ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3648/2018

Ședința publică din data de 25 septembrie 2018

Asupra recursurilor de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 22 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 71-75, art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Prin cererea reconvențională înregistrată la 5 august 2014, pârâtul-reclamant C., în contradictoriu cu reclamanții-pârâți A. și B. și cu pârâta D., a solicitat:

În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 209 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., art. 15, art. 71-74, art. 1349 și art. 1357 C. civ., art. 30 din Constituția României, art. 8, art. 10 alin. (2), art. 14 și art. 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin cererea depusă la 29 septembrie 2014, reclamanții A. și B. au precizat că solicită obligarea pârâtului C. la plata de daune morale în cuantum de 5.000.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 15904/2014 din 30 septembrie 2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la 8 decembrie 2014, sub nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 199 din 15 februarie 2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamanților-pârâți A. și B. și a pârâtei D.; a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamanta-pârâtă A. și de pârâta D. privind obligarea pârâtului-reclamant C. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 199 din 15 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, reclamanții-pârâți A. și B. au declarat apel, prin care au solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Împotriva aceleiași sentințe, pârâtul-reclamant C. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii cererii reconvenționale.

Pârâtul-reclamant C. a declarat și apel incident împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat admiterea apelului incident și schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și pentru motivul că acesta nu este autorul comentariului publicat în spațiul virtual.

Prin decizia civilă nr. 510A/2017 din 31 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții-reclamanți A. și B. și de apelantul-pârât C. împotriva sentinței civile nr. 199 din 15 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâtul-reclamant C. a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea deciziei recurate și admiterea apelului principal și a apelului incident, cu consecința admiterii cererii reconvenționale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți A. și B. și intimata-pârâtă D. au depus întâmpinare la recursul principal, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimații-reclamanți A. și B. și intimata-pârâtă D. au declarat recurs incident împotriva aceleiași decizii, prin care au solicitat admiterea recursului incident și casarea deciziei recurate, fără să indice motivele de casare pe care își întemeiază recursul incident.

Recurentul-pârât C. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți A. și B. și de intimata-pârâtă D., prin care a solicitat respingerea excepțiilor inadmisibilității și nulității și admiterea recursului.

Recurentul-pârât C. a depus întâmpinare la recursul incident, prin care a solicitat: anularea recursului incident ca netimbrat; respingerea recursului incident ca inadmisibil; anularea recursului incident pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 27 februarie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurentul-pârât C. a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate că recursul principal este admisibil, iar recursul incident este nul pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege.

Recurenții-reclamanți A. și B. și recurenta-pârâtă D. au depus un punct de vedere la raport, prin care au solicitat respingerea recursului principal ca inadmisibil.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului incident invocată de recurentul-pârât C., Înalta Curte apreciază că excepția este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 24 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, "recursul incident și recursul provocat se taxează după regulile prevăzute la alin. (1) și (2)", iar potrivit art. 24 alin. (2) din același act normativ, "în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

De asemenea, conform art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, "acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 RON".

În aplicarea acestor texte de lege, autorii recursului incident au fost înștiințați, prin adresele comunicate la 23 noiembrie 2017, cu privire la obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

În urma comunicării acestor adrese, titularii recursului incident au depus la 5 decembrie 2017, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON .

Având în vedere că autorii recursului incident și-au îndeplinit obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantumul legal datorat până la termenul de examinare a recursurilor în completul de filtru, Înalta Curte va respinge excepția netimbrării recursului incident invocată de recurentul-pârât C..

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului principal și a recursului incident, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă constată că acțiunea introductivă cuprinde două capete principale de cerere, întemeiate pe aceeași cauză și un capăt de cerere accesoriu.

Primul capăt principal de cerere are ca obiect constatarea caracterului ilicit al unor fapte de natură a aduce atingere unor drepturi personal nepatrimoniale ale reclamanților, fiind astfel un capăt de cerere în constatare neevaluabil în bani.

Potrivit art. 125 C. proc. civ., "în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului".

Astfel, cererile în constatarea caracterului ilicit al unor fapte de natură a aduce atingere unor drepturi personal nepatrimoniale urmează regulile prevăzute de legea procesual civilă pentru cererile în realizare.

Or, în materia drepturilor personal nepatrimoniale, cererile în realizare sunt cele care au ca obiect obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani.

Potrivit art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ., "judecătoriile judecă: cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe".

Totodată, conform art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile prin care se soluționează cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, nu sunt supuse recursului.

Cum art. 125 C. proc. civ. prevede că cererile în constatare urmează regimul juridic al cererilor în realizare, rezultă că nu este recunoscut dreptul la recurs nici în privința cererilor în constatarea încălcării drepturilor personal nepatrimoniale.

Al doilea capăt principal de cerere are ca obiect obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 RON, fiind astfel un capăt de cerere în realizare evaluabil în bani. Împrejurarea că, prin cererea depusă la 29 septembrie 2014, reclamanții au precizat că solicită obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 5.000.000 RON nu este de natură a schimba regimul juridic al căilor de atac în timpul procesului.

În acest sens pot fi evocate dispozițiile art. 106 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, "instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect", precum și cele ale art. 106 alin. (2) din același act normativ potrivit cărora, "dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și la judecarea căilor de atac". Astfel, majorarea pretențiilor aferente celui de-al doilea capăt principal de cerere, de la 200.000 RON la 5.000.000 RON, nu poate conduce la schimbarea în timpul procesului a regimului juridic al căilor de atac, motiv pentru care va fi avută în vedere valoarea inițială de 200.000 RON.

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, "efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

Astfel, hotărârilor pronunțate în apel, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013.

Or, această ipoteză este aplicabilă și în prezenta cauză, în condițiile în care decizia atacată cu recurs a fost pronunțată la 31 mai 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că valoarea inițială a celui de-al doilea capăt principal de cerere în cuantum de 200.000 RON este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013.

Prin urmare, nu este recunoscut dreptul la recurs nici în privința capătului principal de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 RON.

Al treilea capăt de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la publicarea, pe cheltuiala sa, a conținutului sentinței ce va fi pronunțată, într-un ziar de largă circulație are caracter accesoriu față de primul capăt de cerere, întrucât soluția dată primului capăt de cerere influențează și soluția dată celui de-al treilea capăt de cerere.

Or, potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".

Considerentele expuse anterior referitoare la nerecunoașterea dreptului la recurs în privința cererii de chemare în judecată sunt pe deplin valabile și în privința cererii reconvenționale, de vreme ce aceasta din urmă cuprinde două capete principale de cerere neevaluabile în bani (pct. 1 și pct. 2 din cererea reconvențională), un capăt principal de cerere evaluabil în bani (pct. 3 din cererea reconvențională) a cărui valoare este inferioară pragului valoric instituit de art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 și un capăt de cerere accesoriu (pct. 4 din cererea reconvențională) față de primele două capete de cerere.

În condițiile în care dreptul la recurs este suprimat atât în privința capetelor principale de cerere neevaluabile în bani, cât și în privința capetelor principale de cerere evaluabile în bani, în funcție de care se determină regimul juridic al căilor de atac, rezultă că decizia civilă nr. 510A/2017 din 31 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Având în vedere că decizia anterior evocată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs principal rezultă că aceeași soluție se impune și în privința recursului incident, conform art. 491 alin. (1) teza I raportat la art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013 raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile atât recursul principal declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 510A/2017 din 31 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, cât și recursul incident declarat de recurenții-reclamanți A. și B. și de recurenta-pârâtă D. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării recursului incident invocată de recurentul-pârât C..

Respinge ca inadmisibil recursul principal declarat de recurentul-pârât C. împotriva deciziei civile nr. 510A/2017 din 31 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenții-reclamanți A. și B. și de recurenta-pârâtă D. împotriva deciziei civile nr. 510A/2017 din 31 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2018.