesizării pe considerentul că Hotărârea CNCD nu este suficient motivată.

Practic prin această soluție instanța de fond adaugă la textele de lege, creând o situație nouă și anume obligarea CNCD la reanalizarea întregii situații.

Astfel, cum chiar și recurenta A. recunoaște, instanța de fond avea posibilitatea să soluționeze chiar fondul Petiției fără să fie nevoie de retrimiterea Hotărârii pentru reanalizarea de către CNCD.

De altfel, această soluție nu face decât să conducă la tergiversarea dosarului, cu încălcarea unui termen rezonabil de soluționare a petiției recurentei.

Se arată de recurentă că au fost încălcate dispozițiile art. 13 alin. (3) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) - (6) C. proc. civ.

Soluția anulării Hotărârii CNCD cu consecința retrimiterii spre a fi completat dispozitivul de către CNCD nu a fost pusă niciodată în discuția părților.

De astfel, nelegalitatea soluției este recunoscută chiar de recurenta A., care invocă aceste argumente pentru a solicita casarea sentinței recurate.

Față de aceste considerente se impune admiterea recursului și casarea în totalitate a soluției instanței de fond, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a Hotărârii CNCD.

Procedura în fața instanței de recurs

Reclamanta-recurentă A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs depusă de pârâtul CNCD și a invocat excepția nulității recursului conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare la cererea de recurs depusă de reclamanta A., solicitând respingerea acestuia ca nefondat, arătând că solicitarea casării în parte a hotărârii recurate a unui capăt de cerere este inadmisibilă față de trimiterea spre reanalizare către CNCD.

Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs depusă de pârâtul B. și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererile de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt întemeiate pentru considerentele următoare:

În ceea ce privește excepția nulității recurentului-pârât CNCD, se constată că aceasta nu este întemeiată și urmează a fi respinsă deoarece motivele invocate pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nefiind aplicabile prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de recurs a reclamantei A. și solicitarea casării în parte a hotărârii atacate, se apreciază că aceasta nu este o veritabilă excepție ci constituie o apărare. Recursul A. a fost formulat doar pentru partea din dispozitivul sentinței de fond care dispune trimiterea cauzei pentru reanalizare la CNCD însă având în vedere unicitatea cererii de chemare în judecată și lipsa de coerență pentru a fi apreciate și soluționate diferit, recursul va fi analizat pe fondul său, adică asupra dispozițiilor criticate și care sunt susceptibile de a fi puse în executare, altfel nu ar exista nicio finalitate, fi dimpotrivă, ar exista o contradicție între solicitările recurentei A.. Raționamentul recurentei A. are astfel o logică juridică distorsionată dar nu este vorba de o inadmisibilitate.

Recursul A. - întemeiat pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ. privește două aspecte, pe de o parte se susține că soluția pronunțată este lipsită de temei legal, retrimiterea cauzei spre analiză la CNCD nefiind o opțiune a instanței de fond.

Pe de altă parte se critică netemeinicia soluției pronunțate de instanța de fond pentru a dispune reanalizarea petiției de către CNCD.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că s-au încălcat de către instanța de fond principiul disponibilității, contradictorialității și a dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.).

Înalta Curte constată că este întemeiat un motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă și anume motivul care se referă la netemeinicia soluției de retrimitere a cauzei la CNCD pentru reanalizarea petiției.

Este pertinentă susținerea recurentei-reclamante în sensul că soluția de retrimitere a cauzei la CNCD pentru reanalizarea petiției nu a fost pusă în discuția părților, fiind astfel încălcate principiul disponibilității (art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 397 alin. (1) C. proc. civ.), principiul contradictorialității (art. 14 alin. (4) - (6), art. 13 alin. (3) C. proc. civ.) și dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.).

Se arată că instanța de fond avea suficiente elemente de fapt și de drept pentru a-și putea forma propria convingere în ceea ce privește existența sau nu a faptei de discriminare în sarcina recurentei-reclamante, a făcut chiar mai multe aprecieri și analize privind fondul cauzei, a administrat proba cu interogatoriu formulând întrebări care vizau probe administrate în fața CNCD și fondul cauzei.

Înalta Curte consideră că recurentul-reclamant CNCD a respectat dispozițiile prevăzute de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 în privința motivării HCNCD, fiind arătate obiectul sesizării, susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director.

În acest caz nu se poate reține că autoritatea publică Colegiul director nu și-a motivat actul administrativ emis, adică HCNCD nr. 330 din 27 aprilie 2016, existând suficiente repere, elemente de fapt și de drept pentru a se analiza existența sau nu a faptei de discriminare pretinse, în raport de materialul probator prezentat, nefiind vorba în speță de o substituire în atribuțiile CNCD.

În ceea ce privește lipsa de temei legal și încălcarea principiului legalității

În conformitate cu prevederile art. 7 C. proc. civ.:

"Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii. Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces".

În conformitate cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă".

Amploarea și detalierea motivării unui act administrativ se analizează în dependență cu natura acestuia și cu circumstanțele cauzei.

Controlul exercitat de instanța de contencios administrativ nu se limitează la aspectele formale ale raportului juridic dedus judecății.

Art. 1 alin. (8) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 reglementează un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea ci și existența unei vătămări produse într-un drept ori într-un interes legitim, cu păstrarea unui echilibru reparabil între interesul public și cel privat.

În privința măsurilor pe care le poate dispune instanța de contencios, se constată că nu este exclusă opțiunea retrimiterii pentru a se reanaliza petiția de către CNCD, în măsura în care nu ar fi respectate disp. art. 16 - 20 din O.G. nr. 137/2000, însă măsura nu trebuie să depășească ceea ce este necesar și rezonabil pentru atingerea obiectivelor propuse.

În consecință, măsura dispusă de instanța de fond este o opțiune a acesteia în accepțiunea disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, decizia prezentată de recurenta-reclamantă ca făcând parte din jurisprudență nefiind relevantă, având altă situație de fapt și de drept de analizat.

Recursul pârâților CNCD și B. se subsumează prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar nu art. 488 pct. 4.

Motivele de recurs prezentate de părți sunt în mod sensibil similare cu cele ale recurentei-reclamante A.

Acestea vizează temeiul juridic al soluției pronunțate, încălcarea principiului contradictorialității, disponibilității și dreptului la apărare.

CNCD a arătat că hotărârea CNCD a descris clar și coerent situația de fapt și raționamentul pe care s-a bazat în constatarea faptei de discriminare.

Aceste recursuri sunt întemeiate prin prisma considerentelor pentru care Înalta Curte, mai sus, a reținut că recursul reclamantei A. este întemeiat, acela al nerespectării principiului disponibilității, contradictorialității, dreptului la apărare, ca o garanție a unui proces echitabil prin prisma exigențelor cerute procedurii de judecată propriu-zise - de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs

Se va respinge excepția nulității recursului CNCD.

În baza art. 488 pct. 8 și 4 raportat la art. 496 C. proc. civ., se vor admite recursurile, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. - Sucursala Otopeni și de recurenții-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. împotriva Sentinței civile nr. 394 din 9 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2019.

GGC - LM