ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5285/2019

Ședința publică din data de 22 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 111/10.02.2016 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării privind constatarea faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1), art. 10 lit. d) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, precum și exonerarea reclamantei A. S.A., precum și a Agenției A. Păcurari, de la plata sumelor de 40.000 RON, respectiv cu privire la suma de 30.000 RON, reprezentând cuantumul amenzilor contravenționale aplicate.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 230 din data de 31 ianuarie 2017 instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității formulării acțiunii invocată de intervenient.

A admis excepția inadmisibilității cererii completatoare invocată de pârât.

A respins ca inadmisibil capătul de cerere din acțiunea completată privind anularea adreselor nr. x/22.04.2016 și y/21.04.2016.

A respins în rest ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intervenientul forțat B..

Recursul

Împotriva sentinței nr. 230 din data de 31 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta A. S.A. în nume propriu și în numele Agenției A. Păcurari, încadrând criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

I. Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. susține că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru nesoluționarea excepției tardivității întâmpinării formulate de CNCD și a cererii de decădere a acestei intimate pârâte din dreptul de a administra probele propuse, ambele cereri fiind formulate de către recurenta reclamantă.

Argumentează că potrivit art. 5 alin. (1) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să soluționeze orice cerere de competenta instanțelor judecătorești, potrivit legii. Or, în prezentul litigiu, instanța de fond nu și-a îndeplinit îndatorirea de a soluționa excepția tardivității invocată de către reclamantă și, subsecvent, cererea de decădere din probe a pârâtei CNCD.

Astfel s-a încuviințat în mod nelegal proba cu înscrisurile depuse de către autoritate.

A arătat instanței de fond faptul că CNCD a depus întâmpinarea de abia la primul termen de judecată din dosar, în data de 15.11.2016. Prin urmare, instanța trebuia să observe faptul că întâmpinarea CNCD era tardivă, fiind depusă cu nerespectarea termenului de 25 de zile prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ.

Ca urmare a acestei erori, instanța a încuviințat autorității înscrisurile depuse, cu ignorarea tardivității depunerii acestora.

II. Relativ motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susține că hotărârea recurată este nelegală pentru greșita interpretare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 referitoare la posibilitatea parcurgerii procedurii prealabile în cazul emiterii de către o autoritate administrativ-jurisdicțională a unui act nelegal.

În acest sens susține că în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de completare a acțiunii formulată de recurentă, prin care a solicitat anularea actelor administrative emise de către CNCD, ca răspuns la plângerea prealabilă: Adresa nr. x/22.04.2016 și Adresa nr. x/21.04.2016.

Susține că, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, persoanei vătămate prin actul administrativ nelegal îi aparține posibilitatea alegerii între a demara o acțiune în fata instanței de contencios administrativ ori de a proceda la parcurgerea procedurii plângerii prealabile.

Or, recurenta reclamantă a optat pentru varianta parcurgerii procedurii prealabile.

Subliniază că actele contestate prin cererea completatoare la acțiunea introductivă au natura juridică a unor acte administrative.

Prin urmare, instanța de fond în mod greșit a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea completatoare formulată de recurenta reclamantă, încălcându-se astfel prevederile Legii nr. 554/2004.

III. Relativ la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. susține că hotărârea instanței de fond este nelegală pentru greșita aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 și ale O.G. nr. 2/2001 din perspectiva sancționării unei entități fără personalitate juridică - Agenția Păcurari - precum și pentru lipsa motivării acestei soluții.

Arată astfel că în mod greșit instanța de fond a apreciat că Agenția Păcurari - entitate fără personalitate juridică - poate fi sancționată contravențional. O asemenea interpretare este contrară dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 și ale O.G. nr. 2/2001.

Judecătorului fondului a avut în vedere exclusiv împrejurarea că răspunderea este personală, neverificând și îndeplinirea situației premisă - să existe o "persoană" (juridică) care să poată răspunde contravențional.

Premisa sancționării contravenționale implică ca cel sancționat să aibă personalitate juridică pentru a fi îndeplinită condiția caracterului personal al răspunderii și patrimoniu propriu pentru a fi executată sancțiunea pecuniară.

În lipsa personalității juridice și a unui patrimoniu propriu al Agenției care să reprezinte o reală garanție a executării sancțiunii pecuniare, sancționată este, în mod indirect, tot societatea mamă.

Prin acest artificiu se încearcă eludarea prevederilor legale referitoare la limitele sancțiunii contravenționale ajungându-se practic, la sancționarea societății A. S.A. cu suma de 70.000 RON, deși limita prevăzută de lege este de 30.000 RON.

Referirea la art. 56 C. proc. civ. care permite ca entitățile fără personalitate juridică să poată sta în judecată, nu este în măsură a fundamenta legalitatea sancționării contravenționale.

Dat fiind faptul că prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor se completează cu dispozițiile C. pen., noțiunea de subiect al faptei comise (contravenția) trebuie analizată din perspectiva dreptului penal.

În materie penală, s-a reținut constant faptul că entitățile care nu au dobândit personalitate juridică până la data comiterii infracțiunii nu pot fi subiecți activi ai infracțiunii. A fortiori, dacă în materie penală - unde interesul public preeminent impune sancționarea tuturor faptelor antisociale - entitățile fără personalitate juridică nu pot fi considerate subiecți ai infracțiunii, cu atât mai mult în materie contravențională asemenea entități nu pot fi sancționate contravențional.

A invocat și doctrina de specialitate precum și soluțiile instanțelor judecătorești în consonanță cu opiniile exprimate în doctrină referitoare la faptul că entitățile lipsite de personalitate juridică nu pot avea calitatea de subiect al unei contravenții.

Chiar și acceptând necesitatea de ordin practic de a se sancționa/mustra/verifica însăși entitatea responsabilă de pretinsa faptă contravențională, având în vedere că sancțiunea pecuniară se aplică în sarcina patrimoniului societății mamă, prima instanță trebuia să verifice în ce măsură nu s-a depășit limita legală maximă a sancțiunii contravenționale aplicate.

Susține și că, instanța de fond nu a motivat respingerea criticilor de nelegalitate invocate de recurenta reclamantă, referitoare la greșita sancționare a unei entități fără personalitate juridică.

Arată că în motivarea respingerii motivului de nelegalitate referitor la nelegala sancționare a unei entități lipsite de personalitate juridică, instanța de fond, a reținut următoarele aspecte: necontestarea de către reclamantă a faptului că săvârșirea contravenției s-a comis de către Agenția Păcurari; capacitatea de a sta în judecată a entităților lipsite de personalitate juridică; existenta calității de contravenient a Agenției Păcurari ca urmare a faptului că a avut calitatea de parte într-o procedură administrativ-jurisdicțională.

Or, săvârșirea de către o entitate lipsită de personalitate juridică a unei fapte contravenționale atrage răspunderea societății-mame. De asemenea necontestarea săvârșirii contravenției de către o agenție/sucursală, nu atrage dobândirea calității de contravenient în raportul juridic de drept contravențional, ci, eventual, a societății-mamă.

Calitatea de contravenient nu derivă din contestarea/necontestarea săvârșirii unei fapte, ci din calitatea de subiect a entității juridice în raportul contravențional născut.

În al doilea rând, capacitatea de a sta în judecată a entităților lipsite de personalitate juridică nu reprezintă un temei pentru extinderea răspunderii contravenționale la aceste entități. Răspunderea contravențională aparține societăților-mame ale acestor entități. Or, în cauză - societatea mamă - A. S.A. a fost și ea sancționată contravențional.

În al treilea rând, consideră că în mod greșit a instanța de fond a reținut calitatea de contravenient a Agenției Păcurari, drept consecință a faptului că recurenta nu am contestat în procedura administrativ-jurisdicțională această calitatea. Neinvocarea expresă a lipsei capacității juridice a Agenției Păcurari în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale nu are nicio relevanță în soluționarea acțiunii fiind obligația CNCD de a cunoaște legea și de a emite actele sale cu respectarea dispozițiilor legale.

În acest context arată că motivarea instanței de fond se abate de la rigorile pertinenței juridice, fiind superficiale și lipsite de fundament juridic.

IV. Tot prin prisma motivelor de casare motiv prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. arată că hotărârea recurată este nelegală pentru greșita aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 și O.G. nr. 2/2001 referitoare la limitele sancționării contravenționale și pentru lipsa de motivare a respingerii motivului de nelegalitate a Hotărârii CNCD, din perspectiva încălcării de către emitent a limitelor de aplicare a sancțiunii contravenționale prevăzute de O.G. nr. 137/2000.

Sub acest aspect arată că în mod greșit, instanța de fond a apreciat că din verificarea Hotărârii CNCD rezultă că autoritatea a aplicat Agenției Păcurari două amenzi, fiecare a câte 20.000 RON, întrucât aceste aspecte nu rezultă din actul administrativ contestat.

Interpretarea instanței de fond validează judiciar posibilitatea modificării/completării/interpretării unui act administrativ printr-un înscris sub semnătură privată ce nu respectă garanțiile actului administrativ. Hotărârea CNCD nu face nici o distincție în cuprinsul acesteia, de natură a putea duce la concluzia că CNCD a aplicat două amenzi a câte 20.000 RON, iar nu o amendă de 40.000 RON.

Pe de altă parte subliniază că Hotărârea CNCD are regimul juridic al unui act administrativ, motiv pentru care trebuie să respecte rigorile ce țin de claritatea și transparența oricărui act administrativ.

Mai mult în materie contravențională, nu se pot aduce acuzații contravenționale în afara actului sancționator. Acesta trebuie să respecte rigorile ce țin de transparența sa și trebuie să cuprindă o individualizare clară, certă a sancțiunii aplicate, care să reiasă fără orice dubiu din cuprinsul actului.

În acest context, arată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că Agenția Păcurari a fost sancționată pentru două fapte de discriminare: 1. Crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, respectiv 2. Refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract, fiecare faptă fiind sancționată cu amendă în valoare de 20.000 RON, în condițiile în care din analiza Hotărârii CNCD se constată exclusiv existența unei singure fapte de discriminare constând în fapta prevăzută de art. 10 lit. d) din O.G. nr. 137/2000 - "refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia contract".

Susține și că hotărârea recurată este dată cu greșita aplicare a normelor de drept material referitoare la limitele sancționării contravenționale - art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000:

Din alt punct de vedere susține că în mod netemeinic, instanța de fond a menținut ca legală Decizia CNCD contestată, ignorând faptul că aceasta a fost emisă cu încălcarea principiului proporționalității, care impune ca sancționarea contravențională să fie proporțională cu fapta efectiv comisă.

Susține că sancționarea sa cu o amendă totală cumulată de 70.000 RON încalcă principiul proporționalității față de fapta efectiv comisă - impunerea unei condiții suplimentare pentru acordarea cardului și a elementelor de securitate a acestuia (condiție având rol de protecție a persoanei suferind de handicap grav).

În plus, față de împrejurarea că prin Decizia CNCD au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale (o amendă de 30.000 RON și o amendă de 40.000 RON), care în fapt s-ar imputa din patrimoniul Societății A. S.A., consideră că se impunea ca CNCD să facă aplicarea art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, respectiv:

"Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă...".

Prin urmare, față de împrejurarea că prin cumularea ambelor amenzi (70.000 RON) era depășit dublul maximului amenzii prevăzut pentru sancțiunea prevăzută la art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (maximul fiind de 30.000 RON, deci dublul fiind: 60.000 RON), CNCD putea să impună recurentei reclamante o sancțiune maximă, cumulată, de 60.000 RON, hotărârea CNCD fiind considerată nelegală și din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

Critică hotărârea recurată și prin prisma lipsei motivării referitoare la criticile de nelegalitate privind încălcarea de către CNCD a limitelor de aplicare a sancțiunii contravenționale, prevăzute de O.G. nr. 137/2000.

Arată că hotărârea recurată este nelegală și pentru că aceasta cuprinde motive străine de cauză, în contextul în care instanța procedează în hotărâre la individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate Agenției Păcurari prin interpretarea că Agenției i-au fost aplicate două amenzi a câte 20.000 RON pentru două fapte contravenționale. Astfel, instanța de fond aduce motive străine de actul administrativ contestat.

Instanța de fond aduce motive străine de cauză - o faptă contravențională neconstatată de CNCD în actul administrativ contestat - apreciind că Agenția A. Păcurari a fost sancționată pentru crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

Arată că O.G. nr. 137/2000 nu sancționează fapta de creare a unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv. Aceasta este doar un rezultat care ar putea deriva din fapta prevăzută de art. 10 lit. d) din O.G. nr. 137/2000, respectiv din fapta prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

Or, prin hotărârea CNCD, nu s-a constatat fapta de hârțuire prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000. A fortiori, instanța de judecată nu putea să constate ea fapta de hârțuire și cu atât mai mult existenta rezultatului acestei fapte, constând în crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

Împrejurarea că individualizarea sancțiunii se realizează direct în etapa jurisdicțională, de către instanța învestită cu verificarea legalității actului administrativ sancționator, nu face altceva decât să confirme că în realitate a existat o încălcare de către autoritate a principiului individualizării sancțiunii contravenționale.

Din reglementarea generală a contravențiilor (O.G. nr. 2/2001), direct aplicabilă și în cazul CNCD (ca autoritate competentă a aplica sancțiuni contravenționale) autoritatea avea obligația de a individualiza corect, clar și precis sancțiunea aplicată.

Pe de altă parte arată că, potrivit art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, actul constatator al contravenției trebuie să cuprindă obligatoriu descrierea faptei sancționate. În considerentele deciziei CNCD, autoritatea face referire numai la fapta prevăzută de art. 10 lit. d) din O.G. nr. 137/2000 - constând în refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract. În schimb, fapta prevăzută de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, reținută de către instanța de judecată, nu a fost descrisă în actul nelegal contestat.

Dacă se admite faptul că individualizarea nu a fost suficient de clară, determinând astfel instanța de judecată la interpretarea făcută, acest fapt ar impune constatarea nulității actului administrativ nelegal pentru nerespectarea principiului individualizării sancțiunii și pentru încălcarea art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, ca urmare a nedescrierii în considerentele Deciziei CNCD a faptei prevăzute de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000.

V. Referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de O.G. nr. 137/2000 arată că intimatul intervenient B. nu a creat prezumția existenței unei fapte de discriminare ci a expus o situație ingrată pentru ambele părți.

Semnarea prin amprentare la instituțiile indicate de instanță în hotărâre nu creează un precedent obligatoriu pentru ca banca să preia această atitudine față de clientul său, afectat de un grav handicap. În plus, se impune a fi comparată gravitatea posibilelor consecințe, decurgând din înscrierea la universitate a petentului, cu gravitatea preluării de către o persoană străină a cardului, care ar fi susceptibilă de a duce la împiedicarea accesului acestuia la sumele de bani de care dispune.

Referitor la inexistența unei justificări legale pentru refuzul băncii la acceptarea procurii făcute de domnul B. unei prietene, arată că procura specială acordată doamnei C. conferea acesteia un mandat special, care putea fi exercitat numai cu privire la contractul de închiriere încheiat de domnul B., precum și cu privire la alte operațiuni în legătură cu imobilul ce făcea obiectul contractului de închiriere. Așadar, procura nu putea fi acceptată de către bancă, deoarece mandatara, C., nu era învestită cu reprezentarea intereselor B. la ridicarea cardului bancar și PIN-ului.

Referitor la ridicarea în anii precedenți de către mama petentului a cardului cu folosirea unei copii după certificatul de handicap, precum și faptul că o altă agenție i-a acceptat și înregistrat intervenientului amprenta ca semnătură în sistem, ceea ce ar face ca refuzul de eliberare a cardului să fie constituie o formă de discriminare nejustificată arată că erorile în respectarea procedurilor bancare, comise de alte agenții ale A. S.A. nu permit perpetuarea acestora și nici nu sunt de natură a crea o practică obligatorie pe piața bancară.

Intervenientului i-a fost justificată solicitarea de prezentare a procurii autentice notariale, în acest sens, recurenta arătându-i acestuia faptul că, fată de imposibilitatea acestuia de semnare a documentelor, legea și actele interne ale băncii impun prezentarea unei procuri notariale pentru ridicarea cardului și a PIN-ului.

În mod eronat instanța de fond a apreciat ca interesul persoanei bolnave, suferind de handicap, nu justifică un tratament asemănător celui de care beneficiază minorii, persoanele puse sub tutelă etc. Tratamentul juridic pentru toate aceste categorii trebuie să fie unul care să permită garantarea drepturilor și libertăților acestora, față de situația în care ei se află, (vârsta fragedă, situația medicală) care nu permite exprimarea liberă a consimțământului.

Pentru a se constata săvârșirea de către recurentă a faptei de discriminare se impuneau a fi îndeplinite următoarele condiții: (i) existenta unui refuz al serviciului, (ii) existenta unui tratament diferit pentru situații identice sau comparabile, (iii) lipsa caracterului justificat al cerinței prezentării unei procuri autentice.

Or, prin hotărârea recurată, instanța de fond plecând de la prezumții (prezumția dovedirii de către intervenient a faptei de discriminare) și de la precedente lipsite de relevantă juridică (utilizarea de către intervenient a amprentei la alte instituții) a concluzionat că recurenta a avut un comportament discriminatoriu, lipsit de o justificare obiectivă. Prin urmare, invocă și exercitarea defectuoasă a rolului activ al judecătorului, care nu a insistat în analizarea legalității actului administrativ contestat, ci a luat în considerare elemente externe actului nelegal. Din această perspectivă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Susține că nu am săvârși nici o faptă de discriminare, întrucât:

- nu a existat un refuz al serviciului. A acordat petentului încă din 2007 dreptul de a opera și efectua operațiuni bancare cu card, iar în 2014 a re-emis cardul expirat și a notificat petentul pentru ridicarea acestuia (fără ca petentul să fie lipsit de dreptul de a opera operațiuni bancare on-line în contul atașat card-ului);

- nu a existat un tratament diferit pentru situații identice sau comparabile. Toate persoanele aflate în imposibilitate de a scrie trebuie să îndeplinească condiția prezentării unei procuri autentice;

- cerința procurii autentice are o justificare obiectivă: protejarea interesului clientului și respectarea normelor legale și interne de protejare a securității și confidențialității operațiunilor bancare.

Referitor la existenta unei diferențieri de tratament susține că tratamentul diferit are caracter discriminatoriu atunci când o persoană este tratată mai puțin favorabil decât o altă persoană cu însușiri comparabile. Or, pentru situația persoanelor cu handicap neurologic grav există o cerință generală impusă de bancă pentru toate persoanele aflate în această situație, de prezentare a unei procuri notariale.

În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniu, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă".

Cu privire la existenta unei justificări obiective arată că, potrivit art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, diferențierea de tratament nu are caracter discriminatoriu, dacă este justificată obiectiv de un scop legitim.

Din acest motiv, CEDO a apreciat constant că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate, (Fredin împotriva Suediei, 18 februarie 1991; Hoffman împotriva Austriei, 23 iunie 1993, Spadea și Scalambrino împotriva Italiei, 28 septembrie 1995, Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 22 octombrie 1996).

Intervenientului B. - persoană cu handicap neurologic grav, nu i s-a impus un tratament diferit fată de persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, lipsit de o justificare obiectivă.

Justificarea obiectivă a tratamentului căruia a fost supus domnul B. are drept cauză primară imposibilitatea de semnare a documentelor de către petent, ca urmare handicapului grav neurologic de care suferă. Imposibilitatea de semnare impune oferirea deținătorului cardului a unei protecții suplimentare, care să asigure validitatea consimțământului exprimat în raport cu banca.

Drept consecință, pentru protejarea interesului superior al persoanelor aflate în imposibilitate de a semna, se impunea prezentare unei procuri autentice - în temeiul art. 96 din Legea nr. 36/1995 - procură care este solicitată de către bancă tuturor persoanelor aflate în imposibilitate de a semna personal, conform normelor interne ale băncii.

Cerința prezentării procurii notariale oferă garanții superioare de protecție a drepturilor persoanelor care nu își pot exprima consimțământul personal, în scris. Garanțiile de respectare a drepturilor persoanelor cu handicap sunt mult mai ridicate în cazul mandatării unei persoanei în baza unei procuri autentice, decât în situația numirii unui curator de către primar, cum s-a întâmplat în cazul intervenientului sau spre deosebire de alte formalități care ar fi putut fi impuse acestuia.

Astfel, consideră că instanța de fond în mod greșit a apreciat că recurenta a suspus intervenientul unui tratament discriminatoriu, refuzând fără o justificare obiectivă acceptarea curatelei instituite prin dispoziția Primarului Municipiului Iași.

Cu privire la executarea obligațiilor legale ce îi reveneau față de intervenient a arătat că a avut în vedere în permanentă obligațiile de asigurare a securității și confidențialității cardului, obligații care se impuneau a fi respectate în vederea protejării interesului clientului.

Banca nu își putea asuma riscurile eliberării unui card unei persoane care nu deținea o procură notarială, în baza căreia să fi fost mandată pentru ridicarea cardului, deoarece în lipsa procurii, un terț de rea-credință ar fi putut profita de situația medicală a intervenientului și astfel ar intra în posesia cardului și a elementelor de securitate și confidențialitate pe care banca are obligația legală de a nu le divulga, în virtutea art. 125 lit. a) din O.U.G. nr. 113/2009 privind serviciile de plată art. 7 și art. 21 din Regulamentul BNR nr. 6/2006, dar și potrivit contractului intervenit între părți.

VI. Prin prisma rolului activ al judecătorului (art. 22 C. proc. civ.) a criticat sentința recurată pentru neanalizarea probelor aflate la dosarul cauzei cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., deoarece fără o analiză a probatoriului administrat, inclusiv a dispoziției Primarului Municipiului Iași nr. 2061/17.02.2015, instanța de fond a apreciat că se impunea luarea în considerare de către recurentă a curatelei speciale, cu toate că acest document era nevalabil.

În acest sens precizează despre curatela specială că aceasta se instituie de către instanța de tutelă, iar nu de către autoritatea tutelară potrivit art. 182 C. civ. și art. 229 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Normele tranzitorii din Legea nr. 71/2011 nu au stabilit dispoziții derogatorii de la art. 182 C. civ. cu privire la competenta de instituire a curatelei speciale pentru cazul capabilului - cum este cazul persoanei bolnave, suferind de handicap neurologic grav. Prin urmare, numai atribuțiile expres prevăzute de art. 229 din Legea nr. 71/2011 sunt acordate, temporar, în competenta autorității tutelare.

Precizează și că potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"Până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competenta stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare."

Așadar, după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., judecătoria acționează ca o instanță de tutelă și familie unică, exercitând toate atribuțiile jurisdicționale, contencioase la care se referă inclusiv art. 182 C. civ.

Față de aspectele învederate anterior, subliniază că dispoziția primarului nr. 2061/17.02.2015 prin care s-a instituit curatela specială și a fost numită curator D. nu reprezintă un document valabil din perspectiva emiterii acestuia de către primar - autoritate tutelară, fără competentă în instituirea curatelei speciale.

Astfel, refuzul luării în considerare a dispoziției primarului nr. 2061/17.02.2015 a fost justificat, acest document neputând servi băncii la efectuarea operațiunilor bancare care țin de eliberarea cardului și de predarea PIN-ului prin prisma emiterii sale de către o autoritate care nu deține competențe sub acest aspect.

Cu privire la necesitatea prezentării unei procuri notariale autentice pentru eliberarea cardului arată că aceasta reprezintă o cerință aplicabilă tuturor persoanelor care nu știu/nu pot semna personal din diferite motive documentele de deschidere cont curent și/sau economii, pentru actualizare date personale, pentru efectuarea de operațiuni pe cont, emitere și reînnoire card s.a.

Procura este solicitată, în mod nediscriminatoriu, tuturor persoanelor care se află în situația de mai sus, în conformitate cu normele interne ale băncii și în temeiul Legii nr. 36/1995.

Intervenientul B. deținea un certificat de handicap din care reieșea că are un handicap neurologic grav, motiv pentru care nu putea semna documente. Din această cauză i s-a solicitat să împuternicească prin procură notarială o terță persoană care să îl reprezinte în relația cu banca.

Măsura luată de către bancă corespunde exigențelor necesare a fi luate în considerare pentru respectarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Așa cum s-a arătat în doctrină "în considerarea principiului respectării drepturilor persoanelor cu handicap, art. 95 și art. 96 LNP cuprind prevederi menite să corecteze "deficitul procedural" care ar rezultă din neadaptarea prevederii privitoare la semnarea actului la nevoile persoanelor cu handicap. Prevederile imperative cuprinse în art. 95 și 96 LNP instituie norme procedurale care asigură protecția și egalizarea șanselor în cadrul procedurii de autentificare pentru persoanele surde, mute, surdo-mute sau nevăzătoare (art. 95 LNP), cât și pentru aceste persoane sau pentru alte persoane, care din orice alte cauze, nu pot semna."

În plus, consimțământul persoanei cu handicap este exprimat numai în prezenta a doi martori-asistenți, formalitate care îndeplinește un dublu scop, și anume (i) protecția persoanei care nu poate semna și (ii) garanția autenticității actului.

Art. 96 din Legea notarilor publici are o aplicare generală, prevederile sale fiind aplicabile oricărei persoane care datorită unei împrejurări, nu poate semna, deci inclusiv persoanelor care se înscriu în ipotezele prevăzute de art. 95 alin. (2) și (3) LNP, cu mențiunea că formalitățile procedurale suplimentare prevăzute de art. 96 LNP se adaugă celor prevăzute de art. 95 alin. (3) LNP doar atunci când nevăzătorul nu poate să semneze.

Precizează că prin persoană care nu poate semna din cauza bolii, înțelege "acea persoană al cărei echilibru normal al organismului este afectat de o modificare organică ori funcțională sau de un proces patologic". Astfel, în categoria bolnavilor cărora li se aplică dispozițiile art. 96 din Legea notarilor se află și persoana cu un handicap neurologic grav.

Garanțiile ridicate de respectare a drepturilor persoanelor cu handicap sunt confirmate și de soluțiile instanțelor judecătorești.

Față de argumentele expuse apreciază că a luat toate măsurile de protecție care se impuneau în cazul intervenientului, solicitarea de prezentare a unei procuri notariale nefiind o măsură discriminatorie, ci o măsură legitimă pentru garantarea/respectarea drepturilor acestuia.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința constatării caracterului nelegal al Deciziei CNCD nr. 111/10.02.2016.

În drept invocă: O.G. nr. 137/200, O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 554/2004, toate dispozițiile invocate în cuprinsul prezentului recurs, precum și principiile în care își are sediul materia.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului atât intimatul - pârât Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, cât și intimatul - intervenient B., au formulat întâmpinări, în cadrul cărora au combătut motivele de recurs.

În cadrul întâmpinării sale intimatul - intervenient B. a invocat excepția tardivității recursului ce a fost soluționată în cadrul dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică 22 octombrie 2019 potrivit încheierii de ședință de la acea dată și excepția "privind nemotivarea recursului", susținând în esență:

I. Criticile intimatei și maniera de argumentare a acestora nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

1) Referitor la cazul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu privire la faptul că "hotărârea instanței de fond este nelegală pentru nesoluționarea excepției tardivității întâmpinării depuse de CNCD și a cererii de decădere a CNCD din probele propuse".

Argumentează că nu suntem în prezenta unui caz de nulitate condiționată, deoarece nu s-a produs recurentei nici o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin desființarea actului de procedură.

Actele care stau la baza dosarului sunt comune tuturor părților și au fost depuse odată cu cererea de chemare în judecată de către recurentă.

Intimata CNCD a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, însă nu a depus înscrisuri străine recurentei, ci sunt aceleași înscrisuri ce au fost administrate și în faza procedurii prealabile.

Pentru aceste considerente solicită admiterea excepției nemotivării recursului cu privire la acest motiv de casare.

2) Cu privire la cazul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta făcând referire la "greșita interpretare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, față de posibilitatea parcurgerii procedurii prealabile în cazul emiterii de către o autoritate publică a unui act nelegal".

Intimatul intervenient susține că aceasta nu face referire la faptul că hotărârea criticată ar cuprinde motive contradictorii sau străine de cauză ci aceasta critică faptul că i-a fost respinsă cererea de completare a acțiunii și susține că a optat pentru a parcurge procedura prealabilă, deși legea prevede și posibilitatea atacării actului administrativ direct la instanță.

Arată și că respingerea cererii de completare a acțiunii este motivată de instanța de fond la fila x ultimul paragraf din sentință.

Prin urmare solicită admiterea excepției nemotivării recursului și cu privire la acest motiv de casare.

3) Cu privire la cazul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a disp. O.G. nr. 137/2000 din perspectiva sancționării unei entități fără personalitate juridică.

Intimatul susține că recurenta reclamă încălcarea cu titlu de general a disp. O.G. nr. 137/2000, prin sancționarea unei entități fără personalitate juridică, fără indicarea unui text de lege anume, ci numai a unor interpretări ale doctrinei de specialitate efectuate prin raportare la dreptul penal.

Or, motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu reglementează situația hotărârilor pronunțate cu încălcarea doctrinei de specialitate, ci a normelor de drept material.

Referitor la acest caz de casare precizează și că prin citația nr. 4959/31.07.2015, Agenția A. Păcurari era înștiințată despre existenta plângerii intervenientului, fiind invitată la data de 08.09.2015 la sediul C.N.C.D. pentru audieri și pentru a prezenta un punct de vedere scris.

Potrivit art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 "persoanei împotriva căreia s-a formulat plângerea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare".

Agenția Păcurari nu a transmis nici un punct de vedere în apărarea sa si nici nu a asigurat prezenta unui reprezentant al agenției la audierile din data de 08.09.2015 însă, reclamanta A., deși nu a asigurat prezenta nici unui reprezentant al său cu ocazia întrevederii din data de 08.09.2015, a transmis un punct de vedere la dosarul cauzei, însă nu a făcut nici o referire la potențiala lipsă a personalității juridice a Agenției A. Păcurari.

În consecință susține că, în procedura administrativă desfășurată în fața C.N.C.D. Agenția Păcurari are personalitate juridică și poate răspunde în nume propriu, însă, în procedura judiciară, reclamanta încearcă obstacularea punerii în executare a hotărârii, invocând lipsa personalității juridice a Agenției.

Invocă și motivarea instanței de fond cu privire la acest aspect.

Solicită admiterea excepției nemotivării recursului cu privire la acest motiv de casare invocat.

3.1) Cazul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., față de care recurenta face referire la faptul că "instanța de fond nu a motivat respingerea criticilor de nelegalitate referitoare la greșita sancționare a unei entități fără personalitate juridică.

Arată că recurenta se contrazice ea însăși cu privire la nemotivarea hotărârii iar instanța de fond a motivat în fapt și în drept soluția de respingere a acestei critici, la filele x din sentința recurată.

Susținerile pârâtei se fundamentează pe nemulțumirea referitoare la soluția instanței de respingere a acestor critici și nicidecum pe nemotivarea soluției, astfel că aceste susțineri nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de dis. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea acestuia.

4) Cazul de casare prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta făcând referire la faptul că "hotărârea recurată este dată cu greșita aplicare a disp. O.G. nr. 137/2000 și ale O.G. nr. 2/2001 - referitoare la limitele sancționării contravenționale.

În acest sens a menționat ca relevante apărările formulate de către pârâta-intimată, care a arătat la fond faptul că a dintr-o eroare în cuprinsul punctului 2 al hotărârii CNDCD cele două contravenții, respectiv cele două amenzi aplicate nu au fost menționate separat, ci împreună, ceea ce a dat naștere acestei confuzii.

Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia "O.G. nr. 137/2000 nu sancționează fapta de creare a unui cadru intimidant ostil, degradant ori ofensiv" s-a arătat că O.G. nr. 137/2000 sancționează fapta contravențională ce conduce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, în cuprinsul disp. art. 2 alin. (5) al Ordonanței deci ea nu este o constatare a judecătorului.

Sancționarea acestei contravenții a fost dispusă prin punctul 2 al Hotărârii CNCD nr. 111/10.02.2016.

Solicită și din acest punct de vedere admiterea excepției nemotivării recursului cu privire la acest motiv de casare invocat.

5) Cazul de casare prevăzut de disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., intimata făcând referire la faptul că "hotărârea instanței de fond este nelegală pentru aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de O.G. nr. 137/2000".

Solicită respingerea acestuia ca nemotivat, deoarece recurenta reiterează aceleași apărări de la fond, susțineri în baza cărora și-a fundamentat acțiunea inițială și nu cuprinde critici referitoare la soluția instanței

Din punctul de vedere al recurentei, aceasta nu a săvârșit nici o discriminare, or, prin refuzul său nejustificat și prin neadaptarea procedurilor și pentru clienții cu dizabilități, reclamanta a încălcat dispozițiile constituționale, precum și drepturile sale civile, anulându-i în acest fel și în mod unilateral dreptul la un bun al său și dreptul la serviciile contractate, ignorând profund și vechimea sa de 8 ani ca și client corect în relația cu banca.

Dincolo de scopul invocat, prudența bancară și asigurarea protecției și siguranței operațiunilor, mijloacele utilizate pentru atingerea acestui scop, nu s-au materializat într-un raport rezonabil de proporționalitate, ceea ce a condus la discriminarea sa în asigurarea accesibilității la serviciile bancare, implicit semnarea documentelor bancare în vederea ridicării cardului.

A impune sarcini administrative clientului doar ca măsură de prudență bancară, fără ca banca însăși să ia măsuri adecvate pentru a asigura prestarea serviciilor sale adaptate la nevoile tuturor clienților, reprezintă o practică abuzivă, nelegitimă și disproporționată, iar tratamentul aplicat clientului este un tratament diferit, fundamentat pe un scop nelegitim.

Totodată, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi luat măsurile necesare pentru a asigura prestarea serviciilor sale adaptate la nevoile tuturor clienților, spre exemplu, achiziționarea unui dispozitiv cu cititor de amprentă și nici măcar că a depus diligențele necesare în acest sens.

Reclamanta omite, ca pe lângă pachetul de servicii contractat contra cost să le asigure clienților cu dizabilități și cadrul legal de care aceștia beneficiază.

Dacă reclamanta nu se poate ralia cerințelor persoanelor cu dizabilități și nu le poate oferi acestora același cadru ca și celorlalți clienți, atunci ar trebui să ofere pe piață produse și servicii adresate doar segmentului de persoane fără dizabilități și să își asume această incapacitate de a își oferi serviciile în mod discreționar.

Reclamanta ar trebui să recunoască că nu are logistică necesară pentru persoane cu dizabilități iar clienții să nu mai fie induși în eroare în momentul contractării serviciilor.

Prin urmare, în raport de discriminarea vădită manifestată de către reclamantă față de el, în mod corect și legal a procedat pârâta C.N.C.D. la sancționarea contravențională a pârâtei.

Mai mult, recurenta reclamantă și-a recunoscut culpa și a înțeles să pună în executare această hotărâre a C.N.C.D., din moment ce a publicat la data respectivă

Arată și că a învederat și probat faptul că are o dizabilitate fizică, și nu mintală, că beneficiază de un însoțitor doar pentru deplasare, dar raționează și îmi administrează bunurile singur, fără consensul unei terțe persoane la luarea deciziilor, deoarece nu este o persoană lipsită de capacitate civilă de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

Nu are nevoie de o protecție suplimentară care să asigure validitatea consimțământului, deoarece consimțământul îl exprimă verbal și este liber și neviciat.

Întrunește cumulativ toate condițiile legale pentru a exprima un consimțământ valabil potrivit art. 1204 C. civ.

Simpla împrejurare că nu i s-a permis să semneze cu amprenta digitală pentru ridicarea cardului din lipsa aparaturii speciale nu îl transformă într-o persoană bolnavă de handicap neurologic grav, nici într-o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

Solicită admiterea excepției nemotivării recursului iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat.

În drept, invocă disp. art. 490 alin. (2) C. proc. civ., Constituția României, Legea nr. 448/2006, O.G. nr. 137/2000, Convenția O.N.U., Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale iar în baza disp. art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a, solicită ca judecata cauzei să aibă loc și în lipsă.

În cadrul întâmpinării, Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării a susținut, în esență că:

1) Referitor la motivul de casare potrivit căruia hotărârea instanței de fond este nelegală pentru nesoluționarea excepției tardivității întâmpinării formulate de CNCD și a cererii decădere a C.N.C.D. din probele propuse, ambele formulate de către Subscrisa - motiv de casare prevăzut de 488 pct. 5 C. proc. civ.

Apreciază că dispozițiile art. 208 alin. (2) C. proc. civ., are mai mult rolul unei măsuri de constrângere iar nu al unei sancțiuni.

În prezenta cauză, chiar dacă instanța de fond a omis a se pronunța cu privire la depunerea de către pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a întâmpinării în termenul prevăzut de lege, acest lucru nu conduce automat la casarea sentinței recurate atâta vreme cât pârâtul C.N.C.D. nu a avut alte probe de propus în afara documentației administrative pe care a depus-o la solicitarea instanței de judecată, de asemenea, nu a avut de invocat nicio excepție.

Astfel, chiar dacă instanța de fond s-ar fi pronunțat asupra nedepunerii de către pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a întâmpinării în termenul prevăzut de lege, acest lucru nu ar fi afectat soluția finală a instanței.

În ceea ce privește înscrisul extras din condica de ședință (ședința de deliberări) din data de 10.02.2016, depus împreună cu actul procedural întâmpinare aceasta nu reprezintă o probă nouă peste documentația administrativă depusă deja la dosarul cauzei ci reprezintă o clarificare a celor prezentate în întâmpinare în legătură cu nemenționarea în mod separat în dispozitivul hotărârii nr. 111/10.02.2016 a celor două contravenții respectiv sancțiuni contravenționale aplicate Agenției A. Păcurari Iași.

Prin urmare, apreciază că nepronunțarea instanței de fond cu privire la excepția tardivității întâmpinării formulate de pârâtul C.N.C.D. nu reprezintă în sine un motiv de recurs astfel cum prevede art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

2) Cu privire la greșita interpretare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 referitoare la posibilitatea parcurgerii procedurii prealabile în cazul emiterii de către o autoritatea administrativ-jurisdicțională a unui act nelegal arată că:

Potrivit art. 16 și 17 din O.G. nr. 137/2000, având în vedere caracteristicile procedurii desfășurată de către Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, aceasta se circumscrie activității jurisdicționale și, ca urmare, dispozițiile art. 7 alin, (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (cu referire la plângerea prealabilă) nu sunt aplicabile pentru motivul că hotărârile emise de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării pot fi contestate direct la instanța de contencios administrativ competentă.

Adresele C.N.C.D. nr. x/22.04.2016 și y/21.04.2016 nu sunt acte administrative și nu pot fi contestate în instanță pe calea contenciosului administrativ. Cele două adrese au regimul juridic al unor simple adrese de informare a reclamantei A. S.A. de faptul că Hotărârea nr. 111/10.02.2016 poate fi contestată direct în fața instanței de contencios administrativ competentă.

Pe cale de consecință, în mod legal și temeinic, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea completatoare având în vedere că art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 37/2000 nu lasă loc de interpretări în ceea ce privește neincidența procedurii prealabile în cazul contestării hotărârilor emise de C.N.C.D.

3) Cu privire la aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 și ale O.G. nr. 2/2001 din perspectiva sancționării unei entități fără personalitate juridică - Agenția Păcurari - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și pentru lipsa motivării soluției de respingere a criticilor de nelegalitate ale Hotărârii C.N.C.D., referitoare la sancționarea Agenției A. Păcurari - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată că:

Prin derogare de la prevederile art. 56 alin. (1) C. proc. civ., prin art. 56 alin. (2) C. proc. civ. se instituie o excepție. Aceasta prevede faptul că pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite legii.

Pe cale de consecință, deoarece Agenția A. Păcurari este constituită potrivit legii, apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește calitatea de contravenient a acestei entități.

Pe de altă parte arată că răspunderea contravențională este una personală, fiind necesar a fi aplicată persoanei fizice sau juridice ce a săvârșit fapta antisocială, cu individualizarea concretă a celui vinovat.

În prezenta cauză petentul B. s-a îndreptat împotriva Agenției A. Păcurari Iași, acuzând-o de săvârșirea unor fapte de discriminare.

Această agenție duce la îndeplinire atribuțiile ce i-au fost stabilite legal chiar dacă nu are personalitate juridică, aceasta nefiind o condiție necesară pentru realizarea competențelor și atingerea scopului pentru care a fost înființat.

Drept urmare, în măsura în care - prin acțiuni sau inacțiuni proprii - încalcă normele legale pentru care sunt prevăzute sancțiuni contravenționale, Agenția A. Păcurari Iași are calitatea de subiect activ al contravenției și capacitatea de a răspunde pentru faptele sau omisiunile sale. Agenția A. Păcurari Iași poate fi verificată de către C.N.C.D. prin prisma respectării și aplicării principiului nediscriminării și al tratamentului egal.

4) Cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 și O.G. nr. 2/2001 - referitoare la limitele sancționării contravenționale - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și pentru lipsa de motivare a respingerii motivului de nelegalitate a Hotărârii C.N.C.D. din perspectiva încălcării de către C.N.C.D. a limitelor de aplicare a sancțiunii contravenționale prevăzute de O.G. nr. 137/2000 - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată că:

La o citire atentă a punctului 2 al dispozitivului Hot. C.N.C.D. nr. 111/10.02.2015 emisă în dosarul C.N.C.D. nr. x/2015se poate costata însă că este vorba despre două contravenții diferite, reglementate de art. 2 alin. (5) și art. 10 lit. d) din O.G. nr. 137/2000, respectiv

- refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract - amenda contravențională aplicată fiind în cuantum de 20.000 RON (art. 10 lit. d);

- crearea unui cadru intimidant. ostil, degradant ori ofensiv la adresa petentului - amenda contravențională aplicată fiind în cuantum de 20.000 RON.

5) Aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de O.G. nr. 137/2000 - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arată că:

În opinia recurentei-reclamante, petentul putea primi serviciile solicitate doar prin mandatarea prin procură autentificată a unei terțe persoane, care să intermedieze relația cu banca, atât pentru procedura de actualizare a datelor personale, cât și pentru ridicarea cardului bancar reînnoit.

Referitor la această susținere arată că dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 15 pct. 1 lit. b) din Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/31.10.1974 Comentariul General nr. 5 privind persoanel