ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1238/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1238/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată la data de 24 februarie 2019 pe rolul Judecătoriei Cornetu, Societatea Profesională de Executori Judecătorești A., prin executorul judecătoresc B., pentru creditoarea C. SA, în contradictoriu cu debitorii Birou Executor Judecătoresc D. și E. SRL (dobânditor al imobilelor ipotecate în favoarea C. SA), a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare asupra imobilelor nominalizate în cuprinsul cererii introductive, proprietatea societății E. SRL, executarea privind recuperarea creanței creditoarei în valoare de 742.567,60 RON, la care se adaugă dobânzile aferente ce vor curge până la stingerea integrală a creanței aflate în sold.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 651 alin. (1), art. 652, art. 817, art. 819, art. 666 alin. (1) și următoarele din C. proc. civ.
Prin Sentința civilă nr. 522 din 8 februarie 2019 Judecătoria Cornetu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiași.
În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că la data depunerii cererii de executare silită la executor, respectiv 7 noiembrie 2018, debitorul principal BEJ D. avea sediul în Filiași, Bd. x, județ Dolj, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Filiași.
Învestită prin declinare, Judecătoria Filiași a pronunțat Sentința civilă nr. 211 din 21 martie 2019 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că stabilirea competenței instanței de executare se face prin raportare la sediul societății debitoare care are în proprietate imobilele față de care se solicită încuviințarea executării silite - societatea E. S.R.L. cu sediul în orașul Pantelimon, str. x, județul Ilfov.
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul cererii deduse judecății îl constituie acțiunea prin care petenta Societatea Profesională de Executori Judecătorești A., prin executor judecătoresc B., pentru creditoarea C. S.A., în contradictoriu cu debitorii BEJ D. și E. SRL (dobânditor al imobilelor ipotecate în favoarea C. SA), a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare.
În materia executării silite sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în temeiul cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În speță, debitorul BEJ D. a garantat rambursarea creditului acordat de creditoarea C. SA cu imobilele menționate în cerere, împotriva debitorilor:
- Birou Executor Judecătoresc D. - sediul în Filiași, jud. Dolj
- D. (garant fidejusor) - cu domiciliul în Filiași, jud. Dolj
- E. SRL - cu sediul în Pantelimon, jud. Ilfov.
Cum executarea silită a fost îndreptată împotriva mai multor debitori, având domicilii/sedii diferite, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, ar reveni atât Judecătoriei Filiași, cât și Judecătoriei Cornetu.
Înalta Curte reține că, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.
De asemenea, devin aplicabile și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.
În cauza dedusă judecății, prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Cornetu, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv, competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
În consecință, având în vedere că, prin cererea formulată executorul judecătoresc a sesizat mai întâi Judecătoria Cornetu, instanță de executare competentă în raport de sediul, respectiv domiciliul a doi dintre cei trei debitori, față de dispozițiile legale mai sus menționate, Înalta Curte constată că aparține acestei instanțe competența teritorială de soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2019.