ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5029/2019

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 1 pct. 1 lit. g) din H.G. nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 143 din 28 iunie 2017, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, pentru anularea art. 1 pct. 1 lit. g) din H.G. nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor. A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne, în interesul Guvernului României.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea în totalitate a sentinței atacate, admiterea acțiunii și anularea art. 1 pct. 1 lit. g) din H.G. nr. 537/2007.

În motivarea recursului, a arătat că a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal prin care a fost sancționat contravențional cu plata unei amenzi în valoare de 500 RON, în calitate de administrator al unui atelier auto, iar principalul motiv de nelegalitate care susține cererea de anulare a procesului-verbal constă în faptul că a fost sancționat pentru o contravenție care nu este prevăzută, fapta neputând să constituie contravenție raportat la latura obiectivă indicată în H.G. nr. 537 din 6 iunie 2017.

Recurentul a arătat că prevederea de la art. 1 pct. l lit. g) din H.G. nr. 537/2007 este nelegală raportat la formularea prea largă și neclară. Această prevedere încalcă dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, care impun oricărui act normativ prin care se stabilește o contravenție necesitatea să cuprindă descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea. Or, la lit. g) de la pct. 1 art. 1 din H.G. nr. 537/2007, legiuitorul înțelege să folosească expresia "neasigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor", fără a descrie care sunt aceste măsuri corespunzătoare și fără să facă trimitere la o altă normă care să cuprindă aceste "măsuri corespunzătoare".

Latura obiectivă a contravenției constă în acțiunea sau inacțiunea descrisă în norma de stabilire și sancționare a contravenției, în urmarea pe care comportamentul ilicit îl produce, precum și în raportul de cauzalitate care trebuie să existe între cele două elemente de mai sus. Instanța de fond s-a pronunțat cu privire la existența laturii obiective a contravenției din prevederea art. 1 pct. 1 lit. g) din H.G. nr. 537/2007, statuând că identificarea faptei ce constituie contravenție constă în omisiunea de a lua măsurile corespunzătoare împotriva incendiilor în timpul în care activitatea este întreruptă, însă nu s-a pronunțat cu privire la adevărata problemă la care a făcut referire, mai exact, omisiunea de a lua măsurile corespunzătoare nu poate reprezenta o faptă care constituie contravenție, atâta vreme cât nu sunt precizate sau măcar exemplificate aceste măsuri corespunzătoare. Sintagma "măsuri corespunzătoare" generează incertitudine absolută, nefiind posibil pentru persoanele cărora se adresează să deducă sau să înțeleagă care sunt în concret aceste măsuri, astfel încât ele să poată fi respectate.

Spre exemplificare, reia descrierea faptei efectuată de către agentul constatator care l-a sancționat contravențional:

H.G. nr. 537/2007, fiind un act normativ, nu poate fi atacată cu o excepție de neconstituționalitate, dar miza problemei juridice este aceeași care apare în cazul unei prevederi legislative care încalcă imperativul lex certa și este declarată neconstituțională. Spre exemplificare, face trimitere la Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017 a Curții Constituționale care a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la sintagma "îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu ", aceasta fiind prea generală, vagă, permițând echivocul. Consideră că se află într-o situație similară, prevederile art. 1 pct. 1 lit. g) din H.G. nr. 537/2007 fiind la fel de neclare și mult prea generale.

Instanța de fond face trimitere la art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 307/2006, arătând că obligațiile cuprinse în aceste dispoziții sunt cele care incumbă persoanelor fizice și juridice, iar nerespectarea acestora atrage sancțiuni contravenționale stabilite prin H.G. nr. 537/2007, conform prevederilor art. 45 alin. (2) din lege. Din analiza acestor texte de lege rezultă o definiție dată conceptului de "apărare împotriva incendiilor", neprecizându-se în concret care ar putea fi "măsurile corespunzătoare" care trebuie luate împotriva incendiilor. Problema ridicată cu privire la neclaritatea prevederii hotărârii rămâne, așadar, nesoluționată.

Prevederea de la art. 1 pct. l lit. g) din H.G. nr. 537/2007 încalcă prevederile art. 1 alin. (2), art. 8 alin. (4), art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Dispozițiile unui text de lege care stabilește o contravenție se supun Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevăd că actele normative se elaborează în conformitate cu prevederile Constituției României (art. 1 alin. (2), textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil (art. 8 alin. (4), într-un mod clar și precis care să excludă orice echivoc (art. 36 alin. (1).

Reiterând textul art. 1 pct. 1 lit. g) din H.G. nr. 537/2007, acesta nu prevede care sunt măsurile corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor care trebuiau luate în timpul în care activitatea era întreruptă și în lipsa cărora persoana poate fi sancționată contravențional, motiv pentru care consideră că reglementarea este prea largă și generală, permițând un grad mare de echivoc.

În motivarea instanței de fond se observă că aceasta face din nou trimitere la art. 1 alin. (1) din Legea 307/2006, unde legiuitorul nu a făcut altceva decât să definească ce se înțelege prin "apărarea împotriva incendiilor" și să detalieze semnificația anumitor termeni, fără să descrie care ar trebui să fie măsurile corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor care trebuie luate în timpul în care activitatea este întreruptă.

Prevederea din art. 1 pct. 1 lit. g) din H.G. nr. 537/2007 este nelegală, deoarece încalcă mai multe prevederi și principii de ordin constituțional și supraconstituțional. Încalcă art. 23 alin. (1) din Constituția României, conform căruia "libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile". Dreptul la siguranță se referă inclusiv la siguranța raporturilor juridice. Principiul securității juridice, exigență consfințită atât prin art. 23 alin. (1) din Constituție, cât și prin dreptul european, impune claritatea și precizia normelor juridice, astfel încât persoanele interesate să cunoască drepturile și obligațiile pe care le au.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 282 din 21 mai 2014, cerința clarității legii a fost ridicată la nivel constituțional, nerespectarea normelor de tehnică legislativă ducând la apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice.

Sunt încălcate prevederile art. 6 din Carta Universală a Drepturilor fundamentale a U.E. Pe baza securității juridice, C.E.D.O. a sancționat lipsa de coerență și claritate a dreptului, dispunând în jurisprudența sa că "odată ce a fost adoptată o soluție de către Stat ea trebuie implementată cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea indică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea - fie ea legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita Statului (par. 92 - cauza Păduraru c. România)". Rezultă, așadar, că necesitatea clarității, preciziei și coerenței este fundamentală pentru respectarea principiului securității raporturilor juridice, pentru accesul liber la justiție și egalitatea în fața legii și a autorităților publice.

Vătămarea produsă este evidentă, raportat la faptul că a fost sancționat în temeiul acestui text legal și i-a fost astfel aplicată sancțiunea amenzii prin procesul-verbal la care a făcut referire în descrierea stării de fapt, producându-i-se un prejudiciu material evident.

Intimatul pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Consideră că în mod corect instanța de fond a constatat faptul că, din conținutul actului normativ, rezultă că norma edictată este prin conținutul său clară și precisă, fără să nesocotească securitatea raporturilor juridice, persoanele în cauză având posibilitatea să cunoască consecințele juridice ale acțiunilor și omisiunilor, având posibilitatea sa cunoască într-o manieră clară și precisă obligațiile care le incumbă, existând certitudinea ca jurisdicțiile naționale să asigure verificarea respectării obligațiilor legale. Actul respecta exigentele stabilite de legea privind normele de tehnica legislativă, existând nota de fundamentare care descrie scopul emiterii actului, precum și avizul Consiliului Legislativ referitor la proiectul de Hotărâre, actul fiind emis potrivit abilităților stabilite de art. 108 din Constituție.

Intimatul-intervenient Ministerul Administrației și Internelor a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textelor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează, recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Pe fondul recursului, a arătat că soluția instanței de fond este legală. Apreciază că art. 1 pct. 1 lit. g) din H.G. nr. 537/2007 stabilește clar și precis fapta ce constituie contravenție, fiind astfel în acord cu prevederile art. 8 din Legea nr. 24/2000.

H.G. nr. 537/2007 stabilește la art. 1 pct. 1 lit. g) sancțiunea pentru nerespectarea prevederilor art. 27 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 163/2007, respectiv "pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă, de exemplu, noaptea, în zilele nelucrătoare, în sărbătorile legale sau în alte situații, este obligatorie asigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor."

Ordinul nr. 163/2007 este un act normativ cu caracter general prin care legiuitorul a statuat măsurile generale de apărare împotriva incendiilor, care se aplică la proiectarea, executarea și exploatarea construcțiilor, instalațiilor și amenajărilor, fără a stabili măsuri specifice în parte. Pentru stabilirea acestor măsuri, la art. 154 s-a stabilit completarea acestuia cu dispoziții generale pentru categorii de construcții și activități, emise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate prin ordin al ministrului afacerilor interne. I.G.S.U. a elaborat și emis Dispozițiile generale de apărare împotriva incendiilor la ateliere și spații de întreținere și reparații, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 211/2010. Astfel, pentru a descrie în concret fapta și a indica "măsurile corespunzătoare", art. 27 din Ordinul nr. 163/2007 se coroborează cu art. 138 din Ordinul nr. 211/2010, conform căruia înainte de a se introduce autovehiculele în ateliere se scoate carburantul din rezervoare, depozitându-se în afara atelierelor, și se desfac legăturile la bornele acumulatoarelor, în condițiile în care acestea reprezintă potențiale surse de generare de incendiu/explozie.

Asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-intervenient Ministerul Administrației și Internelor, în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.", examinând motivele de recurs, Înalta Curte constată că a fost invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar motivele prezentate pot fi încadrate, față de conținutul acestora, în acest motiv de casare, considerente pentru care va respinge excepția nulității recursului.

Examinând recursul formulat, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., privind aplicarea greșită a dispozițiilor legale, este nefondat.

Acțiunea în anularea art. 1 pct. 1 lit. g) din Hotărârea Guvernului nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor a fost formulată de reclamantul A. ca urmare a faptului că a fost sancționat contravențional cu plata unei amenzi în valoare de 500 RON, în calitate de administrator al unui atelier auto, pentru incendiul din data de 1 aprilie 2012 la imobilele situate pe strada x nr. 35 și 37 din Sibiu, în sarcina sa reținându-se faptul că "nu au fost luate măsurile corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor pe timpul cât activitatea normală este întreruptă. Am constatat autoturisme în interiorul service-ului auto, pe bancul de lucru conectate la bateriile de acumulator, cauză a incendiului produs la 1 aprilie 2012". Împotriva procesului-verbal de contravenție, reclamantul a formulat plângere contravențională, care formează obiectul Dosarului nr. x/2012 al Judecătoriei Sibiu.

Hotărârea Guvernului nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 395 din 12 iunie 2007.

A fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 45 alin. (3) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Sunt nefondate motivele de recurs privind faptul că prevederea de la art. 1 pct. 1 lit. g) din H.G. nr. 537/2007 este nelegală, raportat la formularea prea largă și neclară, că sunt încălcate dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la faptul că omisiunea de a lua măsurile corespunzătoare nu poate reprezenta o faptă care constituie contravenție, cât timp nu sunt precizate sau măcar exemplificate aceste măsuri corespunzătoare, că sintagma "măsuri corespunzătoare" generează incertitudine absolută, fiind încălcate prevederile Legii nr. 24/2000, art. 1 alin. (2), art. 8 alin. (4), art. 36 alin. (1).

Legalitatea actului administrativ presupune ca actul să fie emis de autoritatea competentă în limitele competenței sale, în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, să fie conform cu Constituția, legile și actele normative în vigoare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,"Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept.". Art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 prevede că "Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce.", iar art. 36 alin. (1) din același act normativ prevede că "Actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie".

Aceste dispoziții sunt respectate prin art. 1 pct. 1 lit. g) din H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, care prevede că "Constituie contravenții la normele de prevenire și stingere a incendiilor următoarele fapte și se sancționează după cum urmează: 1. cu amendă de la 100 RON la 500 RON: (...) g) neasigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor în timpul în care activitatea normală este întreruptă;".

Dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevăd că actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și sancțiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea.

Identificarea în concret a laturii obiective a contravenției, care constă în neasigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor în timpul în care activitatea normală este întreruptă, trebuie să aibă în vedere faptul că H.G. nr. 537/2007 a fost emisă pentru stabilirea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor și sancțiunilor contravenționale, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, privind actele Guvernului, și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, potrivit căruia "(3) Contravențiile la normele de prevenire și stingere a incendiilor și sancțiunile contravenționale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.".

Instanța de fond a reținut în mod corect că legiuitorul a stabilit sancționarea cu amendă contravențională pentru neasigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor, având în vedere obligațiile ce incumbă persoanelor fizice sau juridice în domeniul apărării împotriva incendiilor,

Legea nr. 307/2006 prevede că apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public, național, cu caracter permanent, la care sunt obligate să participe autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și toate persoanele fizice și juridice aflate pe teritoriul României, și instituie obligații privind apărarea împotriva incendiilor, inclusiv în sarcina administratorului, conducătorului instituției, utilizatorului și salariatului.

Principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de art. 4 din Legea nr. 24/2000 impune ca actele normative să se elaboreze în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, astfel că se impune a fi avut în vedere întreg cadrul legislativ care are la bază Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 307/2006, care prevede că Inspectoratul General elaborează strategii, norme, reglementări tehnice și dispoziții generale privind apărarea împotriva incendiilor, obligatorii pe întregul teritoriu al României, care se aprobă prin ordin al ministrului administrației și internelor, a fost emis de Ministerul Administrației și Internelor Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 216 din 29 martie 2007, prin care s-au stabilit principiile, criteriile de performanță și condițiile tehnice generale privind asigurarea cerinței esențiale "securitate la incendiu" pentru construcții, instalații și amenajări, precum și regulile și măsurile generale de prevenire și stingere a incendiilor, iar acesta prevede la art. 27 că "Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă, de exemplu, noaptea, în zilele nelucrătoare, în sărbătorile legale sau în alte situații, este obligatorie asigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor.".

De asemenea, art. 154 din Ordinul nr. 163/2007 prevede că se completează cu dispozițiile generale pentru categorii de construcții și de activități, emise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, iar potrivit art. 155, ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale emit norme și reglementări tehnice de apărare împotriva incendiilor, specifice domeniilor de competență ale acestora, iar organele administrației publice locale instituie reguli și măsuri specifice în domeniul apărării împotriva incendiilor, potrivit competențelor și obligațiilor legale, reglementările fiind obligatorii pentru domeniul de activitate specific, respectiv pentru unitatea administrativ-teritorială.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 307/2006 a fost emis de Ministerul Administrației și Internelor Ordinul nr. 211/2010 pentru aprobarea Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor la ateliere și spații de întreținere și reparații, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 663 din 28 septembrie 2010, prin care sunt stabilite cerințele minime necesare pentru prevenirea și reducerea riscurilor de producere a incendiilor, asigurarea condițiilor necesare pentru limitarea propagării și dezvoltării acestora prin măsuri tehnice și organizatorice, asigurarea siguranței utilizatorilor și forțelor care acționează la intervenție, securității spațiilor și construcțiilor noi și a celor existente, destinate activităților permanente de întreținere și reparații ale aparaturii, echipamentelor, mașinilor, utilajelor, instalațiilor și altora similare, protecției conținutului acestora în caz de incendiu, cât și a mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență determinate de incendii în acest tip de obiective.

Art. 3 din acest Ordin prevede că se completează cu prevederile specifice din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 163/2007, și cu alte reglementări tehnice din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor aplicabile exploatării construcțiilor și instalațiilor utilitare aferente acestora, precum și construcțiilor cu destinație ateliere și spații de întreținere și reparații ale aparaturii, echipamentelor, mașinilor, utilajelor, instalațiilor și altora asemenea.

Raportat la susținerile invocate de recurent, în acest act normativ, Capitolul II - Reguli și măsuri de prevenire a incendiilor, Secțiunea a 2-a - Prevederi specifice pentru ateliere și spații de întreținere și reparații, art. 138 prevede că "Înainte de a se introduce autovehiculele în ateliere se scoate carburantul din rezervoare, depozitându-se în afara atelierelor, și se desfac legăturile la bornele acumulatoarelor, în condițiile în care acestea reprezintă potențiale surse de generare de incendiu/explozie".

Având în vedere cadrul legislativ menționat, în condițiile în care pentru diferite domenii de activitate sunt stabilite măsuri specifice, în funcție de particularităților pe care le are fiecare activitate, noțiunea de măsuri corespunzătoare are în vedere măsurile de apărare împotriva incendiilor corespunzătoare atelierelor și spațiilor de întreținere și reparații, prevăzute de actul normativ care le reglementează, motivele de recurs invocate de reclamant fiind nefondate.

Analiza și aprecierea concretă a măsurilor corespunzătoare a căror neasigurare se impută persoanei în sarcina căreia se reține nerespectarea dispozițiilor legale se realizează în raport de fapta săvârșită constatată ca fiind contravenție, și nu fac obiectul prezentei cauze. Legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție se examinează de instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.

În ceea ce privește încălcarea art. 23 alin. (1) din Constituția României, cu trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 282 din 21 mai 2014, invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte observă că art. 23 alin. (1) din Constituție se referă la libertatea individuală și siguranța persoanei ("Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile."), iar prin Decizia nr. 282 din 21 mai 2014 a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, raportat la dispozițiilor constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) teza întâi potrivit căruia proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, art. 45 privind libertatea economică și art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) referitor la economia de piață.

Într-adevăr, referitor la principiul securității juridice, Curtea Constituțională s-a pronunțat. Prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 347 din 6 mai 2008, Curtea Constituțională a subliniat că "(...) deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa", iar prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 5 din 7 ianuarie 2014, a reținut că "nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii".

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că principiul securității raporturilor juridice decurge implicit din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și constituie unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept, că sintagma "prevăzut de lege" înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, dar și calitatea legii în cauză, aceasta trebuie să fie accesibilă și previzibilă (Hotărârea din 4 mai 2000, Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55), odată ce statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții (Hotărârea din 6 decembrie 2007, Cauza Beian împotriva României, paragraful 33).

Norma a cărei anulare se solicită în prezenta cauză îndeplinește aceste cerințe. În acest sens, și ținând seama și de considerentele anterioare, în raport de conținutul textului de hotărâre de guvern, emisă în baza legii, pentru stabilirea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că este clară și precisă, este lipsită de echivoc, nu lasă loc de interpretări ambigue, având un caracter predictibil sub aspectul conduitei prescrise, fiind respectate exigențele stabilite de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Pentru aceste motive, sentința recurată este legală, instanța de fond a constatat în mod corect, cu aplicarea dispozițiilor legale incidente, că este neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant pentru anularea art. 1 pct. 1 lit. g) din Hotărârea Guvernului nr. 537 din 6 iunie 2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.