ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 954/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 09 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.10.2017, precum și suspendarea executării acesteia până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond.

Soluția instanței de fond

Prin încheierea din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj.

S-a dispus suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/26.10.2017 emisă de A.J.F.P. Gorj, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Se revine cu adresă către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj pentru a comunica actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. x/26.10.2017.

Recursul.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs parata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, că acesta nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât vizează fondul actului, care se analizează dosar în cadrul acțiunii în anulare.

Totodată, s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 213 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora măsurile asiguratorii pot fi luate și anterior emiterii titlului de creanță.

De asemenea, s-a susținut că actul administrativ a fost emis ca urmare a existenței unei răspunderi fiscale stabilite în sarcina intimatei reclamante.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, s-a învederat că instanța a reținut doar estimările reclamantei, estimări care nu sunt justificate.

În ceea ce privește reținerea instanței cu privire la numărul de 59 de salariați, s-a precizat că o pagubă în patrimoniul terților nu poate fi reținută în dovedirea acestei condiții.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat suspendarea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.10.2017.

În drept, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuși titlu executoriu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs reține că judecătorul fondului, reținând aspecte privind necomunicarea deciziei de impunere, s-a pronunțat exclusiv prin prisma dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se poate reține o intruziune nepermisă în sfera acțiunii în anularea actului

Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte constată că întotdeauna cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Cu privire la prima condiție legală - existența unui caz bine justificat - Înalta Curte, în plus față de considerentele reținute de prima instanță, constată că decizia a cărei aparență de nelegalitate se invocă a trecut prin filtrul de judecată al primei instanțe fiind dispusă anularea acesteia prin sentința nr. 109 pronunțată de Curtea de Apel Craiova din data de 21.02.2018.

Totodată, în prezenta cauză, în cadrul probei cu înscrisuri s-a depus Decizia nr. 406/7.08.2018 privind soluționarea contestației formulate de reclamanta A. SA prin care s-a desființat parțial Decizia de impunere nr. x/26.10.2017, care a stat la baza emiterii deciziei atacate în prezenta cauză. Organul de soluționare a contestației a dispus organului fiscal să procedeze la o nouă verificare a operațiunilor și să recalculeze sumele reținute în sarcina reclamantei.

În aceste condiții, constată instanța de control judiciar că, desființarea de către autoritatea emitentă a deciziei de impunere, reprezintă un argument privind răsturnarea prezumției de legalitate al actului fiscal.

Cât privește îndeplinirea cerinței pagubei iminente, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Așadar, aprecierea instanței de fond, în sensul că plata unei sume apreciabile, cu consecința afectării în mod grav a activității societății, face oportună măsura suspendării executării procesului-verbal de constatare a neregulilor, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj împotriva încheierii din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2019.

GGC - OB