ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1237/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. Sucursala Otopeni a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., Sindicatul S. și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 260 din 3.06.2015 a pârâtului CNCD și respingerea petiției ca nefiind de competența CNCD, exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale de 25.000 RON, aplicată prin pct. 5 al dispozitivului hotărârii atacate și exonerarea de la obligația de a publica rezumatul hotărârii CNCD în mass media de circulație națională.

Soluția primei instanțe Prin încheierea din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat calitatea de reprezentant a Sindicatului pentru membrii săi, inclusiv în ceea ce privește mandatul acordat avocatului împuternicit să îi reprezinte în instanță. Prin Sentința civilă nr. 881 din 16 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. Sucursala Otopeni, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., Sindicatul S. și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva încheierii din 18 noiembrie 2015 și a Sentinței civile nr. 881 din 16 martie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivării recursului recurenta-reclamantă arată: 1. Instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, dat fiind faptul că nu a analizat întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv și-a încălcat obligația de a stărui în lămurirea pe deplin a tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei și de a preveni orice greșeală în aflarea adevărului (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.). 2. În ceea ce privește motivarea necorespunzătoare a sentinței recurate se arată că instanța de fond nu a studiat probele esențiale ale dosarului, fapt ce a condus la o motivare inexactă care vine în contradicție cu probatoriul administrat (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). Instanța de fond nu a analizat motivul de nelegalitate a hotărârii CNCD referitor la faptul că CNCD a schimbat natura excepției lipsei calității de reprezentant a Sindicatului S. invocată și s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale active. Judecătorul fondului nu a analizat și nu a menționat în motivare declarațiile martorilor audiați în cauză. 3. Prima instanță a aplicat greșit prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în sensul în care nu a analizat efectiv modul în care în cauză au fost îndeplinite condițiile pentru ca faptele invocate să fie calificate drept fapte de discriminare art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 26.09.2016 intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței prin care s-a constatat legalitatea Hotărârii CNCD nr. 260 din 3.06.2016. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimații arată că recurenta nu indică niciun articol încălcat prin hotărârea pronunțată. Argumentul adus de recurentă în sensul că instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului nu este de natură să conducă la ideea încălcării dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Așadar, în realitate nu există nicio încălcare a vreunei norme care se facă aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci constituie doar apărări de fond. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut în cauză, întrucât recurenta nu prezintă nicio contradicție existentă între motivele sentinței recurate, toate argumentele subsumate acestuia motiv de recurs constituind în realitate apărări de fond. În fine, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimații arată că recurenta nu indică nicio normă de drept material ce ar fi fost greșit aplicat, ci face doar referiri la declarațiile martorilor propuși de aceasta, singurii audiați în cauză.

Procedura derulată în recurs Prin încheierea de ședință din data de 7.03.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de înscrisurile depuse la acest termen de judecată, a apreciat că s-a făcut dovada calității de reprezentant a avocatului atât pentru Sindicatul S., cât și pentru intimații persoane fizice, astfel că a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentanta avocatului T. pentru intimații-pârâți. De asemenea, a fost respinsă excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți reținând că susținerile formulate de recurenta-reclamantă sunt încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte reține că nu există motive pentru reformarea acesteia. Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea Hotărârii nr. 260 din 3.06.2015 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care, soluționând petiția nr. x din 24.11.2014 depusă de Sindicatul S., s-a stabilit că faptul comunicării dezacordului față de înființarea sindicatului reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și (5) coroborate cu art. 7 lit. f) din O.G. nr. 137/2000, iar desfacerea contractelor de muncă ale persoanelor asociate cu sindicatul format reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și (4) coroborate cu art. 7 lit. a) din O.G. nr. 137/2000. În consecință, prin hotărârea contestată a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 25.000 RON și a fost obligată societatea reclamantă să comunice rezultatul hotărârii în mass media de circulație națională. În esență, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut: conducerea societății reclamante și-a exprimat dezacordul față de înființarea sindicatului; a desfăcut contractul de muncă al liderului sindical motivat de faptul că și-a promovat sindicatul de U.; la evaluarea efectuată s-au acordat punctaje mai mari persoanelor care nu erau asociați cu sindicatul înființat; evaluarea a inclus un criteriu subiectiv - "atitudinea generală". Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că a existat, contrar susținerilor reclamantei, un dezacord al conducerii societății cu privire la înființarea sindicatului. De altfel, conducerea societății recunoaște existența procesului-verbal al întâlnirii din data de 10.10.2014, din care rezultă fără niciun dubiu faptul că nu se agrea existența formulei de dialog prin sindicat, fiind preferat dialogul direct dintre salariați și managerul companiei. În ceea ce privește desfacerea contractului de muncă al liderului sindical, prima instanță a reținut că, însăși reclamanta a afirmat în acțiune că sancționarea disciplinară a intervenit ca urmare a abaterilor disciplinare constând în postarea pe U. a unor opinii cu privire la termenii și condițiile de angajare. Soluția pronunțată de curtea de apel este împărtășită și de instanța de control judiciar. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin care s-a invocat nelegalitatea hotărârii pentru încălcarea principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, dat fiind faptul că nu a analizat întreg probatoriul administrat în cauză, este nefondat. Acest motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând cu nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității, etc. Susținerea recurentei în sensul că instanța nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, încălcând principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului prevăzut de art. 22 C. proc. civ., dat fiind faptul că nu a analizat întregul probatoriu administrat în cauză, nu poate fi reținută în cauză. De altfel, aceasta nu precizează la care probe face referire, apărările subsumându-se unui alt motiv de recurs invocat, anume art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia sunt reluate aceleași susțineri (instanța nu a studiat probele esențiale ale dosarului, nu a analizat și nu a menționat în motivare declarațiile martorilor V. și W., etc.). Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care s-a invocat neanalizarea aspectelor criticate în acțiunea introductivă, neanalizarea probelor ceea ce a condus la o motivare inexactă care vine în contradicție cu probatoriul administrat, este nefondat, având în vedere că, pe de o parte recurenta a invocat formal ipoteza nemotivării, iar pe de altă parte, prima instanță a prezentat o motivare coerentă, clară, lipsită de elemente contradictorii ori străine de natura cauzei. Considerentele sentinței recurate nu sunt întemeiate pe motive străine de natura cauzei, cum în mod nefondat se susține în recurs, ci reprezintă interpretarea coroborată și logică a prevederilor art. 2 alin. (1), (4) și alin. (5) și ale art. 7 din O.G. nr. 137/2000 cu referiri la circumstanțele concrete ale cauzei, constituind în acest mod un răspuns explicit al instanței de fond la problema dedusă judecății. Contrar susținerilor recurentei instanța de fond a aplicat corect dispozițiile O.G. nr. 137/2000 la situația de fapt concretă. Astfel, acțiunea reclamantei (comunicarea dezacordului față de înființarea sindicatului, desfacerea contractului liderului de sindicat pentru postarea unor informații legate de sindicat, desfacerea cu precădere a contractelor de muncă ale membrilor sindicatului) conduce la crearea unui cadru intimidant și ostil, devenind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000. De altfel, reclamanta, chiar dacă nu a semnat, recunoaște existența procesului-verbal din 10.10.2014, din cuprinsul căruia reiese că nu este agreată, de către conducere, o formulă de dialog prin sindicat, fiind preferat dialogul direct. De asemenea, desfacerea contractelor de muncă s-a bazat pe o evaluare subiectivă (existând criteriul "atitudine generală"), care în practică a dezavantajat persoanele membrii de sindicat, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000. Instanța de fond a reținut pertinent că cel puțin două dintre persoanele concediate (N. și D.) au obținut la evaluare punctaje superioare altor angajați pe aceleași posturi și totuși au fost concediate, determinant în depunctare fiind criteriul subiectiv - "atitudinea generală". De asemenea, corect subliniază judecătorul fondului că numărul persoanelor ce au fost concediate se apropie extrem de mult de numărul persoanelor care nu au semnat scrisoarea prin care cea mai mare parte a angajaților și-a exprimat poziția de a nu adera la sindicat. Reținând că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării atacată este legală și temeinică, în mod judicios prima instanță a respins acțiunea reclamantei considerând-o neîntemeiată. În acord cu cele reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.