ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4126/2019

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Galați a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar POSDRU, anularea parțială a Deciziilor de informare nr. x din 5 decembrie 2014 și nr. y din 3 septembrie 2015, în sensul validării salariilor pentru echipa de management și implementare, pentru echipa Partener P1 și a sumei pentru servicii externalizate - activități derulate în Regiunea Nord Est, cât și plata dobânzii legale la aceste sume.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 14 din 31 ianuarie 2017 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Galați în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar POSDRU, a obligat pârâtul să valideze suma de 659.879 RON reprezentând salarii echipa de management și implementare, suma de 25.039 RON reprezentând salarii echipa de management și implementare Partener P1 și suma de 37.972 RON reprezentând sericii externalizate pentru activități derulate în Regiunea Nord - Est, obligând pârâtul și la plata sumei de 2.300 RON cheltuieli de judecată (2.000 RON onorariu apărător și 300 RON taxă de timbru).

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Organismul Intermediar Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (4), (6) și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și menținerea ca legale a actelor administrative atacate. Recurentul a formulat, de asemenea, cerere de lămurire/completare a dispozitivului sentinței atacate, în temeiul dispozițiilor art. 443 - 444 C. proc. civ., ca urmare a neconcordanței sumelor reținute de instanța de fond cu cele menționate în actele contestate. În motivarea recursului, recurentul a susținut în esență, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se autorității de gestiune, singura în măsură a declara eligibilă o cheltuială finanțată prin programul POSDRU. În opinia recurentului-pârât, sentința atacată cuprinde motive contradictorii care încalcă legislația în materie, instanța de fond pornind de la premisa eronată că cererea de finanțare reprezintă temeiul juridic al obligațiilor contractuale asumate de către părți. Totodată, instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente cauzei, în condițiile în care contractul de finanțare a fost încheiat la data de 7 decembrie 2011, devenind incidente dispozițiile Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010. Totodată, instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că plafoanele din ghidul solicitantului sunt plafoane maximale, beneficiarul având obligația stabilirii cuantumului salariilor personalului implicat în proiecte cu finanțare europeană în conformitate cu legislația națională în vigoare și nu implică utilizarea lor autonomă la nivel maxim, fără respectarea legislației privind salarizarea specifică fiecărei funcții.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 28 aprilie 2017, intimatul-reclamant Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate Galați a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil iar, în subsidiar, ca nefondat și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. Sub aspectul inadmisibilității, a arătat că cererea de lămurire/completare a sentinței de fond nu poate fi primită, în raport de dispozițiile art. 443 - 444 C. proc. civ., iar criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ignoră faptul că exercitarea controlului de legalitate de către instanțele judecătorești este prevăzut de lege. Pe fondul recursului, a învederat că hotărârea recurată respectă dispozițiile art. 425 C. proc. civ., fiind dată cu respectarea dispozițiilor legale incidente cauzei, instanța de fond concluzionând în mod just că Legea nr. 284/2010 nu este aplicabilă în cauză, dat fiind faptul că personalul implicat în derularea proiectului nu face parte din personalul plătit din fonduri publice și nici nu poate fi asimilat acestuia.

Procedura derulată în recurs Prin rezoluția din 24 octombrie 2018 a completului investit cu soluționarea cauzei a fost fixat termen pentru soluționarea recursului în ședință publică fără a mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Cu titlu preliminar, se impune precizarea că cererea de completare/lămurire a hotărârii recurate nu poate fi analizată de instanța de recurs, în raport de dispozițiile art. 445 C. proc. civ., potrivit cu care "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 443 - 444". Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ, verificarea legalității invalidării parțiale a cheltuielilor solicitate spre rambursare prin cererea de rambursare finală nr. 9, solicitând validarea cheltuielilor declarate neeligibile și plata dobânzii legale la aceste sume. În susținerea demersului judiciar, intimata-reclamantă a arătat că, urmare a cererii de finanțare nr. x depusă la data de 30.09.2010, între părțile litigante a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x din 5 decembrie 2011 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului "Pregătirea practică - Primul pas spre un loc de muncă", valoarea totală eligibilă a proiectului fiind estimată la 2.112.410 RON. În temeiul contractului sus arătat, intimatul-reclamant a transmis autorității recurente cererea de rambursare nr. x finală din decembrie 2014 în vederea rambursării sumei totale de 1.186.009,15 RON, reprezentând cheltuieli de personal, cheltuieli generale de administrare, precum și alte tipuri de costuri. Prin Scrisoarea de informare nr. x din 5 decembrie 2014, recurentul a validat doar suma de 467.543,93 RON, diferența de 718.465,23 RON fiind declarată ca neeligibilă (645.584,32 RON cheltuieli cu resurse umane, 26.186,90 RON alte tipuri de costuri, 46.694 RON cheltuieli generale de administrare). Urmare a soluționării contestației administrative formulate împotriva scrisorii de informare, membrii comisiei de contestație au validat suplimentar suma de 15.026 RON, declararea neeligibilității restului de cheltuieli solicitate spre rambursare fiind justificată prin nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 284/2010 în privința cheltuielilor cu salariile experților, nerespectarea dispozițiilor anexei 1 a Ordinului nr. 1117/2010 în privința cheltuielilor cu diurna experților și cele ale partenerului A., respectiv nerespectarea dispozițiilor Codul fiscal și H.G. nr. 84/2013 în privința cheltuielilor cu transportul. Soluționând cauza, curtea de apel a găsit întemeiată critica de nelegalitate invocată de intimatul-reclamant cu privire la cheltuielile cu salarii, reținând că Legea nr. 284/2010 nu se aplică pentru stabilirea eligibilității unor cheltuieli din fonduri europene, motiv pentru care a obligat autoritatea recurentă să valideze toate categoriile de cheltuieli solicitate de către intimatul-reclamant. Această soluție nu este împărtășită de instanța de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situația de fapt stabilită în baza înscrisurilor administrate. Astfel, contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte reține că Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice este aplicabilă drepturilor salariale ale personalului angajat în baza Contractului de finanțare nr. x din 5 decembrie 2011. Aceasta întrucât, așa cum rezultă din înscrisurile depuse, contractul de finanțare a fost încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010, munca prestată de către experți derulându-se în perioada 3 ianuarie 2012 - 2 ianuarie 2014, conform actelor adiționale depuse la dosarul cauzei . Această concluzie se impune și în considerarea Deciziei nr. 5/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căruia se statuează că "din cuprinsul dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea cadru nr. 284/2010 rezultă că, de la data intrării în vigoare a legii, singura modalitate de plată a specialiștilor implicați în cadrul proiectelor finanțate din fonduri comunitare o constituie aplicarea unei majorări la salariul de bază". Or, în speță, așa cum rezultă din cele ce preced contractul de finanțare a fost încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010, stabilirea drepturilor salariale ale specialiștilor implicați în proiectul supus verificării în prezenta cauză urmând să se facă cu respectarea dispozițiilor acestei legi. În contextul arătat, soluția de admitere a cererii de chemare în judecată exclusiv în considerarea neaplicării dispozițiilor Legii nr. 284/2014, fără o cercetare aprofundată a tuturor cererilor și apărărilor părților sub aspectul eligibilității mai multor categorii de cheltuieli solicitate de intimatul-reclamant echivalează cu necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea instanței de recurs să exercite controlul judiciar asupra sentinței. Găsind fondat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu for fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este nefondat, întrucât instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, posibilitatea formulării unei acțiuni împotriva deciziei pronunțată în soluționarea contestației administrative formulată împotriva deciziei autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a exclude de la rambursare cheltuielile care nu respectă condițiile de eligibilitate, precum și competența instanței de contencios administrativ de a se pronunța asupra unei astfel de acțiunii fiind expres prevăzute în dispozițiile art. 51 alin. (2) coroborat cu art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011. În raport de motivele mai sus reținute, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să valorifice toate susținerile și apărările părților din proces și, totodată, să analizeze întregul material probator administrat în cauză, în vederea lămuririi pe deplin a situației de fapt, cu luarea în considerare a dezlegărilor date de instanța de control judiciar.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.