ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1736/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe roiul Judecătoriei Sector 2 București la data de 04.10.2017, creditoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B. și cu terțul poprit C. S.R.L., validarea popririi înființate în Dosarul de executare nr. x/2013 al BEJ D.

În drept a invocat prevederile art. 789 și urm. C. proc. civ.

La primul termen de judecată instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 2 București iar prin sentința civilă nr. 1068 din 01.02.2018 instanța a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Prin sentința nr. 1412 din 16.03.2018, Judecătoria Buzău, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cererea de executare silită de față a fost introdusă de creditor la BEJ D. la data de 30.09.2013, când dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. prevedeau că instanța de executare este instanța în raza căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care îegea dispune altfel, iar art. 789 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la momentul începerii executării silite), prevedea că cererile de validare a popririi sunt de competența instanței de executare, neflind, prin urmare, norme derogatorii de la dreptul comun stabilit în art. 650 alin. (1) C. proc. civ.. Cu privire la Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17.06.2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., publicată la data de 16.07.2014, deci ulterior începerii executării silite de față, s-a reținut că nu este incidență în speță, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (potrivit cărora deciziile Curții sunt general obligatorii de la data publicării și au putere numai pentru viitor).

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin demersul pendinte creditoarea S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B. și cu terțul poprit C. S.R.L., validarea popririi înființate în Dosarul de executare nr. x/2013 al BEJ D.

Potrivit art. 790 C. proc. civ., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi se poate sesiza instanța de executare, în vederea validarea popririi.

Prin Decizia nr. 348 din 17.06.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16.07.2014, dată de la care decizia a devenit obligatorie, dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care prevedeau că:

"Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel ", au fost declarate neconstituționale.

Art. 650 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat în urma deciziei Curții Constituționale, definește instanța de executare ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune astfel.

În prezenta cauză, la data învestirii instanței cu cererea de validare a popririi, art. 650 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. era declarat neconstituționaî, iar față de efectele obligatorii ale acestei decizii, competența instanței de executare nu mai poate fi determinată prin raportare la norma în vigoare la data sesizării organului de executare silită, întrucât aceasta ar semnifica implicit ignorarea dezlegărilor date de instanța de contencios constituțional.

Pentru aceste motive, în soluționarea conflictelor de competență ivite între instanțe cu privire la cererile de validare a popririlor înființate anterior declarării neconstituționalității art. 650 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluția stabilirii competenței de soluționare în favoarea judecătoriei de la sediul/domiciliul debitorului, în acord cu decizia Curții Constituționale și cu norma de procedură civilă astfel cum a fost modificată.

În cauză, cererea de executare silită a fost introdusă de creditor la BEJ D. la data de 30.09.2013, iar cererea de validare poprire a fost formulată ulterior publicării Deciziei nr. 348 din 17.06.2014 a Curții Constituționale, la data de 04 octombrie 2017, astfel că instanța de executare competentă să soluționeze cererea de validare poprire - cum este cazul în speța de fața, este judecătoria de la sediul/domiciliul debitorului.

Cum în cauză domiciliul debitorului la momentul formulării cererii de executare silită, se afla în Mun. Buzău, Bd. x, așadar, în circumscripția Judecătoriei Buzău, rezultă că această judecătorie este instanța de executare competentă să soluționeze această cerere.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 10 mai 2018.