ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1376/2017

HOTĂRÂRE

03.10.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1376/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 4 aprilie 2017, sub nr. x/2017, creditoarea A.., în contradictoriu cu debitoarea B. și terțul poprit S.C. C. S.R.L., a solicitat validarea popririi înființate la 19 ianuarie 2017, în dosarul de executare nr. 697/2012, al B.E.J. D..

La termenul de judecată din 26 aprilie 2017, Judecătoria Constanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

Prin sentința civilă nr. 5231 din 3 mai 2017, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Constanța a reținut în esență următoarele:

Litigiul dedus judecății privește procedura de validare a popririi înființate în dosarul de executare silită nr. x/2012, aflat pe rolul B.E.J. D., astfel încât sunt aplicabile dispozițiile procedurale din faza executării silite.

Au fost evocate atât dispozițiile art. 790 alin. (1) din noul C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 651 alin. (1) din același act normativ.

S-a reținut că, în cazul procedurii de executare silită, legiuitorul a stabilit o competență materială și teritorială de ordine publică, în sensul că toate cererile din această etapă procesuală se soluționează de instanța de executare, a cărei competență materială și teritorială este stabilită în mod imperativ de art. 651 din noul C. proc. civ.

S-a constatat că debitorul împotriva căruia a fost demarată procedura de executare silită are domiciliul în localitatea Mangalia, conform mențiunii făcute de creditoare în cuprinsul cererii deduse judecății.

Totodată, s-a reținut că domiciliul actual al debitorului, rezultat din verificările efectuate la D.E.P.A.B.D., este în București, șos. x, astfel încât instanța de executare este Judecătoria Sectorului 4 București.

De asemenea, au fost evocate dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 din noul C. proc. civ. și dispozițiile art. 130 alin. (2) din același act normativ.

Având în vedere că necompetența teritorială incidentă în cauză este una de ordine publică, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța și, totodată, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 20 iunie 2017, sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 8864 din 10 iulie 2017, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța; a constatat că a intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Constanța și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei sentințe, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut următoarele:

Au fost evocate dispozițiile art. 25 alin. (1) din noul C. proc. civ. și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru determinarea legii procesuale aplicabile în timp.

Totodată, s-a făcut referire la dispozițiile art. 622 alin. (2) din noul C. proc. civ. și la cele ale art. 663 din același act normativ.

Având în vedere că în dosarul de executare nr. 697/2012, cererea de executare silită a fost formulată la 12 iulie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., s-a reținut că sunt aplicabile normele C. proc. civ. din 1865.

S-a apreciat că în temeiul dispozițiilor art. 460 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, competența de soluționare a cererii de validare a popririi aparține instanței de executare, iar potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2) din același act normativ, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

De asemenea, s-a constatat că prin adresa emisă la 19 ianuarie 2017, de B.E.J. D. în dosarul de executare nr. 697/2012, s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor pe care terțul poprit C. S.R.L. le datorează debitoarei B., terțul poprit având sediul în Constanța, Bulevardul x, județul Constanța.

Față de aceste aspecte, s-a reținut că executarea silită prin poprire se desfășoară în raza teritorială a orașului Constanța, unde se află sediul terțului poprit C. S.R.L.

S-a statuat că dispozițiile art. 460 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 instituie în favoarea instanței de executare o competență teritorială absolută care, conform art. 159 alin. (1) pct. 3 din același act normativ, nu poate fi înlăturată.

Astfel, s-a reținut că Judecătoria Constanța a declinat în mod greșit cauza către Judecătoria Sectorului 4 București prin aplicarea textelor din noul C. proc. civ., întrucât aceste texte de lege nu erau aplicabile unei executări silite începute anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ.

Apreciind că nu este competentă teritorial să soluționeze cauza, în temeiul dispozițiilor anterior evocate, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 august 2017, sub nr. x/2017.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se constată că pentru emiterea regulatorului de competență este necesar ca două sau mai multe instanțe să se declare deopotrivă necompetente să judece aceeași pricină, ca declinările de competență între instanțele sesizate să fie reciproce și ca cel puțin una dintre instanțe să fie competentă să soluționeze cauza.

Verificând dacă sunt îndeplinite aceste condiții, se reține că instanțele aflate în conflict de competență - Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Constanța - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

În prezenta cauză, conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Constanța a avut la bază raportarea celor două instanțe la acte normative diferite în vederea stabilirii competenței teritoriale.

Astfel, în timp ce Judecătoria Constanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile noului C. proc. civ. - Legea nr. 134/2010, Judecătoria Sectorului 4 București a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. din 1865.

În conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", iar potrivit art. 25 alin. (1) din noul C. proc. civ., "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

Din analiza coroborată a acestor norme tranzitorii, rezultă că executările silite începute sub imperiul vechiul C. proc. civ. rămân supuse acelei legi, iar cele începute după data intrării în vigoare a noului C. proc. civ. sunt guvernate de noua lege procesual civilă.

Prin raportare la aceste considerații, se constată că prin cererea formulată de creditoarea A. s-a solicitat validarea popririi înființate la 19 ianuarie 2017, în dosarul de executare nr. 697/2012, aflat pe rolul B.E.J. D..

Totodată, se constată că prin încheierea nr. 558/C din 18 mai 2010, pronunțată de Judecătoria Mangalia în dosarul nr. x/2010, a fost încuviințată executarea silită, prin poprire, a debitoarei B., executare silită ce formează obiectul dosarului execuțional anterior menționat.

Având în vedere că cererea de validare a popririi are natura unui incident procedural ivit în faza executării silite, iar executarea silită a fost pornită anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., rezultă că pentru stabilirea instanței competente teritorial trebuie avute în vedere dispozițiile C. proc. civ. din 1865.

Astfel, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 460 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, cererea de validare a popririi este de competența instanței de executare, iar dispozițiile art. 373 alin. (2) din același act normativ prevăd că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Întrucât părților nu li se permite să deroge de la dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 prin alegerea unei alte instanțe decât cea de executare, rezultă că aceste dispoziții legale instituie un caz de competență teritorială exclusivă.

Or, potrivit dispozițiilor art. 159 alin. (1) teza a II-a pct. 3 din același act normativ, competența teritorială exclusivă este una de ordine publică.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, se constată că executarea silită ce formează obiectul dosarului execuțional nr. x/2012, aflat pe rolul B.E.J. D., se realizează prin modalitatea popririi, iar terțul poprit S.C. C. S.R.L. are sediul în Constanța.

Prin urmare, întrucât cererea de validare a popririi este de competența instanței de executare, iar executarea silită se realizează în circumscripția Judecătoriei Constanța, se poate concluziona în sensul că această instanță este competentă teritorial să soluționeze cererea formulată de creditoarea A.., în contradictoriu cu debitoarea B. și terțul poprit S.C. C. S.R.L.

Pentru considerentele anterior evocate, în aplicarea prevederilor art. 460 alin. (1) și art. 373 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 prin raportare la cele ale art. 22 alin. (5) din același act normativ, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.