ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 58/2017

Decizia nr. 58/2017

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea din 09.07.2013, reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., desființarea următoarelor înscrisuri: acțiunea în revendicare depusa în Dosarul nr. x/1994 al Judecătoriei sectorului 2 București; cerere de legalizare și îinvestire cu titlu executoriu a sentinței civile nr. 6675/1995 a Judecătoriei sectorului 2 București; acțiunea în revendicare depusă în Dosarul nr. x/1997 al Judecătoriei sectorului 2 București; cerere de legalizare și învestire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 59/1998 a Tribunalului București, secția a III-a civilă; cerere de apel împotriva sentinței civile nr. 32/39 din 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 92 alin. (1) și art. 95 pct. 1 din noul C. proc. civ. și art. 245 alin. (1) lit. c

1

) C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 476 din 11.04.2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis excepția lipsei calității procesuale active. În consecință, a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, în contradictoriu cu pârâta A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții B. și C.

Prin decizia civilă nr. 325/A din 19 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în complet de divergență, cu majoritate, s-au admis apelurile formulate de reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2, prin prim-procuror D. și de intervenienții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 476 din 11.04.2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. A fost anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei civile nr. 325/A din 19 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs pârâta A. și intervenienții B. și C.

1

) C. proc. pen. în vigoare la data promovării acțiunii Parchetului Judecătoriei sector 2, întrucât reprezintă o aplicare retroactivă a legii, interzisă de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, iar rezoluția din Dosarul nr. x/P/2001 nu conține dispoziția privind promovarea acțiunii civile, prin urmare nu poate legitima demersul procesual al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, care se dovedește a fi lipsit de calitate procesuală activă.

Recurenta consideră că acțiunea formulată de Parchetul de pe lțngă Judecătoria sector 2 este lipsită de interes, deoarece pe de o parte, prezenta acțiune nu tinde la protejarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor minore sau incapabile, ci din contră, vine să vatăme drepturile legitime ale pârâtei proprietarul de drept al imobilelor revendicate prin actele pretins falsificate, iar pe de altă parte acțiunea nu tinde la protejarea circuitului juridic civil, ci vine să destabilizeze acest circuit, având în vedere că hotărârile prin care instanțele au validat dreptul de proprietate al pârâtei sunt definitive și irevocabile, se bucură de autoritate de lucru judecat, nu mai pot fi contestate nici măcar prin căi extraordinare de atac și au intrat în circuitul juridic civil.

Astfel, susține recurenta, acțiunea Parchetului se dovedește lipsită de orice efect juridic, întrucât chiar dacă s-ar admite acțiunea, calitatea de proprietar a pârâtei rămâne neafectată, întemeindu-se pe acte de proprietate antebelice încheiate de bunicul, respectiv mătușa pârâtei, iar aceste înscrisuri, precum și certificatele de moștenitor subsecvente nu își pierd caracterul opozabil erga omnes prin admiterea acțiunii Parchetului Judecătoriei sector 2.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat casarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 476 din 11 aprilie 2014 pronunțată în același dosar de către Tribunalul București.

Recursul declarat de intervenienții B. și C. așa cum precizează vizează motive care sunt prezentate în cererile de îndreptare, lămurire și completare; nu a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la 11 decembrie 2015, recurenții-intervenienți B. și C. au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca temeinică și legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de recurentă și intervenienți, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin raport s-a constatat că recursul declarat de recurenta

A. este admisibil în principiu, iar recursul declarat de intervenienții B. și C. s-a constatat că este neavenit.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 februarie 2016 în unanimitate, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului.

În urma comunicării raportului, recurenții-intervenienți au depus punct de vedere, decizia nr. 1315 din 17 februarie a Înalte Curți de Casație și Justiție, secția civilă, adresa emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 către C. prin care solicită desființarea înscrisurilor false, copia adresei emisă de Primăria Municipiului București către Ministerul de Interne - Serviciul cercetări penale, cerere de intervenție voluntară formulată de cei doi recurenți.

La 23 decembrie 2015 recurenta-pârâtă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de B. și C., ca inadmisibil în principal și, ca nefondat, în subsidiar; cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă D. a solicitat respingerea recursului declarat de A., cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 67 alin. (4) din noul C. proc. civ., calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.

Prin încheierea din data de 25 februarie 2014 Tribunalul București, secția a V-a civilă, în raport de dispozițiile art. 61 din noul C. proc. civ. a calificat cererea ca fiind o cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantului, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2. Prin aceeași încheiere s-a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții B. și C.

Față de faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București nu a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, rezultă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 67 alin. (4) din noul C. proc. civ.

Așadar, recursul declarat de recurenții B. și C. va fi respins ca neavenit.

Potrivit art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea unei hotărâri când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Este adevărat că art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ. se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă față de temeiul legal al acțiunii respectiv art. 245 alin. (1) lit. c

1

) C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că critica recurentei se încadrează în acest motiv de nelegalitate.

Art. 245 alin. (1) lit. c

1

) C. proc. pen. prevede că prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.

Din dispozițiile legale menționate rezultă fără echivoc că procurorul are calitate procesuală activă pentru sesizarea instanței civile competente cu acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris numai în cazul rezoluțiilor sau ordonanțelor prin care se dă soluția de netrimitere în judecată emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006.

Față de faptul că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a fost pronunțată anterior datei de 6 septembrie 2006 (data intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006) prin care a fost introdus art. 245 lit. c

1

) C. proc. pen. rezultă fără echivoc că Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 nu are calitate procesuală activă.

Așadar, față de succesiunea modificării actului normativ menționat reiese că art. 245 alin. (1) lit. c

1

) C. proc. pen. nu poate legitima activ procurorul pentru a sesiza instanța civilă în vederea desființării înscrisului falsificat în cazul soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse anterior intrării în vigoare.

În alți termeni, față de data pronunțării rezoluției nr. 6215/P/2001 din 2 august 2006 și data intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006 prin care a fost introdus art. 245 lit. c

1

) C. proc. pen. Înalta Curte reține că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 245 alin. (1) lit. c

1

) C. proc. pen.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 497 din noul C. proc. civ. va admite recursul declarat de A., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. și C., intervenienți accesoriu în interesul reclamantului, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București, împotriva deciziei civile nr. 325/A din 19 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca neavenit.

Admite recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 325/A din 19 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 ianuarie 2017.