ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1634/2017

HOTĂRÂRE

08.11.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1634/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 27.02.2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a chemat în judecată intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea adresei de înființare a popririi asupra sumei de 17.059 RON, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța în cadrul dosarului de executare nr. x/15.02.2017.

La data de 05.04.2017, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

La data de 20.04.2017, contestatorul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a învederat faptul că nu are domiciliul în România. Totodată, a arătat faptul că a locuit în Constanța, str. 6 martie nr. 8 bis, jud. Constanța până la data de 22.06.1990 și ulterior, părăsind România, nu mai are adresă de domiciliu în România. De asemenea, a depus înscrisuri în sensul că a renunțat la cetățenia română.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată din oficiu, a constatat următoarele:

În baza art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, contestația la executare se introduce la instanța judecătorească competentă.

În ceea ce privește competența de soluționare a contestației la executare, în lipsa unor norme speciale în Codul de procedură fiscală, instanța a reținut incidența normelor procesuale de drept comun, prevăzute de C. proc. civ.

Conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare. De asemenea, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Prin urmare, competența instanței de executare este dată, în principal, de domiciliul debitorului, iar în subsidiar de sediul creditorului. În speță, intimata a susținut că domiciliul debitorului se află în Constanța, în timp ce debitorul contestator a susținut că nu își are domiciliul în România. Instanța a reținut că în oricare dintre situații, fie că debitorul își are domiciliul în Constanța, fie că își are domiciliul în străinătate, competența de soluționare a cauzei revine, în temeiul textelor de lege menționate, Judecătoriei Constanța, deoarece debitorul nu are și nu a avut domiciliul în sectorul 5 din București, ci se poate susține doar că are sau a avut domiciliul în Constanța ori că domiciliază în străinătate, iar sediul intimatei este tot în Constanța.

În ceea ce privește locul în care contestatorul este încarcerat, acesta nu poate fi avut în vedere în stabilirea competenței instanței de executare, locul de executare a pedepsei privative de libertate neavând natura juridică a domiciliului.

În aceste condiții, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Judecătoria Constanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale și a admis-o pentru următoarele considerente:

Instanța a reținut că debitorul nu are domiciliul în Constanța și nu este cetățean român. Potrivit art. 86 C. civ.., (1) Cetățenii români au dreptul să își stabilească ori să își schimbe, în mod liber, domiciliul sau reședința, în țară sau în străinătate, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege., iar potrivit Art. 87 C. civ.., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

În speță, contestatorul nu și-a declarat un domiciliu în România, iar în prezent se află încarcerat, nu are și nu a avut domiciliul În Sectorul 5 din București, însă competența în cauză nu se raportează la sediul intimatei, ci la sediul creditorului, care este, în cauză Statul Român. Potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. civ., Statul Român se citează prin Ministerul Finanțelor Publice, al cărui sediu este în sectorul 5 București (str. x). De altfel, sediul intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, care este organ de executare și nu creditor, nu se află în Constanța, ci în Galați (str. x), astfel cum s-a indicat și prin întâmpinare.

În aceste condiții, instanța a reținut că nu este competentă teritorial să judece pricina și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 - București. În baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Judecătoria Sectorului 5 București iar în baza art. 134, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind, în favoarea Judecătoriei Constanța, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cauza are ca obiect contestație la executare silită, executarea fiind pornită în temeiul art. 149 alin. (5) din O.U.G. nr. 92/2003. Conform art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, contestația la executare se introduce la instanța judecătorească competentă.

În ceea ce privește competența de soluționare a contestației la executare, în lipsa unor norme speciale în Codul de procedură fiscală, devin incidente normele procesuale de drept comun, prevăzute de C. proc. civ.

Conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Prin urmare, competența instanței de executare este dată, în principal, de domiciliul debitorului, iar în subsidiar de sediul creditorului.

Întrucât debitorul contestator nu își are domiciliul în România competența de soluționare a cauzei revine, în temeiul textelor de lege menționate, Judecătoriei Constanța, deoarece creditorul, respectiv Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, are sediul în Constanța.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Constanța.