ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1041/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3525 de la 10 iulie 2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A., și a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului A. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată, și a respins acțiunea formulată de reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., în contradictoriu cu pârâții A., O., P., Q., R., S. și T., ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1513, pronunțată la data de 07 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2014, a respins cererea de restituire înscrisuri originale formulată de apelantul B., ca neîntemeiată; a anulat apelul declarat de apelanții - reclamanți D., E., L., M., N. și J. și apelul declarat de apelantul - reclamant F. împotriva sentinței civile nr. 3525/10.07.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâții A., Q., R., T., S. și P.; a admis excepția tardivității apelului declarat de I. în nume propriu, B., C., G. și K., și a respins apelul declarat de apelanții - reclamanți anterior menționați, ca fiind tardiv, și a respins apelul declarat de I. în calitate de succesor al defunctei H., decedată pe parcursul procedurii, ca fiind nefundat, cheltuielile procesuale avansate de către stat cu titlu de ajutor public judiciar în favoarea apelanților - reclamanți I. și K. rămânând în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele motive:

Prioritar, cu referire la cererea de restituire a unor înscrisuri originale formulate de către apelantul-reclamant B., Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât vizează înscrisuri aflate la dosarul de fond, astfel că devin incidente disp. art. 140 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, care menționează că înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate de grefa instanței, la care s-a făcut depunerea.

Curtea a dat eficiența cuvenită soluției de admitere a excepției netimbrării apelului declarat de apelanții-reclamanți D., E., L., M., N. în încheierea din data de 17.06.2016, și a apelului declarat de apelanții-reclamanți J. și F., prin încheierea din data de 23.09.2016, cu consecința anulării apelurilor menționate, ca fiind nelegal timbrate.

Deliberând cu prioritate potrivit disp. art. 137 C. proc. civ. asupra excepției tardivității apelului declarat de apelanții-reclamanți I. în nume propriu, B., C., G. și K., excepție invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 23.09.2016, Curtea a constatat că aceasta este fondată, în raport de prevederile art. 284 C. proc. civ.

Astfel, a reținut instanța de apel, sentința civilă apelată a fost comunicată apelanților I., B., C., K. la data de 06.04.2015, conform mențiunilor dovezilor de comunicare aflate la dosarul Tribunalului București, iar apelantului G. la data de 08.04.2015, conform mențiunilor dovezii de comunicare de la fila x din același dosar.

Apelul a fost declarat la data de 25.02.2016, ca atare, cu depășirea considerabilă a termenului de 15 zile de la comunicarea sentinței civile apelate, motiv pentru care excepția invocată a fost admisă, cu consecința respingerii apelului declarat de apelanții-reclamanți anterior menționați, ca fiind tardiv.

Instanța de apel a considerat că tardivitatea nu a operat în privința apelului declarat de reclamanta I. în calitate de succesor al defunctei H., decedată la data de 18.02.2015, pe considerentul că nu a fost realizată procedura de comunicare a sentinței civile conform disp. art. 285 C. proc. civ., dispoziții care prevăd că termenul de apel se întrerupe prin moartea părții care are interes să facă apel, iar în acest caz se face din nou o singură comunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părții, pe numele moștenirii, fără să se arate numele și calitatea fiecărui moștenitor. Nefiind parcursă formalitatea menționată, a reținut instanța de apel, termenul de apel nu a început să curgă, apreciind apelul declarat de reclamanta I. în calitate de succesor al defunctei H. ca fiind în termen.

Procedând la analiza pe fond a apelului menționat, Curtea a reținut următoarele:

Prezentul dosar s-a format ca efect al disjungerii prin încheierea din data de 13.12.2011 pronunțată în dosarul nr. x/2009, prin care, în temeiul disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în contradictoriu cu pârâta S.C. U. S.A., astfel că vizează exclusiv pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâții persoane fizice.

Raportat la limitele efectului devolutiv al apelului, determinate de ceea ce s-a apelat, analizând disp. art. 134 alin. (1) lit. a), b), c), d) din Legea nr. 31/1990, Curtea a reținut aceste prevederi legale, cât și pe cele de la alin. (2), alin. (2)

1

, ori ale art. 246

1

și 246^2, reținând, astfel, că acționarii care nu sunt în favoarea fuziunii/divizării își pot exercita dreptul de retragere în termen de 30 de zile de la data publicării proiectului de fuziune/divizare în condițiile art. 242 alin. (2) sau, după caz, art. 242 alin. (2^1), în continuare, fiind reținute prevederile de la alin. (3) și alin. (4).

Or, a constatat Curtea că în mod corect a reținut prima instanță că la momentul formulării cererii, societatea era dizolvată (constatarea dizolvării de drept realizându-se prin sentința civilă nr. 13069/29.10.2002 a Tribunalului București, secția Comercială, conform art. 30 din Legea nr. 359/2004 pentru neefectuarea preschimbării certificatului de înmatriculare și a certificatului de înregistrare fiscală). Prin urmare, a apreciat că nu pot primi aplicare dispozițiile analizate, cu atât mai mult cu cât din disp. art. 134 alin. (1) teza I din lege rezultă că exercitarea dreptului de retragere se realizează împotriva societății, iar în prezenta cauză aceasta nu figurează ca pârât.

Totodată, instanța de apel a mai reținut că nu s-au produs dovezi care să ateste îndeplinirea cerinței menționate la art. 134 alin. (1) din lege (existența unor hotărâri ale adunării generale care să aibă ca obiect schimbarea obiectului principal de activitate, mutarea sediului societății în străinătate, schimbarea formei societății, fuziunea sau divizarea societății în favoarea cărora apelanta să nu fi votat), respectarea termenelor menționate de alin. (2), (2)

1

ori a formalității menționate la alin. (3) din lege.

Ca atare, a apreciat că în mod corect a concluzionat prima instanță în sensul caracterului neîntemeiat al cererii pe temeiul analizat, motiv pentru care apelul a fost respins, ca fiind nefondat.

Față de soluția de respingere a apelului declarat de apelanții - reclamanți I. și K., în temeiul disp. art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, Curtea a reținut că cheltuielile procesuale avansate de către stat cu titlu de ajutor public judiciar în favoarea rămân în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanții K., B., C. și G., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate, cu trimiterea dosarului spre competentă soluționare Curții de Apel București.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., în realitate, pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. de la 1865, recurenții- reclamanți au criticat decizia recurată ca netemeinică și nelegală și au invocat, în esență, următoarele motive:

În fapt, instanța de apel a dispus respingerea apelului declarat de aceștia ca tardiv introdus, însă, față de momentul comunicării sentinței atacate, recurenții- reclamanți apreciază că au fost în termen și în mod greșit instanța nu a cercetat fondul cauzei.

Susțin recurenții- reclamanți că toți apelanții au depus apel motivat prin aceleași motive, astfel că nu impunea respingerea apelului ca nefondat pentru unii dintre apelanți și respingerea ca tardiv introdus față de alții, întrucât toate părțile din dosar au subscris și semnat deopotrivă.

Mai arată recurenții- reclamanți că ulterior au completat motivele de apel, socotind instanța, astfel, că acela este termenul de la care curge termenul de prescripție, fără a reține apelul declarat anterior.

Pentru aceste motive, recurenții au solicitat admiterea recursului și a se constata că cererea lor de apel a fost depusă în termen, ori, pe cale de consecință, să dispună casarea deciziei atacate și trimiterea spre competentă soluționare Curții de Apel București în soluționarea apelului.

Legal citați, intimații- reclamanți J., V., moștenitor al intimatului- reclamant D., decedat, L., N., M., W., moștenitor al intimatului- reclamant D., decedat, E. - Constanța, moștenitor al intimatului- reclamant D., Decedat, I., E. și F. și intimații - pârâți A., R., Y., Q., O., T., S. și P. nu au formulat întâmpinare în recurs.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept în care poate fi încadrat, Înalta Curte reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În primul rând, sub aspectul dreptului procesual civil, Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 3, alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în prezenta cauză sunt incidente prevederile C. proc. civ. de la 1865, procesul civil fiind început încă în anul 2009- respectiv, la 20 iulie 2009, deci, înainte de intrarea în vigoare a noii legi de procedură civilă, care s-a produs la data de 15 februarie 2013.

Termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea.

Termenul de 15 zile statornicit de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. pentru declararea apelului se socotește pe zile libere, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., iar cele două repere în analiza acestui termen sunt 06 și, respectiv, 08 aprilie 2015- data comunicării hotărârii de fond, și 25 februarie 2016- data reală, efectivă a înregistrării apelului, conform ștampilei aplicate .

Așadar, în cazul în speță, termenul de apel a început să curgă de la 06 aprilie, respectiv, 08 aprilie 2015, și, calculat fără numărarea celor două zile exceptate (dias ad quem și dias ad quo), s-ar fi împlinit la 22, respectiv, 24 aprilie 2015, aceasta fiind ultima zi legală pentru depunerea apelului.

Se constată că, apelul reclamanților K., B., C. și G. promovat împotriva sentinței instanței de fond nr. 3525 de la 10 iulie 2014 a fost tardiv depus, deoarece, acesta a fost înregistrat la instanță la 25 februarie 2016, data înscrisă în rezoluția de înregistrare, și, de altfel, singura dată a înregistrării în sistemul informatizat ECRIS al instanței, iar, față de data comunicării sentinței apelate, 06 și, respectiv, 08 aprilie 2015, în mod evident, nu este în interiorul termenului legal prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.

Împrejurarea susținută de recurenții- reclamanți prin recurs, în sensul că ulterior au completat motivele de apel, socotind instanța, astfel, că acela este termenul de la care curge termenul de prescripție, fără a reține apelul declarat anterior, nu poate fi reținută; termenul de apel este un termen imperativ "de 15 zile de la comunicarea hotărârii" și, prin urmare, un nou apel nu mai poate fi introdus decât dacă se găsește făcut înlăuntrul termenului de apel calculat de la comunicarea hotărârii.

Înalta Curte reține, deci, că decizia atacată a fost pronunțată cu corecta și legala aplicare a dispozițiilor legale mai sus- arătate și cu respectarea întocmai a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nefiind evidentă vreo vătămare a recurenților- reclamanți, în condițiile în care apelul acestora era tardiv formulat.

Față de aceste considerente, constatându-se că, legal și corect instanța de apel și cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a respins apelul declarat de reclamanți ca fiind tardiv, Înalta Curte găsește nefondat recursul declarat de recurenții- reclamanți K., B., C. și G., și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi respins.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții K., B., C. și G. împotriva deciziei civile nr. 1513 din 07 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2017.