ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2017

HOTĂRÂRE
29.09.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1361/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, contestatoarea S.C. A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu intimatele B. și C., contestație la executarea începută în dosarul de executare nr. 447/2011 de BEJ D., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea somației pentru suma de 15.488 RON, inclusiv onorariu executor.

Prin sentința civilă nr. 2738 din 25 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și s-a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

În argumentarea acestei soluții, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reținut că sediul debitoarei este situat pe raza localității Craiova, jud. Dolj iar executarea se face la sediul acesteia astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 373 și 400 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, competența instanței de executare nu este dată de instanța care a încuviințat executarea silită, ci de locul executării.

Prin sentința civilă nr. 8916/2017 din 06 septembrie 2017, Judecătoria Craiova, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reținându-se în esență incidența dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865 având în vedere că executarea silită a fost începută în anul 2011.

Totodată, s-a reținut că potrivit art. 373 alin. (2) și (3) C. proc. civ., instanța de executare se determină la începutul executării silite, în speță, încuviințarea executării silite fiind pronunțată prin încheierea nr. 3582 din 27 octombrie 2011 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, contestatoarea S.C. A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu intimatele B. și C., contestație la executarea începută în dosarul de executare 447/2011 de BEJ D., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea somației pentru suma de 15.488 RON, inclusiv onorariu executor.

Înalta Curte constată că în prezenta cauza sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865 având în vedere prevederile art. 24 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în prezenta cauză, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei executarea a început în cursul anului 2011 fiind deschis dosarul de executare nr. 447/2011.

Dispozițiile art. 399 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865 stabilesc că împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Prevederile art. 400 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc faptul că, contestația se introduce la instanța de executare, prin care urmează a se înțelege potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ. judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea iar conform alin. (3) al aceluiași text legal, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

În speță, din înscrisurile depuse în susținerea contestației la executare, rezultă că prin încheierea nr. 3582 din 27.10.2011 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6636 din 07.06.2011 pronunțată de aceeași instanță.

Astfel, în prezenta cauză, instanța de executare este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, executarea silită fiind încuviințată de această instanță, în toate formele de executare.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 400 alin. (1) și art. 373 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine instanței de executare, respectiv Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1916/2018
Ședința publică din data de 15 mai 2018 Asupra conflictului negativ de competență, a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea, la data de 11 octombrie 2017, sub dosarul nr. x/2017, contestatoarea
ÎCCJ 2017-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1346/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 iunie 2016, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr. x/2016 contestația la executa
ÎCCJ 2017-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1606/2017
cătoriei Râmnicu Vâlcea. 3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/2017. Prin sentința civilă nr. 3852/2017 din 26 iulie 2017 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost admisă excepția de necompetență
ÎCCJ 2018-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2920/2018
atul A., în favoarea Judecătoriei Craiova, totodată au fost disjunse capetele de cerere privind contestația la executare și suspendarea executării silite, care au fost înregistrate sub alt număr, cu termen de judecată la data de 12 iunie 20
ÎCCJ 2019-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1796/2019
Asupra conflictului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 20 mai 2019, în baza dispozițiilor art. 666 C.
Sursă