ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1383/2009

HOTĂRÂRE
14.04.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1383/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 756 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Gorj, inculpatul E.F.T. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. la pedeapsa de 13 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 33, art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.

Starea de arest a inculpatului a fost menținută, iar prevenția a fost dedusă de la 29 august 2008, la zi.

S-a dispus confiscarea cuțitului – corp delict.

Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 10.000 lei și a daunelor morale în cuantum de 40.000 lei în favoarea părților civile, precum și a cheltuielilor judiciare efectuate de acestea în sumă de 2.000 lei.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Inculpatul este vecin cu locuința victimei C.L. Concubina victimei este soră cu tatăl inculpatului. Acesta, în mod sporadic, o vizita pe mătușa sa. Victima nu a fost de acord niciodată cu prezența inculpatului în domiciliul său.

În ziua de 29 august 2008, în jurul orelor 15,00 – 15,30, inculpatul a pătruns, fără drept, în curtea victimei, care în acel moment desfășura unele activități gospodărești. În momentul în care victima a observat prezența acestuia în curtea locuinței, i-a cerut să plece, dar a refuzat și a reacționat spontan, lovind-o cu un cuțit în zona latero-cervicală stânga, producându-i o plagă integrală tăiată de cca. 1 cm.

Martorii E.K.M. și R.V. care se aflau prezenți la locul faptei nu au avut posibilitatea să intervină pentru a înlătura agresiunea și producerea rezultatului acesteia.

După aplicarea acestei lovituri, victima a reușit să sară peste gard în spatele casei, dar în același timp inculpatul a ieșit pe poarta locuinței și s-a năpustit din nou asupra acesteia, aplicându-i mai multe lovituri, care i-au produs grave leziuni în zona pectorală axilară stânga, pe fața mediană a regiunii scapulare dreapta, cât și în zona hemitorace stângă.

Leziunile produse au determinat, de îndată, decesul victimei și potrivit raportului de constatare medico-legală exista legătură de cauzalitate între acestea și rezultatul produs.

Martorii R.V. și E.K.M. au reușit cu mare dificultate să smulgă cuțitul din mâna inculpatului, evitând astfel că aceasta să-și continue agresiunea împotriva lor și a soției victimei care se afla la fața locului.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la fața locului, procese-verbale de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte ale inculpatului și a cuțitului, acte medico-legale, planșe fotografice, declarațiile martorilor și ale inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând reindividualizarea judiciară a pedepsei, urmare a reținerii în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și a circumstanțelor personale atenuante, prevăzută de art. 74 C. pen.; în motivarea apelului s-a arătat că locuința victimei aparținea mătușii inculpatului și urmare a relațiilor de rudenie părțile se vizitau, iar săvârșirea infracțiunii de omor s-a datorat actelor de violență exercitate de victimă asupra inculpatului; de asemenea, s-a invocat starea de boală psihică în caracterizarea persoanei, arătându-se că expertiza psihiatrică atestă că inculpatul are discernământul diminuat.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 30 din 19 februarie 2009, a admis apelul, a desființat sentința pe latură penală și a redus pedepsele aplicate inculpatului la 12 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. și la 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 113 C. pen., inculpatului i s-a aplicat măsura de siguranță a obligării la tratament medical pe perioada executării pedepsei principale și în continuare, până la însănătoșire.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Detenția preventivă a inculpatului a fost dedusă la zi.

Instanța de apel a apreciat că, la individualizarea pedepsei trebuie reținută împrejurarea comiterii infracțiunilor cu discernământ diminuat, certificatul de încadrare în grad de handicap atestând că inculpatul are deficiență funcțională accentuată, pe fondul tulburării schizo-afective, necesitând protecție socială, ceea ce necesită aplicarea unor pedepse orientate la minimul special prevăzut de lege, în acest moment asigurându-se realizarea scopului preventivo-educativ al sancțiunii penale.

Totodată, s-a reținut că inculpatul se află în situația specială reglementară de art. 113 C. pen., respectiv din cauza bolii psihice prezintă pericol pentru societate, ceea ce necesită aplicarea unei măsuri de siguranță, aceea a obligării la tratament medical pe durata executării pedepsei principale și în continuare până la însănătoșire.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul E.F.T., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și redozarea pedepsei aplicate, dându-se o mai mare eficiență dispozițiilor art. 74 C. pen. Totodată, recurentul a solicitat să se rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât victima a sărit cu cuțitul asupra sa și l-a alungat, iar el a ripostat lovind-o.

Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului.

În ziua de 29 august 2008, inculpatul a pătruns, fără drept, în curtea locuinței victimei C.L. și, pe fondul discuțiilor contradictorii cu aceasta, a lovit-o de mai multe ori cu cuțitul, producându-i decesul.

Martorii oculari E.K.M. și R.V. au relatat desfășurarea evenimentului, din declarațiile acestora rezultând că inculpatul este cel care a generat incidentul și a atacat victima.

Contribuția victimei s-a limitat la a-i solicita inculpatului să plece din domiciliul său, ceea ce a determinat reacția violentă a acestuia, descrisă mai sus.

În acest condiții, în mod corect instanțele au reținut că în cauză nu sunt aplicate aplicabile prevederile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât săvârșirea infracțiunii de către inculpat nu a fost determinată de o stare de tulburare produsă inculpatului sau de acte de violență, acțiuni ilicite grave venite din partea victimei.

Individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, astfel cum a fost realizată de instanța de apel, corespunde pe deplin cerințelor art. 72 și art. 52 C. pen.

Curtea de Apel Craiova a dat eficiența cuvenită tuturor împrejurărilor și datelor referitoare la persoana inculpatului, la starea de sănătate a acestuia, la afecțiunile psihice de care acesta suferă și care i-au afectat discernământul, diminuându-i-l.

Au fost avute în vedere actele medicale și medico-legale aflate la dosarul cauzei din care rezultă numeroasele internări ale inculpatului în unități medicale de specialitate și

încadrarea sa în grad de handicap, precum și internarea sa pentru tratament obligatoriu în rețeaua sanitară a Direcției Generale a Penitenciarelor.

Pedeapsa aplicată reflectă în mod just aceste circumstanțe, ca și pericolul social sporit al faptei comise și urmărire grave ale acestuia.

Constatând că pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată inculpatului corespunde și scopului reeducării sociale a inculpatului și este necesară pentru prevenirea săvârșirii de alte infracțiuni, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Timpul reținerii și arestării preventive a acestuia va fi dedus de la 29 august 2008 la 14 aprilie 2009.

Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul M.J.L.C.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.F.T. împotriva Deciziei penale nr. 30 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 29 august 2008 la 14 aprilie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 807/2013
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 208 din 19 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 9713/95/2012, inculpatul S.C.I. a fost condamnat la: -6 ani și 6 luni închisoare p
ÎCCJ 2013-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3390/2013
tă starea de arest a inculpatului. S-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea înregistrării în baza de date a Sistemului Național de Date Genetice Judiciare. A fost obligat inculpatul la 10.000 RON despăgubiri civi
ÎCCJ 2014-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 207/2014
la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea sumei. A fost obligat inculpatul să plătească părților civile B.A., B.L.C. și B.C.C., despăgubiri civile pentru daune materiale în sumă de 12.000 RON și despăgubiri civile pentru
ÎCCJ 2009-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1646/2009
Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Tribunalul Gorj, secția penală, prin sentința penală nr. 743 din 16 decembrie 2008, soluționând cauza penală în primă inst
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84003)
-a aplicat, în baza art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată, potrivit art. 66 C. pen., după
Sursă